marți, 25 februarie 2014

Ce mâncau sportivii olimpici din Antichitate?

Într-un mediu olimpic modern în care nutriția sportivilor este considerată esențială în cursa pentru medalii, în care federațiile sportive ale celor mai multe țări trimit nutriționiștii la competițiile cele mai importante înainte ca sportivii sa ajungă acolo, ne întrebăm, inevitabil, cum tratau aceste aspecte sportivii antici?
Din datele istorice pe care le avem în prezent, reiese destul de clar că nutriția era un aspect extrem de important încă din Antichitate. În fapt, o mențiune de la primele jocuri olimpice, cele din anul 776 î.Hr., susține că învingătorul din singura proba sportivă a jocurilor, cea de sprint, trebuia să aprindă un altar special construit cu ocazia acestui eveniment, alegând ulterior cele mai bune bucăți de carne din cele aduse pentru sacrificii.
„Atleții antici erau echivalentul starurilor rock de astăzi. Erau mândria unei comunități, modele pentru tineri, iar medicii erau extrem de interesați în alegerea unei diete optime care să îi mențină pe aceștia în formă. Este cert că exista un interes major asupra acestor aspecte, iar medicii și antrenorii sportivilor intrau deseori în conflict din astfel de motive. Nu era o mare diferență față de ceea ce se petrece în prezent”, susține Francine Segan, istoric specialist în gastronomia antică.
„Este adevărat că nu se vorbea despre carbohidrați, grăsimi și proteine. Însă dacă ar fi să traducem în termenii de azi ceea ce medicii antici recomandau sportivilor, este cert că se opta pentru o dietă bogată în proteine. Atât medicii cât și antrenorii testaseră atleții pentru a observa ce tip de alimentație le oferea acestora cea mai multă energie, rezistență sau masă musculară. În consecință, și mai ales pentru că era o ofrandă destinată zeilor, carnea constituia un element principal al dietelor. Este celebră povestea celui mai renumit campion olimpic al Antichității, luptătorul Milo din Croton, cel care se antrena purtând pe umeri un vițel, zi de zi, timp de 4 ani, până când acesta ajungea un taur matur. Apoi, după ce câștiga o nouă probă olimpică, Milo ucidea animalul și îl consuma pe tot. Cel mai probabil nu este adevărat că putea mânca un taur întreg la o singură masă, însă povestea ne spune cât de important era pentru un sportiv să mănânce cât mai multă carne”, adaugă istoricul britanic.
Fragmente ale unor documente antică indică faptul că atleții acelor vremuri consumau, pe lângă carne, pește, legume, măsline, brânzeturi și fructe uscate – ceea ce azi numim dietă mediteraneană. Extrem de important era, însă, uleiul de măsline, un aliment considerat benefic atât pentru interior cât și pentru exterior. În primele competiții olimpice, atleții care concurau nuzi își acopereau corpul cu ulei de măsline, considerând că această practică îi face mai eficienți. De asemenea, cu șase luni înainte de competiția oficială, li se interzicea să consume cereale și pâine.
„Interesantă este o rețeță prescrisă chiar de părintele medicinei, Hippocrate, în cazul inflamațiilor musculare”, afirmă Francine Segan. „Îmbată-te de două ori pe zi și fă cât mai mult sex, recomanda ilustrul medic antic. Am întrebat și eu medicul personal despre această bizarerie și mi-a răspuns: Ei bine, dacă, spre exemplu, ai avea dureri de spate, ți-as recomanda exact același lucru. Și alcoolul și activitatea sexuală au darul de a relaxa musculara. Hippocrate avea perfectă dreptate”.