vineri, 15 noiembrie 2013

Toshiba FlashAir II – Wi-Fi și stocare într-un singur card SD

Toshiba a lansat noul card SD FlashAir II cu modul Wi-Fi încorporat și spațiu de stocare de până la 32 GB.
Cardurile SD cu Wi-Fi dedicate fotocamerelor nu mai sunt o noutate. Știi probabil deja de existența unor carduri similare, produse de Transcend sau primul asemenea card, Eye-Fi. Toshiba nu a făcut decât să lanseze următoarea generație de carduri proprii sub brandul FlashAir. Care sunt noutățile? Primul card FlashAir avea capacitate maximă de 16 GB și făcea parte din clasa 6 de viteză de transfer al datelor. Noul FlashAir II și-a dublat capacitatea și face parte din clasa 10 a vitezei de transfer.
Toshiba FlashAir 2
Pentru cei ce nu știu deja, cardurile SD cu Wi-Fi acționează ca un hotspot și pot fi accesate în rețeaua locală de până la șapte echipamente diferite în același timp (în cazul noului FlashAir II). Practic, după ce ai făcut o poză cu o cameră înzestrată cu un astfel de card, aceasta va putea fi accesată cu orice alt echipament cu conectivitate Wi-Fi (laptop, tabletă, smartphone etc.). Astfel, spațiul de stocare pentru poze devine virtual nelimitat pentru că după ce s-a umplut cardul SD poți transfera imediat datele pe un laptop, de pildă, și sterge apoi cardul pentru noi fotografii sau clipuri.
Toshiba FlashAir II va fi disponibil în magazinele Amazon, Newegg și toshiba.com/us la prețurile de 80$ pentru modelul cu capacitate de 16 GB și 100$ pentru cel cu 32 GB.