Papii şi îngerii (II)

Îngerii sunt o invenţie umană pentru a asigura persoanele sau realităţi concrete care intervin în istoria fiecăruia? La această întrebare şi la altele încearcă să răspundă cartea părintelui Marcello Stanzione cu titlul “Papii şi îngerii” (Gribaudi editore). Autor a numeroase volume despre această temă, părintele Stanzione organizează în fiecare an o întâlnire anuală despre îngeri. În cartea amintită, care a fost prezentată de dr. Angelo Scelzo, subsecretar la Consiliul Pontifical al Comunicaţiilor Sociale şi Nerea de Giovanni, preşedinte internaţional al criticilor literari, vineri 6 mai, la Roma, la librăria “Paul al VI-lea”, pr. Marcello trasează un portret original al Pontifilor şi al raportului lor cu îngerii.

Lucrarea prezintă o scurtă biografie a fiecărui Pontif, analiza personalităţii, scrierile şi mai ales experienţa îngerului păzitor care i-a călăuzit paşii. Pentru a cunoaşte anecdotele şi devoţiunea pe care Papii au nutrit-o faţă de îngeri, agenţia Zenit l-a intervievat pe pr. Marcello Stanzione. Acest interviu a apărut publicat pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătraşcu. Continuăm cu răspunsul la ultima întrebare din interviu.

- Care au fost Pontifii care au nutrit o evlavie mai profundă faţă de Îngeri şi care este semnificaţia teologică a prezenţei Îngerilor în istoria şi în doctrina catolică?

- Şi Papa Ioan al XXIII-lea (Angelo Roncalli, 1959-1963), al cărui nume de botez era dedicat Duhurilor fericite, era foarte evlavios faţă de Îngerul Păzitor. Mons. Loris Capovilla, secretarul său particular, a prezentat un episod foarte semnificativ în această privinţă. Papa Ioan al XXIII-lea începuse duminica să recite din balconul palatului apostolic rugăciunea Angelus, urmată de invocaţia către Îngerul Păzitor şi de “Odihna veşnică” pentru cei răposaţi. Secretarul îşi aminteşte că un prelat i-a spus Papei că poate că ar fi bine să nu facă invocaţia către Înger, deoarece încredinţarea fiecărei fiinţe umane unui duh ceresc nu era o dogmă definită de doctrina catolică. La această observaţie, Papa Ioan, cu o nuanţă de umor, a comentat: “E bun acest teolog – pentru a-i face lui pe plac eu ar trebui să provoc o neplăcere Îngerului meu Păzitor”. La optsprezece ani, viitorul Papă, în jurnalul său de seminarist, a scris: “Un Înger din cer nici mai mult nici mai puţin, stă mereu lângă mine şi în acelaşi timp este răpit într-un continuu extaz iubitor cu Dumnezeul său. Ce deliciu numai şi să mă gândesc la asta! Aşadar eu sunt mereu sub ochii unui Înger care mă priveşte, care se roagă pentru mine, care veghează lângă patul meu în timp ce eu dorm…”

Mons. Roncalli, când era Nunţiu în Franţa, într-o scrisoare adresată nepoatei care era soră i-a destăinuit iubirea sa faţă de Duhurile cereşti: “Ce consolare să îl simţim foarte aproape pe acest gardian ceresc, pe această călăuză a paşilor noştri, pe acest martor chiar şi al celor mai intime acţiuni. Eu recit ‘Angele Dei’ cel puţin de cinci ori pe zi şi adesea conversez în mod spiritual cu el, însă mereu cu calm şi în pace. Atunci când trebuie să vizitez vreun personaj important pentru a trata problemele Sfântului Scaun, îl angajez să se pună de acord cu Îngerul păzitor al acestei persoane suspuse, pentru ca să influenţeze asupra dispoziţiilor sale. Este o mică devoţiune care mi-a învăţat-o de mai multe ori Sfântul Părinte Pius al XI-lea”. În cinci ani de pontificat, “Papa cel bun” a comentat, nu mai puţin de 40 de ori, îndatoririle Îngerilor păzitori, recomandând mereu devoţiunea faţă de ei. Papa Ioan a rămas în istorie pentru că a convocat Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican; ei bine, într-o destăinuire făcută unui Episcop canadian, Papa a atribuit ideea despre Conciliu unei inspiraţii pe care Dumnezeu i-a dat-o în rugăciune, prin intermediul Îngerului său păzitor.

Paul al VI-lea (G.B. Montini, 1963-1978) a fost Papa care a dus înainte şi a încheiat fazele Conciliului. Referitor la faptul că Vatican II a vorbit puţin despre Îngeri şi despre diavoli, acest lucru s-a întâmplat pentru că scopul său era mai ales ecleziologic pastoral şi nu dogmatic; oricum, Conciliul îi menţionează pe Îngeri pentru că sunt veneraţi de creştini (Lumen gentium, 50); amintind că Duhurile cereşti vor fi cu Cristos atunci când el se va întoarce în glorie (Lumen gentium, 49) şi lasă să se întrevadă că Sfânta Fecioară Maria a fost înălţată mai presus de ele (Lumen gentium, 61).

Trebuie să facem o observaţie de punere în context istoric deoarece, în timpul anilor Conciliului, în ambientul teologic catolic problema despre Îngeri şi diavoli nu era aşa de actuală aşa cum va fi după aceea după 1966-1967. În declaraţia despre “Noul Catehism Olandez”, comisia de Cardinali, numită în anul 1967 de Papa Paul al VI-lea, afirma că existenţa Îngerilor este un adevăr de credinţă: “Este nevoie ca în Catehism să se declare că Dumnezeu a creat, în afară de lumea sensibilă în care trăim, şi împărăţia Duhurilor curate pe care le numim Îngeri”. Membrii comisiei vaticane făceau trimitere la capitolul I din constituţia Dei Filius a Conciliului I din Vatican şi la numerele 49 şi 50 din constituţia Lumen gentium a Conciliului al II-lea din Vatican. Papa Paul al VI-lea, într-o faimoasă scrisoare adresată Cardinalului Alfring, primat al Olandei, a semnalat printre indispensabilele adăugiri care trebuie introduse în Catehismul olandez, doctrina despre existenţa Îngerilor întemeiată pe Evanghelie şi pe Tradiţia Bisericii.

În “Mărturisirea de credinţă” din 30 iunie 1968, pentru încheierea anului credinţei, Papa i-a numit în două rânduri pe Îngeri, la început: “Noi credem într-un singur Dumnezeu, Tată, Fiu, Duh Sfânt, Creator al celor văzute şi al celor nevăzute care sunt duhurile curate, numite de asemenea Îngeri”. La sfârşitul mărturisirii, Suveranul Pontif evocă sufletele care îl contemplă pe Dumnezeu în cer unde, în grade diferite, sunt: “Asociate Îngerilor Sfinţi în conducerea divină”. Pontificatul Papei Montini a fost foarte frământat datorită contestaţiilor din partea unor teologi aduse doctrinei tradiţionale a Bisericii, însă Papa în faimoasa alocuţiune din 15 noiembrie 1972, referitor la Îngeri a afirmat în mod decis: “Iese din cadrul învăţăturii biblice şi ecleziastice acela care refuză să îi recunoască semnificativi pentru înţelegerea istoriei mântuirii umane, deci existenţi în sensul înţeles de tradiţia Bisericii”.

Papa Ioan Paul I (Albino Luciani, 1978) a condus Biserica numai 33 de zile (a murit în noaptea de 28 spre 29 septembrie, sărbătoarea celor trei Arhangheli), dar, atunci când era Patriarh de Veneţia a afirmat că Îngerii sunt: “Marii necunoscuţi ai timpului nostru” şi a adăugat: “În schimb ar fi oportun să-i amintim mai des ca slujitori ai providenţei în conducerea oamenilor”. Papa Ioan Paul al II-lea este Pontiful care, în istoria bimilenară a Bisericii, a vorbit mai mult decât toţi ceilalţi Papi despre Îngeri, cărora le-a dedicat un ciclu din catehezele de miercuri din vara anului 1986. Pentru acest motiv Papa Ioan Paul al II-lea va fi citat de mai multe ori. Papa polonez a afirmat: “Astăzi, ca şi în timpurile trecute, se discută cu înţelepciune mai mare sau mai mică despre aceste fiinţe spirituale. Trebuie recunoscut că uneori confuzia este mare, cu riscul respectiv de a considera drept credinţă a Bisericii despre Îngeri ceea ce nu aparţine credinţei, sau viceversa, de a neglija vreun aspect important al adevărului revelat”. Papa Ioan Paul al II-lea a intervenit apoi pentru a spune adevărul autentic despre Îngeri pentru că, în felul acesta, Biserica “crede că aduce o mare slujire omului. Omul nutreşte convingerea că în Cristos, Om-Dumnezeu, El (şi nu Îngerii) se află în centrul revelaţiei divine. Ei bine, întâlnirea religioasă cu lumea fiinţelor pur spirituale, devine revelare preţioasă a faptului că el este nu numai trup ci şi spirit, şi a apartenenţei sale la un proiect de mântuire cu adevărat mare şi eficace în cadrul unei comunităţi de fiinţe personale care pentru om şi împreună cu omul slujesc planul providenţial al lui Dumnezeu”.

Sursa: Ercis.ro http://www.catholica.ro/2011/05/08/papii-si-ingerii-ii