Absolutul şi libertatea

1.      “Eu sunt Cel ce sunt” (Exodul 3,14)

Lumea n-a fost făcută din nimic, ci din preaplinul lui Dumnezeu. Pentru că nimicul, golul este o abstracţiune filosofică cu rol aparent consolator pentru limitativul demonstraţiei logice, în fond o capcană conceptuală cu consecinţe sterilizante pentru orgoliul uman. O formulare cu adevărat vrednică de om ar fi următoarea: nimic nu există în afara lui Dumnezeu, iar omul este un nimic în raport cu Dumnezeu! De altminteri, demnitatea şi înţelepciunea omului consistă în conştiinţa nimicniciei lui în raport cu Absolutul divin. Prin urmare, Dumnezeu fiind totuna cu absolutul şi eternitatea, El stă faţă-n faţă doar cu Sine Însuşi, şi nu se poate defini decât prin propoziţia tautologică de esenţă translogică, hărăzită auzului lui Moise: ”Eu sunt Cel ce sunt”! Întreaga existenţă iradiază din El, deoarece El este aici şi pretutindeni, Unul etern viu în multiplicitatea lumii, ”Unitatea tuturor unităţilor” cum splendid afirma Petre Ţuţea.

Iată de ce toate încercările de a-I demonstra inexistenţa, rămân doar la stadiul penibil de speculaţii clădite pe fundamentul şubred al neliniştilor şi rătăcirilor omului căutător, ce se lasă amăgit de iluzia descoperirii adevărului doar cu ajutorul raţiunii. Dar însuşi Kant a recunoscut că celebrele lui antinomii (Lumea are un început, lumea n-are nici un început; lumea este simplă, lumea este compusă; lumea are o cauză exterioară ei, lumea n-are nici o cauză; în lume există numai necesitate, în lumea există şi libertate) a recunoscut, deci, că aceste mult-lăudate antinomii reprezintă rătăciri ale raţiunii pure în căutarea Absolutului! De altfel, cum să ajungi la Adevăr atunci când te străduieşti din răsputeri să dovedeşti că El nu există?!…

Filosofia vorbeşte de adevăr relativ şi adevăr absolut. Dar după opinia lui Petre Ţuţea, ”Mai multe adevăruri, egal lipsă adevăr!” Există deci un singur Adevăr, şi acesta este Dumnezeu. ”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, ne învaţă Mântuitorul în Ioan 14,6. Nu face afirmaţia că este o cale, ci că este Calea (iată alte splendide nume ale lui Dumnezeu), altfel spus singura cale posibilă de-a cunoşte viaţa veşnică şi Adevărul în frumuseţea, bunătatea şi forţa-I absolută. Soluţia- mântuire sau pieire – este la îndemâna fiecărui om prin imensa libertate cu care am fost dăruiţi de-a ne hotărî destinul. Însă nu raţiunea – nici cea ştiinţifică, nici cea filosofică – nu reprezintă modalitatea sigură de-a accede în transcendenţă, adică de-a merge pe urmele Mântuitorului în vecinătatea divinului. Singura modalitate viabilă rezidă în credinţă, urmând pilda Domnului Iisus de-a fi smerit şi iubitor.

Când Vasile Pârvan vedea istoria în dublu sens – ascensional şi decensional, poate că avea în faţa ochilor minţii traseul descensional al lui Iisus – întruparea lui ca Om în vederea izbăvirii noastre, apoi traseul ascensional – înălţarea Lui la cer după înviere. Din acest motiv Ţuţea spunea că istoria trebuie văzută bipolar: ”Când oglindeşte susul ea este un vehicul al realului, iar când oglindeşte josul este un vehicul al aparenţei”.

Iisus a efectuat o tăietură în istoria umană. El reprezintă piatra unghiulară aşezată la temelia noii istorii morale a omului apăsat nu numai de conştiinţa păcatului originar, ci şi conştiinţa atentatului criminal la Iubire şi Puritate. Mântuitorul este incomparabil superior tuturor filosofilor şi făuritorilor de istorie, deoarece, după fermecătoarea expresie a mărturisitorului Petre Ţuţea, “El reprezintă Absolutul divin care punctează istoria”.

 Hamilton face o distincţie extrem de subtilă între Absolut şi infinit: ”Absolutul înseamnă necondiţionatul limitat, iar infinitul necondiţionatul nelimitat”. Prin urmare, Absolutul îşi exercită autoritatea Sa eternă şi binefăcătoare prin limitele impuse de voinţa Sa, deci prin impunerea condiţiilor creatoare, în timp ce infinitul reprezintă o desfăşurare ternă, monotonă şi sterilă, altfel spus neantul în nulitatea lui egală şi etern necuprinsă, o abstracţiune dizolvantă ce încremeneşte raţiunea prin groaza inspirată de neputinţa în faţa inexistentului.

Fiind pretutindeni, El este prezent şi în noi, căci la El timpul devine neputincios, trecutul şi viitorul se îneacă într-un prezent continuu ce alimentează veşnicia. Cât de liniştitoare este propoziţia: ”Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui!” Atunci cum putem să ne închipuim că Dumnezeu l-a făcut pe om din plictiseală şi că soarta omului este o biată jucărioară în mâinile acestei ”Forţe Implacabile ”?! Imaginea unui Dumnezeu intolerant, chiar crud şi rău cu creaţia Sa, este o slabă consolare pentru cei ce şi-au făcut un crez din încadrarea faptelor lor abominabile în anumite texte biblice intenţionat răstălmăcite. Nimic mai dăunător pentru sănătatea morală a respectivilor, pentru uşurinţa cu care se îndepărtează de mântuire din cauza trufiei şi a unor calcule înjositoare.

Să ne amintim că omul anterior păcatului originar era înconjurat de un bine necuprins, binele ce izvora cu blândă generozitate din Atotputernic. Prin neascultare, mai exact prin ascultarea unor poveţe opuse îndemnurilor Creatorului, omul de dovedeşte nedemn de grădina Edenului. Proba cu pomul din mijlocul grădinii este actul de naştere al conştiinţei omului, o conştiinţă capabilă să disocieze binele de rău, deci capabilă să-şi măsoare decăderea datorată greşelii săvârşită prin neascultarea hrănită cu curiozitate. Pentru ieşirea din starea în care l-a aruncat păcatul, omul are datoria să dovedească fermitate în ascultarea poruncilor divine. Numai astfel va învinge ispitele şi va accede la starea anterioară păcatului originar.

            Se nasc următoarele întrebări: Dacă Dumnezeu este Binele întruchipat, se cheamă că răul fiinţează înafara Lui? De ce urmaşii lui Adam, nesfârşitele generaţii ce i-au succedat, trebuie să tragă ponoasele pentru neascultarea acestuia, iar răul pământean nu este nici măcar limitat, necum să fie stârpit?

            Tot ce există, văzutul şi nevăzutul, totul este rezultatul actului de voinţă al Atotputernicului. Până la degradarea omului prin păcat, exista un Univers moral netulburat, graţie absenţei unor intenţii opuse ori în dezacord cu voinţa divină. Mărul furat a creat o perturbaţie în armonia desăvârşită a Universului, prin admiterea de către Creator a unor tendinţe umane ezitante, oscilante, ba chiar în contradicţie cu traseul liniar-moral pe care El îl aştepta de la om. Fără ştirea lui Dumnezeu n-ar fi fost cu putinţă, fiindcă atunci El şi-ar fi pierdut atributul de atotştiutor. (Iată, spune Ţuţea,  cum universul moral al omului se sprijină pe un măr furat, după cum universul lui ştiinţific se sprijină pe un măr căzut – celebrul măr care, zice-se, l-ar fi inspirat pe Newton în descoperirea Legii atracţiei universale!)

 Înseamnă că substanţa divină este în acest mod alterată şi că răul s-a infiltrat până şi în persoana Sa revelată prin creaţiune? Nu, deoarece acest rău ţine de condiţia degradantă a omului muritor, deci operează la nivelul imanentului, al aparenţelor. De altminteri, Sfântul Augustin este de părere că răul reprezintă un parazit ontologic al binelui. Lipsit de capacitatea de existenţă independentă, răul fiinţează atâta timp cât durează binele pe care parazitează şi din care-şi soarbe raţiunea de-a fi. De pildă, putregaiul este un rău pentru copac. Răul acesta este considerat ca atare atâta timp cât există binele (copacul) din care-şi trage seva fiinţării sale devoratoare, expansioniste, atunci când nu întâmpină o opoziţie fermă. Când putregaiul a cotropit întregul copac, nu mai rămâne nimic, nici rău, nici bine, căci copacul (binele) şi-a încheiat existenţa…Din fericire pentru om şi condiţia sa, acesta deţine cea mai sigură şi mai eficace armă întru contracararea răului moral, forma cea mai subtilă şi mai perfidă a răului nesăţios. Această armă sui-generis, specific umană este Legea morală sădită în noi încă de la facere.

Ridicarea omului în vecinătatea esenţelor, adevărata substanţă divină, poate fi realizată numai printr-un anevoios proces de purificare, de izgonire a germenului răului cuibărit în intenţiile şi faptele sale. Deşi gama de manifestare a răului este infinit neglijabilă pentru măreţia divină, totuşi nu-I este indiferentă lui Dumnezeu întrucât nu-I este indiferent omul. Pentru mântuirea sa, omul trebuie să depună un efort susţinut. Numai astfel va izbuti să-şi învingă înclinaţia nativă spre păcat, numai astfel – mergând pe calea trasată de Iisus – va izbuti să-şi depăşească condiţia nevrednică topită în vremelnicie.

Răul cuibărit în om este tolerat de Dumnezeu ca o justă piatră de încercare în vederea evaluării rezultatului ciocnirii dintre tendinţele umane ireconciliabil antagonice. Iar eforturile depuse pentru înfrângerea forţelor întunericului, sunt generos susţinute de intervenţia divină întru întărirea relaţiei eliberatoare dintre Dumnezeu şi om. De-abia în acest mod se va ajunge la starea mistică ce se caracterizează prin armonie lăuntrică fecundată cu har divin; de-abia atunci sentimentul dominant faţă de semeni va fi iubirea mistuitoare, curată, sinceră, adevărată. Un asemenea spirit tămăduit şi tămăduitor va accede la Adevăr prin revelaţie şi va sorbi apa vie a fericirii prin inspiraţie.

 

2.      ”Robeşte-mă, Doamne, ca să mă simt liber!”

În sensul cel mai larg al cuvântului, libertatea înseamnă necondiţionare. Captiv în cuşca simţurilor şi prins în plasa reglementărilor sociale, aici pe pământ omul beneficiază doar de-o libertate limitată şi aparentă.(Desigur, afirmaţia anterioară nu se referă la libertatea interioară, dobândită de om prin creştinism: o libertate pe cât de fertilă, pe atât de trebuincioasă.) Nici cea mai avansată democraţie din lume nu-i poate asigura individului o libertate totală. Asta deoarece corpusul social, oricât ar fi de afânat prin legi şi instituţii democratice, tot nu permite individului un perimetru nelimitat şi necontrolat pentru mişcări libere. Orice lărgire a ariei sale de deplasare, cu grijă precizată şi controlată, duce fatalmente la nemulţumiri: fie nemulţumirile altor indivizi ce-şi văd violate propriile arii de mişcare liberă, fie ale individului în cauză, acesta revendicând noi şi noi segmente de libertate. Dar fireasca (sic!) inegalitate socială, ba chiar şi cea familială, va genera tensiuni şi conflicte în lupta acerbă (constituţională, instituţională, sindicală ş.a.m.d.) pentru extensia şi respectarea libertăţilor dobândite.

Ceea ce colectivităţilor umane le este refuzat, la Dumnezeu este cu putinţă. Mult visata egalitate socială, ba de gânditorii utopişti, ba de socialişti şi comunişti, se dovedeşte un nonsens social: de o parte stă experienţa zguduitoare a sistemelor socialiste, de cealaltă parte stă prosperitatea şi progresul sistemelor centrate pe concurenţă şi inegalitate socială. Primele şi-au afişat propaganda mincinoasă a egalităţii sociale, dar, după un lanţ nesfârşit de torturi şi crime, au naufragiat în marea deznădejdii şi sărăciei; comunităţile capitaliste, îndeosebi cele avansate, îşi propun cu tot mai multă insistenţă eliminarea sărăciei şi diminuarea discrepanţelor sociale prin întărirea clasei de mijloc. Deocamdată este un scop, deoarece în condiţiile stimulării liberei iniţiative, care pentru foarte mulţi se cheamă şansa îmbogăţirii prin orice mijloace, fie şi în dauna altora, în asemenea condiţii netezirea asperităţilor sociale şi vindecarea rănilor datorate sărăciei şi disperării, rămâne doar un vis frumos al omenirii.

În faţa lui Dumnezeu însă toţi oamenii sunt egali: geniul este egalul idiotului, pentru că amândoi sunt creaţia Sa şi pentru că pe amândoi la fel îi iubeşte! Este o egalitate adevărată, întrucât nu are la bază interesul material, ci interesul superior al exorcizării şi salvării grăuntelui de divinate sădit în noi. Doar în relaţia divin-omenesc se poate vorbi de o veritabilă libertate, nicidecum în relaţia om-om. Necesitatea unită cu libertatea se descoperă în Dumnezeu, în lucrarea lui Dumnezeu întrupat în Om şi în superba Sa jertfă. Thomas din Kempis implora în Imitatio Cristi: ”Robeşte-mă, Doamne, ca să mă simt liber!”

Creştinismul, în calitate de religie a religiilor, conferă omului statutul de om liber. Prin scrierile Sfântului Apostol Pavel, creştinismul a fost smuls de sub povara vechii legi iudaice, iar creştinii sunt dăruiţi cu libertatea de a-şi decide destinul în ”jocul” celor două lumi paulinice: fiecare este liber să aleagă între cărarea îngustă şi anevoioasă care duce la mântuire, şi drumul neted, lesnicios care duce la pieire. Libertatea interioară, născută din puritate şi iubire, este adevărata libertate, smulsă din jocul aparenţelor. O asemenea libertate nu va fi nicicând confiscată, deoarece ea se alimentează din izvorul mereu viu al Libertăţii absolute.

                                                                                                    George Petrovai 

Eu trăiesc foarte rău aceste vremuri în care se banalizează ceea ce este împotriva naturii

Interviu cu Alain Delon

Știu, întra-devăr, că se spune că nu mai sunt bărbați. Femeile s-au luptat pentru a avea drepturi și au obținut ceea ce au vrut, foarte bine… Dar de ce să-și dorească să se comporte ca și bărbații, de ce doresc să se asemene lor? Nu înțeleg.

Înțelegi că femeile au vrut să-și promoveze drepturile?

Bineînțeles că înțeleg, dar până la un anumit punct. Trebuie să fim atenți la limite, la echilibrul dintre bărbați și femei. Pe vremea mea, se spunea că nu-i pentru femei războiul. Dacă mâine ne-am lupta, ele s-ar lupta ca și bărbații… Nu sunt sigur că ar și câștiga. În acest moment, se încearcă să se elimine diferențele dintre bărbați și femei, dar ceea ce este frumos este tocmai această diferență.

Bărbații și femeile s-au pierdut din vedere până la confuzie...

Era un timp în care, pe stradă, puteai distinge bărbații și femeile, acum însă nu mai știi care ce este. Rolurile sunt mai puțin definite, uneori chiar au fost inversate, cum este cazul concediului de paternitate. Apoi, se pare că se subânțelege a fi același lucru să fii cu cineva de sex opus sau de acelasi sex. Asta este grav! Nu sunt împotriva ”căsătoriilor” gay, nu-mi pasă, dar sunt împotriva adopției de copii de către astfel de cupluri. Mi se va spune că trebuie să mă adaptez și trăiesc în timpul prezent... Ei bine, eu trăiesc foarte rău aceste vremuri în care se banalizează ceea ce este împotriva naturii. Cu toate că voi fi tratat drept boșorog, aceste lucruri mă șochează! [...]

Eu datorez totul armatei. Nu aș fi fost ceea ce sunt fără armată. Ea mi-a transmis valorile necesare pentru a mă forma ca tânăr, ca bărbat: respectul, disciplina, curajul…[...]

S-au comis două erori: scăderea, în 1974, a vârstei majoratului de la 21 la 18 ani. Acum, copilașii vă spun despre drepturile lor, chiar înainte de a ști dacă au îndatoriri. Și suprimarea serviciului militar obligatoriu, care era de folos la foarte mulți copii. Ar fi avut șansa de a putea găsi un cadru, de a fi formați, de a se confrunta cu autoritatea, să dobândească valori... [...]

Este atât de frumoasă, o femeie - femeie care nu încearcă să șteargă ceea ce este. Astăzi femeile au păstrat calitățile feminine dar într-un fel ascuns. Este mare păcat deoarece nu este nimic mai frumos în lume ca o femeie. Asta am gândit mereu. O femeie adevărată care arată ca o femeie... [...]

Traducere: ACC

Sursa:lesalonbeige.blogs.com

Sursa ro 

Papa Francisc: nu am aur nici argint, îl aduc pe Cristos

Prima zi a Papei Francisc la Rio de Janeiro ne-a lăsat imaginea entuziasmului impetuos al poporului brazilian care l-a primit cu mare căldură şi afecţiune pe Succesorul lui Petru.

Pontiful a sosit la Rio cu ocazia primei sale călătorii apostolice internaţionale, prilejuite de Ziua Mondială a Tinerilor, ajunsă la cea de-a XVIII-a ediţie. Încă din primul moment, Pontiful a dorit să pună amprenta proprie asupra acestei călătorii, îmbrăţişând poporul brazilian la propriu, dat fiind că a dorit să traverseze cu jeep-ul descoperit traseul prin mulţimea în sărbătoare, parcurgând străzile centrale ale oraşului, de la catedrală până eliport, de unde - cu elicopterul – a mers la Palatul Guanabara pentru a se întâlni cu preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff care îl întâmpinase şi la aeroport, împreună cu arhiepiscopul de Rio, mons. Tempesta.

Nu putea fi trecut cu vederea nici autoturismul modest, cu care a străbătut cea mai mare parte din drumul de la aeroport, o maşină „în perfect stil Bergoglio”, am putea spune.

Cum s-a putut vedea din imaginile televizate, angajaţii serviciului de securitate au avut nu puţină bătaie de cap în efortul de a-i îndepărta pe tinerii care se îngrămădeau să-l salute pe Pontif, în momentele în care autoturismul în care se afla s-a blocat în traficul congestionat al oraşului.
Acestui popor entuziast, Papa i-a dedicat primul discurs, plin de afecţiune paternă: “Aprendi que para ter acesso ao Povo Brasileiro, é preciso ingressar pelo portal ... „Am învăţat că pentru a avea acces la poporul brazilian trebuie să intri pe poarta inimii sale imense; să-mi fie aşadar permis în acest moment să bat cu delicateţe la această poartă pentru a petrece această săptămână cu voi. Nu am nici aur, nici argint, dar vă aduc darul cel mai preţios care mi-a fost dat: pe Isus Cristos!”

Papa a mulţumit bunăvoinţei divine care i-a dat posibilitatea să revină în iubita sa Americă Latină, spunând: „Am venit să-i întâlnesc pe tinerii sosiţi din toată lumea, atraşi de braţele deschise ale lui Cristos Mântuitorul, tineri care vorbesc limbi diferite, aparţin unor culturi diverse dar care sunt uniţi – dincolo de orice diferenţă – de un limpede adevăr şi de o iubire autentică”. „Şi când sunt cuceriţi de experienţa lui Cristos, energia pe care o emană este extraordinară”, a evidenţiat Sfântul Părinte.

 “A juventude é a janela pela qual o futuro entra no mundo …“Tinerii sunt fereastra prin care viitorul intră în lume, fapt ce ne pune în faţa unor mari provocări. Generaţia noastră se va revela la înălţimea promisiunii aflate în fiecare tânăr când va şti să-i ofere spaţiu şi baze solide asupra cărora să-şi poată construi viaţa, garantându-i securitatea şi educaţia şi transmiţându-i valori de durată pentru care viaţa să merite să fie trăită”.

Gândul s-a îndreptat spre aşteptările atâtor tineri care au protestat săptămânile trecute în Brazilia pentru a cere un viitor mai bun. În discursul său, preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, a spus că manifestaţiile de protest au fost un act democratic şi o oportunitate pentru a reînnoi speranţa într-o lume mai bună.

Referindu-se la Papa Francisc, doamna Rousseff a spus că ne aflăm „în faţa unui lider religios sensibil la aspiraţiile de justiţie socială ale popoarelor noastre” şi a reînnoit promisiunea de luptă împotriva sărăciei, mai ales în Africa.

Marţi este zi de odihnă pentru Pontif, în rezidenţa din Sumaré, pentru a se adapta la fusul orar brazilian şi a se reface după cele 12 ore de călătorie cu avionul în vederea înfruntării obligaţiilor oficiale ale Zilei Mondiale a Tinerilor care se va încheia pe 28 iulie.

Sursa:ro.radiovaticana.va
Sursa ro

Miracolul euharistic din Buenos Aires

Cardinalul Bergoglio, în prezent Papa Francisc, a organizat o investigație pentru a demonstra unul dintre cele mai mari miracole din perioada recentă.

18 augut 1996, Buenos Aires, la orele 7 seara, părintele Alejandro Pezet tocmai terminase împărtășirea credincioșilor, când o femeie se apropie și îi transmite că a găsit o ostie în partea din spate a bisericii. Preotul se deplasează la locul indicat și observă o ostie profanată; neputând-o consuma, o așază într-un potir cu puțină apă și o depozitează în tabernacol. Pe 26 august, deschizând tabernacolul, vede că ostia se prezintă ca și o substanță sângerândă. Episcopul Bergoglio, pe atunci auxiliar al orașului (eparhiei, n. trad.), îi cere să fie chemat un fotograf profesionist care să imortalizeze această extraordinară manifestare. Fotografiile au fost făcute pe 6 septembrie și în ele se observă o bucată de carne însângerată, crescută în mod considerabil ca și dimensiuni. Timp de câțiva ani faptul a fost păstrat secret, iar ostia a rămas în tabernacol până în anul 1999.

Bergoglio, devenit între timp arhiepiscop de Buenos Aires, întrucât ostia nu a suferit nici o urmă de descompunere, a decis să demareze o analiză științifică. Astfel, pe 5 octombrie 1999, în prezența delegaților Episcopului, doctorul Castanon prelevă o părticică din acea substanță sângerândă. Studiile au arătat că este vorba despre o bucată de mușchi cardiac al unei persoane de 30 de ani, cu grupa de sânge AB – adică (întâmplător oare?) aceeași grupă întâlnită în cazul miracolului euharistic din Lanciano, pe Giulgiu și pe marama din Oviedo.

Cercetările au fost reluate și de un cunoscut cardiolog și medic legist, Frederic Zugibe din Statele Unite, care, deși în mod voit nu i s-a spus nimic despre proveniența „materialului”, a concluzionat că „este un fragment de mușchi cardiac din peretele ventriculului stâng, în apropierea valvelor”. Dar cercetările au demonstrat și mai multe detalii, cum ar fi acela că mușchiul, în momentul prelevării, era inflamat și bogat în globule albe. „Teza mea – a mărturisit doctorul Zugibe – este că inima, în momentul prelevării, era vie, dat fiind că globulele albe mor în exteriorul unui organism viu”. În acel moment una dintre persoanele care asistau la investigații – ziaristul australian Mike Willesse – l-a întrebat pe doctorul Zugibe cât pot rezista globulele albe în cazul unui țesut uman păstrat în apă. „Câteva minute”, a fost răspunsu sec al acestuia. Ostia din Buenos Aires era păstrată în apă distilată de ani buni, după ce inițial fusese conservată timp de o lună în apă normală. Doctorul Zugibe a concluzionat, evident, că știința nu poate explica nicidecum un fenomen de acest fel, dar surpriza sa a fost și mai mare când i s-a comunicat că fragmentul analizat provenea dintr-o ostie consacrată.

Fapte miraculoase legate de euharistie sunt prezentate în multe părți ale lumii, iar Romagna (o regiune istorică care se află în nordul Italiei și face parte din regiunea administrativă Emilia-Romagna, n. trad.) se poate „lăuda” cu două importante miracole: unul în Bagno di Romagna, unde se păstrează încă bucata de țesătură din in impregnată cu sânge, și Rimini, unde Sfântul Anton a făcut ca ostia consacrată să fie adorată de un catâr.

Cel din Rimini, datorită faptelor narate, pare să fie miracolul cel mai „romagnol”. Ereticul Bonovillo l-a sfidat pe Sfânt în piața publică: „Voi ține unul dintre animalele mele închis timp de trei zile și îl voi înfometa. După trei zile îl voi aduce afară, în public, și îi voi pune dinainte mâncare. Tu vei sta în față cu ceea ce consideri a fi Trupul lui Hristos. Dacă animalul, neglijând mâncarea, se va grăbi să-L adore pe Dumnezeul tău, eu voi împărtăși credința Bisericii tale”. Romagnolii, se știe, nu sunt oameni mofturoși și sunt și înclinați puțin spre spectacol, așadar provocarea a fost lansată. Nu mai trebuie spus că animalul s-a plecat Creatorului, îndoindu-și picioarele din față dinaintea Ostiei.

Putem încheia cu o considerație pământeană: noi, dinaintea cui ne plecăm genunchii? Don Oreste Benzi, un cetățean din Rimini care știa ce spune, afirma că „pentru a sta în picioare, trebuie să stăm în genunchi” dinaintea Regelui Regilor.

Traducerea: P. Ioan Balea

Sursa:  libertaepersona.org
Romana

Enciclica despre credință „Lumen fidei”, a apărut în limba română

Lumen fidei ("Lumina credinţei") este titlul primei enciclice a papei Francisc, semnată la 29 iunie şi dată publicităţii la 5 iulie. Varianta în limba română a fost tradusă de pr. Mihai Pătraşcu şi a apărut la Editura "Presa Bună".

Enciclica a părut în format A5 (14x20 cm) în colecţia "Documente", cu nr. 78; are 68 de pagini, cu copertă color.

Împărţită în patru capitole, o introducere şi o concluzie, "Lumen fidei" se adaugă enciclicelor lui Benedict al XVI-lea despre dragoste ("Deus caritas est") şi speranţă ("Spe salvi"). În enciclica despre credinţă, papa Francisc a asimilat "munca preţioasă" efectuată de predecesorul său la cârma Bisericii şi a adăugat "contribuţii ulterioare", putând fi observată continuitatea substanţială a mesajului papei Francisc cu învăţătura lui Benedict al XVI-lea.

Astfel, în Anul Credinţei, a fost completat trinomul enciclicelor despre virtuţile teologale.

Chiar în introducerea enciclicei, pornind de la cuvintele lui Isus din Evanghelia după sfântul Ioan, "Eu, lumina, am venit în lume, pentru ca oricine crede în mine să nu rămână în întuneric" (In 12,46), papa Francisc arată motivaţiile documentului: recuperarea luminii credinţei, aşa încât să ilumineze întreaga existenţă a omului şi să-l ajute să distingă binele de rău, o lumină care provine din credinţă, din revelaţia pe care Dumnezeu o face despre sine în Isus Cristos şi în Duhul său.

În cele patru părţi, ce corespund celor patru capitole ale enciclicei, poate fi descoperită credinţa din patru perspective distincte, convergente şi inseparabile.

Mai întâi se prezintă credinţa ca un dinamism vital, astfel că "a crede" înseamnă a te mişca mergând spre Dumnezeu. Aici este scos în evidenţă exemplul de credinţă a lui Abraham, a Israelului şi a Bisericii, arătând că Dumnezeu nu a rămas departe de om, în înălţimile cerului, ci s-a făcut şi rămâne întâlnibil în Isus Cristos, mort şi înviat, prezent printre oameni.

În a doua parte este prezentat raportul intim al credinţei cu adevărul, pentru că "credinţa lărgeşte orizonturile raţiunii pentru a lumina mai bine lumea care se deschide studiilor ştiinţei".

Transmiterea credinţei este reliefată în a treia parte, un rol deosebit avându-l Biserica, vehicul şi semn eficace al întâlnirii cu Dumnezeu fiind "sacramentele celebrate de liturgia Bisericii".

În ultimul capitol este prezentat Dumnezeu ca fiind credibil, care "le dăruieşte oamenilor o cetate credibilă". Sunt indicate şi astfel de locuri credibile: binele comun, familia, viaţa socială, puterea mângâietoare a suferinţei.

În încheiere, enciclica o arată pe sfânta Fecioară ca exemplul de credinţă prin excelenţă.

La 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II, în Anul Credinţei, enciclica despre credinţă prezintă încă o dată motivaţiile pentru a redescoperi bucuria de a crede şi de a mărturisi credinţa.

Pr. Adrian Blăjuţă

Sursa:ercis.ro

SURSA

 

 

Lumen fidei Francisc, Ed. "Presa Bună", 2013, ISBN 978-606-8116-09-9, 14x20 cm, 68 p., 4 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

• prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 - Iaşi;
• prin fax: 0232/211527;
• prin telefon: 0232/212003, interior 41: de luni până vineri, între orele 10.00-18.00;
• prin e-mail: libraria@ercis.ro;
• prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro.

Biserica Greco-Catolică contestă la Primul Ministru rezultatele recensământului

 

Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a adresat pe data de 18 iulie 2013 o scrisoare Primului Ministru Victor Ponta prin care contestă, în numele Bisericii Greco-Catolice, rezultatele oficiale ale recensământului din 2011 şi-i solicită acestuia „explicaţii oficiale” faţă de modul de raportare al realităţii confesionale din Romania.

„Biserica Greco-Catolică contestă datele oficiale ale ultimului recensământ pentru că nu reflectă nici pe departe realitatea comunităţii greco-catolice din România”, a spus episcopul Virgil Bercea în deschiderea scrisorii sale.

Conform datelor oficiale, de la recensământul din 2002 la cel din 2011, greco-catolicii ar fi scăzut cu peste 40.000 în Romania.

„Scăderea numărului de greco-catolici, din datele oficiale, cu peste 40.000 nu poate fi justificată deoarece comunităţile greco-catolice au crescut şi s-au înmulţit de la recensământul din 2002 până în 2011”, a spus episcopul Virgil.

Acesta a dat ca exemplu Oradea, unde în 2002 greco-catolicii aveau o biserica şi cinci capele, iar oficial au fost 6.860 de credincioşi, iar în 2011 aceştia aveau cinci biserici şi patru capele, însă conform ultimului recensământ aceştia ar fi numai 5.872.

„La doar două biserici şi o capelă în 2011 erau înscrişi peste 6.000 de credincioşi”, a arătat episcopul în scrisoarea sa, „ca atare, numărul oficial de greco-catolici în Oradea este cu mult inferior realităţii”.

Discrepanta majoră între numărul real şi oficial de greco-catolici se constată în fiecare judeţ unde există greco-catolici.

Episcopul a arătat că „pe durata recensământului din 2011 presa a relatat situaţii concrete care confirmă că multor persoane nu li s-a trecut corect religia”.

De asemenea, mulţi greco-catolicii s-au plâns ierarhiei că nu au fost recenzaţi, sau că recenzorii i-au trecut din oficiu ortodocşi ori au refuzat să le treacă religia la membrii de familie care nu erau acasă.

Episcopul a arătat, de asemenea, că rezultatele finale au fost „prelucrate” de oficialii Statului Român. La prezentarea rezultatelor preliminare în 2012, s-a spus ca populaţia României este de 19.043.767, dintre care 160.275 greco-catolici, iar rezultatele finale publicate în 2013 arăta că populaţia este de 20.121.641 dintre care 150.593 de greco-catolici.

„Este inexplicabil cum, de la un an la altul, datele oficiale ale aceluiaşi recensământ arată că populaţia României a crescut cu peste 1 milion, iar numărul de greco-catolici a scăzut cu circa 10.000 persoane”, a spus episcopul Virgil Bercea în scrisoarea sa.

„Dacă Statul lucrează cu rezultate oficiale ale recensământului, atunci acestea trebuie să reflecte corect situaţia confesională din teritoriu şi nicidecum să fie roadele unor manipulări şi abuzuri grosolane”, a arătat episcopul.

Biserica Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii în 1948, iar toate bisericile şi casele parohiale greco-catolice au fost trecute de către comunişti în posesia Bisericii Ortodoxe Române. După căderea regimului comunist, Statul Român continuă să refuze restituirea acestor proprietăţi „pe motiv că acestea trebuie să rămână în posesia comunităţii cu mai mulţi credincioşi”, a spus episcopul. „Acest lucru face ca şi astăzi mulţi greco-catolici să nu aibă unde se ruga”.

Pe lângă refuzul de a fi lăsaţi în propriile biserici, greco-catolicii se confruntă cu situaţii în foarte multe localităţi unde „sunt abuzaţi, discriminaţi, hărţuiţi şi agresaţi cu scopul de a-i face să nu îşi declare apartenenţa confesională”, a spus episcopul.

„Faptul că Statul Român refuză să repare nedreptatea din perioada comunistă şi manipulează rezultatele recensămintelor pentru a arăta că numărul de greco-catolici a scăzut este dovada concludentă că Statul Român duce o politică de epurare culturală şi religioasă a comunităţii greco-catolice din România”.

„Contestăm rezultatele oficiale ale recensământului din 2011, care nu reflectă realitatea confesională din România, şi vă solicităm explicaţii oficiale faţă de modul de raportare a acestor date”, şi-a concluzionat episcopul greco-catolic Virgil Bercea scrisoarea adresată Primului Ministru Victor Ponta.

Pentru referinţă, prezentăm integral textul scrisorii adresat Primului Ministru Victor Ponta.

* * *

Domnului Victor Ponta,
Prim Ministru al României,

Stimate Domnule Prim Ministru,

Biserica Greco-Catolică contestă datele oficiale ale ultimului recensământ pentru că nu reflectă nici pe departe realitatea comunităţii greco-catolice din România.

Conform datelor oficiale publicate pe 4 iulie 2013, în România ar fi 150.593 de greco-catolici, ceea ce nu corespunde cu realitatea din teritoriu. La recensământul din 2002, conform datelor oficiale (contestate de noi şi atunci), au fost înregistraţi 191.556 de greco-catolici.

Scăderea numărului de greco-catolici, din datele oficiale, cu peste 40.000 nu poate fi justificată deoarece comunităţile greco-catolice au crescut şi s-au înmulţit de la recensământul din 2002 până în 2011.

În Oradea, de exemplu, conform recensământului din 2011, numărul oficial de greco-catolici a scăzut cu circa 1.000 în timp ce numărul comunităţilor şi credincioşilor au crescut.

Astfel, în 2002 în Oradea aveam o biserică şi cinci capele, iar conform recensământului 6.860 greco-catolici. În 2011, avem cinci biserici şi patru capele, iar conform recensământului numai 5.872 greco-catolici, deşi la doar două biserici şi o capelă în 2011 erau înscrişi peste 6.000 de credincioşi. Ca atare, numărul oficial de greco-catolici în Oradea este cu mult inferior realităţii.

În fiecare judeţ unde există greco-catolici se constată o discrepanţă majoră între numărul real şi cel oficial de greco-catolici.

Pe durata recensământului din 2011 presa a relatat situaţii concrete care confirmă că multor persoane nu li s-a trecut corect religia.

De asemenea, am primit plângeri de la greco-catolici care, fie nu au fost recenzaţi, fie li s-a spus de către recenzor că dacă sunt români atunci sunt ortodocşi. Ni s-a comunicat, de asemenea, de către multe familii de greco-catolici că recenzorii au refuzat să treacă religia pentru cei care nu erau acasă în momentul recensământului.

Pe de altă parte, compararea datelor preliminare ale recensământului publicate la 24 august 2012 cu cele finale publicate la 4 iulie 2013 arată că cele din urmă au fost „prelucrate” de către oficialii Statului Român:

• 2012 – 19.043.767 persoane în România, 160.275 greco-catolici;

• 2013 – 20.121.641 persoane în România, 150.593 greco-catolici.

Este inexplicabil cum, de la un an la altul, datele oficiale ale aceluiaşi recensământ arată că populaţia României a crescut cu peste 1 milion iar numărul de greco-catolici a scăzut cu circa 10.000 persoane.

Într-un interviu recent din Jurnalul Naţional, domnul Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte, a spus: „Înainte de 1948, greco-catolicii erau aproape 8% din populaţia României Mari. Acum sunt undeva sub 1%. Sigur, greco-catolicii au contestat rezultatele recensămintelor. Dar ăsta e instrumentul cu care lucrăm, un instrument oficial, pentru că noi ca stat nu putem lucra pe estimări făcute de un cult sau altul”.

Daca Statul lucrează cu rezultate oficiale ale recensământului, atunci acestea trebuie să reflecte corect situaţia confesională din teritoriu şi nicidecum să fie roadele unor manipulări şi abuzuri grosolane.

După căderea regimului comunist, Statul Român continuă să refuze restituirea proprietăţile Bisericii Greco-Catolice pe care le-a confiscat în 1948 şi le-a dat Bisericii Ortodoxe Române pe motiv că acestea trebuie să rămână în posesia comunităţii cu mai mulţi credincioşi. Acest lucru face ca şi astăzi mulţi greco-catolici să nu aibă unde se ruga.

Pe lângă aceasta, în foarte multe localităţi credincioşii greco-catolici sunt abuzaţi, discriminaţi, hărţuiţi şi agresaţi cu scopul de a-i face să nu îşi declare apartenenţa confesională.

Faptul că Statul Român refuză să repare nedreptatea din perioada comunistă şi manipulează rezultatele recensămintelor pentru a arăta că numărul de greco-catolici a scăzut este dovada concludentă că Statul Român duce o politică de epurare culturală şi religioasă a comunităţii greco-catolice din România.

Contestăm rezultatele oficiale ale recensământului din 2011, care nu reflectă realitatea confesională din România, şi vă solicităm explicaţii oficiale faţă de modul de raportare a acestor date.

+ Virgil Bercea
Episcop

via EGCO.ro

Sursa 

Interviu cu Postulatorul cauzei de beatificare pentru episcopii greco-catolici morți în timpul regimului comunist

 

 

Pr. Vasile Man, Postulatorul cauzei de beatificare pentru episcopii greco-catolici morți în timpul regimului comunist, a oferit un scurt interviu pentru e-communio.ro. Interviul a fost acordat corespondentului nostru de la Roma, Andrei Hrișman.

A.H. Ce este procesul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici morți în timpul prigoanei comuniste?

Pr. V.M. Întrebarea este complexă și ar putea face obiectul unei ample prelegeri; pe scurt, procesul canonic de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici este acțiunea prin care Biserica, prin autoritatea primită de la Cristos, confirmă jertfa vieții pentru credință și fidelitate față de Sfântul Părinte Papa a acestor Servitori a lui Dumnezeu și prin ridicarea la cinstea altarelor îi propune ca modele actuale de trăire creștină pentru credincioșii din România.

 A.H.  Vă rog să faceți un scurt istoric al cauzei de recunoaștere a martiriului lor.

 Pr. V.M. „Drumul Crucii” trăit de Servitorii lui Dumnezeu, Episcopii: Valeriu Traian FRENȚIU, Iuliu HOSSU, Alexandru RUSU, Ioan BĂLAN, Ioan SUCIU, Vasile AFTENIE și Tit Liviu CHINEZU a trecut prin mai multe faze care, în timpul procesului canonic, trebuie evidențiate și documentate corespunzător.    Recunoașterea de către Biserică a vieții de sfințenie, respectiv a martiriului, presupune două etape: una locală (eparhială) și alta romană.

            Procesul canonic eparhial de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici morți pentru credință în timpul prigoanei comuniste a început oficial la 16 ianuarie 1999 la Blaj și a durat până la 10 martie 2009. Etapa a constat din culegerea de informații cât mai complete (mărturii verbale și documente culese din arhive) privitor la viața, activitatea și martirajul celor șapte episcopi greco-catolici morți în timpul prigoanei comuniste.

            A urmat etapa romană când documentele au fost transferate la Congregația Cauzelor Sfinților pentru a fi studiate și sintetizate în vederea evaluării lor. Astfel, la 07 noiembrie 2009 a avut loc deschiderea oficială a cauzei în faza romană, la 18 februarie 2011 Congregația Cauzelor Sfinților a emis Decretul de recunoaștere a validității juridice a procesului eparhial, iar la 27 mai 2011 a fost numit Relatorul pe cauză în persoana Pr. Zdzislaw Kijas, O.F.M. Conv.

            A.H. Care este rolul dvs. ca Postulator?

            Pr. V.M. În faza romană, misiunea Postulatorului este de a sintetiza documentele și mărturiile culese pe durata procesului eparhial în vederea redactării lucrării Positio care trebuie să cuprindă tot ceea ce este necesar pentru argumentarea martiriului.

Volumul Positio, realizat sub îndrumarea directă a Relatorului desemnat de Congregația Cauzelor Sfinților conţine în principal următoarele:

            a) o Introducere generală care cuprinde încadrarea Servitorilor lui Dumnezeu în contextul istoric în care au trăit și importanța martiriului lor pentru Biserică și societate;

            b) o Biografie documentată a fiecărui Servitor al lui Dumnezeu;

          c) Descrierea martiriului, partea cea mai importantă din Positio, care trebuie să fie efectuată din 3 puncte de vedere complementare:

- martiriul material: prezentarea precisă a succesiunii cronologice a fazelor martiriului până la moartea survenită in odium fidei (din ură față de credință);

- martiriul formal ex parte persecutoris: descrierea situației și a contextului istoric punând în evidență odium fidei din partea persecutorului;

- martiriul formal ex parte Servi Dei: specificarea atitudinii Servitorului  lui Dumnezeu față de persecutor în fazele precedente martiriului și mai ales în momentul morții, subliniind acceptarea voită a suferințelor și a morții pentru credința în Cristos.

Toate aceste trei aspecte din tratarea martiriului trebuie sa fie bine documentate și să facă referință atât la documentele culese din arhive, cât și la depozițiile martorilor din cadrul procesului eparhial.

d) Summarium Testium: sunt declarațiile martorilor din timpul procesului eparhial și  prezentate după o schemă dată de către Congregația Cauzelor Sfinților, adică prevăzute cu apostile pe margine pentru a fi identificate și urmărite mai ușor.

e) Summarium Documentorum: sunt principalele documente culese din diferite arhive referitoare la biografia și activitatea Servilor lui Dumnezeu, dar mai ales la martiriul acestora.

 f) Relatarea Comisiei Istorice și votul Cenzorilor Teologi, urmată de un Tabel de nume și locuri, un Cuprins general și în final anexele cu fotografii.

              A.H.  Care este stadiul actual al procesului de beatificare?

 Pr. V.M. Actualmente, Postulatura cauzei de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici lucrează la redactarea lucrării Positio, o activitate complexă ce presupune însușirea prealabilă a tuturor elementelor necesare demonstrării martiriului prin parcurgerea întregului pachet documentar, sintetizat apoi și prezentat cu rigoarea științifică cerută de Congregația Cauzelor Sfinților. Documentarea martiriului celor șapte Servitori a lui Dumnezeu episcopi greco-catolici presupune evidențierea atât a etapelor comune de suferință prin care au trecut împreună, acționând ca un unic “cor episcopal” în fața persecutorului, cât și a momentelor particulare de mărturie și rezistență în credință a fiecăruia dintre ei după ce au fost izolați unii de alții și mai ales în momentul morții.  

  A.H. Care este mesajul pe care episcopii greco-catolici presupuși martiri îl transmit creștinilor de astăzi?

 Pr. V.M. Într-o lume marcată de relativism, așa cum este societatea actuală, moștenirea lăsată de episcopii greco-catolici care au suferit prigoana comunistă este în principal una de fidelitate și coerență în trăirea propriei credințe, de acceptare în orice moment a voinței lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta înseamnă uneori privațiunea de libertate pentru Cristos și chiar moartea. Este emblematic în acest sens moto-ul card. Iuliu HOSSU: “Credința noastră este viața noastră”, care pune semnul de identitate între credință și viață ca fiind două aspecte ale unei trăiri unice ce nu poate fi divizată.

             A.H.  Care este rolul credincioșilor în cadrul unui proces de beatificare?

 Pr. V.M. Recunoașterea de către Biserică a vieții de sfințenie sau a martirajului unei persoane este o acțiune care implică întreaga comunitate eclezială, de la simplu credincios pană la Sfântul Părinte Papa, desigur fiecare respectând sfera propriei competențe. Dacă proclamarea unui „fericit” în urma unui proces de beatificare, sau a unui „sfânt” în urma unui proces de canonizare se face printr-un  decret al Sfântului Părinte, credincioșii, prin rugăciunile lor participă în mod activ pe durata desfășurării procesului canonic implorând de la Dumnezeu acest dar de a avea persoane din sânul comunității locale ridicate la cinstea altarelor și propuse astfel ca modele autentice de trăire creștină.  

 A.H. Părinte Man, în numele redacției e-communio.ro și a cititorilor noștri vă mulțumim pentru interviul acordat și pentru tot efortul depus în folosul cauzei de beatificare. Dumnezeu să vă ajute.

 La link-urile de mai jos puteți găsi materiale ce promovează cauza de beatificare.

Pliante PDF (arhiva)

Semn carte  RO

Semn carte EN

Semn carte FR

Semn carte IT

 

SURSA 

Transport gratuit la Libris.ro

Pe tot parcursul lunii iulie 2013, libraria online Libris ne ofera transport gratuit prin curierat
Sunt peste 24.000 de carti in promotie, aveti de unde alege.
Spor la citit!

Sursa 

Noutati!

Gratuit : abonament la 3 reviste pe 3 luni

Participa pana pe 31 iulie 2013 la un sondaj online, organizat de catre revista Avantaje si veti primi GARANTAT SI GRATUIT urmatoarele trei reviste pe o perioada de trei luni :

• revista Avantaje
• revista Viva
• revista Psychologies

Abonamentul va incepe din luna septembrie si se va incheia in noiembrie.

Pentru a primi link-ul chestionarului trebuie sa trimiteti un email la adresa chestionar.avantaje@ringier.ro cu subiectul Avantaje .

Completarea chestionarului dureaza intre 20 si 25 de minute.

PS. Se considera gratuit ca necesita doar completarea unui formular si nimic mai mult. Nu va place gratuit ?  Le gasiti contra-cost la chioscurile de ziare.

///

Ziarul Libertatea ne ofera gratuit un ghid de calatorii (format pdf), in care ne sunt prezentate :

• top 24 destinatii unde merita sa-ti petreci vacanta in 2013
• top 10 destinatii pentru plaja in Europa
• top parcuri de distractie
• ce sa nu uiti acasa

Ghidul are 34 de pagini.

Il puteti descarca de aici.

///

Gratuit audiobook : “Epopeea lui Ghilgames”

 

Vreau sa va aduc in atentie un audiobook foarte interesant, pe care il puteti descarca gratuit : Epopeea lui Ghilgames.

Epopeea lui Ghilgames este un poem epic din Mesopotamia antica.

Este cea mai veche scriere literara pastrata a umanitatii, datand de la inceputul mileniului al III-lea i.HR si apartine culturii sumero-babiloniene.

S-a pastrat, lacunar, pe 12 tablite de lut, in biblioteca regelui asirian Assurbanipal, de la Ninive si povesteste faptele eroice ale legendarului rege al cetatii Uruk.

Il puteti descarca gratuit de aici.

SURSA