Ecumenismul ca simfonie (din arhivele P. Jean Baptiste Robin)

Înțelepciunea lui Dumnezeu rămâne o nebunie și pentru noi. Dar nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât toate înțelepciunile oamenilor. Atunci, noi creștinii, înțelepciunea noastră nu poate să fie altfel decât aceea pe care ne-a arătat-o Hristos, și anume o înțelepciune care conduce până la capăt rânduiala iubirii.

Teologul Urs von Baltazar vorbește despre adevăr ca de o sinfonie. Știm că într-o sinfonie sunt multe instrumente fiecare având propria sa partitură. Armonia sinfoniei provine din faptul că fiecare instrument cântă nu pentru propria sa slavă ci pentru toată orchestra. Dacă fiecare cântă după capul lui, ajungem la o dezarmonie.

Îmi place să mă gândesc că ecumenismul este această misiune actuală în care fiecare tradiție are să se armonizeze cu celelalte. Unitatea nu înseamnă uniformitate. Ce fel de simfonie ar ieși de la o partitură scurtă, formată numai din viori sau numai piane, sau numai oboaie? Deci, unitatea care se profilează prin ecumensim nu constă într-o uniformizare. Din contră, fiecare tradiție va cânta partitura sa, dar sub condiția că se vor armoniza cu celelalte. Noi creștinii suntem siliți să găsim calea "nebuniei", calea iubirii adevărate care ne va permite să recompunem simfonia creștinismului sau dacă nu, oamenii din epoca noastră nu vor fi atrași de Înțelepciunea noastră.

Să-i cerem bunului Dumnezeu să dea fiecăruia dintre noi imaginația creativă pentru a nu renunța niciodată la speranța acestei comuniuni și să participăm, fiecare după înțelepciunea lui la această mare misiune. Amin!

Sursa

Papa Francisc: Libertatea de exprimare nu conferă dreptul de a insulta credința alto

Papa Francis răspunzând jurnaliștilor în avionul care l-a condus de la Colombo la Manila a descris "limitele" libertății de exprimare și a libertății religioase, care ar trebui să fie exercitate fără "a ofensa".

"Nu putem provoca, nu putem insulta credința celorlalți, nu o putem lua în derâdere", a spus Suveranul Pontif.

Referindu-se la atacurile teroriste din Paris împotriva Charlie Hebdo, papa a spus că libertatea de exprimare este "un drept, o obligație", dar "fără jigniri", regretând o mentalitate care consideră religia drept o "sub-cultură".

Într-un răspuns de lungă durată, în trei etape, Papa a amintit mai întâi că practicarea religiei nu ar trebui să conducă la violență împotriva celorlalţi, la a "jigni în mod deliberat". "Nu se face război în numele lui Dumnezeu. Câte războaie religioase nu am avut?" a spus papa, aducându-i aminte publicului său francez de noaptea Sfântului Bartolomeu":"Cum putem înțelege acest lucru? A ucide în numele lui Dumnezeu, este o aberație", a insistat el. Papa Francisc a condamnat deja atacurile din Paris, inclusiv a celebrat Sfânta Liturghie pentru victimele atentatului.

"Fiecare are nu numai libertatea, dreptul, ci și obligația de a spune ce gândește spre binele comun. Dacă un deputat sau senator nu spune ce crede, ceea ce el consideră că este corect, aceasta nu servește binelui comun". "Este legitimă folosirea acestei libertăți, dar fără a ofensa", a subliniat Papa Francisc, pledând pentru exprimarea adevărului, mai ales în politică.

Este adevărat că "nu se poate reacționa violent", dar "dacă un mare prieten o ponegrește pe mama mea, se poate aștepta la un pumn", a mai spus papa.

Fără a cita Charlie Hebdo, Papa a observat, referindu-se la un discurs al predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea, existența unei "mentalităţi post-pozitivistă, ceea ce sugerează că religiile sunt un fel de subcultură care "sunt tolerate, dar puțin". "Aceasta este o moștenire a Iluminismului", continuând: "Sunt atâția oameni care ponegresc celelalte religii, le iau în derâdere, bagatelizează religia celorlalți: aceștia sunt oameni care provoacă", a argumentat Suveranul Pontif.

Papa Francisc condamnase în repetate rânduri și în cei mai fermi termeni atentatele de săptămâna trecută de la Paris, care au ucis 17 persoane.
 

Traducere: ACC

Sursa:m.la-croix.com

Linia fină de demarcație între stima de sine și narcisism

Nu este cine știe ce surpriză, dar se pare că ne iubim mai mult decât generațiile anterioare. În această iubire există mai puțină stimă de sine și mai mult narcisism.

Cercetări recente (publicate în cartea “Narcisismul epidemic: trăind în Epoca pretențiilor”, scrisă de profesorul Jean Twenge and Keith Campbell) au arătat că semnele narcisismului în anul 2000 sunt semnificativ crescute față de anii ’80 și ’90. Narcisismul, derivat din mitul grecesc despre chipeșul Narcis care s-a îndrăgostit de propria imagine reflectată în apă, cuprinde totul de la a avea o părere nefiresc de bună despre propria persoană, până la orgoliul groaznic și egocentrism. Este extrema urâtă a stimei de sine și, din păcate, trăim într-o lume care hrănește acestea.

S-ar putea să aduceți argumente cum că este mai bine să fi narcisist decât sa nu fi, dar Twenge și Campbell evidențiază ca există multe capcane. În primul rând, relațiile cu cei din jur tind să fie tensionate, având în vedere că persoanele narcisiste sunt concentrate doar asupra lor. De asemenea, cum iubirea de sine tinde să fie materialistă, o mai mare atenție va fi îndreptată spre bani, faimă și imagine, care nu pot duce la o viață împlinită prin ele însele. Chiar societatea tinde să fie afectată, întrucât adolescenții narcisiști sunt prea preocupați cu problemele personale și nu prezentă interes și pentru activități în folosul comunității.

Conform lui Twenge, există multe căi care ne conduc spre a fi narcisiști, inclusiv împrumuturile bancare rapide, cultura celebrității și internetul. Cel mai interesant punct în care am putea acționa este în accentul pe care îl punem pe stima de sine a copiilor în creșterea și educarea lor – care adesea conduce copiii spre infatuare.

Se pare că există o linie de foarte fină de demarcație între stima de sine și narcisism la copil. Cum poate cineva să ajungă la echilibru? Twenge are o sugestie concretă și cred că ajunge direct la țintă: mai bine repetă-i copilului că este iubit decât să-i repeți că e special. Până la urmă, simțind că sunt iubiți îi va ajuta să se simtă în siguranță și să aibă încredere în ei păstrând și capacitatea de a se concentra și asupra celor din jurul lor, pe când, sentimentul de a fi “speciali” are potențialul de a-i face să se concentreze doar asupra lor și de a căpăta un complex de superioritate.

Cât despre modalitatea de a implementa aceasta, există mai multe alternative. Fără să mă gândesc prea mult, ei ar trebui corectați atunci când greșesc (și nu lăsați să scape fără o atenționare), dar întotdeauna cu afecțiune. Când sunt certați la școală de un profesor, este bine să îi ajutăm să tragă o învățătură din asta, mai degrabă decât să încercăm să îi scuzăm. Învățați copiii să studieze, să muncească mult și să se descurce pentru a nu crește mari așteptând ca alții să facă totul în locul lor. În cele din urmă, învățați copiii să vadă ce e bun în cei din jurul lor pentru a nu crește obișnuiți să-i disprețuiască pe ceilalți.

Sursa:stiripentruviata.ro

”Pentru fiecare minut trebuie să dăm socoteală”. Zilele lui Padre Pio și a confraților

” Să începem astăzi, o fraților, să facem binele, căci nimic până acum nu am făcut”. Aceste cuvinte pe care seraficul părinte Sf. Francisc în umilința sa le aplica sieși, să ni le zicem la începutul acestui an. Cu adevărat nimic nu am făcut până astăzi sau, dacă am făcut, e puțin; anii s-au scurs de la răsărit la apus fără ca noi să ne fi întrebat cum i-am întrebuințat; dacă era ceva de reparat, de adăugat, de tăiat în conduita noastră. Am trăit fără să ne gândim, ca și cum eternul judecător nu ar trebui să ne cheme la El și să ne întrebe de ceea ce am făcut, de cum am cheltuit timpul nostru. Totuși pentru fiecare minut va trebui să dăm socoteală, de orice mișcare a harului, de orice sfântă inspirație, de orice ocazie prin care puteam să facem binele. Cea mai ușoară transgresiune a legi sfinte a lui Dumnezeu va fi luată în considerare! (Padre Pio, TN, in Epist. IV, p 875).

 

În video-ul atașat se regăsesc o serie de filmări rare care arată cum decurgeau zilele lui Padre Pio și a confraților în anii ′50. Și care ni-l repropun pe sfântul din Pietrelcina.  

 

Traducere: AMR

Sursa si video

Cinci lucruri de evitat care îți pot răni copilul din punct de vedere emoţional

Participând la un curs al părinților, am ridicat manualul și l-am răsfoit. O secțiune denumită „Declarația Imperfecțiunii” mi-a captat atenția. Citind-o, lacrimile au început să-mi curgă, fiind cuprinsă de un sentiment de ușurare:  „Damara, este bine să fii imperfectă!”

Părinții mei niciodată nu au văzut un lucru rău în a mă numi „îngerașul perfect”. Pentru ei era un compliment. Dar, după această experiență, mi s-au deschis ochii și am realizat cât de dăunător emoţional este pentru copii să fie etichetați de părinți.

Cei mai mulți părinți nu cred că produc un rău emoțional copiilor lor; în orice caz, copilul se poate simți vătămat emoțional chiar fără să știe. Aici sunt cinci lucruri de evitat care îți pot răni copilul:

Etichetarea copilului

Toată viață am încercat să trăiesc sub eticheta de „îngeraș perfect”. Pentru această etichetă am luptat să fac față greșelilor pentru că „îngerașul perfect” nu face greșeli (sau cel puțin asta era ceea ce credeam). Am ajuns o perfecționistă care a devenit repede neîngăduitoare cu ea însăși și cu ceilalți.

Etichetarea copiilor cauzează descurajarea, lucru care este opusul bunelor intenții. Etichetele sunt limitative. Câteva etichete comune sunt: „atletul”, „responsabilul” sau „muzicianul”. În loc de a-ți eticheta copilul încearcă să îi descrii eforturile și calitățile interioare.

Compararea copiilor tăi între ei

Părinții poate gândesc că a compara pe copii între ei îi va motiva – din contră, când tu compari copilul cu un altul, relația frățească este rănită și resentimentele dintre ei cresc.

Un copil se simte superior, în timp ce celălalt se simte ca un ratat. Compararea crează o ruptură între ei, iar copiii învață de la o vârstă fragedă cum să se compare unii cu alții. În locul comparării, mai bine s-ar descrie eforturile individuale fără a se face referință la alt copil.

Spunând, „M-ai dezamăgit”

Când copilul tău nu are rezultate bune la școală sau nu are un comportament exemplar, părinții sunt tentați să spună „M-ai dezamăgit”. Părinții pot crede că această sintagmă poate face comportamentele sau rezultatelor copiilor să se îmbunătățească. Copiii sunt, de asemenea, dezamăgiți de ei înşiși, această sintagmă aducând doar presiune negativă. Este dăunător emoțional și descurajant pentru copii. Dacă tu te simți dezamăgit de lucrul sau comportamentul copiilor tăi, întreabă-i „Ce poți îmbunătăți?”. Copiii se simt motivaţi să învețe atunci când se întreabă singuri ce pot îmbunătăți.

Aducând criticile „constructive”

Unii părinți cred că a le aduce copiilor lor critici constructive face parte din “fișa postului” de părinte, fiind de părere că acestea ajută la educarea şi formarea copiilor.

Însă, criticile constructive îi descurajează pe copii. Ele nici nu îi motivează şi nici nu ajută la formarea lor. Când copiii fac greșeli sau nu îndeplinesc sarcinile ce le-au fost atribuite, în loc de a le aduce o critică constructivă, adresați-vă copiilor voștri astfel: “Ce se poate face pentru a îndrepta lucrurile? Cum poți rezolva această problemă? Ce se poate face pentru a îmbunătăți lucrurile?”.

Copiii se simt motivați să învețe atunci când li se pun întrebări de auto-îmbunătățire.

Vărsându-ți frustrarea pe copiii tăi

Un bărbat ajunge acasă după o zi grea la muncă și se supără pe soție. Apoi soția țipă la copii care prompt se întorc și lovesc cățelul.

Deoarece copiii sunt cei mai mici și mai tineri în casă, părinții își varsă sentimentele de frustrare pe aceștia. Dacă te simți frustrat în legătură cu ceva sau cineva, ia-ți timpul necesar, răcorește-te și nu te descărca pe copii.

Majoritatea părinților nu intenționează să cauzeze o rană emoțională. Când părinții își iau câteva secunde să se gândească la ce se întâmplă și să se ”pună în pantofii copiilor”, ei vor putea evita aceste capcane. Dăruiește iubire necondiționată și încurajează-ți copiii în fiecare zi.

Sursa:stiripentruviata.ro

Agenda Papei Francisc pentru 2015

Anul 2015, abia început, al treilea al Pontificatului Papei Francisc, se anunţă deja bogat în evenimente, cu călătorii, consistoriu pentru crearea de noi cardinali, Sinodul ordinar dedicat familiei – care îl va completa pe cel extraordinar din octombrie 2014 –, o enciclică despre ocrotirea mediului… fără a uita lucrările în Consiliul Cardinalilor pentru reformarea Curiei şi agenda – să-i zicem de zi cu zi – a Suveranului Pontif: Sfânta Liturghie în Capela din Santa Marta, diferite întâlniri, audienţele de miercuri, Îngerul Domnului de duminică.

Noul an 2015 aduce cu sine și un gând aparte, voit de Papa Francisc, pentru persoanele consacrate. Duminică, 30 noiembrie 2014, a început de fapt Anul dedicat vieții consacrate, declarat de Papa pentru a le mulțumi persoanelor consacrate pentru contribuția pe care o aduc la viața Bisericii și în relansarea misiunii acesteia. Încheierea acestui An special, care se inspiră din Exortația “Vita Consecrata” a Sfântului Ioan Paul al II-lea, a fost stabilită pentru 2 februarie 2016.

Dacă viața consacrată va fi leitmotivul celor douăsprezece luni pentru Biserica Universală, evenimentul care va atrage maximă atenție va fi fără îndoială Sinodul extraordinar dedicat familiei (Vatican, 4-25 octombrie), căruia Papa îi dedică și catehezele de miercuri. Cu siguranță că aceeași linie a sinodului o va urma și consistorul din 14 februarie, pentru crearea a 20 noi cardinali. Așa cum a anunțat Papa însuși duminică, 4 ianuarie, la Îngerul Domnului, dintre cei 20 de noi cardinali 15 sunt electori din 14 țări diferite, 5 sunt în schimb arhiepiscopi și episcopi emeriți, care, după cum a spus Suveranul Pontif, „s-au distins prin caritatea lor pastorală în slujirea Sfântului Scaun și a Bisericii”. Mare este și așteptarea noii Enciclice a Papei Francisc – a doua după “Lumen Fidei” – care va fi dedicată ocrotirii mediului. Pentru prima oară în istoria Bisericii o enciclică va aborda tema ecologiei, termen care trebuie înțeles nu în sens reductiv; așadar va fi mai mult decât o “Enciclică verde”.

În ce privește călătoriile internaționale ale Papei, calendarul este foarte încărcat. Urmează curând călătoria apostolică – a şaptea călătorie internaţională a Papei – în Sri Lanka şi Filipine (12-19 ianuarie). O altă călătorie, deja oficializată, este cea în Statele Unite, cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor, care va avea loc la Philadelphia în perioada 22-27 septembrie. Sfântul Părinte va profita probabil de ocazie pentru a merge la sediul ONU de la New York şi la Casa Albă, la Washington, pentru o întâlnire cu preşedintele Barack Obama. În decursul anului, sunt prevăzute, de asemenea, alte trei călătorii în America Latină: în Ecuador, Bolivia și Paraguay. În Italia, Papa Francisc va vizita Napoli și Pompei la 21 martie, Torino la 21 iunie (pentru expunerea Giulgiului și bicentenarul Sf. Ioan Bosco), la Firenze în noiembrie (pentru al cincilea Simpozion eclezial național, 9-13 noiembrie).

Sursa:angelus.com.ro

Padre Pio - Ce este rugăciunea ?

Cel mai frumos crez este acela care se naşte pe buzele tale în întuneric, în jertfă, în durere, în efortul suprem al unei neabătute voinţe de bine: este acela care, asemenea unui fulger, sfâşie întunericul sufletului tîu; este acela care, în dezlănţuirea furtunii, te înalţă şi te ridică la Dumnezeu.


Puterea lui Dumnezeu
toate le biruieşte:
dar rugăciunea umilă şi supusă
este mai puternică
decât însuşi Dumnezeu,
îi opreşte braţul,
îi potoleşte mânia,
îl dezarmează, îl învinge,
îl domoleşte şi îl face,
aş putea spune,
dependent şi prieten.


Nu vă temeţi niciodată de capcanele satanei, care, oricât ar fi de periculoase, nu vor fi niciodată în stare să răscolească un suflet care stă aproape de cruce. Fiţi prevăzători şi întăriţi-vă din ce în ce mai mult, prin rugăciune şi prin frumoasa virtute a umilinţei: veţi vedea că nu vă veţi scufunda în marea turbată.


Rugăciunea
este arma cea mai bună
pe care o avem,
este cheia ce deschide
inima lui Dumnezeu.
Trebuie să-i vorbeşti lui Isus
şi cu inima,
nu doar cu buzele.


Bucuria pe care o simte sufletul cuprins de flacăra iubirii rugăciunii, nu scade, ci mai degrabă se desăvârşeşte şi se intensifică.
Dorinţa, departe de a sătura sufletul, sporeşte şi îl şlefuieşte tot mai mult.


Omul care,
întrecându-se pe sine însuşi,
se apleacă asupra rănilor
fratelui nefericit,
înalţă către Dumnezeu
cea mai frumoasă,
cea mai nobilă rugăciune,
făcută din sacrificiu,
din iubire trăită
şi împlinită,
din dăruire în trup şi suflet.


Să facem
după cum ne învaţă David:
ridicaţi-vă mâinile
către locul sfânt
pe timpul nopţii
şi binecuvântaţi-l pe Domnul.
Da, fiii mei,
să-l binecuvântăm mereu
şi să-l rugăm,
ca el să ne fie călăuză,
barcă, port de scăpare.


Îi cer Domnului harul de a nu mă lăsa în Paradis, până când ultimul dintre fiii mei spirituali, ultima dintre persoanele încredinţate grijii mele sacerdotale, nu vor fi intrat înaintea mea.


Rugăciunea
este arma neînvinsă
împotriva primejdiilor lumii.
Rugaţi-vă !
Rugăciunea
este cheia comorilor
lui Dumnezeu
şi mijlocul prin care
se poate ajunge la victorie,
în lupta binelui împotriva răului.


Isus să vă binecuvânteze,
să vă privească mereu
cu ochi binevoitori,
să vă păzească
în toate şi mereu,
să vă fie sprijin şi călăuză,
să vă facă demni
de iubirea lui divină nesfârşită.


Ca să spun adevărul,
nu mi s-a întâmplat niciodată ca,
rugându-mă
cu insistenţă şi cu căldură,
Domnul binecuvântat
să nu-mi fi împlinit
vreuna din rugăciuni.
Mai curând sau mai târziu,
el îmi împlineşte rugăciunile
cu multă milă.


Isus
să fie mereu regele suveran
al inimilor voastre,
să vă ocrotească mereu
cu harul său atent,
să sporească tot mai mult
iubirea lui divină
în inimile voastre,
să vă transforme cu totul în el
şi să vă facă sfinţi.


Rugăciunea
trebuie să fie mereu statornică,
deoarece statornicia
dovedeşte credinţa.


Să ne rugăm neîncetat
pentru nevoile obişnuite
ale preaiubitei noastre patrii,
ale Europei şi ale lumii întregi.
Dumnezeul milostivirii
să se îndure de nenorocirile
şi de păcatele noastre:
să redea lumii pacea
atât de mult dorită şi aşteptată.


Padre Pio

Sursa:www.rugaciuni.ro