Predica de Duminică!!!

Duminica Orbului

Ora hotarâtoare

"Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?"

(Ioan IX,25)

Oamenii îsi au orele lor hotarâtoare, ore în care ei trebuie sa se decida a servi lui Dumnezeu, ori Satanei, a primi un dar duhovnicesc, ori a-l respinge, a se ridica la înaltimea Cerului, ori a se prabusi în abisul iadului. A fost o ora hotarâtoare pentru tânarul bogat din Evanghelie, când l-a întrebat pe Isus: "Învatatorule bun, ce bine voi face ca sa mostenesc viata de veci?". A fost o ora hotarâtoare pentru apostoli, când Isus, fiind parasit de multi dintre cei care îl auzeau vorbind despre misterul prezentei Sale reale în Sfânta Cuminecatura, îi întreaba: "Oare si voi vreti sa va duceti?". A fost o ora hotarâtoare pentru tânarul Saul - devenit apoi Sfântul Pavel -, atunci când a fost întrebat de Isus, la portile Damascului: "Saule, Saule, de ce ma prigonesti?". A fost o ora hotarâtoare pentru Augustin, când, la Milano, în toiul unor violente framântari sufletesti, a auzit o voce ca de copil îndemnându-l: "Tolle, lege!" (Ia si citeste!). Si când, deschizând Cartea Cartilor ce o avea în fata, citi: "Ca ziua sa umblati cu cuviinta, nu în betii, nu în curvii si în fapte de rusine, nu în cearta si în pizma; ci va îmbracati în Domnul nostru Isus Cristos, si sa nu aveti grija trupului în pofte" (Romani XIII,13-14). Iluminat si transformat subit de har, îsi schimba radical viata de pâna atunci, devenind unul din cei mai mari sfinti si teologi ai Bisericii.

Toti oamenii îsi au orele lor decisive, prin urmare si noi, si, daca suntem sinceri cu noi însine, recunoastem cu usurinta acest lucru.

De aceea, dupa ce vom considera mai întâi ora hotarâtoare a orbului din nastere, caruia îi este dedicata aceasta a sasea duminica de dupa Pasti, vom starui asupra orei noastre decisive, a fiecaruia în parte.

1. Atotputernica bunatate a lui Isus i-a daruit orbului din nastere marele dar al vederii trupesti. Desigur, în clipa în care ochii sai au putut privi si contempla pentru prima oara maretia Templului, el avu impresia ca vede raiul deschis. Dar Domnul îi pregatea un dar si mai mare, harul credintei. La câteva zile Isus îl întâlneste din nou. Între timp, se întâmplasera multe lucruri: fariseii, îngâmfati si invidiosi, îl supusera pe cel vindecat unei anchete viclene, încercând sa-l convinga ca Isus este un pacatos; dar cel miluit, în simplitatea sa, i-a luat apararea acestui om care îi facuse cel mai mare bine. Aceasta atitudine curajoasa i-a adus însa excomunicarea din sinagoga. Îsi câstigase lumina ochilor, dar acum era un excomunicat; pierduse comuniunea cu semenii sai din neamul ales, numai din pricina curajului de a fi marturisit minunea divina a binefacatorului sau în fata dusmanilor de moarte ai acestuia. De aceea, daca prima întâlnire cu Isus a fost o ora hotarâtoare pentru orb, acum cea de a doua întâlnire cu Isus avea sa fie ora hotarâtoare pentru cel vindecat. Isus îl întreaba: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?" Întrebare decisiva. Ce trebuia sa raspunda? Din faptul ca Isus savârsise ceea ce nici un muritor nu putea face - vindecarea unui orb din nastere -, cel vindecat întelesese ca acest facator de minuni trebuie neaparat sa fie un trimis al Cerului, un prieten al lui Dumnezeu, un mare profet, deci o mare autoritate, vrednica de toata crezarea. De aceea, inima sa dreapta, calauzita de bunul simt al omului iubitor de adevar, se adreseaza cu toata încrederea autoritatii acestui binefacator al sau, convins fiind ca el îi va putea spune cu toata certitudinea cine este Fiul lui Dumnezeu, ca apoi sa creada în El: "Cine este, Doamne, ca sa cred în El". Spune-mi-o tu care te-ai aratat ca o autoritate demna de credinta, si voi crede numaidecât. "L-ai si vazut si Cel ce graieste cu tine, Acela este", îi raspunde Isus. Autoritatea vorbise. Nu mai era timp de a mai sta la îndoiala. Poate cel vindecat îsi închipuia un Mesia maiestuos, nu ca persoana modesta ce îi sta în fata. Dar bunul sau simt, inima sa dreapta si sincera îi dicta ca nu putea avea nici o îndoiala. De aceea raspunse hotarât: "Cred, Doamne". Cuvântul Tau este pentru mine adevar evident; cred ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul promis; ma predau Tie, sunt supusul Tau. Si aceasta credinta, exprimata prin cuvânt, el si-o confirma prin gest: prosternându-se, "I s-a închinat".

Astfel, cel ce fusese cândva orb, acum îsi sustine cu succes examenul orei hotarâtoare. Dupa ce, din bezna orbiei trupesti, ajunse sa vada lumina soarelui, acum, prin acest "Cred Doamne", ajunge din noaptea necredintei la lumina credintei în Isus Fiul lui Dumnezeu. Si ce fericire se revarsa acum pe fata lui privind si contemplând în omul ce îi sta în fata pe Acela pe care Patriarhii si Profetii, cu sute de ani în urma, L-au prevestit si întrezarit cu ochiul credintei! Cum i s-a schimbat într-o clipa tot sensul vietii ce o mai avea de trait! Caci Îl avea acum în fata pe Dumnezeu, ce-i drept, ascuns sub chipul unui om, dar aceasta îi era de ajuns ca sa-l faca fericit.

2. Asemenea orbului din nastere, avem si noi, fiecare în parte, ora hotarâtoare. Si înca nu numai una, ci mai multe. Dupa Botez, la câtiva ani dupa ce, prin gura nasilor, ne-am marturisit credinta în Cristos, declarând: "Ma unesc cu Cristos si cred Lui ca unui Împarat si Dumnezeu", ajunsi la pricepere, nu o data, poate, am fost framântati de întrebari si îndoieli asupra credintei. Erau tot atâtea ore hotarâtoare, când pe de o parte duhul întunericului, tatal minciunii, Satana, ne insufla tagada, iar pe de alta parte Cristos ne lumina cu harul Sau, întrebându-ne: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?". Crezi tu în cuvântul Meu care îti vorbeste prin Biserica Mea, careia i l-am încredintat spre pastrare si propovaduire si pe care am înzestrat-o cu puterile pe care Tatal Mi le-a dat, puterea de a fi lumina, lumina si calauza, puterea de a te nutri spiritual cu Sfintele Taine si puterea de a-ti mijloci împacarea cu Tatal Meu? Crezi tu ca nimeni nu poate veni la Mine decât prin fidelitatea fata de aceasta Biserica, mama sufleteasca pe care v-am daruit-o, voua, tuturor celor nascuti pe Cruce din coasta Mea? Crezi tu ca cine se leapada de aceasta mama se leapada de Mine si de Cel ce M-a trimis pe Mine? Caci, dupa cum marturiseste un sfânt Parinte al Bisericii, "nu poate avea pe Dumnezeu de tata, cine nu are Biserica de mama".

Fericiti suntem daca am raspuns afirmativ tuturor acestor întrebari, ramânând neclintiti în credinta.

Dar credinta vie nu consta doar în a primi cu fermitate adevarurile descoperite de Mântuitorul si predate noua de Biserica Sa, ci si în a trai conform acestora, deoarece precum corpul fara suflet este mort, tot astfel credinta fara fapte este moarta, deci nu ne poate mântui. De aceea se adevereste, zilnic, profetia dreptului Simion ca Isus "este pus spre caderea si scularea multora" (Luca II, 34). Pentru ca pusi în fata unor obligatii concrete, practice, unii si le îndeplinesc, altii nu; deci unii se osândesc, caci desi cred în El, nu îi îndeplinesc vointa, nu traiesc conform poruncilor Lui, deci nu au o credinta vie, o credinta însufletita de iubire; iar altii se mântuiesc pentru ca nu se multumesc sa creada doar cu mintea si buzele, ci îsi marturisesc crezul prin fapte, zi de zi, împlinind voia lui Dumnezeu exprimata în îndatoririle impuse de locul pe care îl ocupa în familie si în viata sociala. Si fiindca tocmai aici, în trairea efectiva, concreta, de fiecare clipa a credintei noastre se da batalia pentru desavârsirea noastra, aici suntem pânditi de cele mai multe primejdii si ispite: lasitate, lene, neglijenta, nerabdare, mânie, razbunare, trufie, clevetire, care sunt tot atâtea ore hotarâtoare pentru progresul ori prabusirea noastra spirituala, orele cele mai multe si cele mai greu de înfruntat, prin frecventa lor. Diavolul profita de toate aceste ocazii ca sa ne abata de pe calea cea îngusta a urmarii lui Cristos, pentru a ne atrage pe calea cea larga si comoda a concesiilor, a patimilor. Fiecare dintre aceste situatii este pentru noi ora decisiva, când suntem pusi sa ne pronuntam daca ramânem alaturi de Cristos sau trecem în tabara Satanei.

Fericiti vom fi daca, de fiecare data când vom asculta de Spiritul Sfânt, care ne sopteste în constiinta, vom avea taria sa-i raspundem Satanei: "(...) scris este: Domnului Dumnezeului tau te vei închina si Lui singur îi vei sluji" (Luca IV,8). Astfel, de fiecare data vom iesi din lupta întariti în credinta si în iubirea fata de Isus.

Iar de cumva am avea nefericirea sa cadem în vreun pacat grav, de moarte, în momentul când Isus bate la usa sufletului nostru si ne priveste cum l-a privit pe Petru în ceasul lepadarii din Joia Patimilor, ne aflam din nou în fata unei ore hotarâtoare. Si, de ne vom cai ca Petru, Isus ne va reprimi în iubirea Sa si ne va aseza din nou pe calea mântuirii.

Ora hotarâtoare pentru sfintirea sau prabusirea noastra este si clipa în care, coborând în noi însine si simtind dorinta de a fi mai desavârsiti, mai desprinsi de lume, Îl întrebam pe Isus, asemenea tânarului bogat din Evanghelie: "(...) ce-mi mai lipseste?". Daca Isus îmi va arata cutare defect, pornire dominanta ce-mi frâneaza zborul spre Dumnezeu; daca îmi va spune de ce trebuie sa ma debarasez sau ce trebuie sa suport ca sa fiu asemanator Lui, si voi proceda conform îndemnului Sau, eu voi atinge o noua treapta de desavârsire. Daca însa voi fi las si zgârcit cu Dumnezeu si nu voi avea generozitatea de a da lui Dumnezeu ce îmi cere spre a deveni mai bun, s-ar putea ca pe viitor El sa nu-mi mai dea lumina Sa si, ramas fara asistenta Sa, sa alunec mai jos, sau chiar sa ma pierd, asemenea tânarului bogat, care nu a avut taria si curajul de a urma îndemnul lui Isus de a parasi totul pentru a câstiga TOTUL, adica pe El, si cu El vesnicia.

Iar daca la un moment dat m-as pomeni - asa cum se întâmpla de atâtea ori în viata - fata în fata cu Isus, împovarat de Cruce si încununat cu spini, zicându-mi: "Ia-ti crucea si vino dupa Mine!", si aceasta este tot o ora hotarâtoare. Atunci, sa-mi iau crucea oricât de grea mi s-ar parea si sa pornesc pe urmele Lui spre Golgotha, acceptând, daca El mi-o cere, sa fiu rastignit cu El, care îmi spune: "Cel ce nu-si ia crucea si nu vine dupa Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei X, 38).

Cu un cuvânt, iubiti frati, tot ce se întâmpla cu noi, bine sau rau, e menit sa fie o ora hotarâtoare care ne împartaseste un har, ne cheama la o mai mare râvna pentru despatimire si sfintire, la o traire mai intima cu Isus, la o asemanare pâna la identificarea cu El, ori la o trezire din lâncezeala, la o înviere din moartea pacatului. Si, pentru a trece cu succes aceste examene ale orei hotarâtoare, sa cerem de la Dumnezeu Tatal, prin Isus, sinceritatea cu El si cu noi însine, iubirea de adevar si credinta orbului din nastere. Sa le cerem, prin inima lui Isus cea strapunsa din iubire pentru noi, si prin inima de mama neprihanita a Preasfintei Fecioare, modelul desavârsit de fidelitate fata de harul divin si de conformare deplina cu vointa plina de iubire a lui Dumnezeu. Amin.

Sursa: http://www.greco-catolic.ro/predici.asp?autor=neamtiu&id=34