26 Iunie – Consumator şi plătitor
L-au întrebat pe Francisco de Quevedo, când agoniza, cât aloca muzicanţilor care, după cum era obiceiul, aveau să-i cânte la înmormântare. Muribundul, surprins, răspunse:
-«Muzica să o plătească cine o ascultă, că eu nu voi fi în stare să ţin măsura.»
Multe din lucrurile care se spune că se fac pentru răposaţi, în realitate se fac pentru cei vii.
Dacă nu se crede în viaţa de dincolo, singurul lucru, raţional, care e de făcut cu răposaţii este să-i îngropăm, să-i scoatem dintre noi pentru ca să nu încurce. Dacă se crede în viaţa veşnică, este normal să ne gândim la a-i ajuta, însă doar dacă au nevoie. Felul de ajutor va depinde de viziunea pe care o avem despre veşnicie.
Credinţa creştină – astfel a trăit dintotdeauna Biserica – ne învaţă să-i ajutăm cu rugăciunea noastră, cu sacrificiile noastre şi, mai ales, cu Sfânta Liturghie. Cartea a doua a Macabeilor ne vorbeşte despre sacrificiul pe care Iuda, generalul armatei lui Israel, a poruncit să fie adus pentru soldaţii care au căzut în luptă. Şi adaugă: „Dacă nu am aştepta învierea morţilor, ar fi ridicol şi inutil să ne rugăm pentru ei. Căci vedea că pentru cei care au murit cu pietate era rezervată o răsplată măreaţă. Este un gând sfânt şi pios să te rogi pentru răposaţi pentru ca să fie eliberaţi de păcat” (2Mac, 12,44.45).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu