S-a născut la 30 martie 1924, în satul Vaidei, comuna Ogra, judeţul Mureş. În anul 1944 a absolvit Liceul “Titu Maiorescu” din Aiud, în acelaşi an începându-şi studiile la Academia de Teologie Română Unită “Sfânta Treime” din Blaj, încheiate în iunie 1948 cu examenul de licenţă. Deşi în 1 decembrie 1948 a fost publicat Decretul nr. 358 de trecere a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în ilegalitate, la 8 decembrie 1948 a fost hirotonit preot de către Arhiepiscopul şi Mitropolitul romano-catolic de Bucureşti, Alexandru Cisar. Între anii 1948-1949 a ajutat ordinarius-ul arhidiecezan, mai întâi pe pr. George Dănilă, fostul său rector la Academia de Teologie, şi apoi pe dr. Alexandru Todea, protopop de Reghin.
În perioada de clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice a călătorit prin Arhidieceză şi a cules date din parohii şi protopopiate despre preoţii, călugării, călugăriţele şi credincioşii rămaşi pe baricada rezistenţei, netrecuţi la Ortodoxie, şi despre cei întemniţaţi, reuşind să comunice aceste date Sfântului Scaun, Papei Pius al XII-lea. A fost şi îndrumătorul spiritual al Surorilor din Congregaţia Maicii Domnului până în 30 ianuarie 1951, când a fost arestat la Reghin şi anchetat la Ministerul de Interne din Bucureşti. La 15 februarie 1952 a fost trimis în judecată şi a fost condamnat de către Tribunalul Militar la muncă silnică pe viaţă. Între anii 1952-1964 a fost închis în penitenciarele din Jilava, Aiud, Piteşti, Dej şi Gherla. La 4 august 1964 a fost eliberat în baza Decretului de graţiere a tuturor deţinuţilor politici, în acelaşi an stabilindu-se la Târnăveni, ca muncitor la IGCL şi apoi ca economist. În anul 1986 a fost pensionat, la împlinirea vârstei de 62 de ani.
În activitatea bisericească s-a distins în calitate de colaborator al Mitropolitului dr. Alexandru Todea, lucrând un timp ca şi Vicar general arhidiecezan, numit de Înalt Preasfinţia Sa. În data de 14 martie 1990 a fost numit de Papa Ioan Paul al II-lea Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla. A fost consacrat în 17 iunie 1990, prin punerea mâinilor Mitropolitului dr. Alexandru Todea, asistat de Episcopii sufragani Vasile Hossu de Oradea şi Lucian Mureşan al Maramureşului, precum şi de PS Jan Martyniak, delegat din partea Sfântului Scaun. Hirotonirea a avut loc pe Stadionul Municipal din Cluj-Napoca. În luna septembrie 1992, Episcopul de Cluj-Gherla, George Guţiu, a fost numit la conducerea Arhieparhiei Greco-Catolice de Alba Iulia şi Făgăraş, ca Administrator Apostolic al întregii Provincii Mitropolitane.
Episcopului George Guţiu i-a revenit dificila misiune de a reorganiza structurile Eparhiei de Cluj-Gherla la reintrarea în legalitate. A desfăşurat o bogată activitate de pastoraţie, a deschis căile dialogului pentru retrocedarea bisericilor şi a sprijinit construirea de noi lăcaşuri de cult. Împreună cu Vicarul general, Mons. Tertulian Langa, au ctitorit Catedrala din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca. Totodată a binecuvântat şi a consacrat numeroase biserici, a hirotonit primii preoţi pentru Eparhia de Cluj-Gherla după anul 1989. În 15 martie 1998, după redobândirea prin sentinţă judecătorească şi luarea în posesie a Catedralei Schimbarea la Faţă, IPS George Guţiu a celebrat prima Sfântă Liturghie arhierească greco-catolică în Catedrala episcopală, după anul 1948.
Împreună cu întregul cor episcopal greco-catolic, la 28 iunie 1991, a participat la Consistoriul în cadrul căruia a fost creat Cardinal Mitropolitul Alexandru Todea. Între 7-9 mai 1999, a participat la celebrările liturgice ocazionate de prima vizită în România a Suveranului Pontif, iar în anul 2000 a participat la numeroase manifestări ale Anului Jubiliar, atât la Roma, cât şi în Eparhia de Cluj-Gherla. În 9 mai 2000, IPS George a celebrat, alături de ceilalţi Episcopi, Sfânta Liturghie a Ierarhilor greco-catolici, în rit bizantin, în limba română, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la Unirea cu Biserica Romei, în Bazilica San Pietro din Vatican, în prezenţa Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. Tot în anul 2000, Arhiepiscopul George a fost decorat cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce de către Preşedintele României.
Sub păstorirea Înalt Preasfinţiei Sale s-a reluat tradiţia pelerinajelor greco-catolice la Nicula în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. S-a redeschis şi reamenajat, la Sediul Episcopal de pe str. Moţilor, nr. 26-28, Seminarul Teologic “Sfântul Ioan Evanghelistul”, precum şi Liceul “Inocenţiu Micu”, s-a deschis Facultatea de Teologie Didactică din cadrul Universităţii “Babeş Bolyai”, s-a deschis Grădiniţa “Sfânta Ana”, deschis orfelinate de copii, şi s-a început activitatea catehetică în şcoli.
În semn de recunoaştere a meritelor deosebite din timpul persecuţiei comuniste, în anul 1994, Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de Arhiepiscop “ad personam”. În iulie 2002, Sfântul Părinte a acceptat cererea de retragere a IPS George Guţiu. În urma unei insuficienţe cardio-respiratorii, consecinţă a mai multor afecţiuni ce l-au marcat în ultima perioadă a vieţii, după ce vreme îndelungată a purtat în trup semnele suferinţelor celor aproape 14 ani de detenţie în închisorile comuniste, s-a stins din viaţă la 8 mai 2011 la Clinica Medicală I din Cluj-Napoca.
Sursa: BRU.ro http://www.catholica.ro/2011/05/09/ips-george-gutiu-scurta-biografie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu