Anul 2014 se anunță a fi anul producțiilor
cinematografice cu temă religioasă. Vom putea vedea pe marile ecrane
filme precum „Son of God", „Noah", „Exodus", care implică mari actori și
regizori și care ajung să coste și sute de milioane de dolari. Marile
companii producătoare investesc și se luptă să cucerească segmentul de
public creștin, dar vor reuși?
Paramount
Pictures, în parteneriat cu New Regency Productions, a hotărât să
investească 125 de milioane de dolari în filmul „Noah", regizat de
Darren Aronofsky, iar 20th Century Fox l-a cooptat pe regizorul Ridley
Scott pentru filmul „Exodus", rolul lui Moise fiind jucat de actorul
Christian Bale. Riscurile pe care și le asumă atât casele de producție,
cât și regizorii și actorii principali vin în urma succesului neașteptat
de anul trecut al miniseriei „Biblia", difuzat pe History Channel și care revine anul acesta pe marile ecrane sub numele „Son of God".
Miniseria,
care a dramatizat conținutul Bibliei în cinci episoade a câte două ore,
s-a bucurat de o audiență uimitoare de 95 de milioane de
telespectatori, motiv pentru care Hollywoodul simte că e un moment bun
pentru a face profit de pe urma relatărilor biblice.
Însă
există o mare diferență între a realiza o serie de filme-documentar
pentru micul ecran, cu scopul principal, de a ilustra cât mai exact
Biblia, și a face filme 3D, cu efecte speciale, pentru marele ecran.
Hollywoodul a stârnit numeroase controverse aprinse în trecut, când a
tratat teme religioase. Personajele biblice sunt privite ca sacrosancte,
iar Hollywoodul rănește audiența profund creștină atunci când își
impune propria viziune aspra lor. De aceea, pentru o lungă perioadă de
timp, până în prezent, audiența creștină, văzută ca fiind dificilă, a
fost intenționat ignorată.
Caz de studiu: Noe
Blockbusterul
„Noah" nici nu a ajuns pe marile ecrane și a început să cauzeze
controverse și conflicte între compania producătoare, care încearcă să
își protejeze investiția, și regizor, care impune o viziune proprie ce
trebuie să fie pe placul persoanelor de orice religie, dar și al
ateilor. Pare o situație din care nimeni nu va fi mulțumit, nici
compania, nici regizorul, dar nici publicul.
Paramount a
devenit sceptică privind desfășurarea unui Noe cu mari conflicte
interioare și a hotărât să facă teste pentru a vedea cum răspund
creștinii. Regizorul, căruia nu i s-a mai întâmplat asta niciodată, a
fost profund rănit în orgoliul creator și nu a vrut ca totuşi cineva să
vadă secvențe din filme înainte de vreme.
Creștinii recrutați au semnalat mai multe probleme, fiind deranjați de lipsa de fidelitate față de povestea din Biblie, dar mai ales de Noe, un personaj extrem de negativ, sumbru, bețiv și, în general, „intens" în toate sensurile negative, scrie The Hollywood Reporter.
Totuși decizia companiei a fost să sprijine viziunea regizorului și, astfel, proiectul a putut continua. Vicepreședintele Paramount a mărturisit că vor lansa o campanie de publicitate menită să comunice faptul că filmul este mai mult rodul imaginației lui Aronofsky.
Comparând filmul cu miniseria „Biblia", acesta a declarat că dacă miniseria a fost eficientă în respectarea Bibliei și în comunicarea cu audiență creștină, acest film este „mai mult creativ, și de aceea ar fi mai corect să spunem că a fost inspirat din povestea lui Noe".
Unul dintre creștinii care au fost chemați la test nu a putut să spună decât că Noe este „un nebun religios, irațional" care este fixat pe probleme moderne, precum suprapopularea planetei și degradarea mediului înconjurător.
Studioul și principalul său consultant în materie de religie, Grace Hill Media, spun că au primit reacții pozitivii din partea mai multor lideri religioși. Pastorii Bisericii Hillsong (o megabiserică penticostală) au văzut filmul și au fost de acord să îl sprijine în comunități. Ben Field, directorul Departamentului de film și televiziunii al bisericii spune că, „dacă te aștepți să fie cuvânt cu cuvânt din Biblie, o să ai un șoc. Creștinii se pot supăra, dar noi suntem entuziasmați că un studiu precum Paramount investește în filme religioase."
Care este concluzia? Pastorul Bisericii Hillsong a promovat filmul în fața câtorva mii de credincioși, spunând: „Vă veţi delecta vizionându-l, dacă nu sunteți prea religioși."