de Ettore Gotti Tedeschi
Papa emerit Benedict al XVI-lea a îndemnat recent la recitirea Enciclicii Veritatis Splendor, scrisă în 1993 de papa Ioan Paul al II-lea.
Veritatis Splendor pleacă de la o constatare tristă, şi anume faptul că patrimoniul moral, chiar şi magisterul Bisericii, este astăzi pus în discuţie. Şi în interiorul comunităţii creştine. Se pune în discuţie demnitatea omului (ca şi creatură) şi legile naturale (ale Creaţiei). Vorbise despre aceasta deja Paul al VI-lea în Humanae Vitae şi Populorum Progressio, şi mai târziu Benedict al XVI-lea în Caritas in Veritate. Papa Ioan Paul al II-lea în Veritatis Splendor vorbeşte despre necesitatea ca Biserica să precizeze acele aspecte doctrinale care nu pot fi trecute cu vederea. Pentru a face faţă unei „crize adevărate” (şi economică) prevăzută de Ioan Paul al II-lea în Sollecitudo Rei Socialis. Putem să le numim valori peste care nu se poate trece, deoarece sunt date de Isus Cristos?
Cristos însuşi le indică „tânărului bogat” (Mt 19, 17): ţine poruncile. Celor zece, Cristos mai adaugă două porunci a iubirii de Dumnezeu şi a aproapelui (Lc 10,27) sintetizand în Discursul de pe Munte (Mt 5,17) morala evanghelică, din care reiese etica coportamentală. La acest punct nu e mult de adăugat. Papa Ioan Paul al II-lea vrea să ne zică ceva in plus. Ne zice că trebuie să trăim preceptele în „unitatea vieţii”: credinţa şi viaţa trebuie să fie în armonie şi nu putem avea un comportament diferit acasă şi la prăvălie, între oratoriu şi parlament. Iată ce este unitatea vieţii.
Dar partea intrigantă a Enciclicii începe în al doilea capitol unde Papa clarifică raportul între Libertate şi Adevăr. Extraordinar, de studiat şi de făcut cunoscut. Cu cuvintele mele, şi cu limitele mele, voi încerca să dau cititorului o sinteză. Papa ne explică că Adevărul vine înaintea libertăţii (adică neagă tot ceea ce cultura iluministă afirmă). Nu este o adevărată autonomie morală a libertăţii, ceva ce ar lăsa la o parte Adevărul; libertatea nu este o valoare absolută, nici izvor de valori. Legile naturale ale Creaţiei sunt legi eterne chiar dacă sunt puse în discuţie de raţiunea umană. Şi oricum Înţelepciunea divină este cea care a generat raţiunea umană, ce rămâne la fel chiar şi într-o natură decăzută. De fapt îşi menţine capacitatea de a fi „creativă în conştiinţă”, fără măcăr să se forţeze să cunoască şi să înţeleagă Adevărul şi legătura sa cu libertatea umană. Iată că bunul părinte Ioan Paul al II-la ne vine în ajutor asigurându-ne că Biserica şi Magisterul ei, trebuie să ajute la formarea conştiinţelor.
Să reamintim: este libertatea care urmează adevărul. Şi Isus însuşi, care este Adevărul, exaltă libertatea umană zicând „vino şi urmează-Mi”. Ce se întâmplă dacă nu este urmat? Liber este omul să se comporte ca şi animalele, dar ca animale inteligente, ce în loc să-şi hrănească spiritul, intelectul şi materia, aleg doar materia. Cel mult materia şi intelectul. Este Cristos libertatea care eliberează oamenii de păcat şi redă lor demnitatea iniţială a Creaţiei. Astfel oamenii reprimesc certitudinea sensului vieţii şi al acţiunilor libere şi bune.
Şi, adaugă Ioan Paul al II-lea, un sfârşit bun nu se obţine niciodata cu mijloace rele.
Traducere: AMR
Papa emerit Benedict al XVI-lea a îndemnat recent la recitirea Enciclicii Veritatis Splendor, scrisă în 1993 de papa Ioan Paul al II-lea.
Veritatis Splendor pleacă de la o constatare tristă, şi anume faptul că patrimoniul moral, chiar şi magisterul Bisericii, este astăzi pus în discuţie. Şi în interiorul comunităţii creştine. Se pune în discuţie demnitatea omului (ca şi creatură) şi legile naturale (ale Creaţiei). Vorbise despre aceasta deja Paul al VI-lea în Humanae Vitae şi Populorum Progressio, şi mai târziu Benedict al XVI-lea în Caritas in Veritate. Papa Ioan Paul al II-lea în Veritatis Splendor vorbeşte despre necesitatea ca Biserica să precizeze acele aspecte doctrinale care nu pot fi trecute cu vederea. Pentru a face faţă unei „crize adevărate” (şi economică) prevăzută de Ioan Paul al II-lea în Sollecitudo Rei Socialis. Putem să le numim valori peste care nu se poate trece, deoarece sunt date de Isus Cristos?
Cristos însuşi le indică „tânărului bogat” (Mt 19, 17): ţine poruncile. Celor zece, Cristos mai adaugă două porunci a iubirii de Dumnezeu şi a aproapelui (Lc 10,27) sintetizand în Discursul de pe Munte (Mt 5,17) morala evanghelică, din care reiese etica coportamentală. La acest punct nu e mult de adăugat. Papa Ioan Paul al II-lea vrea să ne zică ceva in plus. Ne zice că trebuie să trăim preceptele în „unitatea vieţii”: credinţa şi viaţa trebuie să fie în armonie şi nu putem avea un comportament diferit acasă şi la prăvălie, între oratoriu şi parlament. Iată ce este unitatea vieţii.
Dar partea intrigantă a Enciclicii începe în al doilea capitol unde Papa clarifică raportul între Libertate şi Adevăr. Extraordinar, de studiat şi de făcut cunoscut. Cu cuvintele mele, şi cu limitele mele, voi încerca să dau cititorului o sinteză. Papa ne explică că Adevărul vine înaintea libertăţii (adică neagă tot ceea ce cultura iluministă afirmă). Nu este o adevărată autonomie morală a libertăţii, ceva ce ar lăsa la o parte Adevărul; libertatea nu este o valoare absolută, nici izvor de valori. Legile naturale ale Creaţiei sunt legi eterne chiar dacă sunt puse în discuţie de raţiunea umană. Şi oricum Înţelepciunea divină este cea care a generat raţiunea umană, ce rămâne la fel chiar şi într-o natură decăzută. De fapt îşi menţine capacitatea de a fi „creativă în conştiinţă”, fără măcăr să se forţeze să cunoască şi să înţeleagă Adevărul şi legătura sa cu libertatea umană. Iată că bunul părinte Ioan Paul al II-la ne vine în ajutor asigurându-ne că Biserica şi Magisterul ei, trebuie să ajute la formarea conştiinţelor.
Să reamintim: este libertatea care urmează adevărul. Şi Isus însuşi, care este Adevărul, exaltă libertatea umană zicând „vino şi urmează-Mi”. Ce se întâmplă dacă nu este urmat? Liber este omul să se comporte ca şi animalele, dar ca animale inteligente, ce în loc să-şi hrănească spiritul, intelectul şi materia, aleg doar materia. Cel mult materia şi intelectul. Este Cristos libertatea care eliberează oamenii de păcat şi redă lor demnitatea iniţială a Creaţiei. Astfel oamenii reprimesc certitudinea sensului vieţii şi al acţiunilor libere şi bune.
Şi, adaugă Ioan Paul al II-lea, un sfârşit bun nu se obţine niciodata cu mijloace rele.
Traducere: AMR
Sursa:www.lanuovabq.it
