Ce să mă fac?

Meditație pentru Duminica a XXVI-a după Rusalii (a Bogatului căruia i-a rodit ţarina) Ev Lc 12,16-21.
“Ce să mă fac?”Pare strigătul disperat al unui nevoiaș; al unui om care nu mai știe cum să o scoată la capăt, care o duce de azi pe mâine. În schimb, surpriză: este cel al unui om putred de bogat. Și nu are o problemă de supraviețuire, ci dimpotrivă: are atât de multe bunuri încât nu mai știe unde să și le pună. O astfel de exclamație e la fel de bizară ca și cea a fariseului care îi mulțumește lui Dumnezeu că nu este. Că nu este la fel ca ceilalți. Sau ca și rugăciunea celor din ținutul Gherghesenilor, care îl roagă pe Isus să plece de la ei.

Avem astfel un prim simtom al unei anomalii existențiale. Al doilea ar fi acela că omul nostru vorbește doar cu el. Cât de singur și de plin doar de sine trebuie să fie! Nu știm dacă e același bogat care îl are pe Lazăr la poartă, fiindcă nici acesta nu are un nume. E ca și cum și-ar fi pierdut identitatea și numele, identificandu-se doar cu avuția.

Evanghelia începe atât de frumos, spunându-ne: “unui om i-a rodit din belșug țarina”... Ce poate fi mai frumos decât atât? Belșugul, semn al bunăvoinței divine în Vechiul Testament. Ploaia ce își deșertează binecuvântarea la timp potrivit. La fel și soarele. Toate semințele rodesc și dau roadă bogată. Mai puțin una: cea din sufletul bogatului. Fiindcă acesta se încăpățânează să o țină departe și de razele soarelui și de umezeala ploii și de binecuvântarea lui Dumnezeu. Și sămânța, la fel ca omul, se alterează. Nu mai e bună. Sau mai exact este ne-bună: “ne-bunule, în noaptea aceasta vor cere sufletul tău”!

Dacă ne gândim mai bine, poate că într-adevăr, strigătul de la început: “Ce să fac” este cel al unui disperat, al unui nevoiaș. Fiindcă e de fapt strigătul unuia care este înspăimântat de moarte și încearcă să-și satisfacă setea de siguranță acumulând tot mai mult. Nu știe sau a uitat de Tatăl din ceruri, cel care îi dăruiește de fapt întregul belșug acumulat și care este originea bogățiilor lui. Nu știe sau a uitat și de frații lui, fii ai aceluiași Tată, ce ar putea să se îndestuleze fără probleme din darurile primite de el. Și în loc să-și dea seama că e un fel de frate mai mare, menit să-i ajute pe cei mai mici, le închide acestora porțile hambarelor lui în nas.

Se spune că un călugăr a intrat odată în mănăstire lăsându-și mama singură acasă. Și fiindcă era preocupat pentru ea, punea deoparte pâine și ce mai primea, pentru mama lui și când avea ocazia îi trimitea prin cineva câte un pachet. Trăia astfel într-o continuă tensiune și îngrijorare. Până în ziua în care i-a apărut Isus și l-a întrebat: “Vrei să am eu grijă de mama ta sau preferi să te ocupi tu în continuare?” Iar când acesta a căzut în genunchi cu lacrimile șiroind pe obraji, Isus a continuat: “Tu ocupă-te de lucrurile mele iar eu mă ocup de ale tale”.   Să încercăm să facem și noi la fel!

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Lc 12,16-21
În vremea aceea, le-a spus Isus această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

Sursa

Fecioara Maria ne conduce la infinita frumusețe a lui Dumnezeu

Papa Francisc a trimis un mesaj cu ocazia sesiunii publice a Academiilor Pontificale, organizată joi, 20 noiembrie 2014, la Roma de Academia Pontificală Internațională Mariană. Tema sesiunii din acest an, a XIX-a, are ca temă ”Maria, icoana infinitei frumuseți a lui Dumnezeu. Exortația «Marialis cultus» și magisteriul mariologico-marian al Fericitului Paul al VI-lea”. Lucrările sesiunii publice s-au desfășurat în prezența cardinalului Gianfranco Ravasi, președintele Consiliului Pontifical al Culturii, responsabil pentru academiile pontificale. Ședința academiilor își propune să marcheze 40 de ani de la promulgarea exortației apostolice a Fericitului Paul al VI-lea «Marialis cultus», publicată la 2 februarie 1974. În timpul sesiunii de lucrări, cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin a înmânat în numele Sfântului Părinte Premiul Academiilor Pontificale pentru domeniul mariologiei.

În mesajul trimis participanților la sesiunea publică a academiilor pontificale Papa Francisc a subliniat ”marea iubirea față de Fecioara Maria” exprimată în atâtea momente ale pontificatului de predecesorul său, Fericitul Paul al VI-lea. După ce a însoțit personal formularea capitolului al VIII-lea din constituția dogmatică ”Lumen gentium” a Conciliului Vatican al II-lea, devoțiunea mariană a lui Paul al VI-lea s-a întipărit și în magisteriul său public, cum dovedesc cele două enciclice ”Mense maio” și ”Christi Matri”, și cele trei exortații apostolice dedicate Fecioarei Maria: ”Signum magnum”, ”Recurrens mensis october” și ”Marialis cultus”.

Paul al VI-lea a fixat nu întâmplător închiderea Conciliului Ecumenic Vatican II pentru ziua de 8 decembrie 1965, solemnitatea mariană a Neprihănitei Zămisliri, pentru ”a încredința Mariei soarta Bisericii, profund reînnoită în cadrul adunării conciliare”. Arătând întregii Biserici că Maria este ”Maica lui Dumnezeu și Maica noastră spirituală”, Paul al VI-lea adăuga cu acea ocazie: ”Nu putem încheia oare spirituala noastră ascensiune spirituală și acest salut final prin îndreptarea privirii noastre către această Femei smerită, Sora noastră și totodată Mama și Regina noastră cerească, oglinda curată și sacră a Frumuseții infinite? Și nu putem începe munca noastră post-conciliară în același fel? Frumusețea Mariei Neprihănite nu devine oare pentru noi un model inspirator, o speranță aducătoare de mângâiere?”. Zece ani mai târziu, la 16 mai 1975, același pontif intervenea la congresul mariologico-marian, organizat la Roma de Academia Pontificală Internațională Mariană cu ocazia Anului Sfânt. Cu acea ocazie, Paul al VI-lea s-a făcut promotorul, atât în domeniul cercetării mariologice cât și al pietății populare, al așa numitei ”via pulchritudinis” – calea frumuseții – itinerar de cercetare care pornește de la descoperirea și admirația devotată a frumuseții Mariei, considerată ca reflex al infinitei frumuseți a lui Dumnezeu însuși.

”În momentele cruciale și dificile pentru Biserică și omenire – remarcă Sfântul Părinte în mesaj – Paul al VI-lea se adresa întotdeauna Mariei, îndemnând poporul lui Dumnezeu să-i ceară mijlocirea și ocrotirea. De la ea cerea mai presus de toate darul păcii. Răsună mai actuale ca oricând cuvintele stăruitoare din scrisoarea enciclică ”Mense maio”: «Spre Maria, așadar, să se înalțe rugăciunile noastre stăruitoare, pentru a implora cu o tot mai mare ardoare și încredere harurile și favorurile ei. Ea care a cunoscut suferințele și zbuciumul de pe pământ, povara muncii zilnice, necazurile și lipsurile sărăciei, durerile Calvarului, să intervină pentru necesitățile Bisericii și ale omenirii; să asculte cu bunăvoință invocațiile de pace care spre ea se înalță din orice colț al pământului; să-i lumineze pe cei care conduc sorții neamurilor; să obțină ca Dumnezeu, care stăpânește vânturile și furtunile, să calmeze furtunile din inimile contrastante ale oamenilor și să ne dăruiască pace în timpurile noastre, pacea adevărată, aceea care este fondată pe temeliile de neclintit și durabile ale dreptății și iubirii» (nr. 11).

După Sinodul Episcopilor despre noua evanghelizare, în exhortația apostolică ”Evangelii gaudium” – continuă Papa Francisc – am încredințat la rândul meu drumul Bisericii mijlocirii materne și grijulii a Mariei, amintind tuturor credincioșilor că ”există un stil marian în activitatea de evanghelizare a Bisericii. Pentru că ori de câte ori ne îndreptăm privirea spre Maria, credem din nou în forța revoluționară a blândeții și afecțiunii. În ea vedem că smerenia și blândețea nu sunt virtuți de oameni slabi ci de oameni tari, care nu au nevoie de a-i maltrata pe ceilalți pentru a se simți importanți... Această dinamică de dreptate și blândețe, de contemplație și de mers înspre ceilalți, este ceea ce face din ea un model bisericesc pentru evanghelizare” (nr. 288).

”Să nu contenim, așadar, să învățăm de la Maria, să admirăm și să contemplăm frumusețea ei, să ne lăsăm conduși de ea care ne conduce întotdeauna la izvorul originar și la plinătatea frumuseții autentice și infinite a lui Dumnezeu, care s-a revelat nouă în Cristos, Fiul Tatălui și Fiul Mariei”.

Ca încurajare și sprijin pentru cei care se angajează să aducă o contribuție mariologică serioasă și validă, mai ales una care să parcurgă și să aprofundeze ”calea frumuseții” (via pulchritudinis), Pontiful a acordat Asociației Mariologice Interdisciplinare Italiene Premiul Academiilor Pontificale, în special pentru publicarea timp de peste 20 de ani a ”Revistei Theotokos”. În același timp, medalia pontificatului a fost acordată de Sfântul Părinte ”Centrului marian de difuziune culturală” din Mexic, unul din centrele congregației Servii Mariei.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului este de o însemnătate deosebită, nu numai pentru că aminteşte unul dintre „misterele” vieţii Aceleia care a fost aleasă de Dumnezeu să fie Mamă a Fiului său şi Mamă a Bisericii, şi nici numai pentru că „prezentarea” Mariei prefigurează „prezentarea” în faţa Tatălui Veşnic a tuturor creştinilor; această comemorare este un act concret de ecumenism, de întâlnire între fraţii din Occident şi Orient. În nota ce însoţeşte textul liturgic din Liturgia Horarum, cartea folosită de preoţii latini pentru rugăciunea zilnică, se spune: „În ziua de 21 noiembrie, ziua sfinţirii Bisericii «Sfânta Maria cea Nouă», ridicată lângă Templul din Ierusalim, sfinţire ce s-a făcut în 543, sărbătorim împreună cu creştinii din Orient «consfinţirea» prin care chiar din copilărie Maria s-a dăruit pe ea însăşi lui Dumnezeu, la inspiraţia Spiritului Sfânt, care i-a umplut sufletul cu harul său, din prima clipă a zămislirii ei neprihănite”.

Faptul aducerii de către părinţi şi a prezentării Mariei în Templul din Ierusalim nu este amintit în nici unul dintre textele sacre canonice, în schimb, este descris cu lux de amănunte în cărţile apocrife, acele cărţi foarte vechi, pe care Biserica nu le consideră ca fiind inspirate de Dumnezeu, şi deci nu sunt cuprinse în Biblie. După aceste scrieri, prezentarea Mariei în templu s-a făcut cu un fast deosebit şi, în timpul şederii ei acolo, s-au petrecut multe fapte minunate. Părinţii Mariei au promis să o consfinţească Domnului pe copila lor, spre a-şi petrece anii copilăriei în încăperile lăcaşului sfânt, participând la serviciile zilnice de preamărire a Celui Preaînalt şi învăţând înţelepciunea Sfintelor Cărţi. Conform acestei promisiuni, la vârsta de trei ani, au condus-o la Templul din Ierusalim, însoţită de un mare număr de fete ce purtau cununi pe cap şi lumânări aprinse în mâini. Preoţii templului, îmbrăcaţi în veşminte sărbătoreşti, au ieşit în întâmpinarea cortegiului şi, ca un semn al binecuvântării divine, au fost auzite melodii cereşti cântate de coruri de îngeri.

Până la intrarea în Templu erau cincisprezece trepte, pe care Maria, deşi atât de mică, le-a urcat singură, strălucind de bucurie şi cu inima adâncită în rugăciune. Cărţile apocrife afirmă că, tot timpul cât a stat la templu, Maria s-a hrănit cu o mâncare nepământească, adusă de îngeri, şi, spre deosebire de celelalte fetiţe, a locuit în „Sfânta Sfintelor”. Se ştie că în acest loc nu intra decât Marele Preot, şi numai o singură dată pe an. De aici putem înţelege că scriitorii apocrifelor, în dorinţa lor de a pune în lumină darurile şi lucrările dumnezeieşti din viaţa şi sufletul Mariei, au pierdut din vedere că înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu străluceşte în viaţa firească obişnuită şi în legile sfinte date de El; acesta este şi motivul pentru care Biserica nu le primeşte în Sfânta Scriptură.

În realitate, prezentarea în Templu a copilei bătrânilor Ioachim şi Ana s-a petrecut într-un cadru simplu, modest, dar luminat de razele Soarelui Mântuirii întregului neam omenesc. Fecioara Maria îşi dăruieşte lui Dumnezeu fiinţa întreagă pentru totdeauna, oferindu-i Tatălui Veşnic un suflet cu totul nevinovat, adevăratul Templu pe care încă de la începutul lumii îl căuta şi îl aştepta. Pentru creştinii evlavioşi, sărbătoarea de la 21 noiembrie este un fericit prilej de a-şi reînnoi hotărârile şi promisiunile pentru o viaţă sufletească mai adâncă.

Sursa:www.calendarcatolic.ro

Un tânăr trisomic vă găti pentru președintele Franței

Lui Pierre-Henri încă îi vine greu să creadă, dar a câștigat premiul cel mare la ediția 2014 a concursului Farfuria Gurmandului. Concursul este organizat în fiecare an  pentru bucătarii cu dizabilitate mentală, angajați ai atelierelor protejate.

Nu mai puțin de 17 echipe, formate dintr-o persoană cu handicap și un bucătar însoțitor, au concurat în acest weekend în Bailleul (Franța), încercând să câștige premiul cel mare. Câștigătorul din acest an este Pierre-Henri Masson și are 23 de ani. Aceasta urmează o formare de cinci ani la Ateliere Pifaudais Dinan. Potrivit lui Stephane Le Goff, maestrul său care l-au însoțit în timpul concursului, Pierre-Henri "este întotdeauna atent și foarte interesat." Două calități esențiale care l-au condus la victorie.

Juriul, format din bucătari de prestigiu, cum ar fi Laurent Delarbre, bucătarul șef al restaurantului La Tour d`Argent, dar și din alți bucătari de prestigiu din Franța, au fost cuceriți de preparatul tânărului.

Pierre-Henri și-a a primit premiul din mâna președintelui Franței, câștigând totodată o săptămână de stagiu în bucătăriile palatului Elysee. Aceasta este o dovadă în plus, dacă mai este nevoie, că trisomia nu este o piedică. Persoanele cu dizabilități, dacă li se acordă sprijin și atenție pot atinge culmile succesului.

Traducere: ACC

Sursa:www.aleteia.org

Emoţionanta convertire pro-viaţă a unui doctor care efectua avorturi

Într-o mărturie emoţionantă prezentată la postul de radio Rainha de Paz, un doctor brazilian care a practicat mai mulți ani avortul îşi prezintă dureroasa și intensa sa experiență de convertire pro-viaţă, convertire începută după moartea fiicei sale.

Doctorul povesteşte că este singurul fiu a unei familii modeste din Minas, fiind unicul copil din familie care a avut șansa de a studia.

”Mama mea era o simplă croitoreasă care muncea până în zorii zilei ca să-l ajute pe tata. El era paznic de noapte. Vă puteți imagina sacrificiul pe care l-au făcut ca să aibă un fiu medic. Mai târziu am ales ginecologia și obstetrica.”

”Printre cele mai mari dificultăți cu care m-am confruntat ca medic aflat la început de drum a fost ciocnirea cu realitatea profesiei mele. Pe termen lung, doctorii devin bogați, dar eu voiam mai mult, voiam să mă îmbogățesc și să am mai mulți bani. Astfel, am violat jurământul pe care l-am depus, acela de a ajuta să dau viață, să salvez vieți. Am ajutat mulți copii să vină pe lume, dar și multora nu le-am permis să se nască și m-am îmbogățit pretinzând că apăram viaţa”.

”Am deschis o clinică, iar la scurt timp a devenit cea mai vizitată din regiune. Și știți ce făceam? Avorturi. Iar ca toți cei care comit această crimă, îmi spuneam că toate femeile au dreptul de a alege și că era mai bine să fie ajutate de un doctor ca să nu-și riște viața mergând la o clinică clandestină unde rata mortalității este alarmantă.”

”Și astfel, orbit și inuman în profesia mea de doctor, am clădit o familie cu multe bunuri, foarte bogată și căreia nu-i lipsea nimic. Părinții mei au murit cu bucuria că aveau un  fiu care era un doctor de succes. Mi-am crescut fetele cu bani pătați de sânge nevinovat. Eram cel mai josnic dintre oameni. Mâinile mele care trebuiau să fie binecuvântate pentru viață au lucrat pentru moarte.”

Iar despre convertirea sa pro-viaţă, doctorul a explicat emoționat:

”M-am oprit numai atunci când Dumnezeu, în infinita sa înțelepciune, mi-a sfâşiat conștiința și a făcut ca inima mea să sângereze cu sângele copiilor nevinovaţi pe care nu i-am lăsat să vină pe lume. Fiica mea cea mai mică, Leticia, a încetat din viață din cauza unei infecții generalizate ca urmare a unui avort. În vârstă de 23 de ani, rămasă însărcinată, a mers pe calea multor femei care au venit la mine: calea avortului. Și am aflat de abia când nu se mai putea face nimic.”

”Lângă patul de moarte al fetei mele, am văzut lacrimile tuturor îngerașilor pe care i-am omorât. În timp ce ea aștepta moartea, eu sufeream odată cu ea. Au fost șase zile de suferință, pentru ca în a șaptea zi ea să plece spre întâlnirea cu fiul ei, pe care un doctor criminal nu l-a lăsat să se nască”.

”Obosit de nopțile pe care le-am petrecut lângă fiica mea, am visat că mergeam printr-un loc  întunecat și foarte umed, în care voiam să respir dar nu puteam, de unde voiam cu disperare să ies, dar eram prins. Un loc în care gălăgia mă amețea. Înţelegeam şi gândeam, ca și cum un trăsnet m-ar fi tăiat în două, că era plânsul de durere, de jale al îngerașilor pe care eu nu i-am lăsat să se nască. Era consecința tristă a acțiunilor mele fără minte, plânsul acela care striga ‘ucigașule, ucigașule!’”

”Speriat, dorindu-mi să ies din acel loc, mi-am trecut mâna peste față ca să șterg sudoarea, iar mâinile mele s-au umplut de sânge! Îngrozit, am strigat cu toată puterea care îmi mai rămăsese: Doamne, iartă-mă! Numai așa am reușit să respir din nou și mi-am adus aminte că venise timpul să trăiesc ultima suflare de viață a fiicei mele, care a murit din cauza unei infecții, consecință a unui avort. Eu știu asta din visul meu.”

”Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că există viață din momentul fecundației ovulului,  înțelegând astfel că sunt un criminal. Nu știu dacă Dumnezeu mă va ierta vreodată, dar ca să-mi micșorez sentimentul de vinovăție și durere, am vândut clinica și toate bunurile cumpărate din practicarea avortului, iar cu banii respectivi am construit o casă pentru mamele singure și astăzi mă dedic îngrijirii, practicând medicina adevărată!”.

Sursa:stiripentruviata.ro

Cardinalul Barbarin: despre situaţia din Franţa

Cardinalul Philippe Barbarin, Arhiepiscopul Lyonului și Primat al Galiei, iniţiatorul Novenei de nouă luni pentru Franța, care a început pe 15 noiembrie 2014, a acordat un intreviu revistei Famille chrétienne.

FC. "De ce este important să ne rugăm pentru Franța? Situația este atât de gravă?

Să nu inversăm lucrurile: rugăciunea nu este ceva la care să apelăm în ultimă instanță, ci este prima datorie a unui creștin. Cunoaşteţi pasajul biblic în care Isus "le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea" (Luca 18: 1). Atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, îi cerem mai întâi ceea ce ne este de primă necesitate: "pâinea cea de toate zilele" și mai apoi ceea ce ne este esențial (adăpost, sănătate, muncă...), pe urmă ne rugăm pentru ce suntem mai atașaţi (familia, țara noastră, pacea în lume...). Noi nu ne rugăm pentru că situația este catastrofală, ci din dragoste pentru acest pământ, pentru această cultură de la care am primit atât de mult.

Credința creștină este prezentă de mult timp aici: Franța a dat mulți sfinți, a trimis mulți misionari în întreaga lume... Este o țară pe care mulți străini o admiră. Papa Ioan Paul al II-lea la Le Bourget a definit Franţa ca fiind "educatoarea popoarelor" [...] Dar este adevărat că această rugăciune se intensifică în timp de război, violență sau în situaţii foarte delicate cum sunt cele de astăzi. [...]

Revenind la urgența situației. Comparația cu aparițiile de L`Île-Bouchard, în 1947, vi se pare pertinentă?

Din 1947, circumstanțele s-au schimbat, cu siguranță, dar reacția spirituală nu poate fi atât de diferită. La acea vreme, țara a fost blocată de către comuniști. Astăzi ne confruntăm cu o bulversare adusă de așa-numitele legi "societale". Am fost în mod plăcut surprinşi de puterea spirituală a Franței. Când a fost anunțată legea care permitea căsătoria între două persoane de același sex în Spania, am văzut un milion de oameni care s-au adunat pentru o Sfântă Liturghie într-o piață din Madrid. Ştiam că aşa ceva nu va avea loc la Paris. Dar am sperat că nu va fi la fel ca în Portugalia, Canada şi Belgia... unde nu s-a petrecut nimic! [...]

Această izbucnire este deci de ordin spiritual?

Da, asta a şi fost, o izbucnire tipic franceză. Am lucrat foarte mult la nivel intelectual, reunind avocaţi şi educatori, politicieni și medici, reprezentanți ai diferitelor religii... Nunțiul mi-a spus că acţiunile noastre nu aveau nimic de-a face cu ceea văzuse el cu câțiva ani mai devreme în Canada. Și dintr-o dată au izbucnit manifestaţii gigantice. Părea să fie ignorat impactul acestora, dar a fost o surpriză pentru toată lumea, pentru noi, ca și pentru multe alte țări care privesc înspre Franța. La Conclavul din martie 2013, cardinalii din Boston, Munchen și Madrid, m-au întrebat: "Ce s-a întâmplat cu voi, în Franța?" Probabil că aveau imaginea unei țări adormite din punct de vedere spiritual... Însă, toată lumea şi-a dat seama atunci că există în Franța o spiritualitate minunată!

Deși legea Taubira a fost adoptată, nu este totul pierdut. Mai mult decât atât, Domnul nu ne-a spus că vom câştiga; el pur și simplu ne-a lăsat ca ultimă învăţătură: " şi Îmi veţi fi Mie martori " (Fapte 1: 8). Am dat mărturie, iar mesajul a fost bine înțeles: "Nu este bună această lege pentru Franța. Aveţi puterea, dar nu aveţi dreptul. Este o minciună cu consecințe foarte grave." Este un semn că țara aceasta nu este atât de adormită. Spiritual, ea este în viață. Mai mult decât ne imaginam!

Este într-adevăr o mărturie creștină? La Manif pour tous se defineşte a fi aconfesională...

Toată lumea știe că sunt catolicii cei care au fost coloana vertebrală a acestei mișcări. [...] Biserica, cu toate că este adesea batjocorită are un cuvânt de spus, este respectată, deoarece ea acţionează pentru a salva căsătoria și familia, are grijă de romi, de persoanele fără adăpost și din această vară de creștinii din Orient. Oamenii pot vedea coerența mărturiei și a angajamentelor sale. [...] Ar trebui să ne descurajeze faptul că legea Taubira a fost adoptată? Desigur, nu! Misiunea noastră continuă. Eu nu am de gând să mă opresc din a evangheliza sau a celebra Sfânta Liturghie. Trebuie să nu ne mai gândim în termeni strategici. Isus nu ne garantează victoria. În ochii oamenilor, viața Sa s-a încheiat cu un eșec... El ne cere să mărturisim adevărul cu dragoste. [...]

În ceea ce privește legea care permite „căsătoria” a două persoane de același sex, nu am nici o îndoială că adevărul va fi recunoscut și că, mai devreme sau mai târziu, va fi abrogată. Pentru că este o minciună care produce şi alte minciuni, precum încercarea de a face să se creadă că un copil poate avea două mame sau doi taţi! Aceasta este chiar numită minciună de stat. [...]"

Traducere: ACCSursa:lesalonbeige.blogs.com

Credința nu trebuie ținută în seif, să o trăim și în folosul celorlalți

Bunurile pe care le-am primit de la Dumnezeu nu trebuie ținute în seif, ci folosite pentru ceilalți: a spus Papa Francisc la rugăciunea ”Angelus”, duminică, în Piața Sfântul Petru. Mii de pelerini au luat parte la rugăciunea Papei, în ciuda vremii nesigure dar relativ plăcută. Pontiful a făcut un apel în favoarea victimelor traficului rutier și a îndemnat autoritățile orașului Roma să intervină pentru a calma starea de tensiune provocată de ospitalitatea oferită migranților.

Pornind de la parabola talanților, proclamată la Evanghelia duminicii în ritul roman sau latin, Sfântul Părinte a subliniat că talantul, a cărui sonoritate ne duce cu gândul la talent, nu se referă la calitățile individuale, ci la patrimoniul pe care Domnul îl încredințează oamenilor: Cuvântul său, Euharistia, credința în Tatăl ceresc, iertarea sa. Altfel spus, este vorba de toate ”bunurile sale prețioase” pe care noi suntem chemați să le facem să aducă roade. În această optică, groapa făcută în pământ de ”slujitorul rău și leneș” din parabolă, exprimă ”teama în fața riscului care blochează creativitatea și rodnicia iubirii”.

• «Isus nu cere de la noi să păstrăm harul său într-un seif (…) ci să-l folosim în avantajul celorlalți. Toate bunurile pe care noi le-am primit sunt pentru a le dărui celorlalți și în acest fel vor crește. E ca și cum ar spune ”Iată, aici, milostivirea mea, blândețea mea, iertarea mea: primește-le și folosește-te din plin”. Iar noi, ce am făcut cu ele? Pe cine am ”molipsit” cu credința noastră? Pe câte persoane le-am încurajat prin speranța noastră? Câtă iubire am împărțit cu aproapele nostru? Sunt întrebări pe care e bine să le punem. Orice mediu, chiar și cel mai îndepărtat și impracticabil, poate deveni un spațiu în care să facem ca talanții să aducă roade”.

În realitate, a continuat Papa, nu există situații sau locuri care să fie închise la prezența și mărturia creștină”, care prin natura ei este deschisă. ”Această parabolă ne impulsionează să nu ascundem credința noastră și apartenența noastră la Cristos, să nu îngropăm Cuvântul Evangheliei, ci să le facem să circule în viața noastră, în relațiile și situațiile concrete, ca pe o forță care pune în criză, purifică și reînnoiește”. Același lucru este valabil și pentru iertare, pe care Domnul o dăruiește fiecăruia dintre noi mai ales prin sacramentul reconcilierii:

• ”Să nu o ținem închisă în noi înșine, dar să o lăsăm să-și desfășoare toată energia, care să facă să cadă acele ziduri pe care egoismul nostru le-a înălțat, care să ne facă să facem primul pas în raporturile blocate, să reluăm dialogul acolo unde nu mai este comunicare”.

Parabola din Evanghelie ne arată că Domnul nu dă la toți aceleași lucruri și în același fel: ”Ne cunoaște personal și ne încredințează ceea ce este just pentru noi. Dar în toți își pune aceeași imensă încredere. Dumnezeu are încredere în noi. Dumnezeu își pune speranța în noi. Acestea sunt pentru toți. Să nu-l dezamăgim, să nu ne lăsăm înșelați de teamă, dar la încredere să răspundem cu încredere”.

”Fecioara Maria – a spus Pontiful – întruchipează această atitudine la modul cel mai frumos și deplin. Ea a primit și acceptat darul cel mai sublim, pe Isus în persoană, și la rândul ei l-a dăruit umanității cu o inimă generoasă. Ei să-i cerem să ne ajute ca să fim slujitori buni și credincioși pentru a lua parte într-o zi la ”bucuria Domnului nostru”.

Papa a îndemnat pelerinii să citească deseori parabola talanților (Matei 25,14-30) și să se lase ajutați de Cuvântul lui Dumnezeu pentru un examen de conștiință cu privire la modul în care ne comportăm față de darurile lui Dumnezeu, dacă le păstrăm numai pentru noi sau le folosim și pentru ceilalți.

Primiți acum Binecuvântarea Apostolică a Papei Francisc, invocată duminică la rugăciunea ”Angelus” în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toți cei care o primesc în spirit de credință.

Sursa:ro.radiovaticana.va