miercuri, 19 februarie 2014

Concurs: Scriitor în comunism (niște amintiri) de Ștefan Agopian

Librărie.net vă oferă trei exemplare din volumul de amintiri semnat de Ștefan Agopian, Scriitor în comunism (niște amintiri) . Pentru a câștiga, răspunde în comentarii la întrebarea de mai jos.
În Scriitor în comunism Ștefan Agopian ne oferă o descriere plină de umor a drumului său prin viață, presărată cu dezvăluiri picante despre unii reprezentanți de marcă ai literaturii române. Volumul schițează traseul pe care un tânăr din România comunistă trebuia să-l parcurgă dacă dorea să publice și să fie recunoscut ca scriitor. Pentru el, a fost un drum sinuos, cu multe obstacole și o lungă perioadă de așteptare până la apariția primei cărți. A fost student, felcer în armată, apoi șomer – timp în care a stat mai mult ascuns, pentru a nu fi prins de miliție și acuzat de parazitism – însă nu s-a demoralizat, fiind convins că destinul său este să ajungă scriitor.
Ce l-ați întreba pe Ștefan Agopian dacă ați fi biograful scriitorului?
Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți. Concursul va dura o săptămână. Mult succes !