Mars One, organizația
olandeză care vrea să trimită oameni pe Marte într-o misiune de
colonizare a planetei, începând din 2025, a anunţat ieri trecerea la a
doua etapă de selecţie a candidaţilor înscrişi pe site-ul oficial.
Reprezentanţii organizaţiei au selectat 1058 dintre cele 200.000 de
persoane dornice să facă parte din primul echipaj uman care va ateriza
şi va rămâne pe Marte.
„Apreciem
foarte mult şi suntem impresionaţi de numărul mare de oameni care au
aplicat. Totuşi provocarea cea mai mare în ce îi priveşte pe cei 200.000
de candidaţi a fost să îi separăm pe cei care se simt apţi fizic şi
mintal să devină ambasadori umani pe Marte, de cei care nu iau misiunea
în serios”, a declarat cofondatorul Mars One, Bas Lansdorp, potrivit
unui comunicat de presă al organizaţiei.
Potrivit
organizatorilor misiunii, fiecare candidat a fost anunţat ieri prin
e-mail dacă a trecut sau nu la etapa următoare. Pentru cei care nu au
fost selectaţi mai există o şansă. Ei vor putea aplica din nou la o dată
care nu a fost încă stabilită.
Conform mashable.com,
din cei 1058 de candidaţi selectaţi, 586 sunt bărbaţi şi 472 femei. Cei
mai mulţi provin din Statele Unite ale Americii (297), Canada (75),
India (62) şi Rusia (52). Majoritatea candidaţilor au sub 36 de ani, 813
sunt angajaţi, iar 164 sunt încă la şcoală. 347 dintre ei au terminat o
facultate, 159 au studii de masterat şi 29 au diplomă de doctor. Cu
toţii vor trece prin mai multe faze de selecţie în 2014 şi 2015, care
includ simulări menite să le testeze capacităţile fizice şi emoţionale, a
declarat medicul Norbert Kraft, liderul echipei medicale Mars One şi
laureat al NASA Group Achievement Award 2013.
Detalii
legate de selecţia care va avea loc începând de anul viitor nu au fost
încă făcute publice, în principal din pricina negocierilor neîncheiate
cu mai multe companii media pentru primirea dreptului de difuzare a
procedurilor de selecţie. Una dintre principale surse de finanţare ale
misiunii va fi un reality show.
Mars
One este o organizaţie non-profit care a anunţat încă din martie 2012
că va lansa prima misiune de colonizare a Planetei Roşii. Programul a
fost sprijinit de la început de antreprenorul olandez Bas Lansdorp şi de
cercetătorul Wielders Arno de la Agenţia
Spaţială Europeană. Luna aceasta, organizaţia a anunţat că a ales două
companii care vor construi vehiculele spaţiale pentru o misiune premergătoare, ce va avea loc în 2018.