Cuvântul sculptează

4 Octombrie – Judecată prematură

Pe vremea când o îngheţată costa mult mai puţin, un copil de zece ani întră într-o cofetărie şi se aşeză la masă. Chelneriţa se apropie pentru a vedea ce doreşte.

-Cât costă o îngheţată de ciocolată cu alune? Întrebă copilul.

-Cincizeci de cenţi – răspunse chelneriţa.

Copilul scoase mâna din buzunar şi aruncă o privire la monedele pe care le avea.

-Şi cât costă o îngheţată simplă? Întrebă din nou.

Câteva persoane aşteptau la o altă masă iar chelneriţa era deja puţin impacientată.

-Treizecişicinci de cenţi – spuse ea cu un ton răstit.

Copilul numără din nou monedele.

-Vreau îngheţată simplă – spuse copilul.

Chelneriţa îi aduse îngheţata, o puse cu un aer supărat pe masă împreună cu nota de plată şi plecă. Copilul termină îngheţata, plăti la casă şi plecă.

Când chelneriţa reveni, începu să cureţe masa şi atunci înghiţi în sec. Acolo, puse ordonat alături de cupa goală se aflau cincisprezece cenţi, diferenţa dintre preţul îngheţatei simple şi cel al îngheţatei cu ciocolată cu alune. Pentru ca să-i lase acel bacşiş, micuţul îşi sacrificase propriul gust.

Frecvent, cei pe care-i judecăm strâmb, ne dau lecţii. Una este ceea ce pare şi alta, foarte diferită, realitatea.

De multe ori nu ne place ceea ce face sau ne face celălalt, pentru că ni se pare că o face pentru un motiv care nu ne place. Dacă după aceea ajungem să cunoaştem adevăratul motiv care l-a determinat, adesea trebuie să ne schimbăm părerea. Este riscant să judeci fără a cunoaşte tot adevărul.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

3 Octombrie – Logică de beţiv

O femeie căsătorită cu un bărbat beţiv, hotărăşte să-l ducă să viziteze un om învăţat pentru a vedea dacă acesta este capabil să-l convingă să se lase de băut.

Omul înţelept a pus pe masă două pahare, spunând băutorului:

-Observă cu atenţie. Unul dintre pahare are apă iar celalalt alcool. Ai să vezi ce se întâmplă.

Scoase un vierme şi-l puse în paharul cu apă. Viermele înotă dintr-o parte într-alta. Apoi scoase viermele din apă şi-l puse în alcool. Imediat muri şi în scurt timp era aproape dezintegrat.

-Ce părere ai? Întrebă înţeleptul pe beţiv. Ai văzut efectele pe care le produce alcoolul?

-Desigur, domnule – răspunse cel luat în colimator – şi vă sunt foarte recunoscător. Acum ştiu că mie viermii niciodată nu-mi vor face nici un rău şi nici nu mă vor mânca.

(Poveste orientală)

Înţeleptul raţionează ca un înţelept. Însă de asemenea îşi demonstrează inepţia şi ignoranţa: nu-şi da seama că beţivul va raţiona ca un beţiv.

Cat de important este ca în viaţă să ştii să te pui în locul celuilalt, să cauţi să priveşti din perspectiva lui!

Această atitudine este fundamentală pentru a înţelege pe ceilalţi şi a-i putea ajuta.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

2 Octombrie – Frontiere mentale

Un ţăran mergea prin viaţă cu basca pusă mereu pe cap. Pentru el, lumea lui era satul lui. În afara acestui spaţiu nu exista nimic care să-l intereseze: „Non plus ultra”.

Un prieten căuta să-l ajute să-şi ridice privirea, să-şi mărească viziunea şi să-şi amplifice orizontul.

După mult şi deloc mic efort, reuşi ca prietenul lui de la ţară să se schimbe. El însuşi o mărturisea, serios şi hotărât, spunând:

-Acuma da. Acum deja... acum deja încep să mă deschid faţă de comună.

Nu este o problemă geografică, ci mentală. Există atâţia „oameni de la ţară” atât în capitală cât şi la sate.

Cu cât mai mult ne micşorăm vederile noastre, cu atât ne mărim mai mult problemele noastre proprii şi mai greu sunt de rezolvat. Fapt e că scurtimea de orizonturi este deja, de la sine, o mare problemă.

Câte nedreptăţi şi câte măgării nu se comit astăzi din cauza „supradozei” de mentalitate de la ţară! Se vorbeşte mult despre „satul global”, însă se construiesc o mulţime de „globuleţe” artificiale.

Catolic înseamnă universal.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

1 Octombrie – Teren privat

La teatru, un tânăr stă lângă două doamne în vârstă care nu încetează de a vorbi pe toată durata reprezentaţiei.

-Scuzati, doamnelor – le spune cu voce scăzută – însă nu reuşesc deloc să aud şi să înţeleg.

-Cum nu auzi şi nu înţelegi nimic – răspunde indignată doamna de alături. Discuţia noastră, tinere băgăreţ, este o conversaţie privată.

Scena, care are loc într-un teatru, se repetă destul de frecvent în biserici: lume care, în loc de a se ruga, vorbeşte şi deranjează pe cei care doresc să se roage.

Ce greu ne vine să ieşim din noi înşine pentru ca să ne gândim la ceilalţi.

Doamnele vedeau un amestec în „treburile lor”, în terenul lor. Nu erau în stare să vadă că îl deranjau pe celălalt.

Ar trebui să-i supunem la un test pe studenţi, şoferi, medici, mecanici... pentru a vedea capacitatea pe care fiecare o are de a se gândi la ceilalţi. Şi ar fi bine ca proba aceasta să fie eliminatorie.

Capacitatea de a se gândi la ceilalţi determină, în mare măsură, calitatea unei persoane, fiindcă a fi persoană face referinţă la celălalt.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

30 Septembrie – Lumânări şi ani

O fetiţă de vreo patru ani o însoţeşte pe mama sa la biserică. Imediat ce intră, chiar în faţa uşii, vede o icoană a Sfântului Iuda Tadeu în faţa căreia ard multe lumânări.

Micuţa, mirată, o întreabă pe mama sa:

-«Mamă, sfântul acesta îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere?»

Lumânările pe care le aprindem înaintea Domnului au o semnificaţie precisă şi preţioasă: manifestă dorinţa noastră de a ne consuma, precum ele, în slujba lui Dumnezeu. Chiar dacă uneori nu ne dăm seama atunci când le aprindem, ele preţuiesc în măsura în care exprimă dorinţa noastră de a fi fideli faţă de voinţa lui Dumnezeu acolo unde el ne-a pus să fim.

Şi, în realitate, acesta este singurul mod profitabil de a împlini ani: slujind lui Dumnezeu. Timpul pe care nu-l consumăm în slujirea Domnului este un timp pierdut.

Sfântul Josemaria Escriva povesteşte: „Nu-mi iese din memorie o ocazie – au trecut deja mulţi ani de atunci – când am fost să mă rog în Catedrala din Valencia şi am trecut prin faţa mormântul Venerabilului Ridaura. Mi-au povestit atunci că acel preot, atunci când, deja fiind foarte bătrân, era întrebat „Câţi ani aveţi?” el, foarte convins, răspundea în valensiană: „Poquets!” Puţintei: câţi am de când îl slujesc pe Dumnezeu”. (Amigos de Dios, n.3).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

29 Septembrie – Unul câte unul

Mama lui Luis a născut gemeni. Tatăl i-a spus copilului:

-«Luisito, spune-i profesorului că săptămâna asta nu mergi la şcoală pentru că ţi s-au născut doi frăţiori gemeni.»

-«Da tată», răspunse copilul.

Când micuţul se întoarce de la şcoală, tatăl îl întreabă:

-«Ce ţi-a spus învăţătoarea?»

-«Multe felicitări pentru copil.»

Tatăl, mirat, îl întreabă iar:

-«Cum adică pentru copil? Nu i-ai spus că ai gemeni?»

-«Nu, tată, pe celălalt l-am lăsat pentru săptămâna viitoare!»

Ce semestru ar fi avut copilul dacă în loc de gemeni s-ar fi născut cvintuplezi! Copilul acesta va fi un mare administrator. A administra bine înseamnă a şti să scoţi profit maxim din posibilităţile care ţi se oferă.

Fericirea, aici şi în viaţa cealaltă, depinde de cum fructificăm timpul şi oportunităţile pe care le avem de a face bine. Ce păcat că, de multe ori, ne lipseşte isteţimea pe care copilul o avea peste măsură. Iar ceea ce este în joc este mult mai important decât o săptămână de vacanţă.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

28 Septembrie – Portretul unei bunici

O învăţătoare le ceru copiilor să scrie portretul unei bunici. Iată în continuare câteva din răspunsurile lor:

-O bunică este o persoană care nu are copii. Pentru aceasta îi iubeşte pe copiii celorlalţi.

-Bunicile nu au nimic. Au doar datoria de a „exista”.

-Când ne duc la plimbare merg încet, fără să calce frunzele frumoase nici viermişorii. Nu spun niciodată „mergi mai repede”.

-În general sunt grase, însă nu exagerat, pentru ca să ne poată încheia la papuci.

-Ştiu întotdeauna că vrem o a doua bucată de tort sau, mai bine, bucata cea mai mare.

-O bunică adevărată nu loveşte niciodată pe un copil; se supără zâmbind.

-Bunicile poartă ochelari şi uneori pot chiar să-şi dea jos dinţii.

-Când ne citesc poveşti, nu sar niciodată direct la sfârşit. Dacă le cerem de mai multe ori aceeaşi poveste nu li se pare nimic ciudat.

-Bunicile sunt singurele persoane majore care au întotdeauna timp la dispoziţie.

-Nu sunt atât de fragile după cum se spune, chiar dacă mor mult mai des decât noi.

-Toată lumea ar trebui să încerce să aibă o bunică.

Bunici şi bunice, cât de mult bine puteţi face nepoţilor! Este foarte frumoasă relaţia dintre bunici şi nepoţi: sunt atât de apropiaţi!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro