duminică, 5 ianuarie 2014

Breaking news: începutul Evangheliei suntem noi!

Ev Mc 1, 1-8
“Începutul Evangheliei...”. Dacă evanghelie înseamnă în limba greacă “veste bună”, să încercăm să vedem care este de fapt aceast “breaking news” atât de minunat, această știre cu totul nouă și unde stă de fapt noutatea.

Vechiul Testament este domeniul Legii. Iar Legea ne spune ce trebuie să facem noi pentru Dumnezeu.

În ce este diferit Noul față de Vechiul Testament? Într-un lucru esențial: dacă Legea ne spunea ce trebuie să facem noi pentru Dumnezeu, Evanghelia ne spune ce face Dumnezeu pentru noi. Întreg Noul Testament nu este altceva decât o narațiune a iubirii, a îndurării și a lucrurilor minunate pe care Dumnezeu le face pentru noi.

Logica Vechiului Testament este împlinită în cea a Noului Testament. Nu mai avem nimic de făcut pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu, pentru a fi iubiți de El, fiindcă Isus a făcut totul pentru noi. Tot ceea ce noi facem ca și creștini, toate faptele bune, posturile, rugăciunea, etc., le facem nu ca să fim iubiți de Dumnezeu, ci fiindcă suntem iubiți de El.

Dar deocamdată totul nu e nimic mai mult decât o veste bună pe care am auzit-o. Fiindcă Evanghelia nu poate începe cu adevărat decât în inima noastră, atunci când noi ne-o deschidem înspre Dumnezeu. Până în acel moment, El stă la ușa inimii șoptindu-ne: “Vrei să vezi cât de mult te iubesc?” Dacă noi îi deschidem, Evanghelia nu mai rămâne o simplă carte, ci se întrupează în inima noastră, iar noi devenim parte din Vestea bună. În acel moment tot ceea ce Isus face în Evanghelii, începe să facă și în viața noastră.

Doar Isus poate să schimbe în așa măsură viața noastră. Doar El este Mirele Tainic al sufletului nostru. Ioan Botezătorul mărturisește acest lucru atunci când spune: “nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintelor”. De multe ori înțelegem acest lucru doar ca un semn de smerenie, însă e mult mai mult decât atât: e o referință la așa-numitul rit al leviratului. Atunci când o femeie rămânea văduvă, un alt bărbat din familie trebuia să ia locul celui decedat pentru a-i continua generația. Dacă în schimb, cel în drept refuza în favoarea altcuiva, semnul era acesta: își dezlega cureaua încălțămintei pentru a o dărui celui care trebuia să ducă mai departe generația celui defunct.

Umanitatea a rămas ca văduva din momentul păcatului strămoșesc. De atunci încoace omul a încercat și încearcă să-l înlocuiască pe Dumnezeu cu fel de fel de falși miri. Nici unul însă nu poate să ducă mai departe și să vivifice succesiunea omenirii. Nu sunt vrednici să primească încălțămintea. Nici măcar Ioan Botezatorul, care și mărturisește acest lucru: nu sunt eu Acela, nu pot desface cureaua încălțămintei Lui, fiindcă nu sunt eu Mirele.

Sfântul Augustin o spune atât de frumos: „Tu ne-ai făcut pentru tine Doamne și sufletul nostru este fără odihnă până nu se va odihni în tine”. Să lăsăm, la acest început de an, ca Evanghelia să răsune cu putere în sufletul nostru.  Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, suntem noi!

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Concurs: „Poveste de Crăciun” de Charles Dickens


Pentru a mai prelungi puțin Crăciunul, cei de la Librărie.net vă oferă trei exemplare dintr-o poveste clasică pentru sărbători Poveste de Crăciun de Charles Dickens. Dacă vrei să te numeri printre câștigători, răspunde în comentarii la întrebarea de mai jos.
Ce cadou ai primit anul acesta de la Moș Crăciun?
Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți. Concursul va dura o săptămână. Mult succes !

Apasă AICI pentru a participa!

Premii şi abonamente speciale National Geographic 2014

Abonează-te pentru 1 an întreg la revista National Geographic (sau impreună cu revista National Geographic Traveler) şi veţi beneficia de un biblioraft pentru cele 12 reviste + diplomă de membru al Societaţii National Geographic + 35% reducere + o serie de premii.
Veţi plăti 115 lei sau 150 lei pentru ambele reviste.

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Români omagiaţi pe cer: cum a ajuns Mihai Eminescu în vecinătatea Vetei şi a Irinucăi

Prezenţa numelor româneşti pe cer, în urma atribuirii lor unor corpuri cereşti, nu reprezintă o noutate, dar criteriile de selecţie ridică numeroase semne de întrebare. În fond, ce caută astronomul Constantin Pârvulescu, poetul Mihai Eminescu, sculptorul Constantin Brâncuşi alături de anonimele Veta şi Irinuca sau lângă oraşul Piatra Neamţ?
Specialişti din cadrul Institutului Astronomic al Academiei Românie şi de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti prezintă criteriile în baza cărora au fost atribuite numele româneşti corpurilor cereşti.
 
„Fiecare planetă sau satelit din Sistemul Solar are câte o temă. Spre exemplu, pe Lună se dau nume după greii din Antichitate - filosofi sau oameni de ştiinţă. Toţi trebuie să fie decedaţi de cel puţin 50 de ani”, a declarat astronomul Adrian Şonka de la Observatorul „Vasile Urseanu”.
 
Unicul român omagiat pe Lună
 
În categoria oamenilor de ştiinţă omagiaţi pe Lună se încrie şi Spiru Haret. 
 
Un crater cu diametrul de 29 de kilometri, situat pe „partea întunecată” a satelitului natural al Pământului, îi poartă numele ca urmare a deciziei Uniunii Internaţionale a Astronomilor (UAI) care a recunoscut contribuţia românului în matematica astronomică. De altfel, Spiru Haret şi-a obţinut titlul de doctor prin lucrarea intitulată „Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare”. Totodată, în calitate de ministru al Educaţiei la finele secolului al XIX-lea, el a emis decretul de înfiinţare a Observatorului Astronomic din Bucureşti, în prezent - Institutul Astronomic al Academiei Române. Spiru Haret este singurul nume românesc de pe Lună.

14 motive să citești Biblia cap-coadă în 2014

Biblia este o carte care intimidează prin dimensiunea ei și prin mesajul, pe alocuri, dificil de înțeles. Însă mulți dintre cei care au citit-o spun că le-a chimbat viața în bine și o recomandă, pentru resursele ei, și celor din jur.

Foto: gospelcoalition.comFie că te aproprii de ea cu devotament creștin, fie că o citești ca unul care nu are o opinie cristalizată despre religie, poți avea numeroase avantaje de pe urma lecturii integrale a Bibliei. Iată 14 motive care te pot convinge să te hotărăști și să reușești să citești toată Biblia în anul 2014.

1. A ridiculiza Biblia, în special folosind versete din Vechiul Testment, a devenit în ultima vreme o practică favorită printre cei care vor să impresioneze cu resursele lor intelectuale. Unii, în special tineri, asimilează astfel de ironii drept argumente împotriva credinței, lucru posibil fiindcă Biblia, după care ar fi putut fi verificată validitatea acestui tip de argumente, este tot mai puțin citită. Citește-ți Biblia pentru a verifica tu însuți ce este adevărat și ce nu, din argumentele celor care critică religia. Nu uita că unele afirmații nu pot fi înțelese corect în afara contextului lor (literar, istoric, cultural).
2. Morala pe care se bazează sistemul occidental de drept este morala creștină. Citește Scriptura pentru a înțelege mai profund identitatea etică a lumii în care trăiești.

3. Află istoriile de viață pe care creștinătatea le-a prețuit de-a lungul existenței sale și pe care le-a lăsat să îi modeleze structura. Te vei înțelege mai bine și pe tine, prin acest demers fiindcă îți vei cunoaște rădăcinile.

4. Conectează-te, prin Scriptură, la înțelepciunea antică, recunoscând că problemele de azi ale umanității au fost problemele ei de ieri. Vezi cum au rezolvat oamenii Bibliei dilemele și problemele lor, pentru a găsi soluții la problemele tale. Găsește consolare citind despre experiențele de viață ale personajelor biblice și descoperind similitudini între viața lor și viața ta.

5. Biblia este foarte directă atunci când vine vorba de principii-standard. Reflectează la propria ta persoană în lumina a ceea ce citești. Evaluează-ți scopurile și metodele și vezi cum ai putea să îți îmbunătățești viața.

6. Vei pătrunde în intimitatea unor titani ai credinței, descoperind modele imperfecte, dar puternice de perseverență pentru o reușită durabilă.

7. Ai să poți descoperi diferitele moduri în care Dumnezeul Bibliei se raportează la suferință, citind despre implicarea Lui în suferința umanității, prin propria suferință.

8. Poți afla direct de la sursă care a fost intenția lui Iisus Christos cu privire la Biserica Sa. În felul acesta vei putea decanta mai ușor eșecurile istorice ale bisericilor creștine de scopul lor inițial.

9. Citind Biblia cap-coadă vei putea surprinde mai clar firul epic al celor 66 de cărți strânse în această „bibliotecă a creștinismului". Astfel te vei putea concentra mai mult pe istoria relatată și mai puțin pe diverse detalii doctrinare. Vei avea imaginea de ansamblu.

10. Vei putea să îți conturezi în minte un portret al lui Dumnezeu mai puțin dependent de pretențiile extreme ale fundamentaliștilor și ateilor, și bazat mai mult pe propria ta înțelegere. Îți vei forma o opinie fundamentată.

11. Vei descoperi explicația creștină pentru originea vieții și vei putea hotărî în cunoștință de cauză dacă aceasta este sau nu rezonabilă.

12. Vei afla ce i-a însuflețit pe martirii creștini și vei putea decide conștient în dreptul tău dacă speranța creștină pentru o lume mai bună este sau nu o viziune sănătoasă.

13. Pe parcursul acestui demers te vei schimba, devenind mai bogat interior și căpătând o perspectivă mai amplă asupra lumii în care trăiești.

14. Îi vei putea îndruma și pe alții la resursele pe care le-ai găsit în timpul studiului tău, ajutându-i să se dezvolte spiritual.

Scadem cu 1 roman la fiecare 2 minute si 15 secunde



Populatia Romaniei la 1 iulie 2014 va fi in jur de 19.450.000 locuitori, cand vom fi cu circa  un sfert de milion mai putini fata de 1 iulie 2013 si cu peste 670.000 mai putini fata de 20 octombrie 2011, data ultimului recensamant. Practic, Romania anului 2014 va avea aceeasi populatie ca acum 45 ani (in 1968 eram 19,7 milioane!). Cu alte cuvinte, anul acesta ne vom imputina intr-un ritm sec de: 1 roman la fiecare 2 minute si 15 secunde, citim pe blogul demograffiti unde autorul materialului abordeaza cauzele care vor duce la un declin al populatiei in Romania.

Daca acest ritm se va metine pe termen lung, atunci populatia Romaniei va fi aceeasi ca dupa razboi in nici 15 ani (in 1946 eram 15,8 milioane)

Maternitati mai pustii, cumetrii mai putine

Oficial, 2013 este anul cu cele mai putine nasteri de cand exista Romania ca stat modern! Estimarile noastre indica ca acest record nefericit va fi doborat in 2014! Numarul nasterilor va cobori pentru al patrulea an consecutiv sub pragul de 200.000!

Din 3 gravide care vor trece pragul maternitatii, 2 vor naste si 1 va avorta:

-1 nastere la fiecare 2 minute 40 secunde
-1 avort la fiecare 5 minute 15 secunde

Doua inmormantari si-o nunta

Daca e un lucru pe lumea asta pe care romanii se pricep a-l face bine si cu temei, acela e sa moara mai repede decat se nasc. Sa moara si sa-si numere mortii. Anul asta vor fi in jur de un sfert de milion de inmormantari si de 2 ori mai putine nunti. Iata cum se va rade si plange, bucura si ofta, juca si jeli in Romania anului 2014:

-1 inmormantare la fiecare 2 minute   
-1 divort la fiecare 15 minute 45 secunde

Sursa:hotnews.ro

1058 de candidaţi serioşi pentru colonizarea planetei Marte

Mars One, organizația olandeză care vrea să trimită oameni pe Marte într-o misiune de colonizare a planetei, începând din 2025, a anunţat ieri trecerea la a doua etapă de selecţie a candidaţilor înscrişi pe site-ul oficial. Reprezentanţii organizaţiei au selectat 1058 dintre cele 200.000 de persoane dornice să facă parte din primul echipaj uman care va ateriza şi va rămâne pe Marte.
„Apreciem foarte mult şi suntem impresionaţi de numărul mare de oameni care au aplicat. Totuşi provocarea cea mai mare în ce îi priveşte pe cei 200.000 de candidaţi a fost să îi separăm pe cei care se simt apţi fizic şi mintal să devină ambasadori umani pe Marte, de cei care nu iau misiunea în serios”, a declarat cofondatorul Mars One, Bas Lansdorp, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei.
Potrivit organizatorilor misiunii, fiecare candidat a fost anunţat ieri prin e-mail dacă a trecut sau nu la etapa următoare. Pentru cei care nu au fost selectaţi mai există o şansă. Ei vor putea aplica din nou la o dată care nu a fost încă stabilită.
Conform mashable.com, din cei 1058 de candidaţi selectaţi, 586 sunt bărbaţi şi 472 femei. Cei mai mulţi provin din Statele Unite ale Americii (297), Canada (75), India (62) şi Rusia (52). Majoritatea candidaţilor au sub 36 de ani, 813 sunt angajaţi, iar 164 sunt încă la şcoală. 347 dintre ei au terminat o facultate, 159 au studii de masterat şi 29 au diplomă de doctor. Cu toţii vor trece prin mai multe faze de selecţie în 2014 şi 2015, care includ simulări menite să le testeze capacităţile fizice şi emoţionale, a declarat medicul Norbert Kraft, liderul echipei medicale Mars One şi laureat al NASA Group Achievement Award 2013.
Detalii legate de selecţia care va avea loc începând de anul viitor nu au fost încă făcute publice, în principal din pricina negocierilor neîncheiate cu mai multe companii media pentru primirea dreptului de difuzare a procedurilor de selecţie. Una dintre principale surse de finanţare ale misiunii va fi un reality show.
Mars One este o organizaţie non-profit care a anunţat încă din martie 2012 că va lansa prima misiune de colonizare a Planetei Roşii. Programul a fost sprijinit de la început de antreprenorul olandez Bas Lansdorp şi de cercetătorul Wielders Arno de la  Agenţia Spaţială Europeană. Luna aceasta, organizaţia a anunţat că a ales două companii care vor construi vehiculele spaţiale pentru o misiune premergătoare, ce va avea loc în 2018.