Deşi este greu să intri în sufletul omului, cei de la Apple ating cu siguranţă o coardă sensibilă cu cea mai recentă reclamă dedicată perioadei Crăciunului.
În noua reclamă Apple,
de aproximativ un minut şi jumătate, creatorii probabil că au avut cea
mai grea provocare din toate timpurile. Au fost obligaţi să găsească un
aspect pozitiv în stilul de viaţă al tinerilor din ziua de azi care
nu-şi mai pot dezlipi ochii dintr-un smartphone, indiferent dacă este
sau nu un iPhone. Partea fascinantă este că au şi reuşit, iar rezultatul
este remarcabil.
Noua reclamă Apple are titlul Misunderstood (Neînţeles) și face
referire la un tânăr care participă la o întâlnire între mai multe
generaţii de membri ai unei familii într-un context utopic. Oamenii se
distrează, copiii se joacă prin zapădă, se împachetează şi despachetează
cadouri. Doar personajul nostru pare complet rupt din context cu al său
iPhone 5S Space Gray. Cum era de aşteptat, deznodământul este unul
pozitiv şi foarte încărcat
de emoţie. În tot acest timp, deşi nu s-a distrat cu ceilalţi şi asta e
trist, tânărul posesor de iPhone a înregistrat video şi a lucrat la un
film pe iMovie despre familia lui. In final, prin AirPlay, transmite
filmul pe calea aerului către un TV, sensibilizând audienţa.
Deşi astfel de practici care încearcă să trezească dezbateri nu
funcţionează de fiecare dată, cei de la Apple s-ar putea să fi calculat
foarte bine media în acest caz. Oare nu ar trebui să ne temem de asta –
ca nu cumva să ajungem să trăim din înregistrări și să ratăm exact…
viața?