Pastorala de Crăciun a PS Vasile

„Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt.

Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Isus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (Mt.1,20-21).

Iubiţi credincioşi, cuvioase persoane consacrate, fii şi fiice ale Bisericii noastre, vă salut cu bucurie pe fiecare dintre dumneavoastră în această frumoasă şi aşteptată sărbătoare a Naşterii Domnului. Aş dori să vă colind pe fiecare în parte şi să mă alătur cetelor de colindători care vestesc naşterea lui Isus, însă o pot face doar cu gândul, însoţindu-vă pe toţi cu dorinţa de bine şi de asemenea prin intermediul acestei scrisori pastorale.

Am parcurs cu toţii încă un an calendaristic în care s-au împletit ca într-o cunună, bucurii şi împliniri, cu aşteptări şi poate dezamăgiri, cu muncă şi sârguinţă pentru ceea ce fiecare îşi doreşte. Astăzi în Sărbătoarea Naşterii Domnului suntem chemaţi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul cel mare al naşterii Fiului Său, care din dragoste pentru noi, vine înspre noi căutând inimile noastre, pentru a petrece şi împleti veşnicia Sa cu timpul istoric al vieţii noastre. Această întâlnire tainică, dar atât de reală dă naştere şi se constituie într-un izvor din care curge credinţa şi apoi irigă viaţa fiecărui om cu apa speranţei şi cu bucuria sensului vieţii orientat spre veşnicie.

În acest an ne îndreptăm atenţia asupra evenimentelor narate de sfântul evanghelist Matei, oprindu-ne o clipă în meditaţie pentru a aprofunda figura magilor călători, care îşi urmează steaua lor din dorinţa de a-l afla pe Regele nou născut.

„Iar naşterea lui Isus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Spiritul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns” (Mt.1,18-19). De câte gânduri şi preocupări are parte omul în dorinţa sa de a-şi făuri binele propriu! Câte griji, efort şi muncă nu depune pentru a-şi atinge ţelul şi în toate acestea, dacă are inima deschisă spre Dumnezeu, găseşte apoi calea, măsura şi finalitatea a ceea ce caută! Omul nu poate de la sine, cu propriile-i puteri sau doar cu raţiunea, să înţeleagă toate sensurile existenţei sale, dacă nu se lasă călăuzit şi de credinţă, de Cuvântul lui Dumnezeu. Dreptului Iosif i se arată îngerul în vis, ca semn al răsplăţii dreptăţii sale, încurajându-l şi descoperindu-i sensul a ceea ce nu putea să înţeleagă: originea dumnezeiască a lui Isus; cum Maria logodnica sa, este Fecioara aleasă de Dumnezeu să fie mama Celui Preaînalt: „Nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este le la Spiritul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Isus, căci El va mântui poporul Său de păcate” (Mt.1,20-21).

Sfântul Iosif este prototipul omului credincios care munceşte cinstit, este paşnic şi ataşat valorilor religioase, însă nu este lipsit de încercări, întrebări şi dubii privitoare la evenimentele cotidiene pe care le trăieşte. Acceptând planul lui Dumnezeu în viaţa sa, el este chemat să devină oficial tatăl copilului care se va naşte, înscriindu-i numele în actele oficiale, aşa cum fiecare dintre noi suntem chemaţi să ne asumăm încă un rol pe care adesea îl ignorăm, de a fi colaboratori ai lui Dumnezeu în societatea şi comunitatea în care trăim.

„Iar dacă s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Mt.2,1-2).

După două milenii de creştinism noi ştim unde s-a născut Isus, adică cunoaştem locul geografic unde a intrat în istoria pământenilor ca muritor, Cel nemuritor, însă nu ştim întotdeauna unde să-l întâlnim. De aceea viaţa spirituală ni se prezintă ca un drum, ca o călătorie pe care o parcurgem de-a lungul vieţii. Finalitatea vieţii spirituale este aceea de a-L întâlni pe Dumnezeu, însă întâlnirea nu se realizează doar la sfârşitul drumului, ci şi pe parcursul lui. Magii nu aveau cum să ştie cu exactitate locul unde s-a născut un nou rege, au doar indicii şi pleacă imediat în călătorie. În această călătorie sunt însufleţiţi de semnele pe care le primesc, ca răspuns la căutările lor, şi de aceea doresc să meargă mai departe, să-L întâlnească, şi să vadă pe Cel ce li s-a descoperit prin ştiinţă. Ca reprezentanţi ai clasei preoţeşti persane simbolizând lumea păgână pe de o parte, dar şi ştiinţa pe de alta, fiind buni cunoscători ai astrelor, citesc semnele universului care îi conduc spre Ierusalim, simbolul religiei, oraşul revelaţiilor. Rămăşiţele pământeşti ale magilor se află astăzi la Köln în Germania, duse acolo de regele Frederic Barbarosa în secolul XII după ce a distrus cetatea Milano unde se găseau până atunci. Călătoria lor spre Betleem o putem asemăna cu drumul pe care îl face ştiinţa modernă în a întâlni religia, atunci când aceasta (ştiinţa) nu se foloseşte doar de puterea, legile şi energiile existente în creaţie, ci întreabă şi despre Creator odată cu descoperirile ei. Magii sunt conduşi de către o stea, simbolul înţelepciunii căutătoare şi întrebătoare şi ajung la Irod regele din Iudeea în aceea vreme, însă ei Îl caută pe regele Iudeilor, pe Isus. Pentru a ajunge la adevărul deplin, ştiinţa are nevoie de religie, nu pentru a-şi îmbunătăţii formulele, tehnica şi mijloacele de cercetare, ci pentru a-i fi indicat locul unde poate fi întâlnit Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii. Abia după ce arhiereii şi cărturarii iudei cercetează Scripturile pot da un răspuns ajutător care indică direcţia: „în Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: şi tu Betleeme pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel” (Mt.2,5-6).

Omul care nu caută, nu găseşte şi prin urmare nu se poate bucura de noutatea descoperirilor sale. Progresul, fie el spiritual, profesional, tehnic sau material îşi are motorul căutării în dinamismul persoanei deschise spre Dumnezeu. Inerţia, autosuficienţa, mândria, sunt piedici pentru om în drumul său de întâlnire cu Cel ce vine, Fiul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Anul pastoral dedicat credinţei s-a încheiat luna trecută. Biserica întreagă este însufleţită de roadele spirituale ale unui an care prin programele pastorale desfăşurate, a pus în centrul atenţiei sale, credinţa creştină ca poartă de intrare în lumea şi lumina lui Dumnezeu. Există cel puţin trei categorii de persoane care se raportează diferit la credinţă şi în bună măsură trăiesc diferenţiat raportul lor cu Biserica. În primul rând sunt creştinii practicanţi cei care în mod regulat frecventează şi participă la sfintele Liturghii din duminici şi sărbători, aducându-şi aportul la viaţa bisericească a comunităţilor lor şi cultivând în primul rând pentru ei înşişi identitatea pe care o au, de fii chemaţi la mântuire. Sunt apoi cei botezaţi, dar puţin practicanţi, sau nepracticanţi. Aceştia se mulţumesc cu sentimentul general al apartenenţei la creştinism, însă nu cunosc învăţătura creştină în esenţa ei şi au pierdut gustul pentru realităţile spirituale. Ei sunt adevăraţii săraci ai zilelor noastre şi totodată nevoiaşii Bisericii. Pentru ei Biserica caută noi căi şi posibilităţi de a reaprinde flacăra vie a fervorii credinţei. Mai sunt apoi în lume cei care nu-L cunosc pe Hristos, pentru că încă nimeni nu l-a vestit în ţările unde trăiesc. Biserica se gândeşte şi la ei şi se roagă Tatălui ceresc ca să trimită lucrători în via Sa ca misionari.

Eparhia noastră va continua şi în anul care vine programul pastoral al catehezelor dedicate credinţei, din perspectiva trăirii ei în viaţa de fiecare zi. „Ce folos, fraţii mei dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are. Oare credinţa poate să-l mântuiască?(…) Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte e moartă în ea însăşi” (Iacov 2,14-17). Sfântul Părinte Papa Francisc, odată cu ceremonia de încheiere a anului credinţei, a publicat noua sa exortaţie apostolică, Evangelii Gaudium (Bucuria Evangheliei), adresată episcopilor, preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor, despre vestirea evangheliei în lumea de azi. Într-o amplă descriere a celor cinci capitole, Papa ne oferă o viziune clară a căilor pe care Biserica catolică va păşi în următorii ani, având în atenţie ceea ce este prioritar: vestirea şi trăirea Evangheliei.

„Bucuria Evangheliei umple inima şi viaţa celor care îl întâlnesc pe Isus. Cei care se lasă salvaţi de El sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Hristos totdeauna se naşte şi renaşte bucuria. În această exortaţie doresc să mă adresez credincioşilor creştini pentru a-i invita la o nouă etapă de evanghelizare, marcată de această bucurie şi să indic căi pentru Biserică în următorii ani”(Evangelii Gaudium 1).

Vestirea Evangheliei rămâne în sarcina tuturor credincioşilor creştini, nefiind un atribut exclusiv al preoţilor şi călugărilor. În familie se deprind mai întâi şi mai bine valorile morale şi religioase odată cu însuşirea vorbirii, cu creşterea şi cu învăţarea tuturor principiilor şi valorilor de care este însufleţită familia creştină. Dar pentru aceasta este nevoie mai întâi de bune familii creştine care să fie cele dintâi şcoli de viaţă şi credinţă atât pentru fiii lor cât şi pentru comunităţile în care trăiesc. În sărbătoarea Crăciunului privim cu multă admiraţie la familia sfântă din Nazaret care rămâne modelul tuturor familiilor creştine şi vedem cum vieţile Sfintei Fecioare şi a dreptului Iosif se împletesc în jurul aceluiaşi ideal, sunt puse în slujba lui Dumnezeu, iar grija pentru pruncul Isus îi face să-şi asume orice efort, risc şi provocare.

Iubiţi credincioşi,

Sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea bucuriei, a naşterii lui Isus Fiul lui Dumnezeu, dar este în acelaşi timp şi sărbătoarea naşterii sufletului în Dumnezeu prin primirea Pruncului divin în inima noastră, în viaţa noastră. Raportarea creştinilor la evenimentul naşterii Fiului dumnezeiesc nu este doar una istorică şi geografică, ci mai ales una existenţială; prezentul care vorbeşte de o Prezenţă. Sfânta Liturghie este tocmai celebrarea acestei Prezenţe care în sfânta Împărtăşanie ni se dăruieşte pe deplin. În una din referinţele sale, Sfântul Augustin spunea: „Sufletul este mai prezent acolo unde iubeşte, decât în trupul pe care îl însufleţeşte”, vrând prin aceasta să spună că inima omului simte şi trăieşte cu adevărat realitatea a ceea ce iubeşte de fapt. Pentru a-L întâlni pe Cel ce vine, Dumnezeul veacurilor, devenit prunc tânăr şi noi suntem invitaţi să facem o călătorie împreună cu magii spre locul unde poate fi întâlnit. Călăuziţi şi noi de steaua inteligenţei care ne conduce înspre revelaţia din Sfânta Scriptură, ne vom bucura mai mult de indicaţiile acesteia şi vom cunoaşte mai bine calea pe care ne-o arată. După ce magii au aflat răspunsul de la arhiereii şi cărturarii evrei, „au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul şi văzând ei steaua s-au bucurat cu bucurie mare foarte”(Mt.2,9-10). Câtă bucurie şi curaj este în sufletul omului atunci când el însuşi vede în viaţa sa semne concrete şi realizează că Dumnezeu nu l-a părăsit, ci îl însoţeşte cu Providenţa Sa. La aceste semne să privim şi noi şi să ne bucurăm de ele, ştiind că lucrarea lui Dumnezeu este în curs şi Providenţa sa iubitoare ne însoţeşte. Aici aş face doar o scurtă trimitere la istoria recentă a Bisericii noastre, la momentele de întuneric, preocupări şi griji ale epocii trecute, până la ieşirea la lumină şi la realizările, atâtea câte sunt ele, ale perioadei post decembriste. Bucuria şi speranţa trebuie să fie mai puternice, mai intense şi mai vizibile decât neajunsurile, nemulţumirile şi supărările.

Magii au ajuns la pruncul Isus şi căzând la pământ, s-au închinat Lui, apoi deschizând visteriile lor, i-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Călătoria lungă făcută de ei nu a fost zadarnică, ci au avut bucuria şi împlinirea sufletească de a-L fi găsit pe Cel care i-a zidit. Închinarea adâncă, sau prosternarea se cuvenea regilor, ei însă L-au aflat pe Regele cerului şi al pământului. Drumul exterior odată încheiat, îl pregăteşte şi îl începe pe cel interior: adorarea lui Dumnezeu. Visteriile deschise fac trimitere şi sunt semnul inimii lor după cum spune sfântul evanghelist Matei (6,21): „căci unde este comoara ta, acolo este şi inima ta” aşa după cum valorile pe care le iubim mai mult, acelea sunt mai prezente în viaţa noastră. Magii îşi deschid inima şi oferă darurile care sunt în ea: aur, adică bogăţia vizibilă, reprezintă ceea ce un om are; tămâie, invizibilă ca şi Dumnezeu, reprezintă ceea ce un om doreşte; smirnă, uleiul care vindecă rănile sau fereşte trupul de stricăciune, reprezintă ceea ce un om este. Regalitatea, dumnezeirea, mortalitatea proprii creaturii, tot ceea ce omul are, dar mai ales ceea ce doreşte şi ceea ce-i lipseşte, acelea sunt visteriile sale. Omul îşi deschide şi oferă lui Dumnezeu averile sale, dorinţele sale şi grijile sale, iar Dumnezeu intră în ele. Dăruind ceea ce ei sunt, magii primesc pe Cel ce este şi devin asemănători Lui. Dumnezeu se naşte în om şi omul se naşte în Dumnezeu, aici se împlineşte călătoria.

Ajunşi şi noi, iubiţi credincioşi la acest moment al Sărbătorii de astăzi, nu-mi rămâne decât bucuria de a vă ura tuturor, familiilor dumneavoastră şi tuturor celor dragi: Sărbători binecuvântate cu pace şi bucurie iar Noul An care vine, să vă aducă sănătate şi prosperitate! La mulţi şi sfinţi ani!

†Vasile

Dată în reşedinţa noastră din Baia Mare la 25 decembrie, anul Domnului 2013

Sursa

Pastorala de Crăciun a PS Alexandru

 

ALEXANDRUDin mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al RomeiEpiscop român unit, greco-catolic, al Eparhiei Lugojului

Onoratului cler
şi iubitului popor credincios
har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Domnul nostru Isus Cristos

„Şi intrând în casă, au văzut Pruncul împreună cu Maria, mama Lui şi căzând la pământ s-au închinat Lui;
şi deschizând vistieriile lor, i-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă ” (Mt. 2, 11)

Iubiţi credincioşi,Iubiţii mei fii sufleteşti,

În noaptea Sfântă de Crăciun se împlineşte promisiunea făcută de Dumnezeu din vechime. Timpul aşteptării a luat sfârşit şi Preacurata Fecioară Maria a adus în lume pe Mesia, Cristos Domnul.

Isus se naşte pentru întreaga umanitate care este în căutarea libertăţii şi a păcii; se naşte pentru fiecare om aflat sub jugul păcatului, pentru fiecare dintre noi şi pentru familiile noastre, pentru toţi oamenii, deoarece toţi au nevoie de mântuire.

În toate bisericile, de Crăciun se înalţă cântări de preamărire şi de bucurie, către Dumnezeu, pentru că l-a trimis pe Fiul Său unic ca Mântuitor al omenirii.

Imaginea Sărbătorii Crăciunului are în centrul său un copil născut într-o iesle sărăcăcioasă. Cine s-ar fi putut gândi că acea fragilă făptură este Isus Cristos, Fiul celui Preaînalt? (Lc. 1,32). Singură Fecioara Maria este Cea care cunoaşte adevărul.

Sărbătoarea Naşterii Domnului poate deveni şi pentru noi o şcoală de credinţă, de viaţă şi de iubire.

Împăratul cerurilor nu vine în lume ca să primească onoruri şi daruri lumeşti ci vine: „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire” (Crezul Niceean). Pruncului Isus nu i se dă din partea omenirii nici măcar o cameră încălzită ci o peşteră rece, în care se adăpostesc vitele.

În aceste locuri erau adunaţi păstori pe lângă focuri, să se încălzească. Deodată s-a făcut lumină mare şi iată un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor. Ei s-au înfricoşat cu frică mare… iar îngerul le-a zis: „nu vă temeţi căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Cristos Domnul, în cetatea lui David” (Lc. 2,9-11).

Îngerul le spune semnul după care-L vor cunoaşte: „Acesta să vă fie semnul: veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Lc. 2,12). Deodată cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2,14).

După ce au plecat îngerii, păstorii au zis unii către alţii: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Văzându-l pe Copil au vestit cele ce le-a spus lor îngerul despre Prunc” (Lc. 2,15-16). Toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte în inima ei (cf Lc. 2,19).

Un alt grup de adoratori care au venit să se închine Pruncului Isus au fost Magii. Aceştia au ajuns la Ierusalim călăuziţi de o stea. Erau oameni de bază în societate căci au avut acces la împăratul Irod.

Aceşti Regi-Magi n-au găsit la Ierusalim ceea ce căutau: „Unde este împăratul iudeilor care s-a născut? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să I ne închinăm” (Mt. 2,2). La Ierusalim află totuşi adresa precisă, răspunsul dat de profetul Michea, în capitolul 5, versetul 1: „în Betleemul Iudeei”.

„Şi intrând în casă, L-au aflat pe Prunc cu Maria, mama Lui şi căzând în genunchi, I s-au închinat; şi deschizându-şi vistieriile, I-au dat daruri: aur, tămâie şi smirnă” (Mt. 2,11).

Iubiţi credincioşi,

La Isus vin de departe Magii, dar şi oameni călăuziţi de lumina stelei şi de lumina Sfintei Scripturi. El, un copil ce nu poate vorbi şi totuşi existenţa Sa divide lumea; unii Îl caută şi alţii Îl refuză.

Omagiul adus de Magi Pruncului-Rege este răspunsul corect, dat de omenire lui Emanuel, Dumnezeu este cu noi.

Episodul Magilor poate fi interpretat ca o mare profeţie ce reprezintă deja pelerinajul popoarelor în Is. 60 şi Ps. 71,18: „Se vor binecuvânta întru El toate seminţiile pământului, toate neamurile Îl vor ferici pe El” (Ps. 71,18). Noua comunitate ce ia fiinţă este Biserica; ea se lasă condusă de semne şi cuvinte profetice spre întâlnirea cu stăpânul său. Cristos se află în Biserică, iar cei care-L caută vor fi recompensaţi. Magii pun în aplicare imperativul pe care îl rosteşte Isus ca normă ecleziastică: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” (Mt. 7,7).

Iubiţi credincioşi,

Magii nu sunt uimiţi că au găsit un copil, nici nu par dezamăgiţi. Magii nu caută un erou, mulţumindu-se cu ceea ce au găsit.

Primul lor gest este de a îngenunchea în adoraţie; un act de umilinţă şi de credinţă faţă de măreţia Pruncului. Darurile lor exprimă gestul de iubire iar: „Deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie şi smirnă” (Mt. 2,11). Darurile Magilor pentru Mesia simbolizează adevărata adoraţie. Prin aur subliniază divinitatea Sa regală; prin tămâie Îl recunosc ca preot al Noii Alianţe; oferindu-i smirnă Îl celebrează pe profetul care îşi va vărsa propriul sânge pentru reconcilierea omenirii cu Tatăl.

Noi îi putem considera pe Magi prototipul pelerinului, nu al aventurierului; ei au curajul să plece cu puţine certitudini, dar pline de speranţe.

Magii, care nu mai văd lumina stelei, nu se întorc din drum dezamăgiţi pentru că umilinţa îi împinge să continue căutarea Regelui.

Nici în plasa lui Irod nu cad. Ajung la locul căutat şi venerează Lumina care nu mai este stea ci persoană. Este însăşi Lumina lui Dumnezeu prezent prin Fiul Său nemuritor, intrat acum în istorie, născut de la Spiritul Sfânt şi din Fecioara Maria.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Sfinţii Magi au inaugurat pelerinajul şi drumul omenirii de căutare a Fiului lui Dumnezeu. Să-i imităm şi noi în a-L căuta mereu, fără a fi descurajaţi de neprevăzut şi de greutăţi, deoarece şi noi vom găsi „o stea” care să ne conducă spre finalul pelerinajului nostru, adică la Dumnezeu.

* * *

În încheiere doresc să subliniez câteva dintre evenimentele anului pe care-l încheiem, aducând mulţumire Bunului Dumnezeu.

• La 8 octombrie 2013 au fost exhumate osemintele Episcopului nostru Dr. Ioan Bălan din cimitirul Bellu din Bucureşti şi aduse la Episcopia Lugojului, spre a fi depuse în Catedrala din Lugoj;
• La 24 noiembrie 2013 s-a încheiat Anul Credinţei;
• Eparhia noastră de Lugoj, în ziua de 23 noiembrie, a aniversat 160 de ani de la înfiinţarea ei din anul 1853. S-a organizat o procesiune de la reşedinţa Episcopiei la Catedrală şi au fost purtate osemintele Servului lui Dumnezeu Episcop Martir Dr. Ioan Bălan şi depuse în Catedrala din Lugoj, după terminarea Sfintei Liturghii. Considerăm că a fost evenimentul cel mai mare al Eparhiei noastre. Se aşteaptă cu mare dor beatificarea celor şapte Episcopi greco-catolici români;
• S-au sfinţit opt noi biserici construite;
• S-a retrocedat biserica din Ramna, judeţul Caraş-Severin, Protopopiatul de Reşiţa;
• A fost hirotonit un singur preot;
• A fost tradusă şi lansată în Italia cartea „Lanţuri şi teroare” a Î.P.S. Ioan Ploscaru;
• Vizite pastorale în ţară şi străinătate;
• Beatificarea Mons. Vladimir Ghika;

(şi multe altele…).

Iubiţi credincioşi,

Vă îndemn, iubiţii mei fii sufleteşti, să-L adoraţi pe Cristos care este prezent în viaţa noastă; să vă asociaţi îngerilor şi păstorilor din jurul Betleemului, Magilor veniţi de la mari distanţe pentru a se închina Lui.

Să alegăm şi noi la ieslea în care Pruncul ne aşteaptă cu mânuţele întinse, dorind să vină în inimile noastre ca să le aprindă de iubire, să le dea curaj pentru lupta vieţii.

Isus ne aşteaptă mereu la Sfânta Liturghie în taina altarului – care este Betleemul zilelor noastre – adică în Sfânta Cuminecătură. Să-L adorăm împreună cu Sfânta Sa Mamă şi să-L primim cât mai des în inimile noastre printr-o spovedanie bună şi prin cuminecare.

Iar acum, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, Îl rugăm pe Isus Cristos Care a venit pentru noi, să ne dăruiască deplină sănătate, bucurii, adevărata pace şi belşug de haruri.

Sărbători fericite!An Nou fericit!

Cu arhiereşti binecuvântări,

Alexandru MesianEpiscop de Lugoj

Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj la Praznicul Naşterii Domnului – 25 decembrie 2013

Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Crăciun, iar în filii a doua zi.

Sursa

Să nu-i lăsăm lui Isus pe uşa sufletului un bilet cu „Do not disturb!”

De Crăciun, asemenea Preacuratei, să-i facem loc lui Isus care vine. Acesta este îndemnul Papei Francisc la omilia Sfintei Liturghii celebrată luni, 23 decembrie, în capela casei „Sfânta Marta” din Vatican.

Papa a subliniat că Isus vizitează în fiecare zi Biserica sa şi a atras atenţia asupra comportamentului de închidere din inima noastră. Creştinul, a amintit încă o dată Papa, trebuie să trăiască mereu într-o aşteptare vigilentă a Domnului.

 

Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului este aproape. Pontiful a subliniat că, în aceste zile care preced Crăciunul, Biserica – ca şi Preacurata – este în aşteptarea unei naşteri . Şi Maica Domnului – a observat Papa – „simţea ceea ce simt toate femeile în momentele premergătoare naşterii”, percepea în corpul şi în sufletul său sosirea fiului.

Şi Fecioara Maria simte în inima sa dorinţa de a vedea chipul Pruncului, iar noi – ca Biserică – „o însoţim pe Maica Domnului în acest parcurs de aşteptare” şi aproape că vrem „să grăbim această naştere a lui Isus”.

Domnul vine de două ori – a explicat Papa Francisc – „venirea pe care o sărbătorim acum şi care se referă la naşterea sa fizică” şi cea în care va sosi la final, pentru încheierea istoriei”. Dar, după cum afirmă Sfântul Bernard, există şi o a treia naştere: 

Papa Francisc: „Există o a treia venire a Domnului: cea de fiecare zi. Domnul vizitează Biserica sa în fiecare zi. Vizitează pe fiecare dintre noi şi sufletul nostru intră în această asemănare: sufletul nostru se aseamănă Bisericii, se aseamănă Preacuratei. Părinţii deşertului spun că Maria, Biserica şi sufletul nostru sunt feminine şi ceea ce se poate spune despre una - în mod analog – se poate spune şi despre cealaltă. Şi sufletul nostru este în aşteptare, în aşteptarea venirii Domnului; un suflet deschis care cheamă: Vino, Doamne!”

Şi pe fiecare dintre noi, în aceste zile, a continuat „Duhul Sfânt ne îndeamnă să spunem rugăciunea: Vino! Vino!” În toate zilele Adventului, a amintit, „am spus în Prefaţă că noi, Biserica, asemenea Maicii Domnului, suntem vigilenţi în aşteptare. Şi Vigilenţa, a evidenţiat, „este virtutea pelerinului. Şi noi toţi suntem pelerini!”

Papa Francisc: „Şi mă întreb: suntem în aşteptare sau suntem închişi? Suntem vigilenţi sau ne-am oprit într-un fel de hotel, de loc protejat aflat de-a lungul parcursului şi nu mai dorim să mergem mai departe? De aceea Biserica ne îndeamnă să ne rugăm spunând acest „Vino!”, să ne deschidem sufletul într-o vigilentă aşteptare, întrebându-ne ce se întâmplă în noi, dacă ştim să-i facem loc Domnului sau mai curând petrecerii, cumpărăturilor, zgomotului… Este sufletul nostru deschis aşa cum este deschisă Sfânta Maică Biserică, sau Maica Domnului? Sau, dimpotrivă, inima ne este închisă şi am pus la uşă un bilet, foarte educat, care spune: „Vă rugăm nu deranjaţi”. 

„Lumea” – a atras atenţia Papa – „nu se termină cu noi, noi nu suntem cei mai importanţi din lume: este Domnul, cu Maica Domnului şi cu Maica Biserică!. Iată de ce, a spus, ne va face bine să repetăm invocaţia”: „O înţelepciune, o cheie a lui David, o Rege a lumii, vino:

Papa Francis: „Să repetăm şi azi, de multe ori, Vino! Şi să încercăm ca sufletul nostru să nu fie un suflet care spune: „Do not disturb!” Nu! Să fie un suflet deschis, mare, pentru a-l primi pe Domnul în aceste zile şi să începem să auzim ceea mâine ne va spune în antifonă Biserica: „Aflaţi că azi vine Domnul! Iar mâine veţi vedea slava sa!”

 

Sursa

Noua reclamă Apple de Crăciun ascunde multe substraturi [VIDEO]

Deşi este greu să intri în sufletul omului, cei de la Apple ating cu siguranţă o coardă sensibilă cu cea mai recentă reclamă dedicată perioadei Crăciunului.

În noua reclamă Apple, de aproximativ un minut şi jumătate, creatorii probabil că au avut cea mai grea provocare din toate timpurile. Au fost obligaţi să găsească un aspect pozitiv în stilul de viaţă al tinerilor din ziua de azi care nu-şi mai pot dezlipi ochii dintr-un smartphone, indiferent dacă este sau nu un iPhone. Partea fascinantă este că au şi reuşit, iar rezultatul este remarcabil.

Noua reclamă Apple are titlul Misunderstood (Neînţeles) și face referire la un tânăr care participă la o întâlnire între mai multe generaţii de membri ai unei familii într-un context utopic. Oamenii se distrează, copiii se joacă prin zapădă, se împachetează şi despachetează cadouri. Doar personajul nostru pare complet rupt din context cu al său iPhone 5S Space Gray.  Cum era de aşteptat, deznodământul este unul pozitiv şi foarte încărcat de emoţie. În tot acest timp, deşi nu s-a distrat cu ceilalţi şi asta e trist, tânărul posesor de iPhone a înregistrat video şi a lucrat la un film pe iMovie despre familia lui. In final, prin AirPlay, transmite filmul pe calea aerului către un TV, sensibilizând audienţa.

Deşi astfel de practici care încearcă să trezească dezbateri nu funcţionează de fiecare dată, cei de la Apple s-ar putea să fi calculat foarte bine media în acest caz. Oare nu ar trebui să ne temem de asta – ca nu cumva să ajungem să trăim din înregistrări și să ratăm exact… viața?

Sursa

Gratuit ebook : Mintea umana – cinci ipostare pentru viitor – Howard Gardner

Astazi vreau sa va aduc in atentie o carte aparuta in 2007 la editura Sigma si a carui versiune ebook poate fi descarcata gratuit si legal : Mintea umana – cinci ipostaze pentru viitor de Howard Gardner.

Pretul cartii este de 34 de lei iar despre ea puteti afla mai multe detalii accesand acest link.

Iar de aici va puteti bucura de acest ebook gratuit!

Sursa

Pastorala de Crăciun a PS Virgil

Dragii mei credincioşi,

Urmând îngerilor din ceruri, “iată, vă binevestesc vouă bucurie mare: că vi s-a născut azi Mântuitor” (cf. Lc. 2, 10-11). Această bucurie “va fi pentru tot poporul” (Lc. 2, 10), bucuria aceasta ne umple şi nouă inimile, sufletele, cugetele şi toată viaţa pentru că Domnul vine, vine din nou ca splendoare a Adevărului, Binelui şi Frumosului. Dumnezeu “cel nevăzut” se face prunc în ieslea Betleemului, pentru ca noi să-L iubim şi să-L adorăm. Dumnezeu din Tăriile cerului vine să se aşeze din nou, cuminte şi blând, în braţele noastre într-un fel de parcă ar vrea să ne spună că El ne cunoaşte tuturor şi fiecăruia în parte grijile, preocupările şi problemele de fiecare zi.

În treacăt doar, Evanghelistul ne spune că pentru Maria şi Iosif “nu mai era loc de găzduire…” (Lc. 2, 7) în cetatea lui David şi astfel ajung la Betleem, într-o peşteră care ţinea loc de grajd. Acolo Dumnezeu s-a făcut om. Acolo s-a născut Christos! Simplu şi uitat de toţi. Acolo s-a născut bucuria şi splendoarea lumii!

Acestea s-au petrecut atunci, s-au întâmplat în urmă cu două mii de ani: “întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Io. 1, 11). Simplă şi spontană ne vine întrebarea: dacă astăzi Maria şi Iosif ar bate la poarta casei mele ce s-ar întâmpla? Ar găsi un loc? O întrebare pentru fiecare dintre noi, cerând din partea fiecăruia un răspuns cât mai sincer.

Trăim într-o vreme istorică cu trăsături aparte, în care lumea se mişcă foarte mult şi nu doar pentru a face turism. Trăim vremuri agitate şi dramatice în care tot mai multă lume caută un loc de muncă în afara ţării, când nu puţine familii se destramă, copiii rămân acasă fără părinţi, bătrânii sunt lăsaţi singuri, traficul de fiinţe umane ne sperie şi ne umple inimile de îngrijorare şi de revoltă.

Dar, iubiţii mei credincioşi, în aceste vremuri Domnul vine! Avem noi oare un loc, un spaţiu în care El să mai locuiască, avem timp şi bunăvoire să-L mai primim – la noi, în noi? Îl mai putem iubi în aceste condiţii de perpetuă neaşezare? Românii noştri, împrăştiaţi prin toată Europa, mai sunt doriţi de cineva? Copiii şi bătrânii rămaşi acasă, singuri, mai au un loc în gândurile şi în sentimentele noastre?

Domnul vine! Vine, dar nu doar în ziua de Ajun, ci în fiecare zi a anului, cu toţi aceşti dragi ai noştri încercaţi de soartă. Aceste vremuri în care ni s-a dat să trăim şi să nădăjduim bat la poarta sufletului fiecăruia dintre noi! Aceşti români dragi ai noştri, plecaţi printre străini sau rămaşi străini acasă, precum Iosif şi Maria, bat la porţi care adesea nu se deschid. Poate bat şi la poarta Bisericii: i-am primit sau am fost prea ocupaţi, cu mult prea multe griji şi probleme. Poate adesea povara zilei ne face să nu mai auzit bătaia de la poarta Bisericii sau a sufletului. Putem găsi şi motive justificate pentru a nu deschide: suntem obosiţi, în nevoile noastre, nu mai avem timp pentru a asculta, nu mai avem loc nici pentru săraci, nici pentru copii, nici pentru străini! Or, acestea nu sunt justificări ale unei inimi de creştin.

Pentru că, totuşi, Christos vine şi ne aduce bucuria şi lumina şi speranţa! A venit într-un veac care nu l-a primit. Se pare că nici veacul acesta nu prea ştie a-L dori şi a-L primi. În schimb, Sfântul Pavel ne spune cum să ne comportăm: “fraţilor, …, nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (cf. Rm. 12, 1-2). Trăim sub vremuri dar nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de timpuri! Fiecare creştin, întreaga Biserică, după cum ne îndeamnă Sfântul Pavel, trebuie să-şi deschidă nu doar casa şi masa, ci inima şi sufletul, viaţa întreagă, viaţa Bisericii spre cei care stau la poartă şi bat. De fapt Christos este Cel care stă la uşă şi bate, poate uneori foarte discret, dar neîndoios El doreşte să vină, să ne transforme, să ne facă mai buni, mai iertători unii cu alţi, mai asemenea sfintei Sale făpturi.

Dragii mei,

“Vi s-a născut astăzi Mântuitor” (Lc. 2,11), le spune păstorilor îngerul, şi ne-o repetă şi nouă, iar corurile cereşti cântă imul de laudă: “Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 14) – Gloria in excelsis Deo et in terra pax hominibus bonae voluntatis. Domnul care vine este pacea şi lumina, iertarea şi împăcarea, lumina şi adevărul, binele şi desăvârşirea. Acest cânt al îngerilor ajunge peste veacuri până la noi, pentru a înţelege cum este în ceruri şi cum ar trebui să trăim pe pământ.

“Poporul care locuia în întuneric a văzut lumină mare” (cf. Is. 9,1) – păstorii în negura nopţii au văzut lumina, slava Domnului care a strălucit în jurul lor, iar apoi s-au întâlnit cu “bucuria lumii”, cu pruncul cel nou. Această dumnezeiască frumuseţe a pruncului din iesle, această lumină care a luminat sufletele păstorilor trebuie să lumineze şi viaţa noastră, a tuturor oamenilor. Dumnezeu este cu noi: cu cei de acasă şi cu cei plecaţi prin lumea largă, cu cei tineri şi cu cei vârstnici, cu cei bogaţi şi cu cei săraci, cu cei bolnavi şi cu cei sănătoşi – “Emanuel – fiul născut din Fecioara” (cf. Is. 7, 14). Domnul născut pe paie este “pacea noastră”, El “venind, a binevestit pace, … celor de departe şi pace celor de aproape” (cf. Ef. 2, 14-17).

Iubiţi credincioşi,

Îngerii, spune Scriptura, “au plecat … la cer”, iar păstorii şi-au spus unii altora: “să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta” (cf. Lc. 2, 15). Să mergem aşadar şi noi împreună cu păstorii la Betleem, în peşteră, unde Domnul, bucuria noastră, se naşte. Să mergem să-L întâlnim născut pe altare în Sfânta taină a Euharistiei. Vă îndemn, apoi, dragilor, “să mergem şi să vedem cuvântul acesta” făcut trup; să vedem în toţi oamenii “chipul şi asemănarea Domnului” (cf. Fac. 1, 26); să vedem în toţi cei care bat la poarta sufletului nostru şi la poarta Bisericii pe Christos rătăcitor prin lume, pentru mântuirea noastră. Bucuraţi-vă: astăzi vi s-a născut Mântuitor, … Christos Domnul!

Sărbători Fericite, haruri şi binecuvântări de la Domnul!

La mulţi Ani!

via EGCO.ro 

Câinii pot anticipa comportamentul uman

Câinii înțeleg și pot anticipa comportamentul omului mult mai mult decât se credea până acum, potrivit oamenilor de știință.

Datorită timpului îndelungat pe care câinii l-au petrecut alături de oameni, aceștia sunt capabili să interpreteze și să anticipeze comportamentul uman, potrivit unui nou studiu condus de biologii de la Abertay University din Dundee. Clare Cunningham, autoarea studiului, susține că domesticarea câinilor a făcut ca aceștia să poată înțelege mult mai bine comportamentul și acțiunile omului, iar în viitor vor deveni și mai inteligenți, putând să realizeze anumite sarcini fără a fi antrenați pentru aceasta, notează telegraph.co.uk.

În cadrul acestui studiu, Cunningham și colega sa, Mari Ramos, au monitorizat 24 de câini diferiți: unii erau foarte antrenați, alții avea un nivel de antrenament normal, iar alții erau câini abandonați și nu aveau niciun fel de antrenament sau foarte puțin. În timp ce o persoană le indica o direcție spre care trebuiau să se îndrepte, cercetătorii le-au urmărit reacțiile. Spre surprinderea lor, câinii fără antrenament au reacționat la fel de bine ca și colegii lor foarte antrenați.

Concluzia oamenilor de știință a fost că dezvoltarea cognitivă a unui câine nu depinde de nivelul de antrenament, ci de ADN-ul său. Mai mult decât atât, un studiu efectuat la Emory University a constatat că nivelul de luciditate, de conștiență a unui câine este asemănător cu cel al unui copil. 

Sursa