30 Octombrie – A dărui umbra
José Luis Martín Descalzo, într-un articol despre Sfântul Camil de Lelis, povesteşte
următoarea întâmplare:
„Printre lucrurile formidabile
pe care le povestesc despre el biografii săi, se afla unul care pe mine mă impresionează
în mod particular. Natura l-a înzestrat pe Camilo cu un trup de gigant. S-a întâmplat
ca, mergând într-o zi împreună cu un tânăr novice, în timp ce soarele ardea
puternic, Camilo îşi puse în funcţiune fantezia sa – pentru că este nevoie de
fantezie chiar şi pentru a face caritate – şi-i spuse tovarăşului său:
-Frate, eu sunt foarte înalt. Mergi în spatele meu. Astfel iţi voi ţine
umbră şi te vei adăposti de soare.
În felul acesta au continuat să meargă, Camilo trebuind să-şi potrivească
mersul după soare pentru ca razele lui să nu-l afecteze pe tovarăşul său”.
Atunci când ne gândim la ceilalţi mai mult decât la noi înşine, întotdeauna
găsim ceva de dat, chiar dacă şi numai propria umbră.
Primul lucru pe care îl cere caritatea este a se dărui pe sine: a se gândi
la ceilalţi înainte de a se gândi la sine. Atunci când se obţine lucrul acesta,
acţiunea caritativă curge de la sine.
„Nu am nimic ce să dau”. Dă-te pe tine: timpul tău, auzul tău, zâmbetul tău,
compasiunea ta... „Las Hermanitas de los pobres” (Surioarele săracilor) au o
lemă foarte frumoasă: „Flori, înainte de pâine”. Ştiu că bătrânii de care se îngrijesc
au nevoie mai mult de afecţiune decât de mâncare, mai mult de respect şi
demnitate decât de ajutoare materiale.
Există atâta foame de aceste flori!
