
Caracterul
ereditar al credinței nu se mai manifestă la fel de puternic precum în
trecut. Tot mai mulți tineri renunță la credința pe care au
experimentat-o, în anii copilăriei, acasă. Unii în favoarea altor
religii, cei mai mulți însă,
în favoarea niciuneia. Sociologii religiilor vorbesc, în acest context despre un „declin al familiei" și despre „eroziunea influenței parentale".
Însă
există și statistici care sugerează că educația primită în familie
este, de departe, cel mai puternic factor determinant pentru viața
religioasă a copiilor, chiar și la maturitatea acestora - ipoteză pe
care Jana Riess o argumentează într-un material publicat de
RNS.
Riess
face o recenzie a celor mai importante idei din cartea Families and
Faith: How Religion Is Passed Down across Generations, scrisă de Vern
Bengtson, pe care a editat-o pentru publicare la Oxford. „Vestea bună",
scrie ea, „este că, de fapt, copiii încă sunt mai predispuși să rămână
în religia părinților lor, decât să o părăsească". În carte, această
idee este susținută statistici care indică faptul că similaritatea
religioasă părinți-copii nu a scăzut deloc în utlimii 35 de ani
(1970-2005).
Bazându-se pe observații statistice privind
ce funcționează și ce nu funcționează în educația religioasă a copiilor,
Bengtson face în carte și o serie de recomandări pentru părinți:
1. Rămâneți căsătoriți, și căsătoriți-vă cu persoane de aceeași religie. „Un factor decisiv pentru educația religioasă a copiilor este căsătoria intrareligioasă", spune el.
2. Implicați bunicii. Odată
cu creșterea speranței de viață, aceștia au început să fie mai mult
timp prin preajma celor mici, iar influența lor are un impact
semnificativ asupra transmiterii moștenirii religioase.
3. Fiți flexibili, iubitori și blânzi. „Căldura
parentală este cheia unei transmiteri de succes," scrie Bengtson.
Interesant, influența tatălui s-a dovedit a avea un impact chiar mai
mare decât cea a mamei, în privința transmiterii sentimentelor
religioase. „Când relația tată-copil era strânsă, afectuoasă și
afirmantă, copilul păstra mai des religia părinților, decât atunci când
tatăl era rece, distant sau autoritar, indiferent cât de evlavios ar fi
fost, sau câte eforturi instructive ar fi făcut pentru a le preda
copiilor religia. Relațiile sunt cruciale."
4. Fiți expliciți și exprimați-vă deschis intenția de a fi un model de credință pentru copiii voștri.
5. Nu îi forțați, însă, să fie religioși. Un
studiu citat de Bengtson a arătat că de multe ori adulții convertiți la
maturitate întâmpină dificultăți în a transmite religia lor copiilor
lor, în comparație cu cei „ne-convertiți". Interpretarea lui Bengtson
privind acest studiu este că, deseori, doar unul dintre părinți se
convertește, generând un climat interreligios pentru copil, în care
influența bunicilor este diferită de cea a părinților, iar părintele
convertit face eforturi zeloase, adeea forțându-și copiii să asculte.
6. Acceptați că forțele generaționale sunt, în mare parte, în afara controlului vostru. Chiar
și după ce „au făcut totul ca la carte" unii prinți pot observa că nu a
fost îndeajuns pentru ca ai lor copii să rămână credincioși
practicanți. Bengtson pune acest lucru pe seama particularităților
milenialilor, între care una importantă este că deși au o relație cu
Dumnezeu, nu pun un semn de egalitate între aceasta și calitatea de
membru într-o instituție religioasă.