vineri, 30 septembrie 2011

Planeta are suficientă apă pentru nevoile omenirii

Planeta deține suficientă apă pentru dublarea producției de alimente necesare omenirii. Informația a fost făcută publică în cadrul World Water Congress ce are loc zilele acestea în Brazilia.

waterRezervele asigură necesarul pe următoarele decenii, marea problemă fiind nu rezervele naturale ci exploatarea ineficientă a acestora. „Există suficientă apă pentru a susține producția de alimente, energie și pentru consumul industrial pentru secolul 21", s-a arătat într-un raport în cadrul celei de-a 14-a ediții a congresului, și mediatizat într-o ediție specială a publicației Water International.

Lipsa apei în anumite regiuni a fost recunoscută în raportul pregătit de Challenge Program on Water and Food (CPWF), dar s-a subliniat și faptul că existe suficiente rezerve în alte regiuni. Singura condiție ar fi un consum echilibrat și o exploatare eficientă a rezervelor. „În ultimă instanță este o provocare pentru politicieni, nu o îngrijorare cu privire la resurse", a spus Alain Vidal, reprezentant al CPWF. „Cu îmbunătățiri modeste putem genera de 2-3 ori mai multe alimente decât producem azi." Problema cea mai stresantă este dublarea producției de alimente pentru o populație despre care se crede că va atinge pragul de 9,5 miliarde în anul 2050.

Studiul s-a desfășurat pe parcursul a cinci ani și a beneficiat de aportul unor experți din 30 de țări, fiind „cel mai cuprinzător demers de evaluare a modului în care societățile umane rezolvă nevoia crescândă de apă." Au fost evaluate rezervele din 10 bazine riverane din Asia, Africa și America de Sud.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Planeta-are-suficienta-apa-pentru-nevoile-omenirii-4278.html

Lucruri pe care orice fată bună ar trebui să le ştie

Nu mai puţin de 40% dintre fetele de 14-18 ani au relaţii sexuale fiindcă se simt constrânse să nu rănească sentimentele prietenilor lor. Acesta este doar unul dintre pericolele la care sunt expuse "fetele bune", potrivit autoarei americane Meg Meeker.

Foto: dreamstimeNu este suficent ca mamele să îşi educe fetele să fie blânde, politicoase, etice şi inteligente, ci trebuie să le înveţe şi să îşi poarte de grijă din punct de vedere emoţional, scrie dr. Meeker în cartea sa intitulată "Cele 10 obiceiuri ale mamelor fericite".

"Fiţi foarte atente dacă aveţi o fată bună," avertizează Meeker, potrivit Catholic Exchange. Fetele bune "sunt cele care dau de necaz (...) făcând lucruri pe care nu ar fi vrut să le facă, doar pentru că nu vor să rănească sentimentele cuiva," spune autoarea.

"Petrecem atât de mult timp învăţându-le pe fetiţele noastre să fie bune, ascultătoare, blânde şi drăgăstoase. Toate acestea sunt calităţi valoroase, de dorit la o prietenă, sau o soţie (prietenă)," scrie dr Meeker. "Totuşi", continuă autoarea, "mamele trebuie ca, în mod intenţionat să le transmită şi alte învăţături. Ele trebuie să le înveţe pe fete să nu facă şi partea celuilalt într-o prietenie şi să nu dea tot ce au într-o relaţie."

Meeker continuă mărturisind că e şocant cât de multe fete "amabile, respectuoase faţă de valorile etice, inteligente, ajung să se implice în prietenii în care numai ele sunt cele care oferă, tocmai pentru că sunt bune."

"Ca mame, trebuie să ne încurajăm fetele, preferabil prin exemplul personal, că valoarea lor ca oameni nu rezidă în a face pe cineva să se simtă mai bine, sau mai fericit, sau mai împlinit," sfătuieşte autoarea. "Trebuie să le învăţăm că unii băieţi vor exploata bunătatea lor şi că unele fete le vor secătui de faptele lor bune." Aproape jumătate din fetele care au relaii sexuale, până la 18 ani spun că nu ar fi mers până acolo dacă nu s-ar fi temut că prietenii lor ar putea să se simtă jigniţi de un refuz, arată Meeker.

Fetele au nevoie de prietenii sănătoase cu ambele sexe, apreciază autoarea. "Ele trebuie să înveţe că unii oameni le vor lua tot ce au şi vor continua să ceară chiar mai mult, fără să dea vreodată ceva înapoi pentru echilibrarea relaţiei. Fetele (şi mamele lor) trebuie să înţeleagă că este frumos ca cineva să aibă nevoie de tine şi este satisfăcător să ajuţi, însă e nevoie de vigilenţă pentru ca relaţia să nu o ia pe un drum periculos, devenind un mijloc de manipulare şi exploatare."

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Lucruri-pe-care-orice-fata-buna-ar-trebui-sa-le-stie-4264.html

Cuvântul sculptează!

30 Septembrie – A învăţa să lupţi

Un om găsi o gogoaşă de fluture şi, într-o zi, văzu în ea o mică deschizătură. Se aşeză şi observă cum fluturele se lupta ore întregi pentru a forţa trecerea trupului său prin acea gaura îngustă. După ce lupta ceva timp, părea că oboseşte şi nu făcea nici un progres. Părea că fluturele deja luptase cât putu şi-i era imposibil să mai continue.

Omul hotărî să-l ajute. Luă un foarfec şi tăie restul gogoaşei. Fluturele ieşi cu uşurinţă. Avea trupul umflat şi nişte aripi mici şi boţite.

Omul continuă să observe fluturele pentru că se aştepta ca aripile sale să crească în orice moment iar trupul său să-şi revină. Dar nimic din toate acestea nu se întâmplă. De fapt, fluturele îşi petrecu restul zilelor sale târându-se cu trupul său umflat şi cu aripile mici şi boţite. Nu reuşi să zboare niciodată.

În ajutorul său amabil şi precipitat, omul nu înţelesese că acea gogoaşă atât de sufocantă şi efortul pe care fluturele trebuia să-l facă pentru a putea trece prin acea deschizătură atât de îngustă era modul natural de a forţa ieşirea fluidelor din trupul său către aripi pentru ca fluturele să fie capabil să zboare odată eliberat din gogoaşă.

Uneori, lupta este exact ceea ce ne trebuie în viaţa noastră. Dacă Dumnezeu ar permite ca noi să trăim fără obstacole ar fi teribil pentru noi. Nu am fi atât de puternici cum ar trebui. Am fi fleşcăiţi şi inutili. Nu am reuşi niciodată să zburăm.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 29 septembrie 2011

Propunere: Finanţarea bisericii ca-n Germania. Bani de la credincioşi, nu de la stat
Un proiect de modificare a modului în care sunt finanţate cultele în România a fost prezentat ieri de o asociaţie care promovează valorile umanismului secular. (EVZ)

(Reportaj) Elevii gălăţeni despre predarea religiei în şcoli: „Este o probă de moralitate"
Conform unui studiu realizat recent de Fundaţia Soros România, 86% dintre români cred că religia trebuie predată la şcoală şi doar 8% au opinie contrară. (Adevărul)

NASA a anunțat că rămășițele satelitului UARS au căzut în Pacificul de Sud (HotNews)

Cum să eviți reapariția pietrelor la rinichi (MedLive)

Fotografie uimitoare: un copil i-a strâns din uterul mamei mâna doctorului care i-a dat viaţă, în semn de mulţumire (Adevărul)

Sursa: www.semneletimpului.ro

Evanghelia după J. Bieber: spune, dar nu obliga

Starul pop Justin Bieber nu este doar un adolescent care se bucură de un succes fenomenal în lumea muzicii, ci şi un credincios care nu se teme să vorbească despre credinţa sa în Dumnezeu. Potrivit CNN, o carte recent publicată evidenţiază latura spirituală a tânărului Justin.

Belieber! Fame, Faith, and the Heart of Justin Bieber

Cathleen Falsani a publicat cartea Belieber! Fame, Faith, and the Heart of Justin Bieber în care explorează viaţa spirituală a adolescentului Bieber. Falsani mărturiseşte că interesul pentru subiect i-a fost stârnit de un interviu publicat de revista Rolling Stone, în care Justin Bieber vorbea despre Dumnezeu.

„Simt că am obligaţia de a planta mici seminţe în fanii mei. Nu intenţionez să le spun «Ai nevoie de Iisus!», însă le voi spune la finalul spectacolului meu «Dumnezeu vă iubeşte»", a declarat Bieber.

Justin Bieber şi-a exprimat poziţia împotriva avortului, fundamentată în credinţa sa creştină, însă a precizat că nu intenţionează să oblige pe nimeni să adopte aceeaşi atitudine vizavi de chestiunea avortului.

Cartea lui Falsani citează de pe platformele de socializare online pentru a arăta că Bieber are într-adevăr influenţă asupra adolescenţilor care sunt receptivi faţă de mesajul său creştin.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Evanghelia-dupa-J--Bieber:-spune--dar-nu-obliga-4279.html

Fenomenul Pitești!

Dragi prieteni, vă anunţăm cu bucurie că a apărut varianta e-book a volumului „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” (ediţia a II-a), semnat de istoricul Alin Mureşan. Editura Polirom şi elefant.ro au lansat de curând o colecţie de e-book-uri conţinând cele mai bine vândute cărţi ale editurii şi, mulţumită dumneavoastră, monografia dedicată fenomenului Piteşti, apărută în ianuarie 2011 a intrat şi ea pe listă. E-book-ul poate fi comandat de pe site-ul Polirom la preţul de doar 16.95 RON. Pentru comenzi şi mai multe detalii, click aici.

Sursa: http://www.fenomenulpitesti.ro

Foto: Manuscrisele de la Marea Moartă sunt online

Secole întregi de istorie stau la îndemâna oricărui utilizator de Internet care ar dori să arunce un ochi asupra Manuscriselor de la Marea Moartă, cel mai vechi vestigiu biblic pe care îl are, în prezent, omenirea.

Foto: Daily MailGoogle și Autoritatea Israeliană pentru Antichități au lansat prima bază de date online, conținând sulurile cu o vechime de 2.000 de ani, informează Daily Mail. Baza cuprinde imagini cu sulurile, fotografiate la o rezoluție de 1.200 megapixeli (de sute de ori mai clară decât rezoluția oferită de cea mai scumpă cameră profesională existentă pe piață). Imaginile au fost captate dintr-o singură expunere, pe parcursul căreia, timp de 50 de minute, o cameră a scanat sulul și a absorbit cantități uriașe de informații.

Oamenii de știință spun că sulurile, vechi de 2.000 de ani, au fost redactate de o sectă iudaică din Qumran, în deșertul Iudeii, și au fost ascunse în peșteri în jurul anului 70 d.Hr., când romanii au distrus templul din Ierusalim.

Foto: Daily Mail

Sulul cărții lui Isaia - cel mai cunoscut dintre manuscrise - poate fi tradus în întregime, la simpla trecere cu mouse-ul în dreptul textului.

Foto: Daily Mail
Shai Halevi fotografiind unul dintre fragmentele de sul, la sediul AIA.

Foto: Daily Mail
Așa arată primele fragmente de sul, vândute de păstori pentru o sumă infimă, dar care au astăzi o valoare incalculabilă.
Foto: Daily Mail
Un fragment din cartea lui Isaia, descoperit pe la jumătatea secolului XX.
Foto: Daily Mail
Fragmentele de text sunt scrise pe piei de animal, unele atât de fragile încât curatorii muzeului evită pe cât posibil să le expună la lumină pentru a împiedica deteriorarea lor.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Foto:-Manuscrisele-de-la-Marea-Moarta-sunt-online-4292.html