vineri, 24 iunie 2011

Cuvântul sculptează!

24 Iunie – Moştenire

Într-o bună zi, Alexandru cel Mare, plin de orgoliu pentru faptul că este grec, entuziasmat de moştenirea sa elenistică, îşi exprimă mulţumirea spunând:

-«Ceea ce sunt o datorez şi trebuie să fiu recunoscător: pentru că l-am citit pe Homer, pentru că am primit învăţăturile maestrului meu Aristotel şi pentru că l-am avut pe tatăl meu Filip. Da, tatălui meu îi datorez existenţa şi originea regească, celorlalţi le datorez faptul de a şti să trăiesc asemenea unui erou antic şi de acord cu acţiunile nobile. Oh, recunoştinţă, este gol de tot cel care este gol de tine sau care nu te are!»

Sfântul Paul ne întreabă: „Ce anume ai, care să nu fi primit? (1Cor 4,7). Cu cât cineva crede că are mai mult, cu atât mai dator trebuie să se simtă şi cu atât are mai multe motive să fie recunoscător.

Datorăm mult şi multora. Câtă lume ne-a ajutat de-a lungul vieţii! Mii de oameni i-au împrumutat lui Dumnezeu glasul lor, mâinile lor şi inima lor pentru a face posibil ca dragostea sa părintească să ajungă până la noi. Toţi avem motive suficiente pentru a ne petrece viaţa mulţumind.

Recunoştinţa este o virtute. Ce doză de recunoştinţă am eu?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 23 iunie 2011

Rafila Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig

Autor: Raimondo-Mario Rupp
Sursa: BRU.ro

În ziua de 18 octombrie 2008, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, s-a aflat în vizită pastorală în localitatea Bocsig, judeţul Arad. Este a treia vizită pastorală pe care Preasfinţia sa a făcut-o în această localitate, prima vizită având loc în anul 1995, pe 7 mai, când a avut loc sfinţirea bisericii şi hirotonirea întru preoţie a preotului paroh Gheorghe Tomoioagă. Tot atunci Preasfinţia Sa a vizitat şi mormântul Rafilei Găluţ, fecioară care a purtat rănile Mântuitorului între anii 1931-1939.

Pelerinaj la mormântul ei

Vizita din acest an a avut loc în cadrul unui pelerinaj mai amplu organizat de asociaţiile AGRU şi ASTRU, sub coordonarea pr. Coriolan C. Mureşan, înscris în ediţia 2008 a “Zilelor Acţiunii Catolice”. Au participat, pe lângă membrii asociaţiilor AGRU şi ASTRU, credincioşi din cele 10 protopopiate ale Eparhiei de Lugoj. Programul a început cu Sfântul Rozar, la orele 10, în biserica Sfântul Gheorghe din Bocsig, rugăciune condusă de Preasfinţitul Alexandru şi rostită împreună cu zecile de preoţi şi mulţimea de credincioşi. La orele 10.30, a urmat Sfânta Liturghie solemnă din cadrul pelerinajului, pontificată de Preasfinţitul Alexandru, la care au concelebrat numeroşi preoţi din zonă, dar şi preoţii care au însoţit grupurile de pelerini.

În cuvântul de învăţătură, Episcopul a scos în evidenţă semnificaţia deosebită a vizitei ce a întreprins-o în această parohie arădeană: vizită pastorală şi Sfânta Liturghie la care au participat numeroşi credincioşi din cele 10 protopopiate ale Eparhiei de Lugoj, întâlnirea asociaţiilor ASTRU şi AGRU şi pelerinajul la mormântul Rafilei Găluţ. “Bocsigul este cunoscut mai ales ca o localitate creştină unde, în perioada 1931-1939, Isus Cristos şi Maica Sfântă au apărut la o fecioară cu numele Rafila Găluţ, căreia i-au transmis anumite mesaje. În această perioadă Rafila a purtat periodic rănile dureroase ale Domnului nostru Isus Cristos, aşa cum au purtat şi Sfântul Padre Pio, Sfânta Gema Galgani şi alţi sfinţi.”

Preasfinţia Sa a făcut o paralelă între Rănile Domnului pe trupul Rafilei şi lăcrimarea icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş, din toamna anului 1934. A amintit cum Episcopul Lugojului de atunci, Alexandru Nicolescu, precum şi Episcopii ce au urmat: Episcopul martir Ioan Bălan şi Episcopul mărturisitor Ioan Ploscaru, au privit cu multă responsabilitate de conştiinţă aceste semne petrecute în România din mila lui Dumnezeu, pe teritoriul Eparhiei de Lugoj, la Bocsig şi la Scăiuş. Erau semne care anticipau răul ce urma să se abată peste întreaga omenire şi peste poporul român prin venirea comunismului şi a persecuţiei Bisericii Greco-Catolice.

Amintind rolul şi implicarea celorlalţi Episcopi greco-catolici de Lugoj, Preasfinţia sa a afirmat: “Acum este rândul meu să duc la desăvârşire un lucru atât de greu: să facem lumină, să studiem, să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a cunoaşte care este voia şi planul Său în aceste cazuri petrecute în perioada interbelică în cele două localităţi ale Eparhiei de Lugoj”. După Sfânta Liturghie, Episcopul, preoţii şi mulţimea de credincioşi au pornit în procesiune de la biserica parohială până la cimitirul din sat, aflat la aproximativ 1 km distanţă, unde a fost oficiat un parastas la mormântul Rafilei Găluţ. Preasfinţitul Alexandru a rostit cele două rugăciuni de pe pliantul pregătit cu ocazia acestui pelerinaj, pliant în care se face o scurtă biografie a Rafilei şi se prezintă câteva aspecte legate de stigmatele pe care le-a purtat. Cei prezenţi s-au recules la mormântul fecioarei stigmatizate.

Biografie

Rafila Găluţ s-a născut pe 8 februarie 1910 la Bocsig, judeţul Arad, fiind fiica lui Constantin Găluţ şi a Anei Zgerden. A fost botezată la 10 februarie 1910 în biserica greco-catolică Sf. Gheorghe din localitatea natală, de către pr. Demetriu Nysztor. Credincioasă greco-catolică, de mică a fost foarte apropiată de Biserică. În 1931 a dorit să devină călugăriţă în Congregaţia Maicii Domnului de la Blaj dar, datorită sănătăţii sale fragile, a fost sfătuită să renunţe.

Tânăra fecioară din Bocsig a trăit o viaţă spirituală exemplară, spovedindu-se cel puţin o dată pe lună şi primind foarte des Sfânta Euharistie; a participat la Sfânta Liturghie şi la diferitele devoţiuni ale Bisericii Greco-Catolice: Sf. Rozar, Calea Crucii, Adoraţie euharistică, novenele către Sf. Anton de Padova şi Sf. Tereza de Lisieux. În perioada 1931-1939 a purtat stigmatele – rănile Domnului -, lucru confirmat nu numai de parohul locului, Pr. Petru Vancu, ci şi de diferiţi preoţi şi medici delegaţi din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit. În acea perioadă, a lăcrimat Icoana Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş, în zilele 30 septembrie şi 15 octombrie 1934.

Rafila Găluţ

Primul raport despre stigmatele Rafilei a fost trimis de pr. Petru Vancu Episcopiei de Lugoj pe data de 11 noiembrie 1933. Episcopul Alexandru Nicolescu de Lugoj l-a însărcinat pe pr. dr. Iuliu Raţiu să întocmească un chestionar cu 48 de întrebări care i-au fost puse Rafilei despre stigmate şi despre viziunile pe care ea spunea că le are, răspunsurile la chestionar fiind prezentate Episcopului împreună cu un raport pe data de 20 ianuarie 1934. Episcopia de Lugoj a informat Congregaţia pentru Bisericile Orientale despre cazul Rafilei Găluţ printr-o scrisoare adresată Cardinalului Luigi Sincero pe data de 15 aprilie 1934; documentele referitoare la acest caz au fost traduse şi trimise Sfântului Scaun pe data de 27 iulie 1934.

Alte culte au încercat să o convingă pe Rafila Găluţ să renunţe la credinţa ei catolică, dar ea nu a acceptat, susţinând toată viaţa că unica Biserică întemeiată de Mântuitorul Isus Cristos este Biserica Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică. La 30 august 1934, Congregaţia pentru Bisericile Orientale i-a comunicat Episcopului Alexandru Nicolescu că documentaţia referitoare la Rafila Găluţ a fost transmisă Sfântului Oficiu. Pe 10 septembrie 1934, Episcopul Alexandru Nicolescu a transmis Congregaţiei pentru Bisericile Orientale concluziile preoţilor care au investigat cazul Găluţ: pr. dr. Dominic Niculăeş, pr. Petru Herlo şi pr. dr. Iuliu Raţiu. Aceştia au descris stigmatele precum şi viziunile Rafilei: viziuni cu Maica Domnului care îi vorbea şi viziunile cu Isus Cristos.

Pe data de 16 septembrie, Rafila Găluţ a fost consultată la sediul parohiei greco-catolice Arad II – Şega de o comisie de medici formată din dr. Nicolae Butean, dr. Iuliu Vicas, dr. Teodor Pop şi dr. Vasile Cucu. Medicii nu au reuşit să dea o explicaţie ştiinţifică stigmatelor Rafilei. Ei au observat rănile de pe frunte, de pe cele două pălmi, de pe coastă şi de pe picioare. S-a constatat că stigmatele nu apar la intervale fixe, ci la date anunţate de Maica Domnului. Pe data de 1 octombrie 1934, apariţia stigmatelor a avut loc în prezenţa medicului Teodor Vicas, a pr. Petru Herlo şi a pr. Petru Vancu, redactându-se un proces verbal, document tradus şi transmis imediat Sfântului Scaun.

În zilele de 6-7 octombrie 1934, Rafila Găluţ s-a aflat la Lugoj cu ocazia Congresului AGRU şi a vizitei Regelui Carol II în oraş, şi a fost primită de Episcopul Alexandru Nicolescu la reşedinţa episcopală, ocazie cu care Episcopul a constatat personal stigmatele. Rafila Găluţ s-a rugat cu această ocazie în faţa Icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş, adusă în pelerinaj la Catedrala greco-catolică din Lugoj. Raportul cu privire la vizita Rafilei la Lugoj a fost redactat de canonicul Marianescu. Pe data de 20 februarie 1935, Episcopia de Lugoj a trimis un nou raport Congregaţiei pentru Bisericile Orientală referitor la cazul Rafilei Găluţ.

Pe data de 27 mai 1935, pr. Augustin Pop, OSBM, care ţinea misiuni populare la Bocsig în acea perioadă, înaintează Episcopiei de Lugoj un raport despre Rafila Găluţ, în care aceasta este definită de călugărul bazilian drept “o fiinţă favorizată de Dumnezeu”, negăsind nici o explicaţie naturală pentru stigmate. Din 31 ianuarie 1936, stigmatele au sângerat tot la două săptămâni, câte 3 zile, până în 15 aprilie 1939, când Rafila Găluţ a murit. În 1948, Episcopia de Lugoj a iniţiat o nouă anchetă, încredinţată pr. Vasile Borda. Acesta a încercat să adune informaţii de la toţi cei care au cunoscut-o pe Rafila.

Calităţile Rafilei Găluţ recunoscute de contemporani erau: evlavie, ascultare, răbdare, mortificări, curăţie, modestie, credinţă, simplitate, apostolat laic, iubirea aproapelui, stigmate şi viziuni, chiar daruri profetice. În 1979 a fost refăcut mormântul Rafilei Găluţ, la cheltuieli contribuind şi Preasfinţitul Episcop Ioan Ploscaru de la Lugoj, care s-a ocupat în perioada comunistă de strângerea tuturor documentelor referitoare la fecioara stigmatizată de la Bocsig. După 1939, numeroşi credincioşi greco-catolici, romano-catolici dar şi de alte confesiuni vin şi se roagă la mormântul Rafilei Găluţ, cerându-i mijlocirea în nevoile lor sufleteşti şi trupeşti.

* * *

Doamne Isuse Cristoase, care ne-ai arătat mărirea Ta prin darul stigmatelor fecioarei Rafila Găluţ de la Bocsig, dăruieşte-ne lumina necesară pentru a face voia Ta în viaţa noastră, precum şi a mărturisi adevărata credinţă a Bisericii Tale.
Tatăl Nostru…, Născătoare…, Mărire Tatălui…
Preasfântă Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră a tuturor, care te-ai arătat de mai multe ori fecioarei Rafila Găluţ de la Bocsig, ajută-ne să primim adevărata lumină pentru a înţelege cu adevărat voia Fiului Tău, revelată prin viaţa Rafilei Găluţ.
Tatăl Nostru…, Născătoare…, Mărire Tatălui …

Sursa: http://lumea.catholica.ro/2008/10/rafila-galut-fecioara-stigmatizata-de-la-bocsig

Cuvântul sculptează!

23 Iunie – Umilinţă şi recunoştinţă

Un brutar de pe vremea lui Socrate (sec. V î.C.) se stabilise într-un cartier din Atena. Voind să afle ce fel de vecini avea îi chemă pe toţi promiţându-le că va dărui câte o pâine la fiecare. Toţi acceptară şi, odată ajunşi la brutărie, brutarul le arăta unde se afla pâinea promisă, adăugând:

-«Dacă doriţi să mă întrebaţi ceva, eu sunt alături.»

Când se văzură singuri, se năpustiră asupra coşurilor, aleseră pâinile cele mai apetisante şi mai mari şi părăsiră brutăria. Nimeni nu mai trecu pe la brutar pentru a-i mulţumi, în afară de o copilă zdrenţăroasă şi sărăcuţă care ţinea în mâini o pâine micuţă. Brutarul o întrebă de ce nu luase o pâine mai mare, iar copila îi răspunse:

-«Domnule, eu am luat ceea ce mi-au lăsat ceilalţi, dar vreau să vă mulţumesc.»

Odată ajunsă acasă, fetiţa dădu mamei pâiniţa. Rupând-o, constatară cu uimire că în interiorul ei se afla o monedă de aur. Copila se întoarse în fugă la brutărie şi-i înapoie brutarului moneda, spunându-i:

-«Domnule, cred că v-a căzut această monedă în timp ce frământaţi.»

Brutarul, care introdusese în mod intenţionat moneda în pâinea cea mai mică, spuse:

-«Du moneda aceasta mamei tale. O dată în plus s-a dovedit faptul că cei mai săraci şi umili sunt, de asemenea, cei mai cinstiţi şi recunoscători.»

Recunoştinţa este o virtute, însă nu este un lux, ci o obligaţie.

Lui Dumnezeu îi datorăm atât de mult, încât niciodată nu-i vom mulţumi îndeajuns.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 22 iunie 2011

Cuvântul sculptează!

22 Iunie – A mulţumi pentru ceea ce am avut

Cineva încerca să-l consoleze pe poetul englez Alfred Tennyson pentru moartea fiului său, lamentând ghinionul avut. La care poetul răspunse:

-«Mai bine este că l-am avut şi l-am iubit, chiar dacă acum durerea morţii sale este teribilă, decât să nu-l fi avut deloc, pentru că, în cazul acesta, nu l-aş fi iubit. De o mie de ori este mai bine să iubeşti, chiar dacă e să pierzi ceea ce iubeşti, căci iubirea cunoscută este cel mai mare bine.»

Este frecvent faptul de a ne văicări atunci când pierdem ceea ce iubim. Uneori, ajungem chiar să ne supărăm pe Dumnezeu. În schimb, de puţine ori aducem mulţumire pentru anii în care ne-am bucurat de acea fiinţă dragă.

Lucrurile bune şi agreabile le vedem ca normale, naturale. De puţine ori, însă, ni se întâmplă să-i mulţumim lui Dumnezeu, Cel care ni le-a oferit. Suntem mai înclinaţi spre a ne răzvrăti atunci când le pierdem decât spre a mulţumi atunci când le avem.

Cu toţii avem o mulţime de motive pentru a aduce în continuu mulţumiri.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 21 iunie 2011

IBM a împlinit 100 de ani de activitate

Față de relativ noile branduri Google, Apple sau Facebook, compania IBM este un adevărat veteran în domeniul tehnologiei computerizate. International Business Machines a împlinit săptămâna aceasta venerabila vârstă de 100 de ani.

ibm_400Pe data de 16 iunie 1911 trei companii s-au unit pentru a forma Computing Tabulating Recording Co. (numele actual a fost adoptat în anul 1924). Specializarea acestor companii erau cântarele, aparatele de pontaj sau de feliat produse și alte mașinării. Forța din spatele IBM a fost Thomas J. Watson Sr., un șef foarte strict, dar și creativ, sloganul „Think" aparținându-i și devenind marcă înregistrată a firmei încă din anul 1935. A fost declarat la moarte, în 1956, cel mai mare agent de vânzări al lumii. Nu i-au lipsit acuzele de implicație în ocultism dar și o relație apropiată și apoi tensionată cu sistemul nazist.

Watson și fiul său au dus IBM în epoca computerelor, compania prezentând pe piață pentru prima oară ideea și posibilitatea de a salva un document electronic, de a folosi un card pentru a scoate banii din bancomat sau de a scana un produs la casă într-un supermarket. IBM a oferit primul hard drive magnetic în 1956 și prima dischetă în 1971, iar în 1960 au dezvoltat primul cod de bare și tehnologia pentru banda magnetică a viitoarelor cărți de credit.

„Ei au constituit piatra unghiulară a întregii industrii și a devenit miezul industriei computerelor din America", spune Bob Djurdjevic, fost angajat IBM și președinte al Annex Research. La finalul anilor '60s IBM a fost considerată singura companie de înaltă tehnologie în primele 10 locuri ale topului Fortune 500. IBM a prezentat primul computer personal în 1981, cu chipuri Intel și software Microsoft.

În plan social a fost între primele companii care a plătit concediile angajaților săi și le-a oferit asigurări de viață. Cu mult înaintea lui Google și a celorlalți giganți a oferit angajaților săi servicii de întreținere corporală sau mese gratuite. A fi angajat la IBM devenea o carieră pe viață, mulți angajați glumind pe seama acronimului IBM - „I've Been Moved" (am fost mutat).

caseta17iun_01Astăzi IBM are profituri anuale de 100 de miliarde, clasându-se pe locul 18 în topul Fortune 500. Este de trei ori mai mare ca Google și aproape dublu față de Apple. Compania investește aproximativ 6 miliarde de dolari anual în cercetare, aceasta fiind și baza dosarului „Five in Five" care conține cinci predicții tehnologice pentru următorii cinci ani. „Inventatorii IBM încep următorii 100 de ani de inovaţii - creând tehnologii ce prezic şi reduc ambuteiajele în oraşe, salvează vieţile copiilor născuţi prematur prin detecţia anomaliilor într-o fază incipientă, culeg energia în exces din reţeaua electrică pentru a alimenta vehiculele electrice, şi ajută populaţia analfabetă să aibă acces la Internet prin intermediul vocii", afirmă oficialii IBM, conform Agerpres.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/IBM-a-implinit-100-de-ani-de-activitate-3603.html

Cuvântul sculptează!

21 Iunie – Strădania de a împărţi

Într-o după-amiază, un profesor dădu peste un copil de şase ani, singur, în capela colegiului, mâncând un sandviş. Surprins, îl întrebă:

-«De ce vii să mănânci în capelă?»

Iar copilul răspunse foarte serios:

-«Păi, pentru că Isus este singurul prieten care nu-mi cere să-i dau şi lui câteva îmbucături.»

„Isus este singurul prieten care nu-mi cere să-i dau şi lui câteva îmbucături.” Este adevărat. Isus ne cere totul: tot ceea ce suntem, tot ceea ce avem, tot ceea ce putem. Noi suntem cei care credem că-l mulţumim cu câteva îmbucături.

Cu cât dăm mai mult din ceea ce avem în buzunar, cu atât rămâne mai gol şi, cu cât rămâne mai gol, mai mult spaţiu rămâne. Dumnezeu ne cere să facem loc, să ne golim de noi înşine pentru a ne putea dărui şi umple mai mult.

Puţin, mult? Cu Dumnezeu nu contează. Important este ca să fie totul, pentru ca şi El să ni se poată dărui în totalitate.

Un lucru trebuie să ne fie destul de clar: cât priveşte generozitatea, Dumnezeu nu se lasă mai prejos.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 20 iunie 2011

Cuvântul sculptează!

20 Iunie – Sinceritate puţin norocoasă

Pedrito, la insistenţele repetate ale mamei, îi spuse în cele din urmă unchiului său:

-«Mulţumesc, unchiule, pentru cadoul tău.»

-«Foarte politicos, Pedrito, dar nu era nevoie.»

-«Asta ziceam şi eu, însă mama mi-a spus să-ţi mulţumesc oricum.»

Cum Dumnezeu obişnuim să fim mai predispuşi la a cere decât la a mulţumi. Poate că pentru ceea ce primim de la cineva nu merită, nu-i nevoie să mulţumim, însă pentru ceea ce-i datorăm Domnului, sigur că merită.

Un cadou este un cadou, nu este nici datorie, nici merit. Este un dar gratuit.

Pentru a mulţumi este nevoie de două condiţii: a recunoaşte că nu merităm şi a aprecia ceea ce ni se oferă.

Înaintea Domnului, datoria de a mulţumi este imensă. Totul este darul său, începând cu viaţa, primul său dar şi terminând cu harul pe care l-a revărsat în sufletele noastre. Acesta este darul cel mai mare pe care ni-l poate da Dumnezeu: ne face fiii săi, capabili de o fericire supraomenească, divină. Niciodată nu-i vom fi suficient de recunoscători.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro