Meditație pentru Duminica a V-a din Post (Cererea fiilor lui Zevedeu) Ev Mc 10,32-45
Suntem cu toții într-o continuă căutare de glorie. Mare parte din energia noastră, din studiile și munca noastră, din relațiile și prieteniile pe care le avem, sunt direcționate în așa fel încât să ne creeze un loc și un nume în societate. O poziție. Un rang. De multe ori, doar în așa fel putem spune că suntem “cineva”. Și astfel, e ca și cum am recunoaște, chiar dacă în mod voalat, un drept demiurgic al lumii asupra noastră. Ca și cum ne-am simți creați de către lumea în care trăim.
Când dincolo de ispitele cotidiene, aderăm la o astfel de “paternitate”, avem o problemă. Fiindcă devenim robii unei realități care distribuie demnități și glorie în mod absolut arbitrar.
Vedem tot mai evident efectul unei astfel de concepții în zilele noastre. Demnitatea unei persoane nu mai depinde de faptul că a fost creată de Dumnezeu, ci de faptul că e sănătoasă sau bolnavă, inteligentă sau nu, tânără sau bătrână, frumoasă sau urâtă și multe, multe altele. Așa ajungem să eliminăm copii nenăscuți doar pentru o infimă posibilitate de a nu fi perfecți după aceste standarde, sau bătrâni pentru că nu mai folosesc la nimic.
Suntem cu toții într-o continuă căutare de glorie. Mare parte din energia noastră, din studiile și munca noastră, din relațiile și prieteniile pe care le avem, sunt direcționate în așa fel încât să ne creeze un loc și un nume în societate. O poziție. Un rang. De multe ori, doar în așa fel putem spune că suntem “cineva”. Și astfel, e ca și cum am recunoaște, chiar dacă în mod voalat, un drept demiurgic al lumii asupra noastră. Ca și cum ne-am simți creați de către lumea în care trăim.
Când dincolo de ispitele cotidiene, aderăm la o astfel de “paternitate”, avem o problemă. Fiindcă devenim robii unei realități care distribuie demnități și glorie în mod absolut arbitrar.
Vedem tot mai evident efectul unei astfel de concepții în zilele noastre. Demnitatea unei persoane nu mai depinde de faptul că a fost creată de Dumnezeu, ci de faptul că e sănătoasă sau bolnavă, inteligentă sau nu, tânără sau bătrână, frumoasă sau urâtă și multe, multe altele. Așa ajungem să eliminăm copii nenăscuți doar pentru o infimă posibilitate de a nu fi perfecți după aceste standarde, sau bătrâni pentru că nu mai folosesc la nimic.
A
făcut ocolul pământului imaginea sfântului Părinte Papa Francisc ce
îmbrățișează un bolnav diform, în fața căruia mulți ar fi întors
capetele. O îmbrățișare imensă, simbolică, mare cât iubirea lui
Dumnezeu, capabilă să redea demnitate oricărei ființe umane.
De aceea le spune Isus fiilor lui Zebedeu: “nu știți ce cereți!” Fiindcă efectiv, la fel ca noi, nu știu, nu înțeleg și nu văd. Trăiesc într-o altă lume. Calea pe care Isus o face cu ei este una menită să-i scape de orbire și să le dăruiască adevărata vedere, să-i scape de demonul surzeniei și al muțeniei, să-i vindece de paralizie și astfel să fie capabili să meargă după El cu adevărat. Toate vindecările și miracolele pe care Isus le face, sunt și pentru ucenici. Și deci și pentru noi.
Adevarătul răspuns la cererea fiilor lui Zebedeu sunt cuvintele lui Isus de la începutul evangheliei: “iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî și după trei zile va învia.” Adevărata demnitate a omului stă în faptul că Dumnezeu ne iubește necondiționat. Isus vorbește exact despre asta. Despre iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru noi, care se arată nouă și culminează în momentul răstignirii. Acolo cu toții putem contempla dragostea concretă a lui Dumnezeu. Acolo cunoaștem cu toții măsura demnității noastre. Atât de mare încât Dumnezeu își jertfește unicul Fiu pentru noi.
Atunci când dubiile ne cuprind, când lumea ne bate la ușă cu falsele ei demnități, să închidem ochii și să contemplăm momentul răstignirii. Dumnezeu a murit pentru mine!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mc 10,32-45
”Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple:
Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, si după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru marirea Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.”
De aceea le spune Isus fiilor lui Zebedeu: “nu știți ce cereți!” Fiindcă efectiv, la fel ca noi, nu știu, nu înțeleg și nu văd. Trăiesc într-o altă lume. Calea pe care Isus o face cu ei este una menită să-i scape de orbire și să le dăruiască adevărata vedere, să-i scape de demonul surzeniei și al muțeniei, să-i vindece de paralizie și astfel să fie capabili să meargă după El cu adevărat. Toate vindecările și miracolele pe care Isus le face, sunt și pentru ucenici. Și deci și pentru noi.
Adevarătul răspuns la cererea fiilor lui Zebedeu sunt cuvintele lui Isus de la începutul evangheliei: “iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî și după trei zile va învia.” Adevărata demnitate a omului stă în faptul că Dumnezeu ne iubește necondiționat. Isus vorbește exact despre asta. Despre iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru noi, care se arată nouă și culminează în momentul răstignirii. Acolo cu toții putem contempla dragostea concretă a lui Dumnezeu. Acolo cunoaștem cu toții măsura demnității noastre. Atât de mare încât Dumnezeu își jertfește unicul Fiu pentru noi.
Atunci când dubiile ne cuprind, când lumea ne bate la ușă cu falsele ei demnități, să închidem ochii și să contemplăm momentul răstignirii. Dumnezeu a murit pentru mine!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mc 10,32-45
”Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple:
Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, si după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru marirea Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.”
