Cuvântul sculptează

3 Noiembrie – A reveni la douăzeci de ani

Un tânăr se găseşte într-o dilemă: nu ştie ce cadou să-i facă logodnicei sale. Căutând un sprijin apelează la mama sa:

-Mamă, nu ştiu ce să-i fac cadou logodnicei mele. Dacă tu ai avea douăzeci de ani, ce ţi-ai dori?

-Nimic, fiule. M-aş mulţumi cu atâta.

Fiecare vârstă îşi are farmecul său, dacă se ştie să se profite de ea. De cate ori, douăzeci de ani este vârsta anilor cei mai nefolosiţi şi risipiţi.

În faţa lui Dumnezeu, fiecare minut valorează o veşnicie iar acest lucru este valabil atât la douăzeci cât şi la optzeci de ani.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

2 Noiembrie – Dus şi întors

O doamnă ajunge la gară, se îndreaptă către ghişeu şi, grăbită, spune funcţionarului:

-Dă-mi repede un bilet dus-întors.

-Până unde, doamnă? – întreabă casierul.

Iar femeia răspunde enervată:

-Până aici înapoi, unde altundeva?

E clar unde vrea să se întoarcă. Ceea ce nu este clar este unde vrea să meargă.

Acest lucru li se întâmplă multor oameni: nu ştiu încotro merg. Şi, ceea ce este mai rău, nu vor să meargă nicăieri. Câţi nu-şi petrec viaţa învârtindu-se în jurul lor înşile!

Dacă cineva nu are clar încotro vrea să meargă, călătoria sa – viaţa sa – este lipsită de sens.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

1 Noiembrie – Călătorie spre nicăieri

O pereche de soţi americani plecară într-o călătorie. Soţul conducea cu frenezie. Făcuse mai bine de o sută de kilometri fără a înceta de a trage cu coada ochiului la kilometraj. Dintr-o dată, soţia consultă ghidul străzilor şi spuse:

-Ne-am pierdut.

-Şi ce dacă – spuse soţul. Am scos o medie excelentă.

Nu e vorba de a merge mult, ci de a merge bine, de a merge pe drumul cel bun. Trebuie să avem foarte clar încotro vrem să mergem pentru ca apoi să folosim mijloacele necesare. Dacă lipseşte această viziune clară riscăm să nu mergem nicăieri. Cum spunea Sfântul Augustin: „Bene curres, sed extra viam” – „Alergi bine, însă în afara drumului”.

Acest lucru, către nicăieri, este ceea ce poartă unii în interiorul lor în încercarea de a-şi umple ziua şi viaţa de senzaţia de ocupaţie şi eficacitate. Ar trebui să-şi amintească de faptul că atunci când cineva nu ştie încotro merge, nu poate să sfârşească bine. Iar atunci când s-a pierdut, cu cât mai repede aleargă, cu atât se îndepărtează mai mult de destinul său.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

31 Octombrie – Latura bună

Se povesteşte despre o bătrână irlandeză că niciodată nu vorbea rău despre nimeni; mereu găsea ceva bun, chiar şi în cel mai rău dintre oameni. Într-o zi muri un om care părea că adăposteşte în sine toate mizeriile umane: era hoţ, beţiv, certăreţ, o bătea pe soţie şi pe copii... era un spin pentru toţi vecinii.

În noaptea priveghiului, bătrâna ajunse în încăperea unde avea să se recite Rozariul pentru răposat. Toţi se mirau şi-şi spuneau în sine:

-Despre ăsta, sigur nu va putea spune nimic bun.

Bătrânica rămase un moment tăcută; părea că, efectiv, nu ştia ce să zică. Însă în cele din urmă spuse:

-Ce păcat, ştia să fluiere atât de frumos...! Era o plăcere să-l auzi când trecea în fiecare dimineaţă pe sub fereastra mea.

Nu există nimeni atât de nenorocit încât să nu aibă ceva bun în el. Problema e să ştii să vezi.

Ceea ce vedem depinde de cum privim. Atunci când se priveşte cu spirit critic, cu dorinţa de a afla defecţiuni, atunci se găsesc. Atunci când se priveşte cu iubire, se vede ceea ce este bun.

Ce văd în oamenii care mă înconjoară? Răspunsul mă va învăţa să descopăr cum privesc.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

30 Octombrie – A dărui umbra

José Luis Martín Descalzo, într-un articol despre Sfântul Camil de Lelis, povesteşte următoarea întâmplare:

„Printre lucrurile formidabile pe care le povestesc despre el biografii săi, se afla unul care pe mine mă impresionează în mod particular. Natura l-a înzestrat pe Camilo cu un trup de gigant. S-a întâmplat ca, mergând într-o zi împreună cu un tânăr novice, în timp ce soarele ardea puternic, Camilo îşi puse în funcţiune fantezia sa – pentru că este nevoie de fantezie chiar şi pentru a face caritate – şi-i spuse tovarăşului său:

-Frate, eu sunt foarte înalt. Mergi în spatele meu. Astfel iţi voi ţine umbră şi te vei adăposti de soare.

În felul acesta au continuat să meargă, Camilo trebuind să-şi potrivească mersul după soare pentru ca razele lui să nu-l afecteze pe tovarăşul său”.

Atunci când ne gândim la ceilalţi mai mult decât la noi înşine, întotdeauna găsim ceva de dat, chiar dacă şi numai propria umbră.

Primul lucru pe care îl cere caritatea este a se dărui pe sine: a se gândi la ceilalţi înainte de a se gândi la sine. Atunci când se obţine lucrul acesta, acţiunea caritativă curge de la sine.

„Nu am nimic ce să dau”. Dă-te pe tine: timpul tău, auzul tău, zâmbetul tău, compasiunea ta... „Las Hermanitas de los pobres” (Surioarele săracilor) au o lemă foarte frumoasă: „Flori, înainte de pâine”. Ştiu că bătrânii de care se îngrijesc au nevoie mai mult de afecţiune decât de mâncare, mai mult de respect şi demnitate decât de ajutoare materiale.

Există atâta foame de aceste flori!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

29 Octombrie – Pentru a sluji

O femeie, profund pioasă, mamă a nouă copii, a trăit întreaga sa viaţă pentru a-i sluji pe ceilalţi.

Casa ei se afla la un kilometru distanţă de biserică şi de cimitir. Când se afla pe patul de moarte, ceru copiilor săi ca, la înmormântarea sa, nepoţii să-i poarte sicriul pe umeri, de acasă până la biserica „dacă nu plouă. Dacă plouă, să mă duceţi cu maşina funerară. Nu vreau să se ude din cauza mea”.

Era pe moarte şi nu se gândea la ea, se gândea la ceilalţi, la nepoţii săi. Această atitudine nu se improvizează. Atitudinea din acest moment era atitudinea care a călăuzit-o întreaga viaţă: a trăi pentru ceilalţi.

„Fiul omului nu a venit pentru ca să fie slujit, ci pentru ca să slujească”. Suntem urmaşii şi continuatorii lui Cristos.

Ne gândim la ceilalţi sau ne gândim la noi înşine? Căutăm să-i slujim sau să fim slujiţi?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

28 Octombrie – Deformare profesională

Un bancher obişnuia să participe la liturghie aproape zilnic. Întotdeauna întâlnea la uşa bisericii o cerşetoare. Văzându-l că se apropie aceasta ridica glasul spunând:

-Vă rog, daţi-mi un ban.

El trecea mai departe, fără a o băga în seamă.

-Pentru Dumnezeu, daţi-mi un ban.

Nimic.

-Daţi-mi un ban, pentru Dumnezeu.

Tăcere.

Până când într-o zi strigă:

-Pentru Dumnezeu şi Maica Domnului, daţi-mi un ban.

Acesta se opri îndată, scoase portmoneul şi-i dădu zece euro.

Săraca, descumpănita, îl întrebă:

-V-am cerut de multe ori şi niciodată nu mi-aţi dat nimic. Astăzi îmi daţi, ba chiar îmi daţi mult. De ce?

-Astazi este altceva – spuse bancherul. Astăzi cererea ta a fost însoţită de două semnături.

Profesia marchează şi creează în noi un fel de „psihoza profesionala”, tendinţa de a vedea lucrurile influenţaţi de obiceiurile propriei profesii.

A fi creştin trebuie să ne poarte spre a vedea, în cei care ne înconjoară, suflete. Suflete cu care trebuie să convieţuieşti, pe care trebuie să le iubeşti. Suflete pe care trebuie să le ajuţi să se apropie de Dumnezeu şi pe care trebuie să le salvezi.

Suflete care sunt comori: fiecare valorează Sângele lui Cristos.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro