miercuri, 7 mai 2014

Voyager - The Golden Record (1977)

"Acesta este prezentul, dintr-o lume mica si indepartata, un semn al sunetelor, stiintei, imaginilor, muzicii, gandurilor si simtamintelor noastre. Incercam sa supravietuim timpurilor noastre pentru ca sa putem trai in ale voastre."
Jimmy Carter, presedintele Statelor Unite Ale Americii
Voyager's Golden Record
Voyager's Golden Record
in memoria lui Carl Sagan (1934-1996)
Pe 20 august s-au implinit 35 de ani de la lansarea Voyager 2, una din cele doua sonde spatiale ale programului Voyager, care isi propunea sa efectueze un tur al planetelor aflate dincolo de centura de asteroizi (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun). Desi Voyager 2 a fost lansata mai devreme decat Voyager 1, ea a fost depasita de aceasta din urma din cauza ca Voyager 2 a parcurs o orbita mai circulara. In acest moment, cele doua sonde sunt cele mai indepartate obiecte create de om aflate in spatiul interstelar, Voyager 1 aflandu-se la 17.9 miliarde de kilometri distanta de Terra, iar Voyager 2 la 14.7 miliarde de kilometri, chiar la granita Sistemului Solar cu gazul interstelar.
Atat Voyager 1 cat si Voyager 2 au montate pe ele cate un disc de cupru placat cu aur, pe care sunt inregistrate imagini si sunete de pe Terra. Selectia continutului discului a fost decisa de o comisie condusa de regretatul astronom american Carl Sagan. Spre deosebire de placutele montate pe sondele Pioneer 10 si 11, care contineau informatii despre locatia Sistemului Solar si a planetei Pamant, alaturi de figurile nude ale unui barbat si a unei femei, pe Discul de Aur de pe sondele Voyager apar gravate doar informatii despre locatia Sistemului Solar si instructiuni pentru rularea discului (cu ajutorului pickup-ului atasat de disc), folosind insa aceeasi unitate de masura: lungimea de unda a tranzitiei hiperfine a atomului simplu de hidrogen (168 cm).
Discul de Aur este un mesaj simbolic din partea locuitorilor de pe planeta Pamant catre civilizatia care va avea sansa sa se intalneasca cu una din sondele spatiale Voyager. Tinand cont ca traiectoria actuala a sondei Voyager 2 este indreptata catre steaua Sirius, pe care o va atinge in 296 de mii de ani, iar a Voyager 1 catre steaua Proxima Centauri pe care o va atinge in 40 de mii de ani, mesajul purtat de sondele Voyager - chiar daca durabilitatea discurilor este proiectata pentru 1 miliard de ani - este mai degraba o capsula a timpului decat o incercare de comunicare cu o posibila inteligenta extraterestra.
Imaginile inregistrate pe disc infatiseaza oameni, plante, animale, cladiri, constructii si activitati uzuale practicate in diverse comunitati umane de pe mapamond. Unele imagini au precizate pe ele si informatii despre marimea originala a subiectului prezentat, tot in unitatea de masura gravata pe disc. Sunetele cuprind atat saluturi in mai multe limbi de circulatie internationala si in dialecte rare (chiar si in limba latina, care este o limba disparuta), cat si o lista de melodii ce ar trebui sa prezinte extraterestrilor o parte semnificativa din creatiile artistice muzicale ale pamantenilor. Melodiile sunt foarte variate, de la cantece din folclorul popoarelor, pana la muzica clasicilor si muzica rock.
Enjoy!
Continutul discului
  • Fata A:
    1. 116 imagini
    2. primele doua masuri din Cavatina de Beethoven - audio
    3. salutari din partea Presedintelui Statelor Unite Ale Americii (Jimmy Carter) - fotografie (scrisoare)
    4. lista membrilor Congresului American – imagini (text)
    5. salutari din partea Secretarului General al Organizatiei Natiunilor Unite (Kurt Waldheim) - audio
    6. salutari in 55 de limbi - audio
    7. salutari din partea membrilor ONU - audio
    8. sunete de balene - audio
    9. sunete de pe Terra - audio
    10. muzica (cca. 30 min) - audio
  • Fata B:
    1. muzica (cca. 60 min) – audio


    • Etichete fotogravate pe Fata A: THE SOUNDS OF EARTH, Side 1(2), NASA, UNITED STATES OF AMERICA, PLANET EARTH
    • Scris de mana gravat pe Fata B: TO THE MAKERS OF MUSIC - ALL WORLDS ALL TIMES ; SIDE / A (B)
Date tehnice
    • Material: cupru placat cu aur
    • Greutate: 570 g
    • Dimensiuni: 300 mm diametru, 1,25 mm
    • Viteza de rulare: 16 2/3 rpm
    • Durabilitate: ~1 miliard de ani
    • Productie: CBS, James G. Lee Record Processing Centre
    • Discul are atasat un pickup cu ac.
    • Greutatea totala: ~ 1 kg
    •  
    • Exista 11 copii din care 2 copii sunt la bordul sondelor spatiale Voyager 1 si 2, 1 copie la Smithsonian National Air and Space Museum, 8 copii la Arhiva Jet Propulsion Laboratory, Statele Unite ale Americii
    • Coperta discului contine scheme ce indica cum se pot extrage datele foto si audio, locatia planetei Pamant relativ la pozitia a 14 pulsari din apropierea Sistemului Solar si forma cea mai simpla a atomului de hidrogen ca indicator de baza pentru extragerea informatiei codate pe disc.
    •  
    • Coperta este electroplacata cu un strat fin de Uraniu 238 (care are un timp de injumatatire de 4,51 miliarde de ani) pentru ca discul sa poata fi datat.
Echipa stiintifica
    • Director executiv: Carl Sagan (1934-1996), astronom, fizician, cosmolog, scriitor
    • Director tehnic: Frank Drake (n. 1930), astronom, fizician, presedinte si foundator al SETI
    • Director artistic: Jon Lomberg (n. 1948), artist, jurnalist de stiinta
    • Director asistent: Linda Salzman Sagan (n. 1940), artist, scriitor
    • Director de creatie: Ann Druyan (n. 1949), scriitor, producator
    • Producator: Timothy Ferris (n. 1944), jurnalist de stiinta, (editor la revista Rolling Stone Magazine la acea vreme)
    • Consilieri stiintifici: Philip Morrison, Frank Drake, A.G.W. Cameron, Leslie Orgel, Bernard M. Oliver, Stephen Toulmin, Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, Robert Heinlein

Pentru o listă audio și sursa, intră aici