APOSTOLICAM ACTUOSITATEM V

Capitolul V: ORDONAREA ACTIVITĂŢII DE APOSTOLAT

23 - Apostolatul laicilor, individual sau colectiv, trebuie să fie inserat în mod corect în apostolatul întregii Biserici. Mai mult: legătura cu aceia pe care Duhul Sfânt i-a pus să conducă Biserica lui Dumnezeu (cf. Fapte 20, 28) este un element esenţial al apostolatului creştin. Nu este mai puţin necesară cooperarea între diverse iniţiative de apostolat, care trebuie organizată corespunzător de către Ierarhie.
Pentru a promova spiritul unităţii astfel încât să strălucească în întreg apostolatul Bisericii dragostea frăţească, să fie atinse scopurile comune şi să se evite rivalităţi dăunătoare, este absolut necesar să existe o apreciere reciprocă a tuturor formelor de apostolat în Biserică şi o coordonare corespunzătoare, respectându-se natura fiecăreia.
Acest lucru este în mod deosebit valabil atunci când o anumită activitate în Biserică cere armonia şi cooperarea apostolică dintre clerul regular şi diecezan, călugări şi laici.

24 - (Relaţiile cu Ierarhia) Este datoria Ierarhiei să favorizeze apostolatul laicilor, să-i ofere principii şi ajutoare spirituale, să orienteze exercitarea lui spre binele comun al Bisericii şi să vegheze la păstrarea doctrinei şi ordinii.
Desigur, apostolatul laicilor admite diferite tipuri de raporturi cu Ierarhia, în funcţie de diversele lui forme şi obiective.
Există în Biserică multe iniţiative apostolice care îşi au originea într-o alegere liberă din partea laicilor şi sunt conduse de judecata lor prudentă. Prin astfel de iniţiative, în anumite împrejurări misiunea Bisericii poate fi mai bine îndeplinită şi de aceea nu arareori ele sunt lăudate şi recomandate de Ierarhie. Dar nici o iniţiativă să nu-şi aroge numele de catolică fără consimţământul autorităţii bisericeşti legitime.
Anumite forme de apostolat al laicilor sunt recunoscute explicit de Ierarhie, în diferite feluri.
După necesităţile binelui comun al Bisericii, autoritatea bisericească poate alege şi promova în mod deosebit anumite asociaţii şi iniţiative apostolice care au un scop nemijlocit spiritual şi îşi poate asuma o răspundere specială faţă de ele. Astfel Ierarhia, orânduind în diverse moduri apostolatul în funcţie de împrejurări, leagă mai strâns anumite forme ale lui de propria sa misiune apostolică, păstrând totuşi natura proprie a fiecăreia şi deosebirea dintre ele şi fără a le răpi laicilor libertatea de acţiune necesară. Acest act al Ierarhiei se numeşte, în diferite documente bisericeşti, mandat.
În sfârşit, Ierarhia încredinţează laicilor anumite îndatoriri care se află într-o legătură mai strânsă cu îndatoririle Păstorilor: de pildă în expunerea învăţăturii creştine, în anumite acte liturgice, în grija pentru suflete. În virtutea acestei misiuni, laicii sunt total supuşi conducerii superioare bisericeşti cât priveşte exercitarea acestor funcţii.
Faţă de operele şi instituţiile din sfera temporală, rolul Ierarhiei bisericeşti este de a afirma şi a interpreta în mod autentic principiile morale ce trebuie urmate în acest domeniu; ea are, de asemenea, dreptul să se pronunţe, în urma unei analize atente şi a consultării unor persoane de specialitate, asupra conformităţii unor astfel de opere şi instituţii cu principiile morale şi să stabilească ce este necesar pentru păstrarea şi promovarea bunurilor de ordin supranatural.

25 - Episcopii, parohii şi ceilalţi preoţi regulari şi diecezani să nu uite că dreptul şi îndatorirea de a exercita apostolatul sunt comune tuturor credincioşilor, fie clerici, fie laici şi că laicii îşi au rolul propriu în edificarea Bisericii. De aceea să lucreze frăţeşte cu laicii în Biserică şi pentru Biserică şi să aibă o grijă deosebită să-i sprijine pe laici în operele lor apostolice.
Să fie aleşi cu grijă preoţi capabili şi bine pregătiţi pentru a susţine diversele forme de apostolat al laicilor. Cei care se dedică acestei slujiri în virtutea misiunii primite din partea Ierarhiei reprezintă Ierarhia în acţiunea ei pastorală; fiind pururi ataşaţi cu fidelitate spiritului şi învăţăturii Bisericii, ei trebuie să favorizeze relaţii corespunzătoare între laici şi Ierarhie; trebuie să lucreze cu dăruire pentru alimentarea vieţii spirituale şi a simţului apostolic al asociaţiilor catolice care le sunt încredinţate; să le asiste în activitatea apostolică prin sfat înţelept şi să le favorizeze iniţiativele; stabilind un dialog continuu cu laicii, să cerceteze cu atenţie care sunt formele care pot face mai rodnică acţiunea apostolică; să dezvolte spiritul de unitate atât înlăuntrul asociaţiei respective cât şi între ea şi celelalte.
În sfârşit, călugării şi călugăriţele să preţuiască activitatea apostolică a laicilor şi, după spiritul şi normele institutelor lor, să se dedice cu bucurie sprijinirii ei; să se străduiască să susţină, să ajute şi să completeze lucrarea preotului.

26 - (Mijloace de colaborare)
În dieceze să existe, pe cât posibil, consilii care să suţină lucrarea apostolică a Bisericii atât în domeniul evanghelizării şi al sfinţirii cât şi în cel caritativ, social şi în altele printr-o colaborare corespunzătoare între clerici, călugări şi laici. Aceste consilii vor putea sluji la coordonarea dintre diferitele asociaţii şi iniţiative ale laicilor, respectând natura proprie şi autonomia fiecăreia.
Astfel de consilii să existe, dacă e posibil, şi la nivel parohial sau interparohial, interdiecezan precum şi la nivel naţional şi internaţional.
Mai mult, să fie constituit pe lângă Sfântul Scaun un secretariat special în slujba şi pentru promovarea apostolatului laicilor, ca un centru înzestrat cu mijloace adecvate pentru a oferi informaţii despre diferitele iniţiative apostolice ale laicilor, pentru organizarea unor cercetări asupra problemelor ce se ridică actualmente în acest domeniu şi pentru a sprijini cu sfaturile sale Ierarhia şi pe laici în activitatea apostolică. În acest secretariat să fie reprezentate diferitele mişcări şi organizaţii apostolice ale laicilor existente în lumea întreagă şi, alături de laici, să colaboreze şi clerici şi călugări.

27 - (Colaborarea cu ceilalţi creştini şi cu necreştini) Patrimoniul evanghelic comun şi îndatorirea comună, care decurge din el, de a da mărturie creştină recomandă şi adesea pretind colaborarea catolicilor cu ceilalţi creştini, fie individuală, fie înfăptuită de comunităţile bisericeşti, în diferite acţiuni sau în asociaţii pe plan naţional şi internaţional.
Valorile umane comune cer, nu rareori, şi de la creştinii ce urmăresc scopuri apostolice o colaborare cu aceia care nu se declară creştini dar recunosc aceste valori.
Prin această colaborare dinamică şi prudentă care este de mare importanţă în activităţile pământeşti, laicii dau mărturie pentru Cristos, Mântuitorul lumii, şi pentru unitatea familiei umane.

Capitolul VI: FORMAŢIA ÎN VEDEREA APOSTOLATULUI

28 - Apostolatul îşi poate atinge eficacitatea deplină numai cu condiţia unei formaţii multiple şi integrale; aceasta este cerută nu numai de progresul continuu, spiritual şi doctrinal, al laicului, ci şi de diferitele împrejurări legate de lucruri, de persoane şi de îndatoririle la care trebuie să-şi poată adapta activitatea. Această formaţie la apostolat trebuie să se întemeieze pe principiile afirmate şi proclamate de către Conciliu. În afară de formaţia comună a tuturor creştinilor, multe dintre formele de apostolat cer şi o formaţie specifică şi particulară datorită diversităţii persoanelor şi împrejurărilor.

29 - (Principii pentru formarea laicilor în vederea apostolatului)
Deoarece laicii participă într-un mod specific la misiunea Bisericii, formaţia lor apostolică primeşte o caracteristică specială de la însăşi natura seculară proprie laicilor şi de la spiritualitatea ei specifică.
Formarea la apostolat presupune o pregătire umană integrală, conformă cu personalitatea şi condiţiile de viaţă ale fiecăruia. Într-adevăr, laicul, cunoscând bine lumea contemporană, trebuie să fie un membru al societăţii proprii şi să se afle la nivelul ei de cultură.
În primul rând, însă, laicul trebuie să înveţe să îndeplinească misiunea lui Cristos şi a Bisericii, trăind din credinţă misterul divin al Creaţiei şi al Răscumpărării sub călăuzirea Duhului Sfânt care dă viaţă Poporului lui Dumnezeu şi care îi inspiră cu putere pe toţi oamenii să iubească pe Dumnezeu Tatăl şi, în El, lumea şi oamenii. Această formaţie trebuie considerată baza şi condiţia oricărui apostolat rodnic.
În afară de formaţia spirituală, e necesară o solidă pregătire doctrinală, şi anume teologică, etică, filozofică, adaptată vârstei, condiţiei şi înzestrării fiecăruia. Să nu fie neglijată importanţa culturii generale alături de formaţia practică şi tehnică.
Pentru a cultiva bunele relaţii umane, trebuie cultivate valorile cu adevărat omeneşti, în primul rând arta convieţuirii şi colaborării frăţeşti precum şi a stabilirii dialogului cu semenii.
Însă deoarece formarea laicului pentru apostolat nu se poate limita la instruirea teoretică, în mod gradat şi prudent, încă de la începutul formaţiei sale, laicul să înveţe să privească, să judece şi să facă totul în lumina credinţei, să se formeze şi să se perfecţioneze pe sine împreună cu ceilalţi prin acţiune şi astfel să intre activ în slujba Bisericii. Această formaţie, care trebuie mereu perfecţionată în funcţie de maturizarea persoanei umane şi de evoluţia problemelor, cere o cunoaştere tot mai profundă şi o acţiune tot mai adaptată. În îndeplinirea tuturor exigenţelor formaţiei trebuie să se ţină seama mereu de unitatea şi integritatea persoanei umane, astfel încât să-i fie ocrotite şi sporite armonia şi echilibrul.
În acest fel laicul se inserează profund şi activ în însăşi realitatea sferei temporale şi participă eficient la mersul ei şi, în acelaşi timp, ca membru viu şi martor al Bisericii, o face prezentă şi activă în sânul realităţilor pământeşti.