Lucian Cardinal Mureşan
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop şi Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop şi Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Cântarea Sărbătorii centrale a anului liturgic ne umple din nou sufletul: “Cristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Minunatul salut creştin este din nou actual: “Cristos a înviat!” “Adevărat a înviat!”. Mesajul Îngerului răsună încă o dată pentru noi: “A înviat! Nu este aici!”.
Toate acestea, dimpreună cu atâtea alte frumoase rugăciuni, celebrări, simboluri, împodobesc perioada Sărbătorii Învierii Domnului şi sunt pentru noi tot atâtea înnoite apeluri la o deşteptare spirituală. Fiindcă, trebuie să recunoaştem, trăim o mare parte a vieţii ca şi cum nu am crede în Înviere. Bucuria explozivă a acestui eveniment, care a făcut ca doisprezece oameni, pe urmele Maestrului lor, să transforme, să transfigureze întreagă lumea, nu ne însufleţeşte prea des. Pacea unora, care ştiu că şi-au pus încrederea lor în Cel ce a biruit moartea, nu stăpâneşte prea de multe ori sufletele noastre.
Şi atunci, Paştele celebrat în fiecare an e o revigorare spirituală, menită să ne scoată din toropeală şi să ne treacă din starea de “căldicei” la aceea de ruguri aprinse, capabile să inflameze întreaga lume de dragoste şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.
Nu ajunge să participăm la bucuria din noaptea Învierii, doar cu o lumânare aprinsă în mână, mai mult sau mai puţin în interiorul bisericii, să răspundem preotului care trece prin mijlocul nostru: “Adevărat a înviat!” şi să luăm la sfârşit din bucatele sfinţite cu această ocazie, pentru a ne întoarce mai apoi la vieţile noastre de dinainte. Deoarece, în cazul acesta, e ca şi cum am răspunde la fel ca grecii din Agora în faţa vestirii lui Paul: “Despre asta te vom asculta o altă dată”. Cu alte cuvinte, nu ajunge să fim doar “informaţi” că un eveniment cu totul excepţional a avut loc.
O vedem pe Maria Magdalena care merge la mormânt. Îi vedem pe Petru şi pe Ioan care fug înspre locul îngropării. Fiindcă Paştele înseamnă “trecere”, “ieşire”. Ieşire din casele noastre, ieşire din robia noastră, ieşire din banalitatea vieţilor noastre înspre Viaţa cea adevărată pe care Isus ne-o dăruieşte. Iar mormântul, nici măcar el nu mai e un punct final, ci un punct de plecare. Locul care simboliza moartea şi sfârşitul tuturor speranţelor umane este transformat de Fiul lui Dumnezeu în uşă de trecere într-un nou început. În acest sens ne aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur că se tem de moarte doar cei ce nu cred în Înviere.
Nici unul dintre ucenici nu se opreşte la mormânt, ci toţi pleacă de la mormânt pe drumul care îi duce înspre Isus cel înviat. Se întorc în Galilea, acolo unde totul a început, la cotidianul vieţii lor, însă pe o altă cale, la fel ca magii din Betleem. O cale plină de prezenţa mântuitoare a Învierii. În vieţile lor au acum posibilitatea de a-L întâlni pe Cel Înviat. Iar Acesta le arată semnele cuielor şi coasta străpunsă, semne ale morţii, şi le spune: “Bucuraţi-vă!” Fiul lui Dumnezeu transformă moartea şi simbolurile ei în motiv de bucurie, de pace şi de speranţă: “Nu vă temeţi!”. Iar atunci când semnele suferinţei şi ale morţii sunt prezente şi în vieţile noastre, Isus ne spune şi nouă: “Pace vouă!”
Iubiţi credincioşi,
Avem câteodată ideea că a sărbători Paştele este ca şi cum doar ne-am aduce aminte că odată, când va veni vremea noastră, moartea nu va mai reprezenta sfârşitul existenţei noastre. Învierea e mult mai mult decât atât: e o proclamare a acestei victorii încă din timpul vieţii noastre. A sărbători Paştele înseamnă a-L urma pe Isus Cel Înviat înspre Tatăl, în fiecare clipă. Atunci când Maria Magdalena la mormânt întinde mâna înspre al ei drag Rabbuni, acesta îi spune: “Nu mă atinge fiindcă nu m-am suit la Tatăl”. E ca şi cum i-ar spune: “Nu ne oprim aici, nu aici este sfârşitul drumului”. Cea împreună cu apostolii este pe undeva la fel ca Petru, care pe muntele Schimbării la Faţă îi spune Mântuitorului: “Bine ne este nouă aici. Să facem trei corturi”. Petru ar vrea să eternizeze acel special moment de comuniune cu Isus. La fel şi Maria Magdalena. Însă Fiul lui Dumnezeu vrea să ne conducă împreună cu El înspre Tatăl, acolo unde, în mod tainic, intrăm în cercul de iubire şi comuniune al Sfintei Treimi.
De aceea, a trăi Învierea nu e ca şi cum am învăţa o lecţie şi am încerca să o aplicăm în viaţa noastră. Nu e ca şi o tehnică pe care să o învăţăm de la Isus, pentru a ne descurca mai apoi cu viaţa noastră. Este mai degrabă o continuă ieşire din viaţa noastră, în lumina Învierii, înspre Tatăl. Suferinţele sunt cu adevărat oribile atunci când le trăim singuri. Însă Dumnezeu dă tot timpul la o parte piatra de la uşa mormintelor din viaţa noastră şi ne deschide calea înspre El. Suntem datori să lăsăm acolo giulgiul rănilor noastre, cuiele şi spinii ce ne străpung sufletele şi să ieşim înspre Tatăl. Vom rămâne cu semnele suferinţei şi cu găurile lăsate de cuie. Însă prin ele va răzbate de acum în viaţa noastră lumina Învierii. Acesta este şi motivul pentru care Isus Înviat nu rămâne pe acest pământ ci merge spre Tatăl: ne arată că viaţa noastră şi destinele noastre nu se opresc aici. Aici rămân doar semnele suferinţei, aici rămân mormintele; însă ele ne-au fost deschise de Isus şi putem astfel trece mai departe înspre Ierusalimul ceresc.
De aceea, la ce ne folosesc Paştele, dacă noi continuăm să trăim ca şi cum totul s-ar termina aici? La ce ne foloseşte Învierea, dacă noi tratăm bucuriile, plăcerile şi realităţile acestei lumi ca şi cum ele ar fi eterne? La ce ne foloseşte Sărbătoarea de astăzi, dacă viaţa noastră de credinţă nu este altceva decât un fel de “glazură” spirituală pentru o viaţa similară cu aceea a celor ce nu cred?
Lumina Învierii ne dă puterea, aşa cum spune Isus, să călcăm peste şerpi şi peste scorpii fără a fi vătămaţi. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că răutăţile şi suferinţele acestei lumi nu ne mai pot ucide, fiindcă noi suntem deja plecaţi. Trăim în lume ca şi cum nu am fi aici. Pentru noi, teatrul acestei lumi s-a încheiat. Suntem liberi şi de bucuriile şi de răutăţile acestei lumi. Trecem prin această lume, pe urmele lui Isus, înspre Tatăl. Ne bucurăm de lucrurile acestei lumi fără a le absolutiza şi suferim răutăţile ei fără a fi zdrobiţi; ştiind că totul trece, odată cu continua noastră trecere, din zi în zi, din an în an, înspre minunata zi în care Îngerul va rosti: “Timpul nu mai este!”
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Sunt atâţia oameni care au lăsat să strălucească lumina, bucuria şi pacea învierii din chiar paturile lor de suferinţă. Şi sunt atâţia alţii, sănătoşi, care trăiesc ca paralizaţi, ca morţi, fiindcă nu ştiu să trăiască Paştile pe urmele Mântuitorului. Dacă alegem să ne blocăm în această lume, urmându-ne doar pe noi înşine şi dorinţele noastre, atunci când lumea aceasta se va sfârşi, vom avea şi noi acelaşi destin. Sfântul Părinte Papa Francisc însă, ne îndeamnă să ieşim din amorţeală: “Paştele reprezintă exodul, trecerea omului din robia păcatului, de la rău, la libertatea dragostei şi la bine. Oamenii trebuie să treacă şi acum prin acest exod, trebuie să traverseze acest deşert! Este vorba în special despre deşertul care este în inima oamenilor atunci când lipseşte iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.”
Aş dori să Vă invit şi eu să trăim împreună această Sărbătoare a Învierii Domnului, ca şi cum ar fi prima din viaţa noastră. Trăirea să nu se rezume la lucrurile şi la obiceiurile externe, ci pornind de la ele, să ajungă în inima noastră. Bucuria şi lumina să nu fie prezente doar în mesajele şi felicitările pe care le transmitem, ci să se nască în sufletele noastre. Isus, cel ce poartă semnele biruinţei, să nu rămână la biserică în noaptea Învierii, ci să intre în vieţile noastre, în casele noastre, în existenţa de fiecare zi. Ascultaţi vocea Lui, căutaţi-L şi urmaţi-L! Veţi primi în dar o pace pe care nimeni şi nimic nu va putea să v-o răpească. Atât de mulţi au reuşit. Încercaţi şi voi! Nu vă temeţi!
Acestea dorindu-Vi-le tuturor şi fiecăruia în parte, Vă asigur pe toţi de rugăciunea mea şi de arhiereasca binecuvântare.
Tuturor, dimpreună cu Preasfinţiile Lor Episcopii Claudiu şi Mihai, Vă dorim Sărbători sfinte şi binecuvântate, alese haruri cereşti şi bucurie deplină în Domnul Isus Cel înviat din morţi.
Cântarea Sărbătorii centrale a anului liturgic ne umple din nou sufletul: “Cristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Minunatul salut creştin este din nou actual: “Cristos a înviat!” “Adevărat a înviat!”. Mesajul Îngerului răsună încă o dată pentru noi: “A înviat! Nu este aici!”.
Toate acestea, dimpreună cu atâtea alte frumoase rugăciuni, celebrări, simboluri, împodobesc perioada Sărbătorii Învierii Domnului şi sunt pentru noi tot atâtea înnoite apeluri la o deşteptare spirituală. Fiindcă, trebuie să recunoaştem, trăim o mare parte a vieţii ca şi cum nu am crede în Înviere. Bucuria explozivă a acestui eveniment, care a făcut ca doisprezece oameni, pe urmele Maestrului lor, să transforme, să transfigureze întreagă lumea, nu ne însufleţeşte prea des. Pacea unora, care ştiu că şi-au pus încrederea lor în Cel ce a biruit moartea, nu stăpâneşte prea de multe ori sufletele noastre.
Şi atunci, Paştele celebrat în fiecare an e o revigorare spirituală, menită să ne scoată din toropeală şi să ne treacă din starea de “căldicei” la aceea de ruguri aprinse, capabile să inflameze întreaga lume de dragoste şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.
Nu ajunge să participăm la bucuria din noaptea Învierii, doar cu o lumânare aprinsă în mână, mai mult sau mai puţin în interiorul bisericii, să răspundem preotului care trece prin mijlocul nostru: “Adevărat a înviat!” şi să luăm la sfârşit din bucatele sfinţite cu această ocazie, pentru a ne întoarce mai apoi la vieţile noastre de dinainte. Deoarece, în cazul acesta, e ca şi cum am răspunde la fel ca grecii din Agora în faţa vestirii lui Paul: “Despre asta te vom asculta o altă dată”. Cu alte cuvinte, nu ajunge să fim doar “informaţi” că un eveniment cu totul excepţional a avut loc.
O vedem pe Maria Magdalena care merge la mormânt. Îi vedem pe Petru şi pe Ioan care fug înspre locul îngropării. Fiindcă Paştele înseamnă “trecere”, “ieşire”. Ieşire din casele noastre, ieşire din robia noastră, ieşire din banalitatea vieţilor noastre înspre Viaţa cea adevărată pe care Isus ne-o dăruieşte. Iar mormântul, nici măcar el nu mai e un punct final, ci un punct de plecare. Locul care simboliza moartea şi sfârşitul tuturor speranţelor umane este transformat de Fiul lui Dumnezeu în uşă de trecere într-un nou început. În acest sens ne aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur că se tem de moarte doar cei ce nu cred în Înviere.
Nici unul dintre ucenici nu se opreşte la mormânt, ci toţi pleacă de la mormânt pe drumul care îi duce înspre Isus cel înviat. Se întorc în Galilea, acolo unde totul a început, la cotidianul vieţii lor, însă pe o altă cale, la fel ca magii din Betleem. O cale plină de prezenţa mântuitoare a Învierii. În vieţile lor au acum posibilitatea de a-L întâlni pe Cel Înviat. Iar Acesta le arată semnele cuielor şi coasta străpunsă, semne ale morţii, şi le spune: “Bucuraţi-vă!” Fiul lui Dumnezeu transformă moartea şi simbolurile ei în motiv de bucurie, de pace şi de speranţă: “Nu vă temeţi!”. Iar atunci când semnele suferinţei şi ale morţii sunt prezente şi în vieţile noastre, Isus ne spune şi nouă: “Pace vouă!”
Iubiţi credincioşi,
Avem câteodată ideea că a sărbători Paştele este ca şi cum doar ne-am aduce aminte că odată, când va veni vremea noastră, moartea nu va mai reprezenta sfârşitul existenţei noastre. Învierea e mult mai mult decât atât: e o proclamare a acestei victorii încă din timpul vieţii noastre. A sărbători Paştele înseamnă a-L urma pe Isus Cel Înviat înspre Tatăl, în fiecare clipă. Atunci când Maria Magdalena la mormânt întinde mâna înspre al ei drag Rabbuni, acesta îi spune: “Nu mă atinge fiindcă nu m-am suit la Tatăl”. E ca şi cum i-ar spune: “Nu ne oprim aici, nu aici este sfârşitul drumului”. Cea împreună cu apostolii este pe undeva la fel ca Petru, care pe muntele Schimbării la Faţă îi spune Mântuitorului: “Bine ne este nouă aici. Să facem trei corturi”. Petru ar vrea să eternizeze acel special moment de comuniune cu Isus. La fel şi Maria Magdalena. Însă Fiul lui Dumnezeu vrea să ne conducă împreună cu El înspre Tatăl, acolo unde, în mod tainic, intrăm în cercul de iubire şi comuniune al Sfintei Treimi.
De aceea, a trăi Învierea nu e ca şi cum am învăţa o lecţie şi am încerca să o aplicăm în viaţa noastră. Nu e ca şi o tehnică pe care să o învăţăm de la Isus, pentru a ne descurca mai apoi cu viaţa noastră. Este mai degrabă o continuă ieşire din viaţa noastră, în lumina Învierii, înspre Tatăl. Suferinţele sunt cu adevărat oribile atunci când le trăim singuri. Însă Dumnezeu dă tot timpul la o parte piatra de la uşa mormintelor din viaţa noastră şi ne deschide calea înspre El. Suntem datori să lăsăm acolo giulgiul rănilor noastre, cuiele şi spinii ce ne străpung sufletele şi să ieşim înspre Tatăl. Vom rămâne cu semnele suferinţei şi cu găurile lăsate de cuie. Însă prin ele va răzbate de acum în viaţa noastră lumina Învierii. Acesta este şi motivul pentru care Isus Înviat nu rămâne pe acest pământ ci merge spre Tatăl: ne arată că viaţa noastră şi destinele noastre nu se opresc aici. Aici rămân doar semnele suferinţei, aici rămân mormintele; însă ele ne-au fost deschise de Isus şi putem astfel trece mai departe înspre Ierusalimul ceresc.
De aceea, la ce ne folosesc Paştele, dacă noi continuăm să trăim ca şi cum totul s-ar termina aici? La ce ne foloseşte Învierea, dacă noi tratăm bucuriile, plăcerile şi realităţile acestei lumi ca şi cum ele ar fi eterne? La ce ne foloseşte Sărbătoarea de astăzi, dacă viaţa noastră de credinţă nu este altceva decât un fel de “glazură” spirituală pentru o viaţa similară cu aceea a celor ce nu cred?
Lumina Învierii ne dă puterea, aşa cum spune Isus, să călcăm peste şerpi şi peste scorpii fără a fi vătămaţi. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că răutăţile şi suferinţele acestei lumi nu ne mai pot ucide, fiindcă noi suntem deja plecaţi. Trăim în lume ca şi cum nu am fi aici. Pentru noi, teatrul acestei lumi s-a încheiat. Suntem liberi şi de bucuriile şi de răutăţile acestei lumi. Trecem prin această lume, pe urmele lui Isus, înspre Tatăl. Ne bucurăm de lucrurile acestei lumi fără a le absolutiza şi suferim răutăţile ei fără a fi zdrobiţi; ştiind că totul trece, odată cu continua noastră trecere, din zi în zi, din an în an, înspre minunata zi în care Îngerul va rosti: “Timpul nu mai este!”
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Sunt atâţia oameni care au lăsat să strălucească lumina, bucuria şi pacea învierii din chiar paturile lor de suferinţă. Şi sunt atâţia alţii, sănătoşi, care trăiesc ca paralizaţi, ca morţi, fiindcă nu ştiu să trăiască Paştile pe urmele Mântuitorului. Dacă alegem să ne blocăm în această lume, urmându-ne doar pe noi înşine şi dorinţele noastre, atunci când lumea aceasta se va sfârşi, vom avea şi noi acelaşi destin. Sfântul Părinte Papa Francisc însă, ne îndeamnă să ieşim din amorţeală: “Paştele reprezintă exodul, trecerea omului din robia păcatului, de la rău, la libertatea dragostei şi la bine. Oamenii trebuie să treacă şi acum prin acest exod, trebuie să traverseze acest deşert! Este vorba în special despre deşertul care este în inima oamenilor atunci când lipseşte iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.”
Aş dori să Vă invit şi eu să trăim împreună această Sărbătoare a Învierii Domnului, ca şi cum ar fi prima din viaţa noastră. Trăirea să nu se rezume la lucrurile şi la obiceiurile externe, ci pornind de la ele, să ajungă în inima noastră. Bucuria şi lumina să nu fie prezente doar în mesajele şi felicitările pe care le transmitem, ci să se nască în sufletele noastre. Isus, cel ce poartă semnele biruinţei, să nu rămână la biserică în noaptea Învierii, ci să intre în vieţile noastre, în casele noastre, în existenţa de fiecare zi. Ascultaţi vocea Lui, căutaţi-L şi urmaţi-L! Veţi primi în dar o pace pe care nimeni şi nimic nu va putea să v-o răpească. Atât de mulţi au reuşit. Încercaţi şi voi! Nu vă temeţi!
Acestea dorindu-Vi-le tuturor şi fiecăruia în parte, Vă asigur pe toţi de rugăciunea mea şi de arhiereasca binecuvântare.
Tuturor, dimpreună cu Preasfinţiile Lor Episcopii Claudiu şi Mihai, Vă dorim Sărbători sfinte şi binecuvântate, alese haruri cereşti şi bucurie deplină în Domnul Isus Cel înviat din morţi.
Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!
† Lucian Cardinal Mureşan
Arhiepiscop şi Mitropolit
Arhiepiscop Major
Dată în Blaj, la 20 Aprilie,
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2014
Arhiepiscop şi Mitropolit
Arhiepiscop Major
Dată în Blaj, la 20 Aprilie,
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2014
