Într-un mediu olimpic modern în care nutriția sportivilor este
considerată esențială în cursa pentru medalii, în care federațiile
sportive ale celor mai multe țări trimit nutriționiștii la competițiile
cele mai importante înainte ca sportivii sa ajungă acolo, ne întrebăm,
inevitabil, cum tratau aceste aspecte sportivii antici?
Din datele istorice pe care le avem în prezent, reiese destul de clar
că nutriția era un aspect extrem de important încă din Antichitate. În
fapt, o mențiune de la primele jocuri olimpice, cele din anul 776 î.Hr.,
susține că învingătorul din singura proba sportivă a jocurilor, cea de
sprint, trebuia să aprindă un altar special construit cu ocazia acestui
eveniment, alegând ulterior cele mai bune bucăți de carne din cele aduse
pentru sacrificii.
„Atleții antici erau echivalentul starurilor rock de astăzi. Erau
mândria unei comunități, modele pentru tineri, iar medicii erau extrem
de interesați în alegerea unei diete optime care să îi mențină pe
aceștia în formă. Este cert că exista un interes major asupra acestor
aspecte, iar medicii și antrenorii sportivilor intrau deseori în
conflict din astfel de motive. Nu era o mare diferență față de ceea ce
se petrece în prezent”, susține Francine Segan, istoric specialist în
gastronomia antică.
„Este adevărat că nu se vorbea despre carbohidrați, grăsimi și
proteine. Însă dacă ar fi să traducem în termenii de azi ceea ce medicii
antici recomandau sportivilor, este cert că se opta pentru o dietă
bogată în proteine. Atât medicii cât și antrenorii testaseră atleții
pentru a observa ce tip de alimentație le oferea acestora cea mai multă
energie, rezistență sau masă musculară. În consecință, și mai ales
pentru că era o ofrandă destinată zeilor, carnea constituia un element
principal al dietelor. Este celebră povestea celui mai renumit campion
olimpic al Antichității, luptătorul Milo din Croton, cel care se antrena
purtând pe umeri un vițel, zi de zi, timp de 4 ani, până când acesta
ajungea un taur matur. Apoi, după ce câștiga o nouă probă olimpică, Milo
ucidea animalul și îl consuma pe tot. Cel mai probabil nu este adevărat
că putea mânca un taur întreg la o singură masă, însă povestea ne spune
cât de important era pentru un sportiv să mănânce cât mai multă carne”,
adaugă istoricul britanic.
Fragmente ale unor documente antică indică faptul că atleții acelor
vremuri consumau, pe lângă carne, pește, legume, măsline, brânzeturi și
fructe uscate – ceea ce azi numim dietă mediteraneană. Extrem de
important era, însă, uleiul de măsline, un aliment considerat benefic
atât pentru interior cât și pentru exterior. În primele competiții
olimpice, atleții care concurau nuzi își acopereau corpul cu ulei de
măsline, considerând că această practică îi face mai eficienți. De
asemenea, cu șase luni înainte de competiția oficială, li se interzicea
să consume cereale și pâine.
„Interesantă este o rețeță prescrisă chiar de părintele medicinei,
Hippocrate, în cazul inflamațiilor musculare”, afirmă Francine Segan.
„Îmbată-te de două ori pe zi și fă cât mai mult sex, recomanda ilustrul
medic antic. Am întrebat și eu medicul personal despre această bizarerie
și mi-a răspuns: Ei bine, dacă, spre exemplu, ai avea dureri de spate,
ți-as recomanda exact același lucru. Și alcoolul și activitatea sexuală
au darul de a relaxa musculara. Hippocrate avea perfectă dreptate”.