sâmbătă, 14 decembrie 2013

Mulțumesc pentru că exiști!

Cu siguranță că în viață trebuie să cunoaștem trei cuvinte puternice și semnificația lor: Te rog!, Te iubesc!, Îți mulțumesc! Dar astăzi vom rămâne la cel din urmă.
De ce trebuie să ne aducem aminte să mulțumim? Pentru că acest lucru ne ajută în evoluția noastră și mai ales că acest „mulțumesc” este motivat de ceva.
În viață cred că trebuie să le mulțumim multora, plecând de la părinții noștri până la profesorii și fiecărei persoane care într-un fel sau altul și-au adus aportul la bucuria și îmbunătățirea vieții noastre.


Astăzi vreau să-i mulțumesc soției mele Aurelia, care pe lângă faptul că m-a ales de soț fiindcă mă iubește, mă mai și acceptă așa cum sunt, cu toate defectele și calitățile mele. Este greu să găsești pe cineva care să îți respecte identitatea iar eu chiar sunt un dificil... din păcate. Dar mereu este loc de mai bine.
Astăzi îi spun un mare MULȚUMESC!, pentru că îmi este alături și mă bucură cu prezența ei, pentru că mi-a dat tot ajutorul ei mereu, pentru copilașul nostru drăguț și inteligent și mai ales pentru că face ca fiecare zi să-mi fie o sărbătoare a fericirii.
Mulțumesc pentru că exiști în viața mea!
 
Tu, dragă cititor/cititoare, cui i-ai mulțumi? Aștept link către gândurile tale sau un comm.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu