ALEXANDRU
Din mila lui Dumnezeu
şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei Lugojului
Onoratului cler şi iubitului popor credincios
har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Domnul nostru Isus Cristos
„Îngerul a strigat celei de har:
Curată Fecioară bucură-te ! Şi iară zic: bucură-te,
că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt
şi pe morţi i-a ridicat. Popoare, veseliţi-vă!”
(Din Catavasiile Învierii)
Cristos a înviat!
Ziua Învierii Domnului ne conferă bucuria învingerii binelui asupra răului. Adevărul a învins minciuna. Nevinovăţia a învins păcatul. Durerea s-a schimbat în bucurie. Bunătatea a învins răutatea. Învierea a învins moartea.
S-a bucurat diavolul când pe strămoşii noştri i-a înşelat la păcat, crezând că prin păcatul strămoşesc tot neamul omenesc i-a căzut pradă şi că nu este o putere mai mare care să-l scoată din ghearele lui. Dar s-a înşelat amar, pentru că Fiul lui Dumnezeu s-a coborât pe pământ anume, ca să zdrobească puterea diavolului.
Bucurie diavolească au avut unii oameni când în Vinerea Mare au răstignit pe Cruce pe Fiul lui Dumnezeu. În nebuneasca lor trufie, aceştia strigau lui Isus cel răstignit: „De eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”. De pe cruce, este adevărat, El nu S-a coborât, dar o minune mai mare decât aceasta s-a întâmplat: a treia zi, Isus a înviat din morţi!
Învierea lui Cristos a fost cea mai mare minune. A se naşte şi a muri este lucru firesc omului, dar a învia cu putere proprie numai singur Dumnezeu a putut să facă. Şi naşterea lui Cristos este un mister, încât la naşterea Sa îngerii s-au unit cu păstorii şi s-au închinat Lui împreună cu magii veniţi din răsărit călăuziţi de o stea.
Tot misterioasă a fost şi moartea Lui, căci soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, mormintele s-a deschis şi mai mulţi morţi au înviat. Acestea văzându-le, sutaşul păgân a spus: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost acesta!”.
Învierea lui Cristos este minunea minunilor. Prin Învierea Sa, Isus a dovedit mai presus de orice îndoială că este Dumnezeu adevărat şi Domnul cerului şi al pământului.
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Să vedem ce s-a întâmplat de la moartea lui Isus până la Învierea Sa.
Îndată după moartea Sa pe cruce, Isus Cristos S-a coborât în iad (limb), conform Simbolului Apostolilor. „Isus S-a coborât în părţile cele mai de jos ale pământului. Cel ce S-a coborât acela este care S-a şi suit” [1].
În timpul acesta, precum ne învaţă Sfânta Biserică, sufletul lui Cristos s-a coborât în limb, în locul acela unde au fost reţinute toate sufletele drepţilor care au trăit de la Adam până la Isus Cristos. De la întemeierea lumii până la Cristos nici un suflet nu a putut să intre în împărăţia cerească, deoarece prin păcatul strămoşesc uşile raiului s-au închis. Singur Cristos, prin jertfa Sa mântuitoare, a putut să-l reabiliteze pe omul căzut. În vreme ce păcătoşii s-au cufundat în iad, cei drepţi au fost reţinuţi într-un loc numit limb, după cum arată Isus în parabola săracului Lazăr, care a fost primit în sânul lui Avraam [2] unde, ce e drept, nu au suferit nimic, dar nu s-au putut desfăta de vederea fericită a lui Dumnezeu. În acest loc au aşteptat venirea şi răscumpărarea lui Isus Cristos: Adam şi Eva, Avraam, Moise, David şi toţi drepţii, până când S-a coborât Isus la ei să-i elibereze. Tocmai pe aceste suflete sfinte care îl aşteptau pe eliberatorul lor în sânul lui Avraam le-a eliberat când S-a coborât în iad.
Isus nu S-a coborât în iad ca să-i scape pe cei osândiţi, nici ca să distrugă iadul osândirii, ci ca să elibereze pe cei drepţi care L-au precedat. Deci Cristos s-a coborât în străfundurile morţii pentru ca „cei morţi să audă glasul Fiului lui Dumnezeu şi, auzindu-l, să învie” [3].
Isus, „Începătorul vieţii” [4], „a surpat prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi a izbăvit pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” [5]. Ce mare bucurie a fost pentru aceştia, când Isus S-a coborât la ei ca un învingător şi ca un mântuitor să-i elibereze din robia în care erau ţinuţi.
Iubiţi credincioşi,
Întorcându-se sufletul lui Isus iarăşi în trup, a treia zi, în zori de zi, mormântul şi muntele Golgotei s-au cutremurat şi ca un fulger luminos a ieşit Isus Domnul din mormânt. Cutremurul, fulgerarea orbitoarei lumini şi apariţia lui Cristos i-au înspăimântat pe soldaţii ce păzeau mormântul. Ei au fugit şi au intrat în Ierusalim, vestind celor întâlniţi pe cale că a înviat Isus Nazarineanul!
Aşa cum citim în Sfânta Evanghelie, printre cei care au fost martori ai Învierii Domnului au fost soldaţii ce păzeau mormântul. Ei au fost şi primii care au dus vestea Învierii în Ierusalim, dar de frică şi pentru bani au amuţit. Li s-a interzis să vorbească.
Mormântul gol încă este o mărturie a Învierii Domnului: „Pentru ce-L căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci a înviat” [6]. În cadrul evenimentelor Paştelui, mormântul gol este primul element întâlnit. Mormântul gol a constituit un semn esenţial pentru toţi. Descoperirea lui de către ucenici a fost primul pas spre recunoaşterea faptului însuşi al Învierii. Este cazul femeilor sfinte mai întâi, apoi al lui Petru. „Ucenicul pe care-l iubea Isus” [7] afirmă că, intrând în mormântul gol şi descoperind „fâşiile de pânză jos” [8] „a văzut şi a crezut” [9]. Aceasta presupune că el a constatat, după starea în care se afla mormântul gol, că lipsa trupului lui Isus nu putea fi o lucrare omenească şi că Isus nu revenise pur şi simplu la o viaţă pământească, aşa cum se întâmplase cu Lazăr.
Maria Magdalena şi femeile sfinte, care veneau să isprăvească îmbălsămarea trupului lui Isus, îngropat în grabă în seara Vinerii Sfinte din cauza venirii sabatului, au fost cele dintâi care L-au întâlnit pe Cel înviat. Aşadar, femeile au fost primele mesagere ale Învierii lui Cristos pentru apostolii înşişi [10]. Lor, Isus li Se arată după aceea, întâi lui Petru, pe urmă celor doisprezece. Chemat să întărească credinţa fraţilor săi, Petru îl vede deci pe Cel înviat înaintea acestora şi mărturia lui face comunitatea să exclame: „A înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon” [11].
În sfârşit, Învierea lui Cristos – şi însuşi Cristos înviat – este principiu şi izvor al învierii noastre viitoare: „Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi (…) căci precum toţi mor în Adam, tot astfel toţi vor fi înviaţi în Cristos” [12]. În aşteptarea acestei împliniri, Isus Cel înviat trăieşte în inima credincioşilor Săi. În El creştinii „gustă puterile veacului viitor” [13] şi viaţa lor este atrasă de Cristos în sânul vieţii dumnezeieşti, „ca aceia care trăiesc sî nu mai trăiască pentru sine ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei” [14].
Bucuria Învierii lui Isus durează neschimbat. Apostolii L-au văzut pe Isus viu şi s-au bucurat. Au crezut în El, pentru că L-au văzut şi au vorbit cu El. Credinţa lor strălucitoare a aprins şi în inimile întregii omeniri focul credinţei celei adevărate. Credinţa noastră, fraţilor, e aceeaşi cu credinţa apostolilor. Să ne bucurăm şi noi împreună cu ei de Învierea lui Cristos. În această credinţă şi bucurie a Învierii Domnului nostru Isus Cristos, se unesc cu ei toţi martirii, toţi sfinţii părinţi ai Bisericii, toţi sfinţii, toate sufletele evlavioase.
Învierea lui Cristos este credinţa, speranţa şi bucuria noastră şi a lumii întregi. De Învierea lui Cristos se bucură cerul şi pământul, îngerii şi oamenii, se bucură Mama lui Isus, Prea Curata Fecioară Maria, căci Fiul Ei a înviat!
„Cristos a înviat din morţi!”. Dacă El nu ar fi înviat din morţi, am fi făpturi nefericite, vrednice de plâns. Toate ar fi zadarnice, până şi credinţa noastră. Dar El a înviat! Mormântul e gol şi Isus este între noi, viu şi biruitor peste toţi.
Înainte de a încheia această scrisoare pastorală, dorim să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că întâmpinăm această sărbătoare a Învierii Domnului, având în fruntea Bisericii noastre Române Unite cu Roma, Greco-Catolică pe Prea Fericirea Sa Lucian, care de curând (la 18 februarie 2012) a fost ridicat la rangul de Cardinal de către Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea.
Să ne unim deci, cu toată inima, cu Domnul şi Dumnezeul nostru Isus Cristos. El este Împăratul nostru preamărit, care ne cheamă la mărire. Să-L ascultăm şi să-L urmăm, păzind poruncile Lui şi ferindu-ne de orice păcat.
Cristos Cel înviat să vă dăruiască sănătate, linişte, pace şi bucurie !
Sărbători fericite!
Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Spirit să fie cu voi, cu toţi. Amin!
† ALEXANDRU
Episcop de Lugoj
Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj la Praznicul Învierii Domnului 2012
Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Paşti, iar în filii a doua zi.
[1] Efeseni 4,9-19.
[2] Cf. Luca 16,22-26.
[3] Ioan 5,25.
[4] Faptele Apostolilor 3,15.
[5] Evrei 2, 14-15.
[6] Luca 24,26.
[7] Ioan 20,2.
[8] Ioan 20,6.
[9] Ioan 20,8.
[10] Cf. Luca 24,9-10.
[11] Luca 24,34.
[12] 1 Corinteni 15,20-22.
[13] Evrei 6,5.
[14] 2 Corinteni 5,15.
Sursa: http://www.bru.ro/documente/pastorala-de-pasti-a-ps-alexandru-2012/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu