Ecclesia de Eucharistia VIII

51. Ceea ce s-a făcut în locurile cu o veche prezenţă a creştinătăţii în materie de artă sacră şi de disciplină liturgică este în dezvoltare şi în continentele unde creştinismul este mai tânăr. La aceasta se referă orientarea ce a fost dată punctual de Conciliul al II-lea din Vatican privind exigenţa unei "înculturări" sănătoase şi, în acelaşi timp, necesare. În cursul numeroaselor mele călătorii pastorale, am putut să văd, în toate regiunile lumii, vitalitatea care se poate manifesta în celebrările euharistice în contact cu formele, stilurile şi sensibilităţile diferitelor culturi. Adaptându-se condiţiilor schimbătoare de timp şi de spaţiu, Euharistia oferă hrană nu doar persoanelor, ci şi popoarelor înseşi, şi modelează culturi inspirate de spiritul creştin.

Este necesar totuşi ca această muncă importantă de adaptare să fie săvârşită având conştiinţa permanentă a misterului inefabil cu care orice generaţie este chemată să se măsoare. "Comoara" este prea mare şi prea scumpă pentru a risca sărăcirea sau răstălmăcirea ei prin experienţe şi practici introduse fără ca acestea să fi fost mai întâi atent verificate de autoritatea competentă ecleziastică. De altfel, caracterul central al misterului euharistic este în aşa fel încât necesită ca această verificare să fie făcută în strânsă legătură cu Sfântul Scaun. Cum scriam în îndemnul apostolic postsinodal Ecclesia in Asia, "o asemenea colaborare este esenţială, pentru că sfânta liturgie exprimă şi celebrează credinţa unică mărturisită de toţi şi, fiind moştenirea întregii Biserici, nu poate să fie determinată de Bisericile locale în mod izolat, fără referinţa la Biserica Universală"¹⁰¹.

52. Din ceea ce s-a spus se înţelege marea responsabilitate care, în celebrarea euharistică, revine mai ales preoţilor, ei având misiunea de a o prezida in persona Christi, asigurând mărturia şi slujirea comuniunii nu doar pentru comunitatea ce ia parte direct la celebrare, ci şi pentru Biserica Universală, care este întotdeauna chemată în cauză prin Euharistie. Din nefericire, trebuie să deplângem faptul că, îndeosebi începând din anii reformei liturgice postconciliare, din cauza unui sens greşit înţeles al creativităţii şi adaptării, nu au lipsit abuzurile, iar ele au fost motiv de suferinţă pentru mulţi. Un fel de reacţie la "formalism" i-a făcut pe unii, în special în anumite regiuni, să considere că "formele" alese de marea tradiţie liturgică a Bisericii şi de magisteriul său nu se impuneau şi să introducă inovaţii neautorizate şi deseori de prost-gust.

De aceea, simt că e de datoria mea să adresez un apel puternic pentru ca, în celebrarea euharistică, normele liturgice să fie respectate cu mare fidelitate. Ele sunt expresia concretă a caracterului eclezial autentic al Euharistiei; acesta este sensul lor adânc. Liturgia nu este niciodată proprietatea privată a cuiva, nici a celebrantului, nici a comunităţii în care se celebrează misterele. Apostolul Paul a trebuit să adreseze cuvinte virulente comunităţii din Corint pentru a denunţa lipsurile grave din celebrarea euharistică, lipsuri care au dus la dezbinări (schismata) şi la apariţia grupurilor sectare (aireseis) (cf. 1Cor 11,17-34). Şi în vremea noastră, supunerea faţă de normele liturgice ar trebui să fie redescoperită şi pusă în valoare ca oglindire şi mărturie a Bisericii una şi universală, care este prezentă în orice celebrare a Euharistiei. Preotul care celebrează în mod fidel Liturghia în conformitate cu normele liturgice şi comunitatea care le acceptă manifestă, într-un fel tăcut, dar grăitor, iubirea lor pentru Biserică. Tocmai pentru a întări acest sens adânc al normelor liturgice, am cerut congregaţiilor competente din Curia romană să pregătească un document mai specific, cu aspecte şi de ordin juridic, pe această temă de mare importanţă. Nu este îngăduit nimănui să subevalueze misterul pus în mâinile noastre: este prea mare ca cineva să poată să-şi permită să-l trateze cum îi place, nerespectând nici caracterul său sacru, nici dimensiunea sa universală.

_____________________

Note:

¹⁰¹ Nr. 22: AAS 92 (2000) 485.

Cuvântul sculptează!

26 Iunie – Consumator şi plătitor

L-au întrebat pe Francisco de Quevedo, când agoniza, cât aloca muzicanţilor care, după cum era obiceiul, aveau să-i cânte la înmormântare. Muribundul, surprins, răspunse:

-«Muzica să o plătească cine o ascultă, că eu nu voi fi în stare să ţin măsura.»

Multe din lucrurile care se spune că se fac pentru răposaţi, în realitate se fac pentru cei vii.

Dacă nu se crede în viaţa de dincolo, singurul lucru, raţional, care e de făcut cu răposaţii este să-i îngropăm, să-i scoatem dintre noi pentru ca să nu încurce. Dacă se crede în viaţa veşnică, este normal să ne gândim la a-i ajuta, însă doar dacă au nevoie. Felul de ajutor va depinde de viziunea pe care o avem despre veşnicie.

Credinţa creştină – astfel a trăit dintotdeauna Biserica – ne învaţă să-i ajutăm cu rugăciunea noastră, cu sacrificiile noastre şi, mai ales, cu Sfânta Liturghie. Cartea a doua a Macabeilor ne vorbeşte despre sacrificiul pe care Iuda, generalul armatei lui Israel, a poruncit să fie adus pentru soldaţii care au căzut în luptă. Şi adaugă: „Dacă nu am aştepta învierea morţilor, ar fi ridicol şi inutil să ne rugăm pentru ei. Căci vedea că pentru cei care au murit cu pietate era rezervată o răsplată măreaţă. Este un gând sfânt şi pios să te rogi pentru răposaţi pentru ca să fie eliberaţi de păcat” (2Mac, 12,44.45).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Adevarul : Feodor Dostoievski. Din 29 iunie 2011.

De saptamana viitoare ( din 29 iunie 2011), ziarul Adevarul ne pregateste o noua colectie de literatura : Feodor Dostoievski.

O colectie ce va cuprinde 12 titluri in 12 volume.

Pretul unui volum + ziar : 14.99 lei.

Cumpara cartile din colectia Dostoievski de la magazinul online Adevarul !

Titlurile colectiei Feodor Dostoievski de la Adevarul cat si data acestora de aparitie :

• 1. Fraţii Karamazov volumul I – 29 iunie 2011
• 2. Fraţii Karamazov volumul II – 6 iulie 2011
• 3. Amintiri din Casa Morţilor & Jucătorul – 13 iulie 2011
• 4. Idiotul volumul I – 20 iulie 2011
• 5. Idiotul volumul II – 27 iulie 2011
• 6. Însemnări din subterană & Eternul soţ – 3 august 2011
• 7. Crimă şi pedeapsă – 10 august 2011
• 8. Adolescentul – 17 august 2011
• 9. Dublul & Oameni sărmani – 24 august 2011
• 10. Umiliţi şi obidiţi – 31 august 2011
• 11. Demonii volumul I – 7 septembrie 2011
• 12. Demonii volumul II – 14 septembrie 2011

Sursa: http://blogulcolectionarului.net/2011/06/adevarul-feodor-dostoievski-din-29-iunie-2011/

Cuvântul sculptează!

25 Iunie – Loc de tăcere

Se povesteşte că Principele de Condé merse odată la biserica Sfântul Sulpiciu din Paris. Se aşeză lângă un seminarist şi, curios, îl întrebă:

-«Tinere, îmi poţi spune ce anume vă învaţă în Seminar?»

Seminaristul nu răspunse nimic. Principele repetă întrebarea şi obţinu acelaşi rezultat de prima dată. Intrigat pentru tăcerea tânărului, aristocratul, manifestând un viu interes, insistă din nou.

-«Ne învaţă să tăcem în biserică – răspunse foarte serios seminaristul.»

Există mulţi creştini care ar trebui să treacă prin Seminar pentru ca să înveţe să tacă în biserică. A şti să te adaptezi la locul unde te afli este o normă de educaţie elementară. Atitudinea pe care să o iei la un concert, într-un teatru, la o conferinţă… nu este aceeaşi cu cea de la o petrecere, de la un meci de fotbal sau de pe plajă.

La biserică mergem să ne rugăm. Prezenţa în tabernacol a Domnului nostru Isus cere respect în privinţa vestimentaţiei şi a felului de a se comporta. Pe lângă aceasta, sunt oameni care vor să se roage şi au dreptul de a nu fi deranjaţi.

Sunt două motive destul de serioase pentru a învăţa să te comporţi: El, care se află în tabernacol şi cei care se află lângă noi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

24 Iunie – Moştenire

Într-o bună zi, Alexandru cel Mare, plin de orgoliu pentru faptul că este grec, entuziasmat de moştenirea sa elenistică, îşi exprimă mulţumirea spunând:

-«Ceea ce sunt o datorez şi trebuie să fiu recunoscător: pentru că l-am citit pe Homer, pentru că am primit învăţăturile maestrului meu Aristotel şi pentru că l-am avut pe tatăl meu Filip. Da, tatălui meu îi datorez existenţa şi originea regească, celorlalţi le datorez faptul de a şti să trăiesc asemenea unui erou antic şi de acord cu acţiunile nobile. Oh, recunoştinţă, este gol de tot cel care este gol de tine sau care nu te are!»

Sfântul Paul ne întreabă: „Ce anume ai, care să nu fi primit? (1Cor 4,7). Cu cât cineva crede că are mai mult, cu atât mai dator trebuie să se simtă şi cu atât are mai multe motive să fie recunoscător.

Datorăm mult şi multora. Câtă lume ne-a ajutat de-a lungul vieţii! Mii de oameni i-au împrumutat lui Dumnezeu glasul lor, mâinile lor şi inima lor pentru a face posibil ca dragostea sa părintească să ajungă până la noi. Toţi avem motive suficiente pentru a ne petrece viaţa mulţumind.

Recunoştinţa este o virtute. Ce doză de recunoştinţă am eu?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Rafila Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig

Autor: Raimondo-Mario Rupp
Sursa: BRU.ro

În ziua de 18 octombrie 2008, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, s-a aflat în vizită pastorală în localitatea Bocsig, judeţul Arad. Este a treia vizită pastorală pe care Preasfinţia sa a făcut-o în această localitate, prima vizită având loc în anul 1995, pe 7 mai, când a avut loc sfinţirea bisericii şi hirotonirea întru preoţie a preotului paroh Gheorghe Tomoioagă. Tot atunci Preasfinţia Sa a vizitat şi mormântul Rafilei Găluţ, fecioară care a purtat rănile Mântuitorului între anii 1931-1939.

Pelerinaj la mormântul ei

Vizita din acest an a avut loc în cadrul unui pelerinaj mai amplu organizat de asociaţiile AGRU şi ASTRU, sub coordonarea pr. Coriolan C. Mureşan, înscris în ediţia 2008 a “Zilelor Acţiunii Catolice”. Au participat, pe lângă membrii asociaţiilor AGRU şi ASTRU, credincioşi din cele 10 protopopiate ale Eparhiei de Lugoj. Programul a început cu Sfântul Rozar, la orele 10, în biserica Sfântul Gheorghe din Bocsig, rugăciune condusă de Preasfinţitul Alexandru şi rostită împreună cu zecile de preoţi şi mulţimea de credincioşi. La orele 10.30, a urmat Sfânta Liturghie solemnă din cadrul pelerinajului, pontificată de Preasfinţitul Alexandru, la care au concelebrat numeroşi preoţi din zonă, dar şi preoţii care au însoţit grupurile de pelerini.

În cuvântul de învăţătură, Episcopul a scos în evidenţă semnificaţia deosebită a vizitei ce a întreprins-o în această parohie arădeană: vizită pastorală şi Sfânta Liturghie la care au participat numeroşi credincioşi din cele 10 protopopiate ale Eparhiei de Lugoj, întâlnirea asociaţiilor ASTRU şi AGRU şi pelerinajul la mormântul Rafilei Găluţ. “Bocsigul este cunoscut mai ales ca o localitate creştină unde, în perioada 1931-1939, Isus Cristos şi Maica Sfântă au apărut la o fecioară cu numele Rafila Găluţ, căreia i-au transmis anumite mesaje. În această perioadă Rafila a purtat periodic rănile dureroase ale Domnului nostru Isus Cristos, aşa cum au purtat şi Sfântul Padre Pio, Sfânta Gema Galgani şi alţi sfinţi.”

Preasfinţia Sa a făcut o paralelă între Rănile Domnului pe trupul Rafilei şi lăcrimarea icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş, din toamna anului 1934. A amintit cum Episcopul Lugojului de atunci, Alexandru Nicolescu, precum şi Episcopii ce au urmat: Episcopul martir Ioan Bălan şi Episcopul mărturisitor Ioan Ploscaru, au privit cu multă responsabilitate de conştiinţă aceste semne petrecute în România din mila lui Dumnezeu, pe teritoriul Eparhiei de Lugoj, la Bocsig şi la Scăiuş. Erau semne care anticipau răul ce urma să se abată peste întreaga omenire şi peste poporul român prin venirea comunismului şi a persecuţiei Bisericii Greco-Catolice.

Amintind rolul şi implicarea celorlalţi Episcopi greco-catolici de Lugoj, Preasfinţia sa a afirmat: “Acum este rândul meu să duc la desăvârşire un lucru atât de greu: să facem lumină, să studiem, să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a cunoaşte care este voia şi planul Său în aceste cazuri petrecute în perioada interbelică în cele două localităţi ale Eparhiei de Lugoj”. După Sfânta Liturghie, Episcopul, preoţii şi mulţimea de credincioşi au pornit în procesiune de la biserica parohială până la cimitirul din sat, aflat la aproximativ 1 km distanţă, unde a fost oficiat un parastas la mormântul Rafilei Găluţ. Preasfinţitul Alexandru a rostit cele două rugăciuni de pe pliantul pregătit cu ocazia acestui pelerinaj, pliant în care se face o scurtă biografie a Rafilei şi se prezintă câteva aspecte legate de stigmatele pe care le-a purtat. Cei prezenţi s-au recules la mormântul fecioarei stigmatizate.

Biografie

Rafila Găluţ s-a născut pe 8 februarie 1910 la Bocsig, judeţul Arad, fiind fiica lui Constantin Găluţ şi a Anei Zgerden. A fost botezată la 10 februarie 1910 în biserica greco-catolică Sf. Gheorghe din localitatea natală, de către pr. Demetriu Nysztor. Credincioasă greco-catolică, de mică a fost foarte apropiată de Biserică. În 1931 a dorit să devină călugăriţă în Congregaţia Maicii Domnului de la Blaj dar, datorită sănătăţii sale fragile, a fost sfătuită să renunţe.

Tânăra fecioară din Bocsig a trăit o viaţă spirituală exemplară, spovedindu-se cel puţin o dată pe lună şi primind foarte des Sfânta Euharistie; a participat la Sfânta Liturghie şi la diferitele devoţiuni ale Bisericii Greco-Catolice: Sf. Rozar, Calea Crucii, Adoraţie euharistică, novenele către Sf. Anton de Padova şi Sf. Tereza de Lisieux. În perioada 1931-1939 a purtat stigmatele – rănile Domnului -, lucru confirmat nu numai de parohul locului, Pr. Petru Vancu, ci şi de diferiţi preoţi şi medici delegaţi din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit. În acea perioadă, a lăcrimat Icoana Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş, în zilele 30 septembrie şi 15 octombrie 1934.

Rafila Găluţ

Primul raport despre stigmatele Rafilei a fost trimis de pr. Petru Vancu Episcopiei de Lugoj pe data de 11 noiembrie 1933. Episcopul Alexandru Nicolescu de Lugoj l-a însărcinat pe pr. dr. Iuliu Raţiu să întocmească un chestionar cu 48 de întrebări care i-au fost puse Rafilei despre stigmate şi despre viziunile pe care ea spunea că le are, răspunsurile la chestionar fiind prezentate Episcopului împreună cu un raport pe data de 20 ianuarie 1934. Episcopia de Lugoj a informat Congregaţia pentru Bisericile Orientale despre cazul Rafilei Găluţ printr-o scrisoare adresată Cardinalului Luigi Sincero pe data de 15 aprilie 1934; documentele referitoare la acest caz au fost traduse şi trimise Sfântului Scaun pe data de 27 iulie 1934.

Alte culte au încercat să o convingă pe Rafila Găluţ să renunţe la credinţa ei catolică, dar ea nu a acceptat, susţinând toată viaţa că unica Biserică întemeiată de Mântuitorul Isus Cristos este Biserica Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică. La 30 august 1934, Congregaţia pentru Bisericile Orientale i-a comunicat Episcopului Alexandru Nicolescu că documentaţia referitoare la Rafila Găluţ a fost transmisă Sfântului Oficiu. Pe 10 septembrie 1934, Episcopul Alexandru Nicolescu a transmis Congregaţiei pentru Bisericile Orientale concluziile preoţilor care au investigat cazul Găluţ: pr. dr. Dominic Niculăeş, pr. Petru Herlo şi pr. dr. Iuliu Raţiu. Aceştia au descris stigmatele precum şi viziunile Rafilei: viziuni cu Maica Domnului care îi vorbea şi viziunile cu Isus Cristos.

Pe data de 16 septembrie, Rafila Găluţ a fost consultată la sediul parohiei greco-catolice Arad II – Şega de o comisie de medici formată din dr. Nicolae Butean, dr. Iuliu Vicas, dr. Teodor Pop şi dr. Vasile Cucu. Medicii nu au reuşit să dea o explicaţie ştiinţifică stigmatelor Rafilei. Ei au observat rănile de pe frunte, de pe cele două pălmi, de pe coastă şi de pe picioare. S-a constatat că stigmatele nu apar la intervale fixe, ci la date anunţate de Maica Domnului. Pe data de 1 octombrie 1934, apariţia stigmatelor a avut loc în prezenţa medicului Teodor Vicas, a pr. Petru Herlo şi a pr. Petru Vancu, redactându-se un proces verbal, document tradus şi transmis imediat Sfântului Scaun.

În zilele de 6-7 octombrie 1934, Rafila Găluţ s-a aflat la Lugoj cu ocazia Congresului AGRU şi a vizitei Regelui Carol II în oraş, şi a fost primită de Episcopul Alexandru Nicolescu la reşedinţa episcopală, ocazie cu care Episcopul a constatat personal stigmatele. Rafila Găluţ s-a rugat cu această ocazie în faţa Icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş, adusă în pelerinaj la Catedrala greco-catolică din Lugoj. Raportul cu privire la vizita Rafilei la Lugoj a fost redactat de canonicul Marianescu. Pe data de 20 februarie 1935, Episcopia de Lugoj a trimis un nou raport Congregaţiei pentru Bisericile Orientală referitor la cazul Rafilei Găluţ.

Pe data de 27 mai 1935, pr. Augustin Pop, OSBM, care ţinea misiuni populare la Bocsig în acea perioadă, înaintează Episcopiei de Lugoj un raport despre Rafila Găluţ, în care aceasta este definită de călugărul bazilian drept “o fiinţă favorizată de Dumnezeu”, negăsind nici o explicaţie naturală pentru stigmate. Din 31 ianuarie 1936, stigmatele au sângerat tot la două săptămâni, câte 3 zile, până în 15 aprilie 1939, când Rafila Găluţ a murit. În 1948, Episcopia de Lugoj a iniţiat o nouă anchetă, încredinţată pr. Vasile Borda. Acesta a încercat să adune informaţii de la toţi cei care au cunoscut-o pe Rafila.

Calităţile Rafilei Găluţ recunoscute de contemporani erau: evlavie, ascultare, răbdare, mortificări, curăţie, modestie, credinţă, simplitate, apostolat laic, iubirea aproapelui, stigmate şi viziuni, chiar daruri profetice. În 1979 a fost refăcut mormântul Rafilei Găluţ, la cheltuieli contribuind şi Preasfinţitul Episcop Ioan Ploscaru de la Lugoj, care s-a ocupat în perioada comunistă de strângerea tuturor documentelor referitoare la fecioara stigmatizată de la Bocsig. După 1939, numeroşi credincioşi greco-catolici, romano-catolici dar şi de alte confesiuni vin şi se roagă la mormântul Rafilei Găluţ, cerându-i mijlocirea în nevoile lor sufleteşti şi trupeşti.

* * *

Doamne Isuse Cristoase, care ne-ai arătat mărirea Ta prin darul stigmatelor fecioarei Rafila Găluţ de la Bocsig, dăruieşte-ne lumina necesară pentru a face voia Ta în viaţa noastră, precum şi a mărturisi adevărata credinţă a Bisericii Tale.
Tatăl Nostru…, Născătoare…, Mărire Tatălui…
Preasfântă Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră a tuturor, care te-ai arătat de mai multe ori fecioarei Rafila Găluţ de la Bocsig, ajută-ne să primim adevărata lumină pentru a înţelege cu adevărat voia Fiului Tău, revelată prin viaţa Rafilei Găluţ.
Tatăl Nostru…, Născătoare…, Mărire Tatălui …

Sursa: http://lumea.catholica.ro/2008/10/rafila-galut-fecioara-stigmatizata-de-la-bocsig

Cuvântul sculptează!

23 Iunie – Umilinţă şi recunoştinţă

Un brutar de pe vremea lui Socrate (sec. V î.C.) se stabilise într-un cartier din Atena. Voind să afle ce fel de vecini avea îi chemă pe toţi promiţându-le că va dărui câte o pâine la fiecare. Toţi acceptară şi, odată ajunşi la brutărie, brutarul le arăta unde se afla pâinea promisă, adăugând:

-«Dacă doriţi să mă întrebaţi ceva, eu sunt alături.»

Când se văzură singuri, se năpustiră asupra coşurilor, aleseră pâinile cele mai apetisante şi mai mari şi părăsiră brutăria. Nimeni nu mai trecu pe la brutar pentru a-i mulţumi, în afară de o copilă zdrenţăroasă şi sărăcuţă care ţinea în mâini o pâine micuţă. Brutarul o întrebă de ce nu luase o pâine mai mare, iar copila îi răspunse:

-«Domnule, eu am luat ceea ce mi-au lăsat ceilalţi, dar vreau să vă mulţumesc.»

Odată ajunsă acasă, fetiţa dădu mamei pâiniţa. Rupând-o, constatară cu uimire că în interiorul ei se afla o monedă de aur. Copila se întoarse în fugă la brutărie şi-i înapoie brutarului moneda, spunându-i:

-«Domnule, cred că v-a căzut această monedă în timp ce frământaţi.»

Brutarul, care introdusese în mod intenţionat moneda în pâinea cea mai mică, spuse:

-«Du moneda aceasta mamei tale. O dată în plus s-a dovedit faptul că cei mai săraci şi umili sunt, de asemenea, cei mai cinstiţi şi recunoscători.»

Recunoştinţa este o virtute, însă nu este un lux, ci o obligaţie.

Lui Dumnezeu îi datorăm atât de mult, încât niciodată nu-i vom mulţumi îndeajuns.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro