marți, 18 februarie 2014

De ce să fii mediator?

Deseori vedem în lume nedreptăți, copii și bătrânei ce își caută deptatea dar nu o găsesc, și noi, cu mintea noastră bună, am vrea să-i ajutăm cumva, mai mult decât cu simple sfaturi. Tot vorbim noi între noi ce am putea face pentru a realiza o lume mai bună, dar acum există o soluție, și încă una bună, aceea de a deveni mediatori. Dacă vei citi în continuare, cronica luată de pe http://chinezu.eu/2014/02/04/medierea-ce-este-cum-functioneaza-si-pe-cine-ajuta/, vei înțelege mai bine cum poți și tu ajuta!

Cine te informează, care sunt costurile şi tipurile de conflict supuse medierii
1. Conform legii Legii nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, informarea asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar. Informaţiile despre mediatori sunt publice şi uşor de accesat. Chiar dacă legea medierii a apărut în 2006, ea a luat amploare în 2013, odată cu obligativitatea de informare cu privire la avantajele acestei proceduri. Astfel, lista completă a mediatorilor autorizaţi din România se găseşte pe site-ul Consiliului de Mediere (www.cmediere.ro) sau în listele afişate în anumite instanţe judecătoreşti. În afară de internet (site-uri şi bloguri tematice), alte soluţii de „acces“ ar mai fi prin intermediul avocaţilor sau prin recomandări din partea celor care au apelat la mediere.
2. Şedinţa obligatorie de informare cu privire la avantajele medierii (din 1 august 2013) şi şedinţa de mediere, deşi ambele fac parte din procesul de mediere, sunt două lucruri distincte. Prima face parte din măsurile luate de legiuitor în vederea degrevării instanţelor, este gratuită şi obligatorie în materiile prevăzute de art 13, Legea 115/2012. Dacă în urma informării, chiar având dosar pe rol, părtile doresc să soluţioneze conflictul prin mediere, atunci acestea încheie un contract de mediere cu biroul de mediator şi, din acest moment plătesc în cote egale (sau după cum hotărăsc) activitatea mediatorului sub forma unui onorariu, onorarii care pot varia între 400-800 lei/şedinţă.
3. Câteva exemple: neînţelegerile dintre soţi (divorţ, stabilirea exercitării autorităţii părinteşti, partaj, contribuţia la întreţinerea copiilor etc.), partaj succesoral (moştenire), conflicte care se referă la relaţiile de vecinătate (posesie, grăniţuire, strămutare de hotare şi orice alt conflict cu acest subiect), protecţia consumatorilor (cetăţeanul a primit un produs defectuos, nu s-au respectat clauze contractuale sau garanţii, existenţa unor clauze abuzive etc.), împrumuturi neachitate (credite, leasing-uri), litigiile de muncă, litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei (cu câteva excepţii) etc.
Nu toate conflictele pot fi supuse medierii (de exemplu, atunci când cetăţeanul a primit o amendă din partea statului, pentru că nu se poate negocia amenda), dar în principiu este vorba de orice cauză privind drepturi asupra cărora părţile pot dispune. De asemenea, tot conform legii, drepturile strict personale nu pot face, nici ele, obiectul medierii. Prin drepturi personale, se înţeleg drepturile privitoare la statutul persoanei, fără conţinut economic (stabilirea de paternitate, litigiile legate de religie, cultură, numele persoanei, dreptul la viaţă, sănătate şi integritate corporală, drepturile referitoare la onoare, reputaţie, dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice, artistice ori literare, de inventator etc.). De pildă, doi părinți care aleg să divorțeze prin procedura de mediere nu pot dispune prin acord ca fiul lor minor să nu fie școlarizat în nicio instituție – prin urmare, să i se interzică practic dreptul la educația generală obligatorie.

Portretul mediatorului
1. Poate deveni oricine mediator?
Aceeaşi lege, citată mai sus, spune că poate deveni mediator orice persoană care are capacitate deplină de exerciţiu şi care are studii superioare. Chiar şi un absolvent de Litere? Da! Şi nu numai. În acest moment, legea permite autorizarea mediatorului indiferent de profilul studiilor superioare: limbi străine, psihologie, istorie, maşini, calculatoare etc. Cunoștințele mediatorului în domeniile conexe medierii se vor resimți, cu siguranță, pe parcursul întregului proces. Studiile juridice nu sunt cerute în profesia de mediator, abilităţile de comunicare, da. După modul în care este abordat conflictul, medierea poate fi facilitativă, evaluativă, tranformativă şi narativă. Medierea practicată în Romania este cea facilitativă, adică mediatorul se concentrează asupra facilitării comunicării dintre părţi, prin tehnici specific, ajutându-le să comunice eficient pe subiectul conflictului şi să găsească împreună modalitatea de rezolvare. Medierea evaluativă este practicată de mediatorii cu experienţă extinsă în domeniul juridic (judecători, de exemplu) şi constă în poziţionarea mediatorului în calitate de expert. Astfel, el prezintă variantele care pot fi obţinute în instanţă, iar părţile negociază soluţii între aceste variante.
2. Medierea se poate realiza de unul sau mai mulţi mediatori.
În cazul în care avem de-a face cu doi sau mai mulţi mediatori, procedura în sine se numeşte co-mediere. Co-medierea poate avea loc, 1. la alegerea mediatorului solicitat iniţial de parte/părţi, cu acordul acestora şi 2., la solicitarea uneia dintre părţile (sau a părţilor) implicate în procedură. Pentru a se evita situaţiile de haos şi, mai ales, pentru ca procedura să fie cât mai eficientă şi productivă, în cazul în care mediatorii nu se cunosc sau nu au mai avut împreună astfel de proceduri, este recomandat ca aceştia să se întâlnească separat, să discute în detaliu şi să îşi stabilească strategia pe care o vor aborda. Acest aspect poate necesita mai mult timp. Co-medierea mai este recomandată şi în cazul in care o parte aparţine unui anumit grup etnic, iar atunci se selectează un mediator care să aparţină aceluiaşi grup etnic sau comunitate, pentru că, astfel, câştigă încrederea părţii respective.
3. Poate mediatorul refuza preluarea unui caz? Aşa cum părţile pot refuza apelarea la această procedură, şi în cazul mediatorilor se poate petrece acest lucru. Refuzul intervine atunci când una din părţi este o persoană apropiată, fiind afectate, astfel, principiile neutralităţii şi ale imparţialităţii. Sau atunci când în e vorba de un caz mai dificil pentru care nu se simte suficient de pregătit. „Eu, de exemplu, nu mai doresc sa preiau cazuri de divorţ în care sunt implicaţi şi minori. Am avut un singur caz şi am rămas uimită să văd că, pentru părinţi, minorii devin practic în partajul bunurilor comune. După această experienţă, am decis să mă ţin departe de acest domeniu“, argumentează Delia Daniu. Oricare ar fi motivaţia, de încălcare a unui principiu sau de natură emoţională, este recomandat ca mediatorul să le comunice părţilor de ce nu poate „juca“ acest rol şi să le recomande căutarea unui altuia. Încrederea este un element-cheie, practic, este punctul de plecare prin care îţi atragi clientul.
4. Dacă vreau să divorţez, găsesc un mediator specializat în acest domeniu?
Mediatorul poate fi specializat în mai multe domenii, însă acesta are, în același timp, și posibilitatea de a se orienta spre o anumită nișă, în funcție de aptitudinile, experiența și background-ul său profesional. În această situație, va fi mult mai pregătit într-un anumit domeniu și, deci, și mai eficient în procedurile desfășurate. În acest moment, prea puţini mediatori sunt specializaţi pe un anumit domeniu (există doar mediatori bancari), ei trebuie să fie capabili să medieze atât divorţuri, cât şi conflicte între societăţi comerciale, pentru că vorbim despre oameni, nu despre „speţe“. În viitor, există posibilitatea ca unii mediatori să fie cunoscuţi pentru experienţa în medieri care se referă la divorţuri, alţii în medieri care se referă la succesiuni, conflicte din domeniul bancar, al asigurărilor, sau medieri de malpraxis. Dar, în ceea ce priveşte strict specializarea ca mediator, aceasta nu se încheie odată cu absolvirea cursului. În fiecare an trebuie urmate cursuri de formare continuă.
5. Avocatul poate fi şi mediator?
Nu, în următorul context: un avocat care ia dosarul unui client nu poate exercita şi profesia de mediator pentru cele două părţi. Dacă medierea nu s-a încheiat cu un acord de mediere, atunci mediatorul care este şi avocat nu poate reprezenta în instanţă pe una din părţile care au participat la mediere. Profesionistul respectiv trebuie să aleagă în ce calitate preia conflictul: ori mediator până la capăt, ori avocat până la capăt (art 36, legea 192/2006). Există o serie de profesii care sunt incompatibile cu cea de mediator, conform propriilor legi de organizare. De pildă, judecătorii și procurorii în funcție sunt incompatibili cu orice alte funcţii publice sau private, incluzând astfel și medierea.
Pentru o mai bună înţelegere a diferenţelor dintre un avocat şi un mediator, Iulia-Cristina Uţă explică: „Prin definiţie, mediatorul este specialist în comunicare, avocatul în ştiinţe juridice. Avocatul reprezintă interesele clientului care l-a angajat, mediatorul este angajat de ambele părţi şi depune toate eforturile pentru ca interesele ambelor părţi să fie satisfăcute prin acordul de mediere. Avocatul este părtinitor, mediatorul este imparţial. Avocatul este un luptător pentru client de multe ori în detrimentul celeilalte părţi. Mediatorul este un pacificator, urmărind soluţia win-win, prin care ambele părţi trebuie să câştige în urma medierii“.

DECI VREI SĂ FACI O LUME MAI BUNĂ?