Uneori, viața mea
Și-a ta
Este precum la teatru
O bucurie sau un dezastru
Cu noi pe scenă
În rol principal
Cu noi în public
Cum zic unii
Că e normal
Dar viața nu trebuie să fie
O simplă jucărie
În mâinile unui copil
Debil
Și nu trebuie să stăm
Deoparte să-ascultăm
În public printre cei mulți
Mărunți
Ci trebuie să ne rupem de lume
Să urcăm pe scenă, să avem nume
Să ne cunoacă toți
De suntem idioți
De suntem buni ori răi
De suntem nătărăi
De suntem muritori
Ori vii nemuritori
Căci nu poți sta o viață
Să privești ca la piață
Ci trebuie ca rolul să ți-l joci
Să dai din tine tot ce poți
Să fii bun, pe primul loc
Să nu spui veci „nu mai pot!”
Ci să mergi înainte cu orice preț
Să ajungi măreț, măreț, măreț
Dacă ești curios/asă, vezi despre ce este vorba aici:
