Un copil de trei săptămâni din Constanţa
a ajuns la spital cu arsuri pe tot corpul, după ce mama lui l-a
înfăşurat într-un prosop cu oţet pentru a-i scădea temperatura. Un caz
de acest gen ridică semne de întrebare cu privire la utilizarea unor
practici terapeutice neștiințifice și a motivațiilor pentru care încă se
face uz de practici perpetuate de-a lungul secolelor.
Pediatrii
îi sfătuiesc pe părinţi să evite să folosească leacuri băbeşti mai ales
în cazul copiilor atât de mici. Deși în România nu avem o situație
statistică care să exprime procentual care este proporția de populație
care apelează la leacuri băbești pentru a trata diferite afecțiuni, este
un fapt știut că o asemenea practică este utilizată.
Televiziunile
care au preluat știrea despre incidentul de la Constanța sugerează și
alte cazuri de tratamente neștiințifice utilizate la scară largă în
societatea românească. Spre exemplu, bătrânii mai spun că arsurile de
piele se pot trata cu frunze de varză murată sau gălbenuş de ou, deși
medicii atrag atenţia că asemenea leacuri pot provoca infecţii grave. O
altă practică uzuală este tratarea durerilor de urechi cu picături de
ulei încins. Cadrele medicale avertizează însă că această metodă poate
să ducă la spargerea timpanului urechii.
De
ce acest gen de practici sunt împământenite în societatea românească?
Adevărul este că ele au o istorie lungă, chiar dacă efectele benefice nu
sunt confirmate din punct de vedere științific. Timp de secole, pe
lângă medicii recunoscuţi de drept, medicina era practicată de mai multe
categorii de profesionişti printre care se numărau: bărbierii, moaşele,
duhovnicii, babele sau vrăjitoarele, conform descoperă.ro.
Interesant este faptul că în folclorul românesc s-a impus termenul de
vrac, acesta fiind un personaj bizar, care de cele mai multe ori este
prezentat ca un vrăjitor atotcunoscător şi care foloseşte farmece,
descântece şi alte metode magice de a vindeca.
Tendința
de ignorare a practicilor medicale consacrate și de orientare spre
practici alternative nu este nouă. Despre părerea pe care o aveau
oamenii de rând referitor la știința medicală informează Anton Maria Del
Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu,
care în secolul al XVII-lea constata că „valahii, mai ales femeile,
pretind a cunoaşte leacuri medicale mai simple şi mai practice pentru
vindecare bolnavilor, care mor, cred ei, numai în urma intervenţiei
medicilor", conform Historia.
Menținerea
unor asemenea atitudini până în prezent se pot datora contextului
socio-economic în care trăiește un individ sau culturii de care
aparține. Astfel, în zonele in care obiceiurile tradiționale și
ritualurile religioase sunt mult mai prezente în viața societății,
imaginea vindecătorului o va purta baba care oferă leacuri, susține Jurnalul.ro.
„Evident ca aceste leacuri sunt folosite mai des în mediul rural.
Important este momentul și contextul în care persoana în cauză apelează
la leacul băbesc: poate sa fie vorba de o boală gravă, care afectează
sănătatea fizică și psihică a individului sau putem vorbi de un obicei
preluat din familie", explică psihologul Diana Ilinca, citată de același
cotidian.
Chiar
dacă progresul științific este de necontestat, acesta nu a reușit
întotdeauna să surclaseze leacul băbesc, asimilat de multe ori cu
tratamentul naturist. Poate că nu întâmplător românii sunt mai puţin interesaţi
de dezvoltările din ştiinţă. În timp ce 40% dintre europeni se
consideră informaţi privind dezvoltările de ştiinţă şi tehnologie, iar
53% se declară interesaţi, românii se consideră informaţi doar în
proporţie de 25% şi 37% declară că sunt interesaţi.