Dr. Danielle Sheypuk
se află în scaunul cu rotile de la vârsta de doi ani. Însă handicapul
nu i-a alterat puternica ambiție. Pe lângă faptul că dr. Sheypuk este
psiholog, militant pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și
comentator media, ea a rupt baremele frumuseții, devenind primul model
din istorie care a „pășit" pe podiumul de la Săptămâna Modei din New
York în scaunul ei cu rotile.
Handicapul tinerei de numai 36 de ani a fost cauzat de o boală ereditară, denumită atrofie musculată spinală, scrie Medical Daily.
Boala de care suferă dr. Sheypuk este incurabilă, iar tratamentele
aplicate în acest caz ajută doar la prevenirea complicațiilor și la
stăpânirea simptomelor.
Afecțiunea cumplită nu i-a „furat"
însă curajul cu care a sfidat idealurile frumuseții promovate în lumea
modei, unde standardele privind aspectul sunt deosebit de stricte. Iar
în acest mod, dr. Sheypuk a făcut un pas imens pentru reconstruirea
încrederii în sine a tuturor celor care nu ating rigorile acestor
standarde. Mai mult, în 2012, ea a fost distinsă cu titlul de Ms.
Wheelchair New York.
„Oamenii cu dizabilități trebuie să
vadă asta. Este o metodă de creștere a încrederii în sine. Poate
transmite gândul că «dacă ea face asta și eu o pot face. Cui îi pasă de
scaunul meu cu rotile?»", a declarat dr. Sheypuk, citată de Huffington Post.
Totodată,
ea remarcă faptul că publicul alcătuit din persoane cu handicapuri, ale
căror obiceiuri nu sunt mereu diferite de ale celorlalți oameni, este
un public ignorat de către industria modei. „Persoanele cu dizabilități
sunt o piață liberă a consumatorilor, în ceea ce privește moda. Citim
reviste, facem cumpărături în magazine, dar nimic nu ne este adresat
vreodată nouă."
Pe contul de Instagram al lui dr. Sheypuk poți vedea imagini inedite de la Săptămâna Modei și poți observa cum a radiat tânăra pe podiumul pe care a defilat în căruciorul ei cu rotile.
Necesitatea prezenței unor modele de urmat
Inițiativa
a pornit de la designerul Carrie Hammer, care a dorit să schimbe puțin
modul în care femeile își percep imaginea de sine. Astfel, ea a ales să
aducă pe podium „modele de urmat", după cum a declarat artista pentru Huffington Post.
„Este atât de important pentru mine ca femeile să aibă o imagine
pozitivă despre corp și să fie puternicite în carieră și în viața lor.
Linia mea de haine face rochii care să se potrivească femeilor. Nu facem
rochii în care femeile trebuie să se potrivească", susține Hammer.
Drept
rezultat, cei din public au simțit fiori atunci când au fost martori la
defilarea lui Sheypuk, și acest lucru i-a ajutat să plece de la
eveniment simțindu-se mai puternici, mărturisește artista.
Și mai multe inițiative
În
ultima perioadă, am fost martorii unui fenomen de reinventare a
standardelor nerealiste ale frumuseții, menit să le reconstruiască
încrederea în sine a celor care aspiră, ori se simt amenințați de ele.
Videoclipul realizat de Globl Democracy sau campania Dove Evolution
sunt doar două exemple care stau mărturie faptului că perfecțiunea
poate fi atinsă, cel puțin pe „hârtie", prin intermediul artificiilor.
Procesul de atingere a idealului de frumusețe este realizat prin
intermediul produselor de machiaj, de aranjare a părului, toate
încununate, adesea, de prelucrarea imaginii, cu stil și talent, în
programe specializate de manipulare a fotografiilor.
Însă
inițiativele îndrăznețe au încercat în diferite feluri să readucă la
realitate aceste standarde mult prea ridicate ale frumuseții, cu care
suntem bombardați, poate, zilnic. Regatul Unit, de exemplu, a recurs la
metoda de cenzurare a imaginilor prelucrate digital, care prezintă
modele cu un aspect impecabil și, totodată, nerealist, scrie The Collegian.
De asemenea, în cadrul Săptămânii de Modă de la NY de anul acesta,
brandul DKNY a ales să își prezinte colecțiile de haine și prin
intermediul „oamenilor reali", nu numai cu ajutorul modelelor.
Iar anul trecut, organizația elvețiană de apărare a drepturilor persoanelor cu handicap, Pro Infirmis, a avut îndrăzneața inițiativă
de a crea manechine după corpul persoanelor cu dizabilități. Astfel,
modele de plastic cărora le lipsea un membru, care aveau o formă
deformată a corpului sau baston au fost amplasate în vitrinele
magazinelor de pe cea mai cunoscută stradă din Zurich, Bahnhofstasse.
Poate
însă cel mai emoționant manifest realizat în scopul de redescoperire a
frumuseții adevărate se regăsește într-o scrisoare adresată de un tată
fiicei sale și tuturor femeilor din lume „care au nevoia să audă cuvintele unui tată". În epistola sa, Kelly M. Flangan i-a explicat fetiței sale de numai patru ani
cum ar trebui să privească sensul cuvintelor cu care sunt bombardate
femeile într-un raion de cosmetice și i-a dezvăluit acel element secret
care o face cu adevărat frumoasă: „Unde se ascunde frumusețea ta? În
interior."