miercuri, 11 mai 2011

Cuvântul sculptează!

11 Mai – Sexul slab

Conrad al III-lea, regele Germaniei, asedia cu succes în secolul al XII-lea o cetate aparţinând ducelui de Bavaria. Întrucât consecinţele acelui asediu se făceau simţite asupra tuturor locuitorilor, femeile începură să protesteze spunând că ele nu aveau nimic în comun cu bătăliile şi, prin urmare, cereau să li se dea voie să părăsească cetatea luând cu ele câte ceva din bunurile personale.

Fiindu-i adusă la cunoştinţă dorinţa lor, regele acceptă numaidecât, dar cu o condiţie: nimeni să nu ia cu sine mai mult decât poate duce.

Aşa se făcu, însă nu mică i-a fost mirarea lui Conrad când văzu cum femeile ieşeau rând pe rând din cetatea asediată, ducând în spate pe copiii sau pe soţii lor.

În faţa unui asemenea spectacol, nemaiavând cum să dea înapoi, Conrad exclamă:

- «O, de aş avea în armata mea o mie de femei ca acestea!»

În ceasul durerii, la picioarele crucii lui Cristos, se aflau mai multe femei. Dintre apostoli, era doar Ioan. „Mai tenace femeia decât bărbatul şi mai credincioasă, în ceasul durerii. – Maria Magdalena şi Maria a lui Cleopa şi Salome!” (Drum, 982).

Acolo se afla, în prim plan, Maria. Alături de crucile noastre de fiecare zi, de asemenea se află alături de noi. Şi, dacă este nevoie, ne va lua în braţe, aşa cum făceau mamele noastre atunci când eram mici.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu