O vocaţie pentru copilul meu?

Autor: Leon Suprenant
Traducere: Mariana Cristina
Sursa: Lay Witness Magazin, martie-iunie 2011

Vocaţiile cresc în familie

“Pentru vocaţii multe la preoţie şi călugărie, Domnului să ne rugăm…” Sunt sigur că mulţi dintre noi au auzit această intenţie la Liturghie şi am răspuns “Te rugăm, ascultă-ne!” Dar de unde va veni această creştere a vocaţiilor? Se pare că această cerere nu face referire la nişte simple numere. În timp ce avem mare nevoie de o creştere a vocaţiilor în Biserica universală, această rugăminte ne implică în proces. Trebuie să fim dispuşi să favorizăm vocaţiile în comunităţile, parohiile şi familiile noastre ca parte a propriei noastre misiuni de a aduce roade.

Când vine vorba de promovarea vocaţiilor în familiile noastre, trebuie să ne străduim să găsim echilibrul corect între a încuraja vocaţiile religioase fără a le interzice şi fără a le impune. Catehismul Bisericii Catolice are o extraordinară secţiune despre rolul părinţilor în formarea doctrinală şi spirituală a copiilor (nr. 2221-2231). Această formare asigură bazele pentru ca fiecare copil să descopere şi să aleagă în mod liber vocaţia sa în Cristos. Numărul 2230 rezumă foarte bine: “Devenind adulţi, copiii au datoria şi dreptul să-şi aleagă profesiunea şi starea de viaţă”. Însă acest lucru este mult mai profund.

CBC nr. 2232-2233 subliniază că legăturile de familie nu sunt absolute. Dumnezeu cheamă fiecare persoană pe nume, inclusiv pe copiii noştri. Ca părinţi, trebuie să respectăm acest fapt şi să îi încurajăm să urmeze calea pe care îi conduce Dumnezeu. Aşa cum îi place soţiei mele să spună, ei sunt într-adevăr copiii lui Dumnezeu; El ne-a lăsat doar să îi avem pentru o perioadă. Acest adevăr are o relevanţă particulară pentru vocaţiile religioase: “Părinţii vor primi şi vor respecta cu bucurie şi aducere de mulţumire chemarea adresată de Domnul unuia dintre copiii lor de a-l urma în feciorie pentru Împărăţia cerurilor, în viaţa consacrată sau în slujirea preoţească” (nr. 2233).

În multe dintre familiile pe care le-am întâlnit, problema este că vocaţiile religioase nu sunt apreciate în mod adecvat. Dorinţa naturală, dar uneori exagerată, de a avea nepoţi, credinţa slabă, formarea insuficientă şi valorile seculare sunt câţiva din factorii care influenţează. Ca tată al unei tinere care a intrat de curând în viaţa religioasă, sunt mai înţelegător ca înainte în ceea ce priveşte îngrijorările pe care le au părinţii care nu şi-a dorit aceasta pentru copilul lor, deoarece este foarte dificil să ne dăm copilul înapoi lui Dumnezeu mai înainte de a fi pregătiţi. (Oare suntem vreodată pregătiţi?)

Toţi dorim ceea ce este mai bine pentru copiii noştri. Dorim ca ei să fie fericiţi. Ei bine, viaţa consacrată este o chemare foarte înaltă în Biserică. Ce putem cere mai mult? Şi dacă copilul nostru este cu adevărat chemat la această minunată viaţă, el sau ea va experimenta un nivel de fericire pe care îl atingem foarte rar în această viaţă. Am văzut deja acest lucru la draga mea sr. Mary Kate. La cealaltă extremă, cu siguranţă, nu dorim să ne forţăm copiii, direct sau indirect, împotriva voinţei lor. Este alegerea lor, este vocaţia lor.

Totuşi, am dorit o asigurare că fata mea alege o comunitate solidă care să se potrivească cu personalitatea şi darurile sale. În această privinţă, aproape toate comunităţile religioase solide din ţara noastră sunt afiliate la Institutul pentru Viaţa Consacrată, care are un directoriu foarte util. Pe lângă aceasta, cea mai bună încurajare este să ne creştem copiii într-o familie, oricât de imperfectă ar fi ea, care se străduieşte să pună lucrurile importante pe primul loc, să facă din Euharistie centrul şi scopul vieţii zilnice. Dacă vom face aceasta, vom putea foarte bine să vedem o creştere.

Sursa

Stomatologul, cel mai bun prieten al omului... cu dinți!

Deseori asemănăm cabinetul stomatologului cu o cameră a inchiziției de tortură. Dar nu este tocmai așa.

Zilele trecute mă întâlneam cu un bătrânel, bun prieten, care îmi spunea cât de tare îl durea noua proteză dentară și m-a sfătuit astfel: „Cât timp ai dinții naturali, ai grijă de ei!” Nu mi-am prea dat seama ce vrea să spună atunci pe moment, dar mai târziu, gândindu-mă la sfatul lui, mi-am dat seama de câtă treptate avea. De prea multe ori ne gândim prea târziu la ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Ideal ar fi să oprim din evoluție un rău decât să-l tratăm mai târziu. Așa este și cu dantura noastră, cu cât amânăm mai mult un consult stomatologic cu atât agravăm mai mult situația. Poate că spunem că ce are a face o carie, însă ea este un măr putrezit într-un coș de fructe frumoase și sănătoase, le va strica pe toate până la urmă, vom rămâne fără dinți și atunci costurile vor fi mai mari pentru a-i înlocui!

Nu ar trebui să ne fie teamă de clinicile de stomatologie, uite cum se prezintă una dintre ele: http://www.clinica-dentalpraxis.ro/  și/sau https://www.facebook.com/DentalPraxis.

Și Bucureștiul deși este plin de ele, ar fi interesant să mergeți la clinica stomatologică București: http://www.clinica-dentalpraxis.ro.

Hai că se poate să ai un zâmbet curat, frumos și sănătos! 

Prima „carte reportaj” pe marginea tragediei scufundării Titanicului

Titlu: O noapte de neuitat
Autor: Walter Lord
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Alfred Neagu şi Junona Tutunea
Numar pagini: 208
ISBN: 978-973-135-764-5

„Deodată, Fleet zări o formă drept în fața lor, chiar mai întunecată decât întunericul nopții adânci. La început era mică, cam de dimensiunea a două mese lipite una de alta, se gândi el, însă cu fiecare secundă ce trecea, creștea și se apropia. Imediat, Fleet bătu clopotul gabiei de trei ori, pentru a semnala pericolul din fața vaporului. În același timp, ridică telefonul și-l sună pe ofițerul de pe punte.
- Ce-ai văzut? îl întrebă o voce calmă de la celălalt capăt.
- Un ghețar drept în față! răspunse Fleet.
- Mulțumesc, zise celălalt, uimitor de calm și politicos.”

Cumpără titlul în engleză

O noapte de neuitat este prima carte document despre scufundarea imensului vas de croazieră, Titanic, pentru scrierea căreia Walter Lord a petrecut „decenii întregi” intervievându-i pe mulți dintre supraviețuitorii tragediei, apoi punând cap la cap informațiile adunate și comparându-le. Spun document, pentru că tot ceea ce Lord descrie în paginile cărții sale a fost în prealabil studiat și comparat, totul fiind acoperit de interviuri, schițe tehnice sau relatări oficiale.

Imaginația nu a inspirat deloc scrierea acestei cărți, dar acest lucru nu înseamnă că ea nu incită imaginația. Imaginile zugrăvite de autor sunt extrem de vii, ele descriind o succesiune foarte reală a evenimentelor care, în noaptea de 14 Aprilie 1912, au însemnat sfârșitul tragic a 1500 de oameni („Câți oameni au dispărut? Unele surse spun 1 635; Comisia de Anchetă Americană – 1 517; Comisia de Anchetă a Camerei de Comerț Britanic – 1 503; Comisia de Anchetă Britanică – 1 490. Cifra avansată de Comisia de Anchetă a Camerei de Comerț Britanic pare cea mai convingătoare, mai puțin faptul că l-a pus la numărătoare și pe fochistul J. Coffy, care a părăsit nava în Queenstown”), au schimbat radical percepția pe care omul o avea asupra forței sale de a stăpâni natura (pierderea Titanicului a însemnat „sfârșitul unui sentiment general de siguranță. Până atunci oamenii avuseseră impresia că au găsit răspunsul pentru a se bucura de o viață netulburată, ordonată, civilizată… Titanicul i-a readus la realitate. Niciodată omenirea nu avea să mai fie atât de încrezătoare în forțele proprii”), dar au însemnat și schimbarea atitudinii pe care marile companii navale de transport pasageri o aveau față de clienții lor (nici un alt vas de croazieră sau de transport nu a mai fost lansat la apă fără a dispune de suficiente bărci de salvare pentru toți pasagerii, la fel cum nu s-a mai întâmplat niciodată ca salvarea pasagerilor să înceapă cu Clasa întâi și să continue pe clase).

Walter Lord ține povestirea în frâu cu un talent remarcabil. Deși soarta Titanicului îi este cunoscută, probabil, fiecărui cititor în parte, cu mult înainte de a avea ocazia să lectureze cartea de față, autorul tratează cu răbdare cronologia evenimentelor, descriind totul în așa manieră, încât pe alocuri cititorul chiar își permite, pentru o fracțiune de secundă, să spere. Calmul cu care toți angajații White Star – compania maritimă britanică ce deținea vasul de croazieră – au tratat problema avariei chiar după momentul în care a devenit foarte clar pentru toată lumea că imposibilul tocmai s-a întâmplat, incapacitatea unora dintre pasageri de a accepta că fraza „Nici măcar Dumnezeu nu ar putea să scufunde acest vapor” nu era altceva decât expresia supremă a aroganței omului, precum și încrederea absolută în dimensiunile și robustețea vasului, a făcut ca și după lansarea la apă a primei bărci de salvare să existe pasageri cărora întreaga operațiune să li se pară o aiureală. Și exact acesta este sentimentul pe care Walter Lord îl trezește descriind pe rând ce se întâmplă la nivelul fiecărei punți, în fiecare clasă de confort și cu fiecare categorie de pasageri în parte, fie că era vorba de angajați din zona administrativă, de marinari, sau de călătorii de la cele trei clase.

Implicațiile scufundării Titanicului sunt imense, iar autorul le surprinde cu luciditate: deși cu greu poate fi clasificată drept cea mai mare tragedie maritimă din acea perioadă, mai existând și alte vase scufundate, cu aproape la fel de multe victime ca în cazul Titanicului (Alfred Neagu, într-o superbă Prefață, ne amintește de General Slocum, scufundată în 1904, cu peste 1 000 de victime, de coliziunea dintre Empress of Ireland și Stordad, soldată, de asemenea, cu moartea a peste 1 000 de oameni, și de alte câteva nave cu sfârșit tragic), soarta Titanicului a ajuns să acapareze atât de mult atenția publicului în primul rând din cauză că, pe lângă marinarii și ceilalți angajați ai companiei White Star, pe lângă noianul de victime anonime care au avut ghinionul de a fi pasageri ai vasului în acea primă călătorie a lui, au existat și victime care făceau parte din crema societății vremurilor: bancheri, proprietari de mine, proprietari de ziare, oameni cu averi colosale și influență inimaginabilă. Acesta a fost lucrul care a făcut, în opinia lui Walter Lord, ca naufragiul Titanicului să devină celebru, să rămână în memoria eternă a omenirii. Și tocmai acest loc aparte a făcut din acest naufragiu unul capabil să schimbe optica, nu doar cu privire la naufragii, la vase de croazieră sau la metodele de salvare a pasagerilor, ci și la aroganța omului, la incapacitatea de a se accepta înfrânt, sau măcar de a-și înțelege limitele.

O noapte de neuitat rămâne cea mai importantă carte scrisă despre tragicul naufragiu al vasului „de nescufundat” care a fost Titanic înainte de noaptea de 14 Aprilie 1912. „În crearea mitului Titanicului”, spune Steven Biel, autor al cărții Dawn with the Old Canoe: A Cultural History of the Titanic Disaster, „au existat două momente definitorii: 1912, firește, și 1955”, adică anul lansării acestei cărți.

• Plusuri

  Walter Lord descrie evenimentele care au precedat și care au succedat scufundarea Titanicului într-un fel aparte, păstrând permanent controlul asupra firului epic, evitând să anticipeze ceva, deși deznodământul este cunoscut, probabil, de toți cititorii cărții. În plus, surprinde deosebit de clar implicațiile politice și sociale ale naufragiului.
  

• Minusuri

  Din păcate – probabil din cauza dimensiunilor destul de reduse ale cărții – Walter Lord nu reușește să creeze personaje veritabile în povestea sa. Toți participanții la evenimente sunt simple nume, personalități plate, asexuate și lipsite de strălucire. Acest lucru umbrește, pentru cititorul secolului XXI, maiestuozitatea cu care sunt descrise evenimentele.
  

• Recomandari

  O noapte de neuitat este una dintre cărțile ce poate fi citită de oricine, indiferent de vârstă sau de preferințe literare. Este suficient un dram de curiozitate cu privire la succesiunea de evenimente care au precedat și succedat scufundarea titanului vaselor de croazieră a începutului de secol XX, Titanicul. 
  
  
  Sursa

Puteți călători, virtual, către planetele extrasolare

Nu vreau să vă amăgesc, nu veți călători către toate planetele extrasolare din Univers, nici măcar către toate cele adăpostite de Calea Lactee. Veți vizita numai exoplanetele a căror descoperire a fost anunțată înainte de 26 februarie 2014.

NASA ne oferă posibilitatea de a călători printre planetele extrasolare cu ajutorul ”EYES ON EXOPLANET”. Dacă intrați aici, puteți încărca o aplicație generată de NASA cu ajutorul căreia veți putea călători printre planetele extrasolare care se află la o distanță mai mică de de 3.000 de ani lumină distanță de noi. Astfel veți putea ”vizita”, și afla informații interesante, despre aproape 1.000 de exoplanete.

Atunci când intrați aici o să vi se ceară să download-ați o aplicație. Aveți încredere, nu este un virus, dați accept și apoi instalați-o. După ce ați terminat instalarea puteți începe călătoria printre planetele extrasolare. Mai întâi veți zbura printr-un mic tutorial despre planetele extrasolare. Apoi, având la dispoziție menu-ul aflat în partea de sus a paginii, puteți călători oriunde doriți dumneavoastră. Nu spun mai multe, nu am timp acum, deoarece nu am apucat să vizitez decât vreo opt planete extrasolare. Este o călătorie cu adevărat fascinantă. 

Sursa

Trei întrebări simple în pragul Postului Mare

Autor: Arhiepiscopul Charles J. Chaput
Traducere: Oana Capan
Sursa: Zenit, 28 februarie 2014

Arhiepiscopul Charles J. Chaput

Miercurea Cenuşii, începutul Postului Paştilor în ritul latin, cade în 5 martie în acest an. Trăit bine, Postul poate converti inimile şi transforma viaţa unei persoane. Aceasta este scopul acestei perioade – a ne pregăti pentru miracolul Învierii. Dar auto-examinarea, căinţa şi împăcarea sunt rareori lipsite de suferinţă; ele pot părea mult mai uşoare în teorie decât sunt în practică. Aşadar, începând drumul Postului din acest an, câteva simple întrebări şi răspunsuri ne pot ajuta pe drumul nostru.

Împăcarea sună minunat ca idee, dar cum să te împaci cu cineva care te-a rănit amarnic şi nici măcar nu recunoaşte că a greşit? Iertarea nu este o stradă cu două sensuri?

A-i ierta pe cei care ne-au rănit este problema noastră. A face iertarea noastră condiţionată de recunoaşterea de către cealaltă persoană a vinei sale este doar un alt mod de a cere dreptate şi a insista pe “drepturile” noastre. Aceasta este o formă subtilă de mândrie. Isus i-a iertat pe ucigaşii Lui chiar şi atunci când ei îl batjocoreau în timp ce era ce cruce. Iertarea Lui a fost un dar gratuit, necondiţionat. Nu îl putem urma pe Isus dacă nu facem la fel.

Totuşi, aveţi dreptate că atunci când există o ruptură între două persoane, aceasta nu poate fi vindecată decât dacă amândouă persoanele doresc sincer să o vindece. Chiar şi atunci, cineva sau ceva trebuie să ofere un mijloc pentru a le aduce înapoi împreună. Acesta este rolul lui Dumnezeu. Împăcarea este lucrarea lui Dumnezeu. A căuta împăcarea este lucrarea noastră. Trebuie să facem tot ce putem pentru a ne împăca cu ceilalţi, şi apoi să lăsăm restul în mâinile lui Dumnezeu.

Dacă dreptatea este un lucru bun, atunci de ce ar trebui pur şi simplu să renunţ la ea când vine vorba de propriile mele nevoi?

Nu trebuie. Este întotdeauna întemeiat să insistaţi să fiţi trataţi corect şi onest, şi suntem obligaţi să îi tratăm pe ceilalţi în acelaşi fel. Din păcate, toţi suntem păcătoşi – ceea ce înseamnă că, inevitabil, îi vom trata nedrept pe ceilalţi şi vom fi noi înşine trataţi nedrept. Ca rezultat, viaţa poate deveni foarte rapid o reţea de revendicări şi contra-revendicări mânioase unii împotriva celorlalţi, multe dintre ele juste, şi majoritatea dintre ele de nesoluţionat.

Singurul mod de a putea ieşi din această încâlcitură este să iertăm. Iertarea este un act de libertate. Creează noi posibilităţi. Ne eliberează de povara propriului nostru egoism rănit, şi îi ajută şi pe ceilalţi să ierte şi să se elibereze. A-i încredinţa revendicările noastre lui Dumnezeu ne despovărează de o mare greutate – o greutate care ne va deforma, oricât de legitime ar fi reclamaţiile noastre, dacă o purtăm prea mult timp.

Lucrăm mai bine pentru dreptate în numele altora. Când vine vorba de situaţia noastră personală, egoul stă întotdeauna în cale şi ne întunecă judecata. Marele paradox al planului lui Dumnezeu este acela că dobândim dreptatea doar prin practicarea milostivirii. Milostivirea îl schimbă atât pe cel care o dă cât şi pe cel care o primeşte. Înmoaie şi cea mai împietrită inimă. De aceea Scriptura leagă atât de des milostivirea de apa în deşert: readuce viaţa. Încurajează convertirea şi iubirea, care duc la fapte de dreptate, care construiesc pacea. Aşadar, dacă doriţi dreptate pentru voi şi pentru alţii, iertaţi. Puneţi înainte milostivirea. Dreptatea va urma.

De ce trebuie să mă pun sub acuzaţie pentru a mă pregăti pentru Paşti? Nu sunt Paştile sărbătoarea vieţii noi? Unde este bucuria în a petrece Postul ca procuror în propriul meu proces?

Ne datorăm nouă înşine exact aceeaşi milostivire pe care o datorăm celorlalţi. Scopul Postului nu este înjosirea noastră. Scopul este purificarea inimilor noastre. Postul este perioada în care învăţăm limbajul pocăinţei şi al iertării prin disciplinarea minţii, spiritului şi poftelor noastre, pentru ca nimic să nu ne împiedice de la a asculta glasul lui Dumnezeu şi a-l căuta. Bucuria Postului vine din încrederea noastră în învierea unui Mântuitor care ne va elibera de păcat şi ne va reda viaţa.

Desigur, dacă nu înţelegem propria noastră stare de păcătoşi, dacă nu înţelegem caracterul imperios al pocăinţei şi al reconcilierii, Crucea nu are nici un sens; Învierea nu are nici un sens. Bucuria pascală este bucuria eliberării şi a vieţii noi. Dacă nu credem în adâncul nostru că avem cu adevărat nevoie disperată de toate acestea, Paştile sunt doar un alt pretext pentru cumpărături de sărbători; şi Sacramentul Spovezii, postirea şi pomana sunt o pierdere de vreme.

Dar în tăcerea inimilor noastre, dacă suntem oneşti, ştim că însetăm după ceva mai mult decât egoismul nostru şi greşelile noastre. Suntem făcuţi pentru slavă, şi suntem lipsiţi de această slavă până când Dumnezeu nu ne umple cu prezenţa Sa. Toate lucrurile sunt înnoite prin victoria lui Isus Cristos – chiar şi păcătoşii ca noi. Sângele vărsat pe Cruce îndepărtează moartea. Ne curăţă pe toţi ca vase care să primească viaţa nouă a lui Dumnezeu. Învierea ne umple cu însăşi viaţa lui Dumnezeu.

Postul Mare este o oportunitate şi un har, nu o povară. Să folosim aceste săptămâni ale Postului din acest an pentru a ne curăţa şi a ne pregăti inimile, pentru ca să îl putem primi la Paşti pe Isus Cristos, şi să participăm la viaţa Sa în întreg acest an.

Sursa

Paradoxul dragostei: De ce îi rănim pe cei pe care îi iubim

Iubirea față de celălalt nu te ajută întotdeauna să eviți să îi provoci suferință. În vreme ce cu toții suntem supuși greșelilor și acționăm fără vreo intenție de a face rău, la fel de bine, uneori ne propunem ca, dinadins, să îl rănim pe cel pe care îl iubim.

„Acești oameni sunt atât o sursă de mare fericire, cât și de tristețe profundă; ei ne pot aduce beneficii, la fel cum ne pot răni", precizează dr. Aaron Ben-Zeév, de la Universitatea din Haifa, într-un articol pentru Psychology Today. Cuvintele expertului nasc un paradox al iubirii universale, indiferent față de cine e nutrită — copii, părinți, partener, prieteni. Altfel spus, cum sau de ce i-ai face rău persoanei pe care, de fapt, o iubești?

Când rănești fără să-ți dai seama

Uneori, durerea se naște din modul în care ceilalți ne interpretează acțiunile, dar și pentru că nu realizăm mereu cât de puternic este impactul faptelor noastre asupra lor. „Cei care se iubesc sunt atât de importanți unul pentru celălalt, încât orice remarcă sau acțiune poate fi interpretată într-o manieră în care cealaltă persoană nu a intenționat și, prin urmare, să fie jignitoare", susține dr. Ben-Zeév. 

Alteori, lipsa de stimă de sine, propiile insecurități și slaba încredere acordată celor pe care îi iubim ne pot împinge, fără să vrem, către comportamente ce îi rănesc.

În alte cazuri este vorba de inabilitatea individului de a-și exprima în mod constructiv trăirile interioare, astfel încât vorbele sale să nu se transforme în „săgeți otrăvite" îndreptate spre cel iubit. „Cultura noastră face foarte puține pentru a ne învăța cum să ne raportăm la sentimentele noastre și cum să le comunicăm celorlalți într-un mod sigur, sănătos", sunt de părere autorii portalului Relationship Institute.

Totodată, dragostea este asociată cu vulnerabilitatea, iar acest lucru ne determină să devenim mult mai susceptibili suferinței. Studiile au arătat că un individ defensiv are mai puține șanse de a simți iubire, față de cel care își permite să fie vulnerabil și mai puțin defensiv, subliniază dr. Ben-Zeév.

Nu în ultimul rând, experiențele traumatizante din copilărie, care ne influențează felul de a fi mai târziu în viață, ne pot determina uneori să acționăm într-un mod ce va aduce suferință celor pe care îi iubim, scriu autorii de la Relationship Institute. Studiile au arătat că persoanele abuzate în copilărie atât de colegii lor, cât și de părinți pot dezvolta probleme de comportament și relaționare la maturitate.

Suferința produsă în mod conștient

În unele cazuri, comportamentele noastre care îl rănescă pe celălalt sunt adoptate cu bună-știință, pentru a-i transmite un anumit mesaj, sugerează dr. Ben- Zeév. Uneori, cel care acționează astfel dorește să arate în acest mod că are nevoie de atenția celuilalt. Exemplele pot varia, de la ignorarea și refuzul contactului cu celălalt până la adoptarea unei atitudini ostile față de cel iubit, punctează psihologul Ineke Van Lint.

Alteori, cei ce recurg la acțiuni în scopul de a le produce suferință celorlalți fac acest lucru pentru a-și arăta independența. Dr. Ben-Zeév este de părere că acest tip de comportament este adesea vizibil în cazul copiilor care vor astfel să arate că nu depind de părinții lor. Însă situații de acest tip pot fi observate și în interiorul cuplului.

Uneori însă, acele comportamente despre care știm că îi vor răni pe ceilalți se nasc din dragostea față de celălalt. „Lipsa de indiferență față de cel iubit ar putea determina individul să ia anumite măsuri care îl rănesc pe celălalt, atunci când sunt privite dintr-o perspectivă parțială, dar care pot fi văzute drept benefice, dintr-o perspectivă globală", scrie dr. Ben- Zeév.

Uneori, pentru a crește calitatea unei relații, sunt necesare măsuri care, pe moment, pot crea suferință, dar care pe viitor pot aduce beneficii conexiunii. De exemplu, unul dintre soți ar putea iniția propunerea ca cei doi să se despartă pentru o bucată de vreme, atunci când relația pare că nu mai merge, doar pentru a-și oferi răgazul necesar de a medita la situația dintre ei. Iar această decizie poate fi o șansă pentru un nou început mai bun.

Foto: stockvault.net

 

Sursa

Cele 10 tehnologii care îţi vor schimba viaţa

Tehnologia este unul dintre domeniile care se dezvoltă cel mai mult şi mai repede. Dispozitive acționate de gânduri sau imagini proiectate direct pe retină, toate acestea pot părea fantezii. Nu și pentru oamenii de știință care au alcătuit o listă cu 10 tehnologii ale viitorului care ne pot schimba viața.

World Economic Forum's Global Agenda Council on Emerging Technologies a întocmit o listă cu tendinţele în ceea ce priveşte inovaţiile şi schimbările tehnologice, numită Top 10 Emerging Technologies, prin care vrea, de asemenea, să atragă atenţia asupra necesităţii de investiţii şi reglementare pentru ca tehnologia să poată veni în întâmpinarea problemelor omenirii, notează telegraph.co.uk.

Inovaţiile cuprinse în această listă au fost selectate pentru datorită capacităţii lor de a avea un impact real şi pozitiv asupra lumii. Potrivit consiliului, tehnologia poate răspunde provocărilor timpului în care trăim, deşi aceasta are riscurile ei. Raportul consiliului subliniază, de asemenea, faptul că cercetările şi inovaţiile vor putea fi aplicate în orice domeniu, de la cel medical până la cel industrial. Pentru ca acestea să fie realizate însă, este nevoie de un cadru de reglementare corect, alianţe strategice între cercetători şi liderii pieţii, investiţii şi acceptare din partea publicului. Iată deci topul celor 10 tehnologii:

1. Interfeţe creier-computer. Cu ajutorul acestui dispozitiv, va fi posibilă folosirea unui computer doar cu puterea minţii, prin citirea şi interpretarea semnalelor creierului. Acest lucru va putea fi folosit în cazul persoanelor cu dizabilităţi, care stau într-un scaun cu rotile şi nu-l pot mişca sau în cazul celor care nu se pot mişca deloc, dar ar putea controla cu mintea lor un braţ robotic care să le dea o cană cu apă, spre exemplu.

2. Metale din desalinizarea apei. Pe măsură ce populaţia globală creşte şi unele ţări se dezvoltă într-un ritm rapid, apa dulce este pe cale să devină una dintre cele mai limitate resurse naturale. În acest caz, desalinizarea devine o posibilă soluţie, însă pentru ca aceasta să fie realizabilă şi din punct de vedere economic, este nevoie de un proces care să folosească reziduurile din urma desalinizării. Cercetătorii au dezvoltat anumite procese chimice prin care pot extrage anumite metale din apa sărată şi din sarea rămasă în urma desalinizării, cum ar fi litiu, magneziu, uraniu, sodiu, calciu şi potasiu, lucru care ar compensa costurile procesului de desalinizare.

 3. Nanostructuri carbonice. Pentru a proteja mai mult mediul înconjurător de emisiile care produc încălzirea globală, este nevoie de soluţii şi tehnici care să vină în întâmpinarea acestei provocări. Nanostructurile carbonice folosite, spre exemplu, la fabricarea maşinilor, fac ca acestea să devină mai uşoare cu 40% decât un vehicul tradiţional şi prin urmare să folosească mai puţin combustibil, ceea ce se traduce în emisii de gaze cu efect de seră mai reduse. De asemenea, se pare că aceste maşini sunt mai sigure în cazul unui accident, deoarece absorb mai bine impacturile, distribuind forţa acestora şi protejând pasagerii. Un alt avantaj al acestor compoziţii carbonice este că pot fi reciclate datorită noilor tehnologii.

4. Înmagazinarea energiei. Una dintre inovaţiile cercetătorilor este aceea care va permite păstrarea, înmagazinarea surplusului de energie care provine din energiile regenerabile. Vântul şi soarele, spre exemplu, sunt surse de energie intermitente şi imprevizibile, ceea ce înseamnă că nu mereu produc energie atunci când este nevoie sau produc peste măsură. Pentru aceasta, oamenii de ştiinţă au dezvoltat baterii care să înmagazineze surplusul de energie. O altă opţiune pentru a profita de surplusul de energie este metanizarea dioxidului de carbon prin electroliza hidrogenului; surplusul de energie este folosit pentru a despărţi hidrogenul de oxigen din apă, pentru ca apoi hidrogenul să fie amestecat cu dioxid de carbon pentru a forma metanul (folosit pentru combustie) sau pentru a genera electricitate. Nu se ştie care dintre aceste opţiuni va fi cea mai folosită însă, în mod sigur, în viitor va fi nevoie de păstrarea şi înmagazinarea energiei pentru a evita excesul de poluare.

5. Dispozitive electronice adaptate la corpul uman. Acestea sunt concepute pentru a se adapta la corpul uman şi conţin mulţi senzori şi un sistem feedback. Ele au de obicei dimensiuni foarte reduse, pentru a fi mai puțin deranjante şi cât mai acceptate din punct de vedere social. Aceste dispozitive pot monitoriza activitatea inimii, pot oferi informaţii despre nivelul de stres al persoanei în cauză şi alte informaţii legate de starea ei de sănătate. De asemenea, au şi alte aplicaţii, cum ar fi cele de indicare ale direcţiei în cazul persoanelor oarbe printr-un GPS inclus în dispozitiv.

6. Baterii cu nanocabluri de siliciu. Aceste baterii ar putea fi mai durabile în timp, s-ar putea încărca mai repede şi, odată încărcate, ar dura de trei ori mai mult decât cele care se folosesc în prezent. Nanocablurile din siliciu, folosite la fabricarea acestor baterii, sunt mai rezistente la ciclul de încărcare-descărcare, produc cu 30-40% mai multă energie decât bateriile din ioni de litiu şi se pare că în viitor, vor putea înmagazina electricitatea solară.

7. Dispozitive fără ecran. Este posibil ca datorită noilor tehnologii, o imagine 3D să fie proiectată în spaţiu, spre deosebire de o imagine 2D care are nevoie de un ecran. În viitor, va fi posibilă proiectarea unor imagini direct pe retina unei persoane, fără a fi nevoie de un ecran, de un hardware, cu avantajul că va fi respectată intimitatea persoanei respective. Acest sector se dezvoltă rapid şi anumite companii deja au dezvoltat căşti virtuale şi lentile de contact bionice.

8. Terapie prin microbiomi umani. Tehnologia microbiomilor umani se dezvoltă atât de repede, încât ea va putea fi folosită atât pentru a trata anumite boli, cât şi pentru a îmbunătăţi starea generală a sănătăţii. Fiecare om are în organismul său trilioane de microorganisme, care alcătuiesc un sistem numit microbiom şi sunt esenţiale pentru funcţionarea lui. Atenţia oamenilor de ştiinţă se afla acum asupra microbiomului intestinului şi rolul acestuia în boli precum diabet sau obezitate, care ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente pentru aceste boli.

9. Terapie bazată pe manipularea ARN-ului. ARN-ul este o moleculă esenţială, implicată în decodificarea informaţiei ereditare stocată de către ADN, pe care o tranferă apoi la producţia de proteine care contribuie la funcţionarea celulelor. Producţia de proteine are o strânsă legătură cu anumite boli sau tulburări, motiv pentru care cercetătorii şi-au îndreptat studiile către terapiile bazate pe manipularea ARN-ului. La ora actuală, oamenii de ştiinţă se ocupă cu dezvoltarea unor medicamente bazate pe mecanismul ARN care ar putea atenua producţia de proteine naturale în cazul unei boli sau ar putea permite producerea de proteine terapeutice.

10. Analize predictive. Smartphone-urile, spre exemplu, conţin înregistrări legate de activitatea oamenilor, pe cine cunosc aceştia, cu cine vorbesc, unde merg şi ce fac. Cu aceste date şi folosind anumiţi algoritmi, se pot stabili modele de comportament uman, care pot fi folosite pentru planificarea urbană, tratamente medicale personalizate şi diagnosticarea bolilor. Spre exemplu, o echipă de la Carnegie Mellon University a analizat cum folosirea smartphone-ului poate oferi date despre o posibilă despresie (luând în calcul schimbările în ceea ce priveşte somnul şi relaţiile sociale).

Sursa