Papii şi îngerii (I)

Îngerii sunt o invenţie umană pentru a asigura persoanele sau realităţi concrete care intervin în istoria fiecăruia? La această întrebare şi la altele încearcă să răspundă cartea părintelui Marcello Stanzione cu titlul “Papii şi îngerii” (Gribaudi editore). Autor a numeroase volume despre această temă, părintele Stanzione organizează în fiecare an o întâlnire anuală despre îngeri. În cartea amintită, care a fost prezentată de dr. Angelo Scelzo, subsecretar la Consiliul Pontifical al Comunicaţiilor Sociale şi Nerea de Giovanni, preşedinte internaţional al criticilor literari, vineri 6 mai, la Roma, la librăria “Paul al VI-lea”, pr. Marcello trasează un portret original al Pontifilor şi al raportului lor cu îngerii.

Lucrarea prezintă o scurtă biografie a fiecărui Pontif, analiza personalităţii, scrierile şi mai ales experienţa îngerului păzitor care i-a călăuzit paşii. Pentru a cunoaşte anecdotele şi devoţiunea pe care Papii au nutrit-o faţă de îngeri, agenţia Zenit l-a intervievat pe pr. Marcello Stanzione. Acest interviu a apărut publicat pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătraşcu. Reproducem aici prima parte a interviului.

- Unii cred că acest cult al îngerilor este o practică pentru copii, în timp ce dumneavoastră susţineţi în carte că există o mare veneraţie a Papilor faţă de îngeri. Ce anume aţi scris în această privinţă?

- De la Sfântul Petru, primul Papă, până la actualul Papă Benedict al XVI-lea sunt 265 de Papi care s-au succedat la catedra romană: diferiţi prin provenienţă, naţionalitate, cultură, personalitate şi valoare, toţi au fost martori ai unei credinţe identice şi ai uneia şi aceleiaşi ocrotiri îngereşti. Sfântul Anselm îl numeşte pe Papa “înger al marelui sfat”. Sfânta Veronica Giuliani într-una din extazele miraculoase a văzut şi a scris că vicarul lui Cristos este mereu înconjurat, foarte onorat şi asistat de un grup de doisprezece îngeri păzitori, ca un fel de colegiu îngeresc care aminteşte de cel apostolic şi care îi este în mod constant ca o gardă invizibilă. În această privinţă, evenimentul primului Papă din istorie, Sfântul Petru, este foarte semnificativ; de fapt, îngerul Domnului l-a eliberat pe conducătorul Apostolilor din închisoare, de două ori. În scrierile Părinţilor apostolici, îndeosebi la Papa Clement, găsim aluzii la îngeri cu referinţă la slujirea lui Cristos şi a oamenilor. Un Conciliu care s-a ţinut la Roma în anul 745, sub Papa Zaharia, interzice să se invoce numele de Uriel, Raguel, Tofoas, Sabaoth şi Asemenea, declarând că aceşti presupuşi îngeri sunt în realitate diavoli. Pot să fie în mod legitim invocate numele de origine biblică, Mihail, Gabriel şi Rafael. Însuşi scaunul roman, uneori, începând de la sfârşitul secolului al VI-lea, era definit “îngeresc”. În această perioadă Papa Leon este desemnat cu acest termen de diaconul Porfiriu în timpul Conciliului din Calcedon, şi în raport cu Episcopii orientali, în timpul schismei lui Acaciu, adesea se anunţă Papei trimiterea de mesageri la “scaunul său îngeresc”.

Explicaţia acestui adjectiv trebuie găsită fără îndoială într-o scrisoare a lui Remigiu din Reims, care explică destinatarului său că Episcopii sunt îngereşti pentru că sunt acei “îngeri ai Bisericilor” despre care se vorbeşte în cartea Apocalipsului Sfântului Ioan. Însă în mai 519, un Episcop de Prevalitana, care îi scria Papei Ormisda ca unui “învăţător egal cu îngerii prin merit”, prevestea desigur folosirea termenului mai târziu “coîngeresc”, de inspiraţie greacă, apărut la sfârşitul secolului al VI-lea, care a fost rezervat exclusiv Papilor, şi care este simbolizat de haina lor albă.

- Este adevărat că Attila a decis să se retragă pentru că a văzut lângă Papa Leon I un înger războinic care i-a spus să se oprească?

- Leon are stofa marilor Papi, a marilor administratori şi a marilor sfinţi. Pontificatul lung al Papei Leon I a durat 21 de ani, de la 29 septembrie 440 la 10 noiembrie 461, ziua morţii sale. Cu un curaj teribil, el a decis să meargă, escortat numai de câţiva preoţi, în faţa lui Attila şi să îi ceară să cruţe Roma şi pe romani. Misiune imposibilă, probabil mortală. Pentru a-i aminti Pontifului, exista exemplul, nu foarte vechi, al Episcopului de Reims, Nicasiu, masacrat de invadatorii vandali pe care voia să îi împace; era în anul 407, şi barbarii din acea perioadă nu erau desigur mai răi decât hunii…

Leon I nu se lasă convins de cercul său, însă, înainte de a merge să-l întâlnească pe Attila consacră în mod solemn sfântului Mihai oraşul. Şi incredibilul se realizează: Attila se lasă sedus de prada de război pe care i-o oferă Papa şi acceptă să cruţe Roma. În faimoasa Legenda Aurea a lui Jacopo da Varaggine este scris că atunci când cei doi conducători s-au înfruntat la râul Mincio, stând unul în faţa celuilalt, au coborât de pe cal pentru a se pune de acord. Dintr-o dată Attila s-a aruncat la picioarele Pontifului spunându-i să ceară orice ar vrea. Papa l-a invitat să părăsească Italia şi să îi elibereze pe prizonieri. Acest lucru s-a făcut într-o clipă. Apoi când războinicii huni l-au întrebat pe conducătorul lor despre motivul acelei decizii, Attila a răspuns că a văzut lângă Pontif “un soldat foarte puternic, stând în picioare, cu sabia scoasă din teacă, şi care spunea: ‘Dacă nu asculţi de omul acesta, tu şi toţi ai tăi veţi muri’”.

Ca mulţumire, a fost ridicată o biserică arhanghelului pe Via Salaria, la ieşirea din Roma, sub numele de “Sfântul Mihai şi Sfinţii Îngeri” (nu a mai rămas nimic astăzi din biserica “Sfântul Mihai” de pe Via Salaria, în afară de sărbătoarea dedicării sale, 29 septembrie, care era data ridicării la pontificat a lui Leon I şi care, după aceea, a devenit sărbătoarea liturgică a Sfântului Mihai pentru toată Biserica universală). Nu este decât un început. În anul 1754, Papa Benedict al XIV-lea l-a proclamat Învăţător al Bisericii. Leon a fost primul Pontif care a luat titlul de “cel Mare”. Rămăşiţele sale pământeşti au fost înmormântate mai întâi în atriul bazilicii Sfântul Petru şi după aceea în interiorul ei.

- Ce ne puteţi spune cu privire la Papa Grigore I, despre ciuma care biciuia Roma şi statuia care de atunci este în vârful Castelului Sfântul Înger (“Castel Sant’Angelo”)?

- Conform legendei a fost o apariţie a arhanghelului care s-a arătat Sfântului Papă Grigore cel Mare, care din cauza unei grave epidemii de ciumă ce lovise Roma, stabilise o mare procesiune penitenţială care a pornit de la Bazilica Santa Maria Maggiore. De fapt, odată ajunşi pe lângă Mausoleul lui Adrian, Papa ar fi avut o viziune a Sfântului Mihai în vârful turnului care îşi punea sabia din teacă, semn că ciuma se terminase de acum. De atunci încoace, cultul Sfântului Mihai la Roma se va dezvolta tot mai mult şi chiar în apropiere între Vatican şi Monumentul lui Adrian, rebotezat apoi Castelul Sfântul Înger, vor fi ridicate nouă biserici şi capele dedicate Conducătorului îngerilor. Vineri, 20 mai, chiar în una din aceste biserici, aceea a sfinţilor Mihai şi Magnus, cunoscută şi ca biserica Sfântul Mihai al Frizonilor, adică al olandezilor, la ora 18.00 voi ţine o conferinţă despre Sfântul Mihai şi Papii. Îi invit pe toţi cititorii romani ai agenţiei Zenit să participe.

- Şi Fericitul Ioan Paul al II-lea era foarte evlavios faţă de îngeri, nu este adevărat? Ne puteţi povesti vreo întâmplare în acest sens?

- Cu siguranţă Sfântul Mihai, îngerul ocrotitor al papalităţii, şi cetele îngereşti l-au păzit cu iubire în cei aproape 27 de ani de pontificat, de fapt într-una din cărţile sale autobiografice, Papa Ioan Paul al II-lea a destăinuit: “Am o evlavie deosebită faţă de Îngerul Păzitor. Încă de când eram copil, probabil ca toţi copiii, am repetat de atâtea ori: ‘Înger al lui Dumnezeu, care eşti Păzitorul meu, luminează-mă, păzeşte-mă, povăţuieşte-mă şi ocârmuieşte-mă pe mine, care-ţi sunt încredinţat ţie prin mila lui Dumnezeu’. Îngerul meu Păzitor ştie ce fac. Încrederea mea în el, în prezenţa sa ocrotitoare, se aprofundează în mine în mod constant. Sfântul Mihai, sfântul Gabriel, sfântul Rafael sunt Arhanghelii pe care adesea îi invoc în rugăciune.”

- Care au fost Pontifii care au nutrit o evlavie mai profundă faţă de Îngeri şi care este semnificaţia teologică a prezenţei Îngerilor în istoria şi în doctrina catolică?

- Toţi Papii au fost desigur evlavioşi faţă de duhurile cereşti. Însă în acest interviu al meu vreau să mă limitez numai la cei mai recenţi. Papa Pius al XI-lea (Achille Ratti, 1922-1939) a revelat unui grup de pelerini că, la începutul şi la sfârşitul zilei, îl invoca pe propriul Înger Păzitor, subliniind că repeta frecvent această invocaţie îngerească în timpul activităţilor zilnice în special atunci când erau probleme mari. Dar de unde se năştea această profundă evlavie a Papei Pius al XI-lea faţă de Îngerul Păzitor? Papa a spus că, încă de când era copil, a înţeles, graţie părinţilor şi educatorilor săi luminaţi, minunatele gânduri ale Sfântului Bernard de Clairvaux referitor la respectul încrezător şi la iubirea care trebuie avută faţă de Îngerul Păzitor. Papa Pius al XI-lea recomanda devoţiunea Îngerească îndeosebi unor categorii cum ar fi misionarii, nunţii apostolici, profesorii şi scoutiştii.

Într-un frumos discurs din anul 1923 adresat exploratorilor catolici Pontiful a declarat: “întotdeauna noi recomandăm exploratorilor devoţiunea faţă de Îngeri. Exploratorul este adesea abandonat numai forţelor sale, numai mijloacelor sale. Să nu uite atunci faptul că el are o călăuză cerească, faptul că Îngerul lui Dumnezeu veghează asupra lui. Acest gând îi va da curajul şi încrederea unui ajutor preţios”. Şi colaboratorii cei mai apropiaţi ai Papei Pius al XI-lea au fost mereu edificaţi de iubirea profundă a Papei faţă de Îngeri. Cardinalul Carlo Confalonieri, în biografia sa “Papa Pius al XI-lea văzut de aproape”, scrie astfel: “Era foarte evlavios faţă de îngerii păzitori, faţă de îngerul său personal în primul rând, şi faţă de cei pe care îi considera puşi în fruntea oficiilor ecleziastice şi a diferitelor circumscripţii teritoriale. Atunci când trebuia să îndeplinească vreo misiune delicată, îl ruga pe îngerul său să pregătească şi să faciliteze drumul, predispunând sufletele. Mai mult, în circumstanţe de dificultate deosebită, îl ruga şi pe îngerul celuilalt interlocutor, pentru ca să îl lumineze şi să îl îmbuneze pe protejatul său. Intrând în teritoriul Diecezei de Milano, a îngenuncheat pentru a săruta pământul pe care Domnul i-l încredinţa şi a invocat ocrotirea îngerului Diecezei.”

Şi Papa Pius al XII-lea (Eugenio Pacelli, 1939-1959) a vorbit adesea despre misiunea Îngerilor în viaţa Bisericii. Pastor Angelicus, cum era numit, era deosebit de evlavios faţă de Arhanghelul Mihai pe care, în anul 1949, l-a constituit Patron şi Ocrotitor al radiologilor şi radioterapeuţilor şi chiar Patron ceresc al întregii administraţii italiene a Siguranţei Publice, deoarece Arhanghelul războinic era înzestrat cu tăria divină împotriva puterilor întunericului. În anul sfânt 1950, Papa Pacelli, cu enciclica “Humani generis” a reafirmat doctrina tradiţională despre Îngeri, deplorând că unii ajung să pună în discuţie fiinţa lor de creatură personală, reducându-i la figuri mitice şi vagi. La 3 octombrie 1959, Papa a adresat o minunată alocuţiune unui mare grup de catolici americani, în care, după ce a amintit de frumuseţile realităţii vizibile, a trecut la cele invizibile, populate de Îngeri. “Ei erau în oraşele pe care le-aţi vizitat… erau însoţitorii voştri de călătorie”. Pentru că uneori se limitează misiunea Duhurilor cereşti la o slujire de apărare pe planul fizic, Papa aminteşte că Îngerii au grijă şi de sfinţirea noastră, ei sunt maeştri de asceză şi de mistică. Pius al XII-lea în concluzie îi invita pe acei pelerini să menţină o anumită familiaritate cu Îngerii, care se străduiesc cu grijă constantă pentru mântuirea umană pentru că: “Dacă va vrea Dumnezeu veţi petrece o veşnicie de bucurie cu Îngerii: învăţaţi încă de acum să-i cunoaşteţi”.

Sursa: http://www.catholica.ro/2011/05/07/papii-si-ingerii-i