Cuvântul sculptează!

21 Ianuarie – Secera şi ciocanul

Într-un sat mic s-a deschis un sediu al partidului comunist. Un ţăran, trecând prin faţa sediului, s-a uitat îndelung la sigla de la intrare: secera şi ciocanul. Văzând-o spuse cu satisfacţie:

-Excelent. Acum nu mai trebuie să mergem în satul vecin ca să cumpărăm unelte. În sfârşit s-a deschis şi în satul nostru o fierărie.

Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Obişnuim să spune că „aparenţele înşeală”. Cu toate acestea, chiar ştiind acest lucru, de foarte multe ori ne lăsăm purtaţi de aparenţe.

Nimic nu este bun dacă nu este bun înaintea lui Dumnezeu. Întrebarea potrivită înaintea oricărei acţiuni ar trebui să fie întotdeauna aceasta: Acest lucru este valabil, este bun înaintea lui Dumnezeu?

A căuta să trăim luminaţi de lumina lui Dumnezeu, de credinţă, este garanţia succesului.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

20 Ianuarie – Echilibrul

Un domn întâlni într-o seară un beţiv mergând în patru labe pe stradă. Se apropie de el şi-l întrebă:

-Ce ai, om bun, ai pierdut ceva?

-Am pierdut, domnule, am pierdut – răspunse beţivul. Am pierdut echilibrul şi nu mai sunt în stare să-l găsesc.

De la echilibru vine echilibrat iar echilibrat este ceea ce este drept, adevărat, la locul său, dintr-o bucată.

Atunci când se pierde viziunea supranaturală, atunci când nu se trăieşte de faţă cu Dumnezeu, atunci când valoarea lucrurilor nu se măsoară prin ceea ce este de folos sau nu pentru Cer, atunci se pierde echilibrul.

Iar când se pierde echilibrul, se ajunge să se meargă în patru labe, târâş.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

19 Ianuarie – Echilibristul

În piaţa mare a unei localităţi erau două clădiri înalte faţă în faţă. Un echilibrist a întins un cablu între ambele pentru a merge pe el dintr-o parte într-alta. Înainte de a începe trecerea spuse lumii care umplea piaţa:

-Voi merge pe cablu dintr-o parte într-alta. Însă trebuie să credeţi în mine, am nevoie de contagierea încrederii voastre.

-Credem că poţi – strigară mulţi.

Ajutându-se de o bară de echilibru a trecut cu uşurinţă dintr-o parte în cealaltă. Toţi îl aplaudară iar el le spuse:

-Acum am nevoie şi mai mult de încrederea voastră. Voi trece singur, fără ajutorul barei.

Pas cu pas, a ajuns la cealaltă clădire.

Când aplauzele încetară, spuse din nou:

-Bine, acum şi mai greu. Voi trece dincolo ducând o roabă pe cablu.

-Imposibil – exclamară cu toţii.

-Am nevoie – continuă să spună – de cel puţin unul care să creadă că sunt capabil. Cel puţin unul care să se încreadă şi să-mi inspire încredere.

Şi se auzi vocea unui spectator care îl asigură:

-Eu am încredere în tine. Cred că eşti în stare.

-Păi dacă într-adevăr crezi că sunt capabil – spuse hotărât echilibristul – vino cu mine şi urcă în roabă.

Credinţa înseamnă a se încrede. Credinţa în Dumnezeu înseamnă a se încrede în Dumnezeu. Însă, până unde mă încred?

Domnul întreba un suflet: „Închizi ochii atunci când îmi dai mâna?”

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

18 Ianuarie – Alţi ochelari

Un copil, de patru ani, după moartea bunicului său o întreabă pe mama sa:

-Mamă, unde a plecat bunicul?

-Carlitos, bunicul s-a dus în Cer.

-Ah…, păi nu sunt sigur dacă va ajunge!

-Cu siguranţă că da, Carlitos; pentru că bunicul era un om foarte bun.

-Da. Însă nu cred că va nimeri drumul, pentru că bunicul vede foarte prost şi şi-a uitat ochelarii pe noptieră.

Pentru a afla drumul către Cer este nevoie de viziunea supranaturală, viziune pe care ne-o dau nu ochelarii oculistului, ci credinţa: ochelarii pe care ni-i dă Dumnezeu.

Doamne, fă ca nici o zi să nu încetez de a mă lăsa condus de această viziune!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

17 Ianuarie – Aparenţele

Un tată i-l arată, orgolios, pe fiul său recent născut frăţiorului mai mare care avea deja cinci ani.

-Uite, Juanin, acesta este frăţiorul tău.

Juanin, decepţionat, spuse:

-Tată, dar… Aşa fără păr, fără dinţi, şifonat tot… Te-au păcălit… Ţi-au dat un bebeluş de mâna a doua.

Aparenţele înşeală. Juanin nu cunoştea potenţialul pe care-l ascundea acel bebeluş „şifonat”.

De câte ori nu judecăm viaţa şi lucrurile doar după aparenţe! Şi cum se schimbă toate atunci când sunt privite la lumina credinţei!

„Lumea are o viziune plană, pământească, în două dimensiuni. Când vei trăi viaţa supranaturală vei obţine de la Dumnezeu cea de-a treia dimensiune: înălţimea şi odată cu ea relieful, greutatea şi volumul”. (Camino 279).

Credinţa nu micşorează aspiraţiile nobile care există în inima omului. Ea le înalţă şi le măreşte.

Viaţa – la lumina credinţei – este pasionantă. Se transformă într-o nuvelă de aventuri.

Lucrurile cele mai obişnuite şi comune dobândesc o importanţă veşnică, o dimensiune infinită.

Ce păcat să rămâi într-o viaţă aplatizată şi rahitică!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

16 Ianuarie – Spune-i să iasă!

Într-un colegiu de maici, preotul, un tip înalt, corpolent şi cu barbă, stătea îmbrăcat în veşminte albe, la uşa capelei. Aştepta ca elevii dintr-o clasă mai mare să sosească pentru a celebra cu ei Sfânta Liturghie.

În acel moment, nişte copii dintr-o clasă mai mică treceau doi câte doi, prin faţa preotului. La capătul şirului mergea un prichindel de vreo patru ani, cu o înfăţişare comică, singur, fără pereche. Ajungând în faţa preotului se opri, ridică atât cât putu capul şi îl întrebă:

-Tu eşti Dumnezeu?

O fi auzit pe cineva spunând că Dumnezeu se afla în capelă şi văzându-l pe acel preot, ditamai omul, îi trecu prin minte acea întrebare curioasă.

Preotul, aplecându-se, între surprins şi amuzat, îi spuse:

-Nu, omule, nu. Nu sunt eu Dumnezeu!

Iar copilul continuă să-l întrebe:

-Atunci unde este Dumnezeu?

-Este acolo, înăuntru, în capela.

Iar omuleţul porunci hotărât:

-Păi spune-i să iasă!

„Spune-i să iasă!” Dumnezeu nu are nevoie să iasă de acolo de unde se află, să-şi schimbe locul: deja este prezent pretutindeni.

Noi suntem cei care avem nevoie să învăţăm să-l descoperim pe Dumnezeu la locul nostru, acolo unde ne aflăm.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

15 Ianuarie – Reţete miraculoase

O femeie mai îngustă la minte, îl întreabă pe medicul său de familie:

-Doctore, am auzit că a mânca peşte face foarte bine la dezvoltarea inteligenţei. Ce peşte credeţi că mi se potriveşte mai bine?

-Balena, doamnă, balena.

Frecvent apar pe piaţă – în anumite momente ale anului cu mai multă insistenţă – reţete miraculoase abundente. Trăsătura comună a tuturora este rezultatul fabulos în comparaţie cu efortul minim care se cere: cu foarte puţin se asigură sănătate, supleţe, frumuseţe şi succes.

Viaţa religioasă nu scapă de acest tip de reţete. În cutiile poştale ale caselor şi, mai ales, în biserici, apar fotocopii cu tot felul de oferte de afaceri strălucite. Rugându-ne o anumită rugăciune către nu ştiu care sfânt ne va surâde norocul: sănătate, loc de muncă, loterie, afacere… Şi împreună cu promisiunea vine şi ameninţarea că dacă nu se face ceea ce este prescris, pierzania, ruinarea este asigurată.

Cel mai surprinzător lucru este că există oameni capabili să se lase înşelaţi de asemenea baliverne. Atunci când ni se spune ceea ce ne este pe plac, întotdeauna suntem receptivi. Cu câtă uşurinţă nu credem ceea ce ne place să auzim!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro