Biblia este o carte care intimidează prin
dimensiunea ei și prin mesajul, pe alocuri, dificil de înțeles. Însă
mulți dintre cei care au citit-o spun că le-a chimbat viața în bine și o
recomandă, pentru resursele ei, și celor din jur.
Fie
că te aproprii de ea cu devotament creștin, fie că o citești ca unul
care nu are o opinie cristalizată despre religie, poți avea numeroase
avantaje de pe urma lecturii integrale a Bibliei. Iată 14 motive care te
pot convinge să te hotărăști și să reușești să citești toată Biblia în
anul 2014.
1. A ridiculiza Biblia, în special folosind versete din Vechiul Testment, a devenit în ultima vreme o practică favorită
printre cei care vor să impresioneze cu resursele lor intelectuale.
Unii, în special tineri, asimilează astfel de ironii drept argumente
împotriva credinței, lucru posibil fiindcă Biblia, după care ar fi putut
fi verificată validitatea acestui tip de argumente, este tot mai puțin
citită. Citește-ți Biblia pentru a verifica tu însuți ce este adevărat
și ce nu, din argumentele celor care critică religia. Nu uita că unele
afirmații nu pot fi înțelese corect în afara contextului lor (literar,
istoric, cultural).
2. Morala pe care se bazează sistemul
occidental de drept este morala creștină. Citește Scriptura pentru a
înțelege mai profund identitatea etică a lumii în care trăiești.
3.
Află istoriile de viață pe care creștinătatea le-a prețuit de-a lungul
existenței sale și pe care le-a lăsat să îi modeleze structura. Te vei
înțelege mai bine și pe tine, prin acest demers fiindcă îți vei cunoaște
rădăcinile.
4. Conectează-te, prin Scriptură, la
înțelepciunea antică, recunoscând că problemele de azi ale umanității au
fost problemele ei de ieri. Vezi cum au rezolvat oamenii Bibliei
dilemele și problemele lor, pentru a găsi soluții la problemele tale.
Găsește consolare citind despre experiențele de viață ale personajelor
biblice și descoperind similitudini între viața lor și viața ta.
5.
Biblia este foarte directă atunci când vine vorba de
principii-standard. Reflectează la propria ta persoană în lumina a ceea
ce citești. Evaluează-ți scopurile și metodele și vezi cum ai putea să
îți îmbunătățești viața.
6. Vei pătrunde în intimitatea unor titani ai credinței, descoperind modele imperfecte, dar puternice de perseverență pentru o reușită durabilă.
7. Ai să poți
descoperi diferitele moduri în care Dumnezeul Bibliei se raportează la
suferință, citind despre implicarea Lui în suferința umanității, prin
propria suferință.
8. Poți afla direct de la sursă care a
fost intenția lui Iisus Christos cu privire la Biserica Sa. În felul
acesta vei putea decanta mai ușor eșecurile istorice ale bisericilor
creștine de scopul lor inițial.
9. Citind Biblia cap-coadă
vei putea surprinde mai clar firul epic al celor 66 de cărți strânse în
această „bibliotecă a creștinismului". Astfel te vei putea concentra
mai mult pe istoria relatată și mai puțin pe diverse detalii doctrinare.
Vei avea imaginea de ansamblu.
10. Vei putea să îți
conturezi în minte un portret al lui Dumnezeu mai puțin dependent de
pretențiile extreme ale fundamentaliștilor și ateilor, și bazat mai mult
pe propria ta înțelegere. Îți vei forma o opinie fundamentată.
11.
Vei descoperi explicația creștină pentru originea vieții și vei putea
hotărî în cunoștință de cauză dacă aceasta este sau nu rezonabilă.
12.
Vei afla ce i-a însuflețit pe martirii creștini și vei putea decide
conștient în dreptul tău dacă speranța creștină pentru o lume mai bună
este sau nu o viziune sănătoasă.
13. Pe parcursul acestui demers te vei schimba, devenind mai bogat interior și căpătând o perspectivă mai amplă asupra lumii în care trăiești.
14.
Îi vei putea îndruma și pe alții la resursele pe care le-ai găsit în
timpul studiului tău, ajutându-i să se dezvolte spiritual.