miercuri, 5 noiembrie 2014

Interviu cu Jim Caviezel - protagonistul principal al filmului „Patimile lui Cristos”


Poți să ne povestești de ce ai trăit așa această experiență, și ce raport există între film și Medjugorje?

 „Poate cunoașteți acea zicală „zarurile au fost aruncate”, care vrea să zică că nu te mai poți întoarce înapoi. Pentru mine, filmul „Patimile lui Cristos” a fost așa. Aveam 33 de ani când au început lucrările la acest film, anii pe care îi avea Isus când a fost răstignit. Întotdeauna m-am întrebat dacă sunt vrednic sau nu să interpretez rolul lui Isus. Ivan Dragicevic mă încuraja, spunându-mi că Isus nu i-a ales întotdeauna pe cei mai buni, și că el însuși reprezintă o dovadă al acestei alegeri. Fără Medjugorje, care mi-a deschis inima la rugăciune și la primirea Sfintelor Taine, nu aș fi interpretat acest rol. Știam că, dacă vreau să interpretez rolul lui Isus, trebuie să fiu foarte aproape de El. În fiecare zi mă spovedeam și adoram Preasfântul Sacrament. Chiar și Mel Gibson participa la Sfânta Liturghie, dacă se celebra în latină, iar acest lucru a fost foarte bun pentru mine, pentru că am învățat limba latină.

Întotdeauna eram supus ispitelor de care trebuia să mă apăr, dar în această luptă am experimentat o mare pace interioară. De exemplu, în scena în care Maria, Maica Domnului, își întâlnește Fiul care își purta crucea, eu trebuia să spun următoarele cuvinte: „Iată, eu fac orice lucru nou”. Am repetat această scenă de patru ori, deoarece simțeam că sunt întotdeauna eu în prim plan. Apoi, cineva a lovit crucea și am simțit cum umărul stâng mi-a fost dislocat. Acea durere bruscă m-a făcut să-mi pierd echilibrul și să cad la pământ. Am lovit cu fața solul prăfuit și a început să-mi curgă sânge din nas și din gură. Am repetat acele cuvinte Mariei: „Iată, eu fac orice lucru nou”. Durerea la nivelul umărului era de nedescris, iar atunci când am îmbrățișat încet din nou crucea, am simțit că scena a avut un mare impact. Această scenă a fost un răspuns la rugăciunile mele: „Vreau ca oamenii să te vadă pe tine, Isus, nu pe mine”. În timpul filmărilor am recitat foarte multe rozarii, care m-au făcut să trăiesc într-o atmosferă particulară. Mi-am dat seama că nu pot să renunț sau să înjur, atunci când trebuia să le comunic ceva colaboratorilor mei. Erau actori celebri, care, în cele mai multe cazuri nu știau nimic despre Medjugorje. Cum aș fi putut să le transmit ceva despre Medjugorje, dacă nu cu propria mea viață?

Medjugorje înseamnă pentru mine să trăiesc, prin Sfintele Taine, unitatea cu Biserica. O dată cu Medjugorje am început să cred că Isus este cu adevărat prezent în Sfânta Euharistie și că iartă păcatele mele. De asemenea, am experimentat cât este de puternică rugăciunea rozariului și importanța Sfintei Liturghii zilnice.

Cum pot ajuta persoanele, dacă nu crezând în Isus? Consider că acest lucru se poate întâmpla atunci când Isus Euharisticul este în mine, și când persoanele, prin viața mea, îl văd pe El.

Când filmam scena Ultimei Cine, aveam în buzunarele hainei pe care o purtam, câteva relicve ale sfinților și o mică bucată din crucea lui Cristos. Era atât de mare dorința mea ca Isus să fie prezent, astfel încât l-am rugat pe un preot să expună Preasfântul Sacrament. La început a refuzat, dar l-am rugat insistent, fiind convins că, dacă eu îmi voi fixa privirea asupra lui Isus, oamenii îl vor recunoaște pe El în mine. Preotul, cu Preasfântul Sacrament în mâinile sale, s-a așezat în spatele cameramanului și împreună cu el, se apropiau de mine. Atunci când telespectatorii văd lumina din ochii mei, nu își dau seama că aceea este o reflectare a Preasfântului Sacrament în ochii mei, astfel încât, de fapt, ei îl văd pe Isus.

De asemenea, și în timpul scenei Răstignirii, în timp ce eu mă rugam neîncetat, preotul era prezent cu Preasfântul Sacrament.

Cea mai mare provocare pentru mine în acest film, nu a fost, așa cum am crezut inițial, să memorez textele în latină, aramaică și ebraică, ci mai degrabă eforturile fizice necesare, la care trebuia să fac față. De exemplu, în ultima scenă, când am fost răstignit pe cruce, am avut un umăr dislocat, care ieșea de fiecare dată. În timpul biciuirii am fost lovit de două ori cu biciul, iar rezultatul a fost o rană de 14 centimetri pe spate. Pe lângă acestea, trebuie să calculez o inflamație a plămânilor și lipsa cronică de somn: luni întregi am fost nevoit să mă trezesc la ora 3 dimineața pentru machiaj, care necesita cel puțin 8 ore. De asemenea, o altă provocare a fost reprezentată de frig. Eram îmbrăcat doar într-o mantie subțire de in, iar temperatura de afară era cu doar câteva grade peste zero.

Când am filmat ultima scenă, deasupra noastră era o pătură groasă de nori și un fulger a lovit crucea de care eram legat. Dintr-o dată s-a făcut o liniște totală în jurul meu, și am simțit cum mi se ridică părul în cap. Aproximativ 250 de persoane care erau prezente au putut observa cum pe neașteptate corpul meu a emanat o lumină, și au văzut un foc de-a dreapta și de-a stânga capului meu. Mulți, văzând acestea, au suferit un șoc.

Știu că „Patimile lui Cristos” este un film extraordinar despre iubire, poate unul dintre cele mai mari. Astăzi, mai mult ca niciodată, figura lui Cristos reprezintă o chestiune de controversă. Creatul este astăzi amenințat de mulți factori, dar totuși credința în El este sursa de fericire. Cred că Dumnezeu, în aceste zile, ne cheamă într-un mod particular, iar noi, prin urmare, trebuie să dăm un răspuns în inima noastră și cu viața noastră”.

Traducere: Liviu Ursu