sâmbătă, 14 decembrie 2013

Leacurile băbești, un pericol public

Un copil de trei săptămâni din Constanţa a ajuns la spital cu arsuri pe tot corpul, după ce mama lui l-a înfăşurat într-un prosop cu oţet pentru a-i scădea temperatura. Un caz de acest gen ridică semne de întrebare cu privire la utilizarea unor practici terapeutice neștiințifice și a motivațiilor pentru care încă se face uz de practici perpetuate de-a lungul secolelor.

Foto: blogangiul.blogspot.comPediatrii îi sfătuiesc pe părinţi să evite să folosească leacuri băbeşti mai ales în cazul copiilor atât de mici. Deși în România nu avem o situație statistică care să exprime procentual care este proporția de populație care apelează la leacuri băbești pentru a trata diferite afecțiuni, este un fapt știut că o asemenea practică este utilizată.

Televiziunile care au preluat știrea despre incidentul de la Constanța sugerează și alte cazuri de tratamente neștiințifice utilizate la scară largă în societatea românească. Spre exemplu, bătrânii mai spun că arsurile de piele se pot trata cu frunze de varză murată sau gălbenuş de ou, deși medicii atrag atenţia că asemenea leacuri pot provoca infecţii grave. O altă practică uzuală este tratarea durerilor de urechi cu picături de ulei încins. Cadrele medicale avertizează însă că această metodă poate să ducă la spargerea timpanului urechii.

De ce acest gen de practici sunt împământenite în societatea românească? Adevărul este că ele au o istorie lungă, chiar dacă efectele benefice nu sunt confirmate din punct de vedere științific. Timp de secole, pe lângă medicii recunoscuţi de drept, medicina era practicată de mai multe categorii de profesionişti printre care se numărau: bărbierii, moaşele, duhovnicii, babele sau vrăjitoarele, conform descoperă.ro. Interesant este faptul că în folclorul românesc s-a impus termenul de vrac, acesta fiind un personaj bizar, care de cele mai multe ori este prezentat ca un vrăjitor atotcunoscător şi care foloseşte farmece, descântece şi alte metode magice de a vindeca.

Tendința de ignorare a practicilor medicale consacrate și de orientare spre practici alternative nu este nouă. Despre părerea pe care o aveau oamenii de rând referitor la știința medicală informează Anton Maria Del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, care în secolul al XVII-lea constata că „valahii, mai ales femeile, pretind a cunoaşte leacuri medicale mai simple şi mai practice pentru vindecare bolnavilor, care mor, cred ei, numai în urma intervenţiei medicilor", conform Historia.

Menținerea unor asemenea atitudini până în prezent se pot datora contextului socio-economic în care trăiește un individ sau culturii de care aparține. Astfel, în zonele in care obiceiurile tradiționale și ritualurile religioase sunt mult mai prezente în viața societății, imaginea vindecătorului o va purta baba care oferă leacuri, susține Jurnalul.ro. „Evident ca aceste leacuri sunt folosite mai des în mediul rural. Important este momentul și contextul în care persoana în cauză apelează la leacul băbesc: poate sa fie vorba de o boală gravă, care afectează sănătatea fizică și psihică a individului sau putem vorbi de un obicei preluat din familie", explică psihologul Diana Ilinca, citată de același cotidian.

Chiar dacă progresul științific este de necontestat, acesta nu a reușit întotdeauna să surclaseze leacul băbesc, asimilat de multe ori cu tratamentul naturist. Poate că nu întâmplător românii sunt mai puţin interesaţi de dezvoltările din ştiinţă. În timp ce 40% dintre europeni se consideră informaţi privind dezvoltările de ştiinţă şi tehnologie, iar 53% se declară interesaţi, românii se consideră informaţi doar în proporţie de 25% şi 37% declară că sunt interesaţi.