Dragostea unui tată…

de Marcus Roberts

Zilele trecute, am aflat o poveste pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Nu prea are de-a face cu demografia, dar aduce în prim-plan câteva ingrediente esenţiale pentru viaţa de familie şi creşterea generaţiei viitoare: dragostea, sacrificiul de sine, gândul la binele celuilalt, perseverenţa şi curajul. Pe scurt, vorbeşte despre multe dintre calităţile pe care cred că ar trebui să le aibă un părinte, calităţi pe care eu, personal, mi-aş dori să le am într-o cantitate mai mare.

Povestea se petrece într-o zonă rurală din China: orăşelul  Fengyi, provincia Sichuan, la aproximativ 2.000 de mile vest de Shanghai. În fiecare zi, Yu Zekuang, un bărbat de 40 de ani, se trezeşte la 5 dimineaţa. Pregăteşte pachetul de mâncare pe care fiul său îl va lua la şcoală. Apoi, îşi ajută copilul să meargă la şcoală, cam 7 kilometri de drum aspru de munte. Fiul său, Xiao Qiang are 12 ani, dar nu poate merge pe jos către şcoală. El are o dizabilitate fizică, determinată de o boală necunoscută: este înalt de numai 90 de cm, cu braţele şi picioarele răsucite şi cu spatele cocoşat. Cea mai apropiată şcoală nu are facilităţile necesare pentru a-l accepta. Tatăl său explică: „Ştiu că fiul meu are handicap fizic, dar nimic nu este în neregulă cu mintea lui. Cu toate astea, nu am putut găsi aici o şcoală cu facilităţile necesare pentru a-l accepta, fiind continuu respins. De fapt, singurul loc unde a fost acceptat a fost  Şcoala Primară Fengxi, din oraşul Fengyi, din provincia Sichuan – care este la 5 mile de mers pe jos”.

Nu există autobuze sau transport public pentru a parcurge acest drum. De aceea, Xiao trebuie să meargă pe jos. Dar Xiao nu poate să meargă pe jos. Aici intervine rolul tatălui său. În fiecare zi, Yu îşi pune fiul într-un coş construit special, pe care şi-l leagă de spate. Apoi, tatăl (el însuşi înalt de numai 1,5 m) îl cară până la şcoală, pe o distanţă de 7 km. Apoi, tatăl face cei 7 km înapoi, pentru a lucra la o fermă. După-amiază, el face acelaşi lucru, dar în sens invers. Un drum de 7 km pentru a-şi lua fiul de la şcoală. 7 km cărându-şi fiul în spate. 28 de km pe zi! În ultimele 6 luni, estimează că a mers mai bine de 2.500 de km.

Din cauza bolii necunoscute, băiatul nu a putut începe şcoala până la 12 ani. Mai mult, tatăl şi mama sa s-au despărţit când el avea 3 ani (rapoartele nu specifică exact în ce circumstanţe). Dar, după cum tatăl său afirmă cu mândrie, toate aceste greutăţi nu par a-i fi limitat capacitatea academică.

„Dizabilitatea de care suferă fiul meu nu-i dă acestuia posibilitatea de a merge pe jos sau cu bicicleta. În ciuda faptului că are 12 ani, înălţimea sa nu depăşeşte 90 cm. Dar sunt mândru de faptul că este deja printre cei mai buni din clasă şi ştiu că va realiza lucruri deosebite. Visul meu este ca el să meargă la facultate”.

Cu un tată care face atâtea eforturi, Xiao are toate şansele ca acest lucru să i se întâmple cu adevărat. Mai mult, de când povestea a apărut în presa locală, autorităţile locale au anunţat că, în viitorul apropiat, îi vor închiria lui Yu o cameră, astfel încât acesta să fie mai aproape de şcoală. Între timp, şcoala va fi astfel adaptată, încât să poată primi elevi în regim de internat, inclusiv pe Xiao.

Deşi sunt sigur că Yu se va bucura de o pauză de la această muncă de Sisif, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva tatălui şi fiului nu le va lipsi timpul petrecut împreună, singuri, discutând despre şcoală şi despre visele lor de viitor.

Sursa:stiripentruviata.ro

Mulţi creştini sunt nepăsători şi formali; îşi închid poarta mântuirii

Creştinii anesteziaţi nu fac bine Bisericii, a subliniat Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată marţi dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. 

În predica sa Papa Francisc a plecat de la fragmentul Evanghelic în care se povesteşte despre întâlnirea dintre Isus şi paraliticul care era bolnav de 38 de ani şi aştepta să fie vindecat de coborârea îngerului deasupra bazinului Betsaida (Ioan, 5,1-16). Acest bolnav se plânge lui Isus că nu reuşeşte să coboare la timp în apă pentru a fi vindecat. Isus îi porunceşte să se ridice şi să meargă, iar bolnavul se vindecă. Această minune atrage însă criticile fariseilor deoarece era o zi de Şabat şi nu îi era permis să facă acest lucru. Papa a subliniat că în această pericopă evanghelică putem identifica boli spirituale grave.

„Mă gândesc la mulţi creştini, la mulţi catolici: da, sunt catolici lipsiţi de entuziasm, mâhniţi. Merg la biserică în fiecare duminică, dar preferă să nu se amestece în treburile altora. Fiecare la casa sa, liniştiţi pentru propria viaţă… Este boala nepăsării creştinilor. Această atitudine care paralizează zelul apostolic, care-i transformă pe creştini în persoane inerte, liniştite, dar nu în sensul bun al cuvântului, ci în sensul că nu ies să anunţe Evanghelia. Persoane anesteziate!”

„Iar anestezia este o experienţă negativă”, a subliniat Papa Francisc care a atras atenţia creştinilor care nu lasă loc harului lui Dumnezeu să intervină.

„Creştini ipocriţi ca şi aceştia pe care îi interesau doar formalităţile. Era Şabat? Nu, nu pot să aibă loc minuni de Şabat, harul lui Dumnezeu nu poate lucra de Şabat. Închid uşa harului lui Dumnezeu! Avem mulţi în Biserică! Este un alt păcat. Primii, cei care au păcatul nepăsării, nu sunt capabili să meargă înainte cu zelul lor apostolic, deoarece au decis să se oprească asupra propriei persoane, tristeţi, resentimente. Aceştia nu sunt în stare să ducă mântuirea deoarece închid uşa mântuirii”.

„Pentru ei”, a spus Papa, „sunt importante formalităţile. «Nu se poate» sunt cuvintele pe care le au la îndemână”. În faţa acestor două tentaţii, a nepăsării şi a formalismului, Isus îl vindecă pe bolnav dându-i harul necesar şi îi spune să nu mai păcătuiască.

„Cele două cuvinte creştine: vrei să te vindeci? Nu mai păcătui. Dar prima dată îl vindecă. Cuvinte pline de iubire. Aceasta este strada creştină, strada zelului apostolic: apropierea de persoanele rănite în acest spital de campanie, de multe ori rănite de oameni din Biserică”.

De asemenea, Papa Francisc a subliniat că cele două cuvinte adresate de Isus bolnavului „sunt mult mai frumoase decât nepăsarea şi decât ipocrizia”.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Roma se pregăteşte pentru sărbătoarea canonizării lui Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea

Va fi o "noapte albă de rugăciune", pentru care vor fi deschise 11 biserici din centrul Romei, ca să-i primească sâmbătă, 26 aprilie 2014, pe cei care vor voi să participe la canonizarea celor "doi papi" de duminică, 27 aprilie 2014. Un eveniment care va avea participarea foarte multor credincioşi - însă Vaticanul nu face previziuni cu privire la cifre - posibila prezenţă a lui Benedict al XVI-lea alături de Francisc, care va avea un ecou mediatic foarte larg, atât televizat cât şi pe social media şi va fi însoţită de numeroase şi semnificative iniţiative caritative şi sociale.

Sunt câteva din datele reieşite din conferința de presă despre apropiata canonizare a papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, care a avut loc în 31 martie 2014 în Vatican.

"Noaptea albă de rugăciune" este una dintre iniţiativele diecezei de Roma, ilustrate de cardinalul vicar Agostino Vallini, pentru a însoţi spiritual canonizarea. În biserici vor fi servicii liturgice în şapte limbi şi posibilitatea de spovadă. Este prevăzută şi o întâlnire pentru tineri cu postulatorii cauzelor, Mons. Slavomir Oder şi părintele Giovangiuseppe Califano. "Canonizările - a spus cardinalul - sunt un har al lui Dumnezeu: să încercăm să parcurgem această cărare, de o spiritualitate mai intensă".

Cât priveşte posibilitatea prezenţei lui Benedict al XVI-lea, "putem considera sigur - a spus în această privinţă părintele Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun - că a fost invitat, însă mai este o lună, este o posibilitate deschisă, dar nu există nicio siguranţă, la o distanţă de timp aşa de lungă. Nu este cazul să facem în mod prematur previziuni precise, să-l lăsăm să evalueze cu seninătate".

Acelaşi părinte Lombardi a susţinut că "nu există previziuni ale Vaticanului cu privire la numărul de persoane aşteptate la canonizare", însă a afirmat că atunci când oamenii ajung de la piaţa "Sfântul Petru" la toată Via della Conciliazione, organizatorii evaluează câteva sute de mii de persoane, care "este deja o cifră frumoasă, dacă se ia în considerare faptul că Roma este un oraş de trei milioane şapte sute de mii de persoane". "Nu sunt cifre - a conchis el - veniţi liniştiţi, şi Prefectura Casei Pontificale reafirmă că intrarea este liberă, nu trebuie cerute bilete".

La nivel mediatic, sunt implicate firme internaţionale cum ar fi Eutelsat, Sky, Globecast şi Sony, sub conducerea Centrului de Televiziune Vatican (CTV) care se va îngriji de producţia imaginilor.

Cât priveşte social media, se duce la sfârşit portalul oficial al canonizării - www.2papisanti.org - care va putea fi consultat în cinci limbi: italiană, engleză, franceză, spaniolă, poloneză. În diferitele secţiuni vor putea fi găsite ştiri, iniţiative, informaţii, contacte referitoare la marele eveniment şi vor fi înzestrate şi cu documente biografice, fotografii şi reportaje video care permit să se aprofundeze parcursul spre sfinţenia lui Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea. În afară de asta, se va putea descărca gratuit aplicaţia "Santo Subito" în formatele Android şi iOS, în limba italiană, engleză, spaniolă şi poloneză. În sfârşit, sunt deja existente linkurile în social media de Facebook, Twitter, You Tube, în timp ce Google va oferi posibilitatea de a urmări în "hangout" briefing-urile care se vor ţine zilnic în săptămâna care precede ceremonia de canonizare a celor doi papi.

La rândul său, Dieceza de Bergamo se pregăteşte pentru canonizarea papei Roncalli cu o serie de iniţiative, a explicat Monseniorul Giulio Dellavite, secretar general al curiei din Bergamo, pentru ca să fie "repercusiuni în viaţa obişnuită în aşa fel încât fiecare să se simtă provocat în propriile stiluri de viaţă, făcând să iasă în evidenţă o caritate populară şi o solidaritate făcută din gesturi mici într-un context care este tot mai complex". Un prim grup de intervenţie se referă la opere structurale: "există un proiect internaţional pentru Haiti, cu o contribuţie de 800.000 de euro (după încredinţarea anul trecut a şcolii care va purta numele Papei Ioan, se garantează susţinerea activităţii şcolare pentru următorii trei ani)". "Există apoi un proiect european cu sprijinirea parohiei din Shengjin în Dieceza de Lezhe din Albania (600 de mii de euro) cu construirea bisericii şi a centrului pastoral" şi în sfârşit "un proiect «în casă» pentru Bergamo, cu proiectul de transformare a unei cazărmi în loc de primire pentru cei mai săraci (circa 600 de mii de euro pentru lucrări şi 300 de mii de euro pe an pentru gestiune)". În afară de intervenţiile structurale, există un al doilea filon dedicat atenţiei deosebite faţă de familiile lovite de criză: se măreşte cu 600 de mii de euro fondul familie-muncă pe care dieceza l-a organizat de câţiva ani, cu invitaţia adresată preoţilor să doneze retribuţia pe o lună în acest scop şi toate ofertele adunate din comunităţile parohiale în ziua de 27 aprilie. În afară de asta, Dieceza de Bergamo creează un nou fond "familie-casă", pentru a susţine nucleele cu dificultăţi de locuinţă: acoperirea financiară este de 3 milioane de euro la doi ani, rezultaţi din vânzarea de imobile ale diecezei. În sfârşit, "intervenţiile adresate lumii culturale şi socio-culturale pentru a-i ajuta pe tinerii între 18 şi 35 de ani să devină cetăţeni ai lumii susţinând alegerile de viaţă în slujba popoarelor mai sărace din lume şi promovând burse de studiu pre şi post doctorat pentru proiecte de cercetare din Fundaţia Papa Ioan al XXIII-lea despre marile teme generate de figura poliedrică a papei Ioan al XXIII-lea".

(După agenţia AsiaNews, 31 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa:ercis.ro

Suntem mai deștepți ca generațiile anterioare sau doar gândim diferit?

Cercetătorul James Flynn de la Universitatea din Otago a descoperit un fenomen surprinzător: „răspundem corect la mai multe întrebări la testele de IQ decât fiecare generație predecesoare (...). Într-adevăr, dacă evaluezi oamenii de acum un secol conform normelor moderne, ar avea un IQ mediu de 70. Dacă suntem evaluați conform normelor lor, am avea un IQ mediu de 130. Acest lucru a ridicat o serie de întrebări", spunea expertul în cadrul unei conferințe TED din 2013. Fenomenul observat este cunoscut sub numele de „efectul Flynn".

Expertul oferă ca exemplu un experiment efectuat de psihologul Alexander Luria, la începutul secolului al XX-lea. „Luria a analizat oamenii chiar înainte ca aceștia să intre în era științifică și a descoperit că acești oameni opuneau rezistență în a clasifica lumea concretă. (...) A descoperit că opuneau rezistență la deducerea ipoteticului, la specularea a ceea ce ar putea fi și a aflat, în final, că aceștia nu prea se descurcau cu abstractizările sau cu folosirea logicii pentru acele abstractizări", susține Flynn.

Situația poate fi explicată de modul și nivelul de educație din trecut. Astăzi în SUA, de exemplu, numărul persoanelor care termină 12 clase este mult mai ridicat decât anterior. De asemenea, față de situația din 1900, când numai 3% dintre americani profesau în domenii care necesitau abilități cognitive, în prezent numărul lor s-a ridicat la 35%, susține Flynn.

Totodată, accentul este astăzi mult mai puternic pus asupra situațiilor ipotetice. „Acum, nu numai că avem mai multă educație, mare parte din această educație este științifică și nu poți face știință fără a clasifica lumea. Nu poți face știință fără să propui ipoteze. Nu poți face știință fără să o faci coerentă din punct de vedere logic". Și stilul de învățământ s-a schimbat, transformându-se dintr-unul care promova memorarea și învățarea de lucruri concrete, într-unul care se concentrează asupra conexiunilor și dezvoltării unui mod de gândire mai abstract.

Oportunități diferite

Oamenii din ziua de azi se pot considera privilegiați. Ei au „șansa de a-și afișa în mod corespunzător adevăratul lor IQ", pentru că beneficiază de „mai multe oportunități pentru educarea minții științifice", scrie dr. Scott Barry Kaufman, psiholog în domeniul cognitiv la Universitatea din New York, într-un articol pentru Psychology Today.

Însă acest lucru nu înseamnă că generațiile anterioare au fost mai puțin inteligente decât actualele, după cum sugerează și Flynn. „Erau capabili să rezolve problemele la fața locului în situațiile concrete care le dominau viața", scrie expertul în cartea sa, What Is Intelligence? Beyond the Flynn Effect. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că cerințele din urmă cu 100 de ani sunt cu mult diferite față de cele din prezent.

Generația modernă cu lacunele ei

Deși datele arată că generațiile actuale au obținut rezultate mai bune la testele de inteligență și și-au dezvoltat abilități pe care strămoșii noștri nu le aveau în urmă cu 100 de ani, „nu am făcut progrese pe toate fronturile", puncta Flynn. El puncta situația tinerilor americani, pe care îi numește „anistorici", deoarece nu cunosc istoria țării lor, a lumii și nu citesc literatură, ci trăiesc într-o „bulă a prezentului". „Gândiți-vă cât de diferită ar fi America dacă fiecare american ar știi că aceasta este a cine oară când armatele vestice au mers în Afganistan pentru a face ordine și dacă ar avea vreo idee despre ce anume s-a întâmplat în cele patru ocazii anterioare", puncta expertul în discursul său pentru TED.

Foto: stockvault.net 

Sursa

Euharistia - o Prezenţă care face istorie

de Maria Gloria Riva

Dezbaterea care s-a purtat în jurul problematicii divorţaţilor recăsătoriţi, care nu pot să primească Sfânta Euharistie, a scos în evidenţă faptul că mulţi catolici şi chiar o parte din episcopat, nu doar că au pierdut semnificaţia valorii de sacrament a căsătoriei, adică caracterul său de indisolubilitate, ci şi pe aceea a Euharistiei.

Reducerea Comuniunii la un drept şi practica larg răspândită în Europa de a primi Sfânta Împărtăşanie şi într-o stare de păcat grav, fără a simţi nevoia de a se spovedi, reprezintă o demonstraţie evidentă.

Din acest motiv, am decis să propunem un itinerar care să ajute la recuperarea semnificaţia Euharistiei. Sora Maria Gloria Rive, o adoratoare a Preasfântului Sacrament, parcurge pentru noi istoria unor miracole euharistice, pentru a ne introduce în Mister, cu toate implicaţiile sale.

“Dacă ai rupe cerurile şi te-ai pogorî!” (Is 63, 19), reprezintă strigătul profetului Isaia şi dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu, ca şi cel care nu moare şi  locuieşte în inima omului. Drama multor filosofi ai epocii moderne, măcinaţi de întrebarea despre moarte şi despre destinul ultim al omului, pare a fi ridiculizată de cultura modernă, care dispreţuind atât originea cât şi sfârşitul existenţei umane, promovează o mentalitate hedonistă, în care omul este pur şi simplu un beneficiar de plăceri şi satisfacţii.

Rămâne emblematică istoria lui Nietzsche care, după ce a fost întemeietorul unui astfel de hedonism, a murit nebun, bolnav de sifilis, semnând ultima operă cu numele de Anticrist; semn că întrebarea religioasă, chiar dacă a fost combătută cu înverşunare toată viaţa, rămâne în adâncurile conştiinţei şi, în ceasul morţii reapare.

La această întrebare credinţa răspunde nu cu teorii filozofice, ci cu o Prezenţă. Vechea dorinţă a lui Isaia găseşte în Cristos plinătatea răspunsului. Cristos nu se mulţumeşte doar să învingă moartea prin învierea Sa, ci vrea să-l facă pe om conştient de participarea sa la victoria asupra răului şi a morţii. Aşa cum Cristos a fost om adevărat, tot aşa omul, în Cristos, participă cu adevărat la divinitatea Sa: “Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt”, cântă Psalmul 81. Euharistia reprezintă prezenţa lui Cristos în mijlocul nostru, în fiecare zi. Este un aliment misterios care hrăneşte trupul nostru pentru eternitate.

Toate acestea, care pot părea pentru mulţi o dorinţă pioasă a credinciosului suflet, sau o poveste bine orchestrată de-a lungul secolelor, găsesc în istoria Bisericii numeroase semne care, şi în faţa lumii ştiinţifice, reprezintă o dovadă a unei Prezenţe.

Printre aceste nenumărate semne, unul de mare interes se află în biserica Sfânta Pudenziana, una dintre cele mai vechi biserici din Roma. Aici, în 1610, celebrând Sfânta Liturghie în capela Caetani, preotul a fost cuprins de un dubiu teribil cu privire la Prezenţa Reală a lui Cristos în Ostia consacrată. Acest dubiu îl clatină şi astfel ostia cade pe jos. Mirarea lui a fost mare atunci când, ridicând ostia şi-a dat seama că a rămas întipărit în marmură semnul pâinii euharistice. Această amprentă este vizibilă şi astăzi: uşurinţa pâinii consacrate în raport cu greutatea specifică unei Prezenţe, capabilă de a marca indelebil marmura.

Este interesant de notat faptul că biserica a fost construită de către Papa Pius I, în anul 145, pe temeliile casei unui senator roman numit Pudente. Acesta, potrivit istoricilor, s-a convertit la creştinism şi l-a găzduit pe Apostolul Petru. Pudenziana, fiica senatorului Pudente, împreună cu sora ei Prassede, se îngrijeau de trupurile martirilor răniţi în timpul persecuţiilor.

Cele două surori nu au murit în faimă de martir, dar amintirea gesturilor lor a rămas intactă de-a lungul secolelor şi, în biserica care aminteşte îndurarea lor, Cristos a lăsat o amprentă eficace a martiriului Său, astfel încât sângele onorat de cele două obţine, 15 secole mai târziu, confirmarea în credinţă a preotului dubios.

Un alt miracol euharistic care mărturiseşte prezenţa lui Cristos în pâinea consacrată, a avut loc în 1447 la Ettiswil, Elveţia. Pe 23 mai, Anna Vögtli de Bischoffingen a furat o ostie mare consacrată. Pe drum, constată că ostia devine tot mai grea, ajungând să cântărească aproape cât un adult. Se înspăimântează, aruncă ostia şi fuge. Mai târziu, a ajuns în acel loc o altă femeie, Margherita Schulmeister, care în fiecare zi trecea pe acolo cu turma sa de porci. Ajunsă în apropierea locului unde a fost aruncată ostia, porcii s-au oprit, fiindu-i cu neputinţă femeii orice încercare de a-i face să continuie drumul. Femeia a cerut ajutorul a doi bărbaţi care tocmai treceau prin zonă. Aceştia apropiindu-se au văzut ostia împărţită în şapte bucăţi, dintre care una centrală şi alte şase în jurul ei, asemenea unei flori. Partea centrală a ostiei a intrat în pământ şi nu a mai fost găsită. Pe acest loc s-a construit un Sanctuar Euharistic, care poate fi admirat şi astăzi.

Din nou miracolul ne oferă imaginea unei Prezenţe care are o greutate în istorie, care necesită să fie observată şi care nu se lasă folosită de scopuri nedemne de credinţă şi de Mister. O astfel de imagine trebuie să ne facă pe toţi să reflectăm la Prezenţa care ne vizitează şi la “greutatea” acesteia în vieţile noastre, atunci când primim Sfânta Împărtăşanie.

Liviu Ursu

Sursa:www.lanuovabq.it

O bucată de carne în schimbul unei Sfinte Liturghii

De Rino Cammilleri

Numărul 3 din 2013 al publicaţiei “Il Cedro”, prezintă o întâmplare care este demnă de a fi povestită. Bătrânul părinte Stanislas, preot al Preasfintei Inimi, a relatat povestioara unei călugăriţe în vârstă, care mai apoi a făcut-o cunoscută şi surorii Mary Veronica Murphy. Totul s-a petrecut într-o măcelărie din Luxemburg. În măcelărie se afla un căpitan, împreună cu măcelarul, când o bătrânică a venit să ceară o bucată de carne, pe care nu avea posibilitatea să o plătească. Bătrânica i-a spus măcelarului că îi va oferi în schimb Liturghia, la care tocmai mergea.

Cei doi, agnostici de fapt, au luat-o în râs, dar au rămas în joc. Bătrânica a plecat, dar după Liturghie s-a întors. La invitaţia celor doi a scris pe o bucăţică de hârtie: “Am oferit Liturghia pentru tine”. Măcelarul a pus hârtia pe un taler al balanţei, iar pe celălalt taler a pus o bucată de carne. A constatat cu stupoare că hârtia era mai grea. Apoi, a adăugat mai multe bucăţi de carne, dar rezultatul a rămas acelaşi. Impresionaţi, cei doi bărbaţi, i-au asigurat femeii carne în fiecare zi, în schimbul unei pomeniri la Liturghie. De atunci, căpitanul a început să meargă la Liturghie în fiecare zi. Unul din fiii săi a devenit călugăr iezuit, iar celălalt era părintele Stanislas, cel care ne-a făcut cunoscută această întâmplare.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:www.rinocammilleri.com

Isus a biruit răul. Noi cum facem?

Meditație pentru Duminica a IV-a din Post: Ev Mc 9, 17-32
Suntem în fața unei situații cu totul aparte: Isus este pe muntele Schimbării la față, cu trei dintre ucenici, în timp ce restul discipolilor se confruntă cu o problemă ce pare insurmontabilă. Sunt de ceva vreme cu Isus, l-au observat luptând cu răul, cu boala, cu moartea chiar. L-au văzut învingând și își dau seama că având un astfel de Maestru sunt și ei pe aceeași cale a luptei și a victoriei împotriva răului. Acum însă, când Isus lipsește de lângă ei, adversarul este de neînvins. Toată lumea pare dezamagită. Îndată ce Isus coboară de pe munte, tatăl disperat cade în fața lui Isus spunându-i: “I-am rugat pe ucenicii tăi, dar n-au reușit”.

Ucenicii nu reușesc să învingă răul! Ce fel de ucenici sunt? Și care e de fapt problema?

Una dintre probleme ar putea fi aceea că discipolii încearcă să lupte cu răul, punându-se în prima linie. Dar pățesc aproape ca acei exorciști improvizați din Faptele Apostolilor, atunci când încearcă să simuleze o exorcizare în numele lui Isus cel anunțat de Paul. Diavolul le răspunde: "pe Isus îl știu, pe Paul îl știu, dar voi cine sunteți?" și îi pune el pe fugă.

Încă nu conștientizează că adevărata luptă nu este între ei și cel rău, ci între Isus și cel rău. Ei trebuie să facă în așa fel încât să-l aibă pe Mântuitorul tot timpul lângă ei. Nici ei, nici noi nu suntem niciodată adevărații protagoniști, ci cu cât mai mult renunțăm la noi înșine și facem loc în viața noastră lui Isus, prin rugaciune și prin post, prin credința noastră, cu atât mai mult suntem învingători în numele Lui. Se înfăptuiește în viața noastră o tainică transformare, începută odată cu darul Botezului, dar pe care trebuie să o punem în practică în fiecare zi din viața noastră. O minunată transfigurare ce face ca viața Mântuitorului să umple tot mai mult viețile noastre.

Suntem și noi la fel ca ucenicii de la poalele muntelui Schimbării la față. Isus s-a înălțat la Ceruri, întru mărire, iar noi suntem, cel puțin aparent, singuri. Ce șanse avem să învingem într-o astfel de situație împotriva răului? Niciuna! Doar Isus poate învinge. De aceea, singura noastră opțiune este aceea de a-l aduce pe Isus în viața noastră prin credință. Ne-o spune însuși Mântuitorul: “Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia (adică muntelui Schimbării la față): Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.”

Avem puterea de a aduce lumina taborică în sufletul nostru; de a-l aduce pe Isus tot mai mult în viața noastră: doar astfel vom învinge răul. Doar în El, putem fi învingători. Sfântul Arhanghel Mihail, biruitorul celui rău, ne este exemplu: strigătul său de luptă, cel cu care învinge, nu este nimic altceva decât o minunată laudă adresată Creatorului: “Cine este ca Dumnezeu?”

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Mc 9, 17-32
”Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva.    Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.” 

Sursa