Mediul în care trăim ne îmbolnăveşte grav (Adevărul)

Ce faceți când copiii înghit obiecte? (MedLive)

Galerie foto. Iluzii optice pe asfalt (Gândul)

Sunt urât, dar am tupeu! (Adevărul)

Alimente „la modă în 2012 (evz.ro)

Povestea unei limbi inventate de români (GreatNews)

Cât de adâncă este Groapa Marianelor. Oamenii de ştiinţă dau acum un nou răspuns (Gândul)

Suplimente care prelungesc viaţa, realizate în colaborare cu NASA (Gândul)

Fotografii din spaţiu, cu echipajul unei capsule Soyuz (Gândul)

Injecţiile cu ozon vă scapă de dureri (România Liberă)

Munca în ture predispune la diabet de tip II (Gândul)

Sursa: www.semneletimpului.ro/stirescurta

Cuvântul sculptează!

29 Decembrie – Lecţie neplăcută

Erau doi copii, fiecare cu câte un titirez, şi unul îi zice celuilalt:

-«Hai, să vedem, învârte titirezul.»

Prietenul îi răspunde:

-«Nu am ştiut.»

Celălalt îi spune:

-«Nu se spune „nu am ştiut” se spune „nu ştiam”.»

În acel moment, o doamnă care ascultase conversaţia copiilor, le spune:

-«Nu se spune „nu am ştiut” nici „nu ştiam”.»

Copiii o întrebară:

-«Atunci cum se spune?»

-«„Nu ştiu”» – răspunde doamna.

Iar copii, supăraţi, îi spuseră:

-«Atunci de ce vă băgaţi, dacă nu ştiţi.»

A-l corecta pe cel care greşeşte este o faptă de caritate. Dacă e vorba de a corecta un cuvânt greşit sau pronunţat greşit este uşor de făcut şi, în mod normal, costă puţin. Când e vorba de o acţiune sau de o atitudine greşită deja e mai costisitor. Cu toate acestea, este mai necesar şi mai important. Greşeala, în domeniul moralei, este mai dăunătoare decât în domeniul gramaticii.

Aşa cum s-a întâmplat doamnei din poveste, nu ni se va mulţumi întotdeauna pentru corectarea făcută. Domnul, în schimb, întotdeauna ne va mulţumi. Aceasta este mulţumirea care contează cu adevărat.

Bine ar fi ca atunci când vom ajunge înaintea Domnului să ne poată spune: „Căci am greşit, şi tu m-ai făcut să văd greşeala”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

28 Decembrie – Douăzeci şi cinci de cenţi

Un preot a fost trimis de către superiorii săi în oraşul Houston din Texas. La puţin timp după ce a sosit, s-a urcat într-un autobuz pentru a merge în centrul oraşului. După ce se aşeză, descoperi că şoferul îi dăduse cu o monedă de 25 de cenţi mai mult la rest. În timp ce se gândea ce anume să facă, îşi spuse pentru sine:

-«Ei, uită, sunt doar 25 de cenţi. Cine-şi va face griji pentru o sumă atât de mică?»

Însă când sosi în staţia unde trebuia să coboare, gândindu-se din nou se hotărî să-i dea moneda şoferului spunându-i:

-«Uitaţi, mi-aţi dat cu 25 de cenţi mai mult.»

Şoferul, cu un surâs la colţul gurii, îi răspunse:

-«Ştiu că sunteţi noul preot. Cu mult timp în urmă am abandonat Biserica şi am de gând să mă întorc. Voiam să văd ce veţi face dacă eu vă dau mai mult la rest.»

Preotul coborî zguduit de-a dreptul în interiorul său şi se gândi:

-«Oh, Dumnezeule! Puţin îmi lipsea şi te vindeam pentru 25 de cenţi.»

Este impresionantă importanţa pe care o poate avea un lucru mărunt. „Douăzeci şi cinci de cenţi” puteau marca viaţa unui om şi, inclusiv, mântuirea sufletului său.

Cât de mult bine face un creştin coerent cu credinţa sa în toate aspectele vieţii sale! Nu se poate să fii de „cârpeală”: în anumite aspecte da, în altele nu.

Există vreun ungher în viaţa mea care să nu fie marcat şi călăuzit de credinţa mea?

Astăzi, în concret, credinţa mea a fost cea care a luminat toate acţiunile mele?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

27 Decembrie – Intrigi

O damă de la curtea prusacă se plângea regelui Friedrich cel Mare, spunând:

-«Maiestate, soţul meu se poartă foarte rău cu mine şi spune lucruri oribile despre mine.»

Monarhul ridică din umeri şi spuse:

-«Doamnă, nu este treaba mea.»

Dama, nemulţumită de răspuns, adăugă:

-«Dar, maiestate, şi despre dumneavoastră vorbeşte rău.»

-«Doamnă, – reluă regele – «nu-i treaba dumneavoastră.»

Intriga, de obicei, se referă la lucruri care nu ne interesează nici nu ne afectează şi care aproape că niciodată nu putem şi nici nu vrem să le remediem.

Atunci când vedem ceva rău la cineva, în loc de a băga intrigi, creştineşte ar fi să vedem dacă putem să-l ajutăm cu ceva. Întotdeauna vom putea să facem ceva pentru fratele care se află în greşeală. Cel puţin putem să ne rugăm pentru el.

Nu este creştineşte nici potrivit să privim doar latura negativă. Chiar şi cel mai nenorocit dintre oameni are multe aspecte bune. Şi ar avea şi mai multe dacă ar da peste o mână prietenoasă – a ta sau a mea – care să-l ajute.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

26 Decembrie – Murind, nu ucigând

Constantin cel Mare, care în anul 313 a promulgat edictul din Milano recunoscându-le creştinilor libertatea de a-şi profesa credinţa, era un om drept. După convertirea lui, aproape la sfârşitul vieţii, consilierii săi îl întrebau:

-«Stăpâne, ce facem cu păgânii care refuză să-l recunoască pe Cristos? Îi ucidem?»

El le răspundea:

-«Liniştiţi-vă. Dacă e de îndurat moartea pentru El, se îndură, dar niciodată să nu fie dat la moarte cel care nu vrea să o facă. Tocmai în aceasta constă doctrina şi învăţătura sa.»

În momentul Înălţării sale la cer, Domnul i-a trimis pe Apostoli să cucerească lumea întreagă. Misiunea pe care o încredinţa acelui pumn de oameni, analfabeţi şi săraci, văzută cu ochi omeneşti era ceva asemănător cu ceea ce avea de gând să facă Don Quijote. Câteva zile după aceea, primeau inspiraţia Duhului Sfânt şi se lansau în misiune.

Două sute sau trei sute de ani mai târziu, urmaşii lor umpleau pământul.

Cum au cucerit această lume? Nu prin forţă, nici ucigând. Creştinismul nu s-a extins ucigând, ci murind: „sângele martirilor a fost sămânţa creştinilor”.

Căile lui Dumnezeu sunt foarte diferite de căile oamenilor.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

25 Decembrie – Crăciun

Era o familie numeroasă cu cinci copii: două fete şi trei băieţi. Când cea mai mică dintre fete are şaisprezece ani intră în infernul drogurilor.

Timp de trei ani părinţii şi fraţii suferă enorm din cauza fetei. În cele din urmă, într-o zi, se reuneşte consiliul familiei, săturaţi cu toţii de a mai suferi şi suporta atâta şi hotărăsc să o dea afară din casă. Tatăl intervine şi spune hotărât:

-«Dacă ea pleacă din casă, eu îmi fac valiza şi mă duc cu ea.»

Omul, prin păcatul său, a rupt prietenia cu Dumnezeu. Dumnezeu, ca şi cum şi-ar ieşi din ale sale, se face om pentru a veni în căutarea noastră. Cea mai mare dovadă a iubirii pe care Dumnezeu o are faţă de noi stă în aceasta: şi-a asumat mizeria noastră pentru a ne ridica din ea. „S-a nimicit pe sine însuşi, luând firea de sclav…” (Filipeni 2,6) pentru a ne ridica pe noi, cei care eram robii păcatului, la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.

Crăciunul nu este o invenţie omenească. Niciodată, noi oamenii, nu ne-am fi imaginat vreodată aşa de mult. Crăciunul este o nebunie a iubirii lui Dumnezeu. Doar lui i se poate năzări aşa ceva. „Inima are raţiuni, motivaţii, pe care raţiunea nu le înţelege” (Pascal). Când este vorba de Iubire, Dumnezeu, e normal să fim zăpăciţi, năuciţi.

Nu mă pot „obişnui” să celebrez Crăciunul.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

24 Decembrie – A complica ceea ce este simplu

Dacă mergem la marile magazine din oraşele noastre, în timpul Crăciunului sau al Anului Nou, ne întâlnim cu diferiţi oameni, de toate vârstele, preocupaţi de cumpărături. Nu se salută; sunt ca nişte străini.

Braţele lor sunt obosite de atâtea pachete. Dacă au cu ei copii trebuie să-şi ascută auzul pentru ca să nu-i piardă. Sunt agitaţi din cauza multelor lucruri pe care trebuie să le cumpere, a mulţilor prieteni pe care trebuie să-i viziteze şi a mulţilor cunoscuţi pe care trebuie să-i felicite… Primul lor cadou de Moş Crăciun este marele efort pe care îl fac.

Pentru acest motiv, o femeie – ar putea la fel de bine să fie un bărbat – se întreba indignată:

-«Cine o fi inventat Crăciunul? Ar trebui să fie împuşcat.»

Cineva care se afla în spatele ei îi răspunse:

-«Au făcut-o deja.»

Din dragoste faţă de om, Dumnezeu se face om. Oamenii nu doar că nu-l acceptă, ba chiar îl răstignesc: „A venit la ai săi, dar ai să nu l-au primit” (In 1,11).

Iar astăzi, mai mult decât să celebrăm Crăciunul, îl complicăm. Ne încurcăm în multe treburi poate tocmai pentru ca să nu ne gândim la esenţial: dragostea pe care Dumnezeu o are faţă de noi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro