Papa Francisc: Am o mare iubire pentru Sfântul Iosif deoarece e un om puternic și

”Am o mare iubire pentru Sfântul Iosif deoarece e un om puternic și tăcut. Pe masa mea am o imagine cu el dormind. Și în timp ce doarme are grijă de Biserică”

De Alessandro de Carolis

Puri ca porumbeii, știind să visăm familia precum Dumnezeu a gândit-o. Șireți ca șerpi, ca să nu ne lăsăm înșelați de cei care vor să distrugă familia. Va rămâne memorabil petru Filipine discursul Papei Francisc la ” Mall of Asia Arena”, stadion plin de lume, ale cărui trepte curg continuu în unde către scena iluminată, efect al entuziasmului a aproape 15 mii de persoane. Francisc întâlnește familiile pentru a le zice să nu piardă busola și să aibă încredere mereu în Dumnezeu, lăsându-se conduse de El cum făcuse de atâtea ori Sfânta Familie. Pentru ca să reușiți, zice – lăsând la o parte engleza formală și trecând la spaniola caldă care declanșează aplauze – trebuie să cultivați în familie ceva ce în alte părți s-a pierdut, și anume VISUL:

”Nu e posibil o familie fără vise”. Când într-o familie se pierde capacitatea de a visa, copiii nu cresc, iubirea nu crește, iar viața slăbește și se stinge (...) E foarte important să visați. Înainte de toate, să visați în o familie. Nu pierdeți capacitatea de a visa!”.

Idiologia să nu colonizeze familia

Construiți familii capabile să ”stea” cu Isus, cere Francisc. Deoarece familia care se roagă împreună și învață copiii ” valorile sfinte” este o binecuvântare pentru lume. În mod contrar, stigmatizată, trebuie să se apere de unele ”colonizări idiologice”, care nu au nimic de-a face cu visul de Dumnezeu și a ști să visezi:

” Și după cum popoarele noastre, la un anumit moment din istoria lor, au ajuns la maturitatea de a zice ”nu” oricărei colonizări politice, ca familie trebuie să fim foarte atenți, foarte abili, foarte puternici pentru a zice ”nu” oricărei tentative de colonizare idiologică a familiei. Și să cerem Sfântului Iosif, care este prietenul Îngerului, să ne trimită inspirația să știm când să zicem ”da” și când trebuie să zicem ”nu”.

Scenariul actual de dezintegrare a însăși esenței conceptului de familie, foarte puternic în Occident, dar poate nu așa de incisiv pe partea opusă a hărții lumii, face pe Francisc să se gândească la un predecesor al său, Paul al VI-lea. Și pentru Papa Montini, observă, când a scris Enciclica Humanae Vitae era vorba de o perioadă în care ” dechiderea la viață” era atacată, dar el ” avuse curajul să o apere”:

” Dar el privea mai departe, privea la popoarele planetei și a văzut această amenințare de distrugere a familiei din cauza lipsei copiilor. Paul al VI-lea era curajos, era un bun păstor și a avertizat oile sale cu privire la apropierea lupilor. Din Cer să ne binecuvânteze în această seară”.

Iosif, omul viselor

Protagonistul indiscutabil al discursului Papei este Sf. Iosif, omul ”viselor”. În somn primește de la înger avertismentul de a salva pe Maria și pe Isus de Irod, în vis să-l readucă în Israel, încetat fiind pericolul. Un Sfânt foarte iubit de Papa Francisc, nu este o noutate, care de această dată se îmbogățește cu o confidență:

” Vreau să vă împărtășesc și ceva personal. Am o mare iubire față de Sfântul Iosif, deoarece e un om puternic și tăcut. Pe masa mea de lucru am o imagine a Sfântului Iosif care doarme. Și în timp ce doarme are grijă de Biserică. Da! Poate să o facă! O știm! Când am o problemă, o dificultate, scriu un bilețel și îl pun sub imaginea Sfântului Iosif, ca să o viseze! Aceasta înseamnă: rugați-vă pentru această problemă”.

Acei micuți m-au emoționat

Vin pentru cei săraci, a zis Francisc motivând de ce este în Filipine. Și familiilor le cere să fie solidare cu acele care sunt în dificultate din cauza multor drame, precum sărăcia și migrația, două realități care reies din mărturiile oferite înainte de interviul lui Francisc de trei grupuri familiale, al treilea format dintr-un cuplu de surzi, care găsește în credință forța de a  lua partea bună din ceea ce trăiesc, devenind învățători pentru copii surzi. Papa binecuvântează aceste cupluri și conclude oferind mărturia sa, aceea a vizitei făcute după Liturghia în catedrala la comunitatea care asistă copiii străzi:

”Astăzi m-am emoționat foarte tare, după Liturghie, când am vizitat această casă de copii singuri, fără familie. Câtă lume lucrează în Biserică pentru ca această casă să fie o familie. Aceasta înseamnă a merge înainte, profetic, semnificatul unei familii”.

Traducere: AMR

Sursa:www.iltimone.org

Ecumenismul ca simfonie (din arhivele P. Jean Baptiste Robin)

Înțelepciunea lui Dumnezeu rămâne o nebunie și pentru noi. Dar nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât toate înțelepciunile oamenilor. Atunci, noi creștinii, înțelepciunea noastră nu poate să fie altfel decât aceea pe care ne-a arătat-o Hristos, și anume o înțelepciune care conduce până la capăt rânduiala iubirii.

Teologul Urs von Baltazar vorbește despre adevăr ca de o sinfonie. Știm că într-o sinfonie sunt multe instrumente fiecare având propria sa partitură. Armonia sinfoniei provine din faptul că fiecare instrument cântă nu pentru propria sa slavă ci pentru toată orchestra. Dacă fiecare cântă după capul lui, ajungem la o dezarmonie.

Îmi place să mă gândesc că ecumenismul este această misiune actuală în care fiecare tradiție are să se armonizeze cu celelalte. Unitatea nu înseamnă uniformitate. Ce fel de simfonie ar ieși de la o partitură scurtă, formată numai din viori sau numai piane, sau numai oboaie? Deci, unitatea care se profilează prin ecumensim nu constă într-o uniformizare. Din contră, fiecare tradiție va cânta partitura sa, dar sub condiția că se vor armoniza cu celelalte. Noi creștinii suntem siliți să găsim calea "nebuniei", calea iubirii adevărate care ne va permite să recompunem simfonia creștinismului sau dacă nu, oamenii din epoca noastră nu vor fi atrași de Înțelepciunea noastră.

Să-i cerem bunului Dumnezeu să dea fiecăruia dintre noi imaginația creativă pentru a nu renunța niciodată la speranța acestei comuniuni și să participăm, fiecare după înțelepciunea lui la această mare misiune. Amin!

Sursa

Papa Francisc: Libertatea de exprimare nu conferă dreptul de a insulta credința alto

Papa Francis răspunzând jurnaliștilor în avionul care l-a condus de la Colombo la Manila a descris "limitele" libertății de exprimare și a libertății religioase, care ar trebui să fie exercitate fără "a ofensa".

"Nu putem provoca, nu putem insulta credința celorlalți, nu o putem lua în derâdere", a spus Suveranul Pontif.

Referindu-se la atacurile teroriste din Paris împotriva Charlie Hebdo, papa a spus că libertatea de exprimare este "un drept, o obligație", dar "fără jigniri", regretând o mentalitate care consideră religia drept o "sub-cultură".

Într-un răspuns de lungă durată, în trei etape, Papa a amintit mai întâi că practicarea religiei nu ar trebui să conducă la violență împotriva celorlalţi, la a "jigni în mod deliberat". "Nu se face război în numele lui Dumnezeu. Câte războaie religioase nu am avut?" a spus papa, aducându-i aminte publicului său francez de noaptea Sfântului Bartolomeu":"Cum putem înțelege acest lucru? A ucide în numele lui Dumnezeu, este o aberație", a insistat el. Papa Francisc a condamnat deja atacurile din Paris, inclusiv a celebrat Sfânta Liturghie pentru victimele atentatului.

"Fiecare are nu numai libertatea, dreptul, ci și obligația de a spune ce gândește spre binele comun. Dacă un deputat sau senator nu spune ce crede, ceea ce el consideră că este corect, aceasta nu servește binelui comun". "Este legitimă folosirea acestei libertăți, dar fără a ofensa", a subliniat Papa Francisc, pledând pentru exprimarea adevărului, mai ales în politică.

Este adevărat că "nu se poate reacționa violent", dar "dacă un mare prieten o ponegrește pe mama mea, se poate aștepta la un pumn", a mai spus papa.

Fără a cita Charlie Hebdo, Papa a observat, referindu-se la un discurs al predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea, existența unei "mentalităţi post-pozitivistă, ceea ce sugerează că religiile sunt un fel de subcultură care "sunt tolerate, dar puțin". "Aceasta este o moștenire a Iluminismului", continuând: "Sunt atâția oameni care ponegresc celelalte religii, le iau în derâdere, bagatelizează religia celorlalți: aceștia sunt oameni care provoacă", a argumentat Suveranul Pontif.

Papa Francisc condamnase în repetate rânduri și în cei mai fermi termeni atentatele de săptămâna trecută de la Paris, care au ucis 17 persoane.
 

Traducere: ACC

Sursa:m.la-croix.com

Linia fină de demarcație între stima de sine și narcisism

Nu este cine știe ce surpriză, dar se pare că ne iubim mai mult decât generațiile anterioare. În această iubire există mai puțină stimă de sine și mai mult narcisism.

Cercetări recente (publicate în cartea “Narcisismul epidemic: trăind în Epoca pretențiilor”, scrisă de profesorul Jean Twenge and Keith Campbell) au arătat că semnele narcisismului în anul 2000 sunt semnificativ crescute față de anii ’80 și ’90. Narcisismul, derivat din mitul grecesc despre chipeșul Narcis care s-a îndrăgostit de propria imagine reflectată în apă, cuprinde totul de la a avea o părere nefiresc de bună despre propria persoană, până la orgoliul groaznic și egocentrism. Este extrema urâtă a stimei de sine și, din păcate, trăim într-o lume care hrănește acestea.

S-ar putea să aduceți argumente cum că este mai bine să fi narcisist decât sa nu fi, dar Twenge și Campbell evidențiază ca există multe capcane. În primul rând, relațiile cu cei din jur tind să fie tensionate, având în vedere că persoanele narcisiste sunt concentrate doar asupra lor. De asemenea, cum iubirea de sine tinde să fie materialistă, o mai mare atenție va fi îndreptată spre bani, faimă și imagine, care nu pot duce la o viață împlinită prin ele însele. Chiar societatea tinde să fie afectată, întrucât adolescenții narcisiști sunt prea preocupați cu problemele personale și nu prezentă interes și pentru activități în folosul comunității.

Conform lui Twenge, există multe căi care ne conduc spre a fi narcisiști, inclusiv împrumuturile bancare rapide, cultura celebrității și internetul. Cel mai interesant punct în care am putea acționa este în accentul pe care îl punem pe stima de sine a copiilor în creșterea și educarea lor – care adesea conduce copiii spre infatuare.

Se pare că există o linie de foarte fină de demarcație între stima de sine și narcisism la copil. Cum poate cineva să ajungă la echilibru? Twenge are o sugestie concretă și cred că ajunge direct la țintă: mai bine repetă-i copilului că este iubit decât să-i repeți că e special. Până la urmă, simțind că sunt iubiți îi va ajuta să se simtă în siguranță și să aibă încredere în ei păstrând și capacitatea de a se concentra și asupra celor din jurul lor, pe când, sentimentul de a fi “speciali” are potențialul de a-i face să se concentreze doar asupra lor și de a căpăta un complex de superioritate.

Cât despre modalitatea de a implementa aceasta, există mai multe alternative. Fără să mă gândesc prea mult, ei ar trebui corectați atunci când greșesc (și nu lăsați să scape fără o atenționare), dar întotdeauna cu afecțiune. Când sunt certați la școală de un profesor, este bine să îi ajutăm să tragă o învățătură din asta, mai degrabă decât să încercăm să îi scuzăm. Învățați copiii să studieze, să muncească mult și să se descurce pentru a nu crește mari așteptând ca alții să facă totul în locul lor. În cele din urmă, învățați copiii să vadă ce e bun în cei din jurul lor pentru a nu crește obișnuiți să-i disprețuiască pe ceilalți.

Sursa:stiripentruviata.ro

”Pentru fiecare minut trebuie să dăm socoteală”. Zilele lui Padre Pio și a confraților

” Să începem astăzi, o fraților, să facem binele, căci nimic până acum nu am făcut”. Aceste cuvinte pe care seraficul părinte Sf. Francisc în umilința sa le aplica sieși, să ni le zicem la începutul acestui an. Cu adevărat nimic nu am făcut până astăzi sau, dacă am făcut, e puțin; anii s-au scurs de la răsărit la apus fără ca noi să ne fi întrebat cum i-am întrebuințat; dacă era ceva de reparat, de adăugat, de tăiat în conduita noastră. Am trăit fără să ne gândim, ca și cum eternul judecător nu ar trebui să ne cheme la El și să ne întrebe de ceea ce am făcut, de cum am cheltuit timpul nostru. Totuși pentru fiecare minut va trebui să dăm socoteală, de orice mișcare a harului, de orice sfântă inspirație, de orice ocazie prin care puteam să facem binele. Cea mai ușoară transgresiune a legi sfinte a lui Dumnezeu va fi luată în considerare! (Padre Pio, TN, in Epist. IV, p 875).

 

În video-ul atașat se regăsesc o serie de filmări rare care arată cum decurgeau zilele lui Padre Pio și a confraților în anii ′50. Și care ni-l repropun pe sfântul din Pietrelcina.  

 

Traducere: AMR

Sursa si video

Cinci lucruri de evitat care îți pot răni copilul din punct de vedere emoţional

Participând la un curs al părinților, am ridicat manualul și l-am răsfoit. O secțiune denumită „Declarația Imperfecțiunii” mi-a captat atenția. Citind-o, lacrimile au început să-mi curgă, fiind cuprinsă de un sentiment de ușurare:  „Damara, este bine să fii imperfectă!”

Părinții mei niciodată nu au văzut un lucru rău în a mă numi „îngerașul perfect”. Pentru ei era un compliment. Dar, după această experiență, mi s-au deschis ochii și am realizat cât de dăunător emoţional este pentru copii să fie etichetați de părinți.

Cei mai mulți părinți nu cred că produc un rău emoțional copiilor lor; în orice caz, copilul se poate simți vătămat emoțional chiar fără să știe. Aici sunt cinci lucruri de evitat care îți pot răni copilul:

Etichetarea copilului

Toată viață am încercat să trăiesc sub eticheta de „îngeraș perfect”. Pentru această etichetă am luptat să fac față greșelilor pentru că „îngerașul perfect” nu face greșeli (sau cel puțin asta era ceea ce credeam). Am ajuns o perfecționistă care a devenit repede neîngăduitoare cu ea însăși și cu ceilalți.

Etichetarea copiilor cauzează descurajarea, lucru care este opusul bunelor intenții. Etichetele sunt limitative. Câteva etichete comune sunt: „atletul”, „responsabilul” sau „muzicianul”. În loc de a-ți eticheta copilul încearcă să îi descrii eforturile și calitățile interioare.

Compararea copiilor tăi între ei

Părinții poate gândesc că a compara pe copii între ei îi va motiva – din contră, când tu compari copilul cu un altul, relația frățească este rănită și resentimentele dintre ei cresc.

Un copil se simte superior, în timp ce celălalt se simte ca un ratat. Compararea crează o ruptură între ei, iar copiii învață de la o vârstă fragedă cum să se compare unii cu alții. În locul comparării, mai bine s-ar descrie eforturile individuale fără a se face referință la alt copil.

Spunând, „M-ai dezamăgit”

Când copilul tău nu are rezultate bune la școală sau nu are un comportament exemplar, părinții sunt tentați să spună „M-ai dezamăgit”. Părinții pot crede că această sintagmă poate face comportamentele sau rezultatelor copiilor să se îmbunătățească. Copiii sunt, de asemenea, dezamăgiți de ei înşiși, această sintagmă aducând doar presiune negativă. Este dăunător emoțional și descurajant pentru copii. Dacă tu te simți dezamăgit de lucrul sau comportamentul copiilor tăi, întreabă-i „Ce poți îmbunătăți?”. Copiii se simt motivaţi să învețe atunci când se întreabă singuri ce pot îmbunătăți.

Aducând criticile „constructive”

Unii părinți cred că a le aduce copiilor lor critici constructive face parte din “fișa postului” de părinte, fiind de părere că acestea ajută la educarea şi formarea copiilor.

Însă, criticile constructive îi descurajează pe copii. Ele nici nu îi motivează şi nici nu ajută la formarea lor. Când copiii fac greșeli sau nu îndeplinesc sarcinile ce le-au fost atribuite, în loc de a le aduce o critică constructivă, adresați-vă copiilor voștri astfel: “Ce se poate face pentru a îndrepta lucrurile? Cum poți rezolva această problemă? Ce se poate face pentru a îmbunătăți lucrurile?”.

Copiii se simt motivați să învețe atunci când li se pun întrebări de auto-îmbunătățire.

Vărsându-ți frustrarea pe copiii tăi

Un bărbat ajunge acasă după o zi grea la muncă și se supără pe soție. Apoi soția țipă la copii care prompt se întorc și lovesc cățelul.

Deoarece copiii sunt cei mai mici și mai tineri în casă, părinții își varsă sentimentele de frustrare pe aceștia. Dacă te simți frustrat în legătură cu ceva sau cineva, ia-ți timpul necesar, răcorește-te și nu te descărca pe copii.

Majoritatea părinților nu intenționează să cauzeze o rană emoțională. Când părinții își iau câteva secunde să se gândească la ce se întâmplă și să se ”pună în pantofii copiilor”, ei vor putea evita aceste capcane. Dăruiește iubire necondiționată și încurajează-ți copiii în fiecare zi.

Sursa:stiripentruviata.ro

Agenda Papei Francisc pentru 2015

Anul 2015, abia început, al treilea al Pontificatului Papei Francisc, se anunţă deja bogat în evenimente, cu călătorii, consistoriu pentru crearea de noi cardinali, Sinodul ordinar dedicat familiei – care îl va completa pe cel extraordinar din octombrie 2014 –, o enciclică despre ocrotirea mediului… fără a uita lucrările în Consiliul Cardinalilor pentru reformarea Curiei şi agenda – să-i zicem de zi cu zi – a Suveranului Pontif: Sfânta Liturghie în Capela din Santa Marta, diferite întâlniri, audienţele de miercuri, Îngerul Domnului de duminică.

Noul an 2015 aduce cu sine și un gând aparte, voit de Papa Francisc, pentru persoanele consacrate. Duminică, 30 noiembrie 2014, a început de fapt Anul dedicat vieții consacrate, declarat de Papa pentru a le mulțumi persoanelor consacrate pentru contribuția pe care o aduc la viața Bisericii și în relansarea misiunii acesteia. Încheierea acestui An special, care se inspiră din Exortația “Vita Consecrata” a Sfântului Ioan Paul al II-lea, a fost stabilită pentru 2 februarie 2016.

Dacă viața consacrată va fi leitmotivul celor douăsprezece luni pentru Biserica Universală, evenimentul care va atrage maximă atenție va fi fără îndoială Sinodul extraordinar dedicat familiei (Vatican, 4-25 octombrie), căruia Papa îi dedică și catehezele de miercuri. Cu siguranță că aceeași linie a sinodului o va urma și consistorul din 14 februarie, pentru crearea a 20 noi cardinali. Așa cum a anunțat Papa însuși duminică, 4 ianuarie, la Îngerul Domnului, dintre cei 20 de noi cardinali 15 sunt electori din 14 țări diferite, 5 sunt în schimb arhiepiscopi și episcopi emeriți, care, după cum a spus Suveranul Pontif, „s-au distins prin caritatea lor pastorală în slujirea Sfântului Scaun și a Bisericii”. Mare este și așteptarea noii Enciclice a Papei Francisc – a doua după “Lumen Fidei” – care va fi dedicată ocrotirii mediului. Pentru prima oară în istoria Bisericii o enciclică va aborda tema ecologiei, termen care trebuie înțeles nu în sens reductiv; așadar va fi mai mult decât o “Enciclică verde”.

În ce privește călătoriile internaționale ale Papei, calendarul este foarte încărcat. Urmează curând călătoria apostolică – a şaptea călătorie internaţională a Papei – în Sri Lanka şi Filipine (12-19 ianuarie). O altă călătorie, deja oficializată, este cea în Statele Unite, cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor, care va avea loc la Philadelphia în perioada 22-27 septembrie. Sfântul Părinte va profita probabil de ocazie pentru a merge la sediul ONU de la New York şi la Casa Albă, la Washington, pentru o întâlnire cu preşedintele Barack Obama. În decursul anului, sunt prevăzute, de asemenea, alte trei călătorii în America Latină: în Ecuador, Bolivia și Paraguay. În Italia, Papa Francisc va vizita Napoli și Pompei la 21 martie, Torino la 21 iunie (pentru expunerea Giulgiului și bicentenarul Sf. Ioan Bosco), la Firenze în noiembrie (pentru al cincilea Simpozion eclezial național, 9-13 noiembrie).

Sursa:angelus.com.ro