„Limbajul” muzicii, așa cum e descifrat de creier

Improvizațiile muzicale activează regiuni ale creierului asociate vorbirii și interpretării structurii propozițiilor rostite, însă, în același timp, trec în stare inactivă zonele cerebrale cu rol în interpretarea înțelesului frazelor spuse, au observat experții de la Universitatea "Johns Hopkins". 

„În acest studiu, am arătat că există o diferență fundamentală între modul în care sensul este procesat pentru muzică și pentru limbaj, de creier. Mai exact, cheia către comunicarea muzicală este procesarea sintactică, nu semnatică. Între timp, noțiunile convenționale de semantică nu se pot aplica prelucrării muzicii în creier", a declarat autorul studiului, prof. asociat Charles Limb.

La cercetare au participat 11 muzicieni profesioniști de jazz. „Jazzul este poate unul dintre cele mai bune modele de studiere a creativității spontane", este de părere Limb, citează Live Science.

Voluntarii au luat parte la un exercițiu de 10 minute, denumit trading fours. Ei au improvizat fragmente muzicale solo ca răspuns la momentele muzicale create pe loc de ceilalți participanți, „elaborându-le și modificându-le pe parcursul prestației". În tot acest timp, activitatea cerebrală a fost scanată prin intermediul tehnologiei de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (IRMF).

În urma rezultatelor, experții au observat o creștere a activității la nivelul girusului frontal și girusului temporal superior posterior, în momentele de improvizație purtate ca o conversație muzicală între voluntari. Ambele regiuni din creier joacă un rol important în procesarea sintactică a limbajului sau a structurii frazei. În același timp, girusul unghiular și cel supramarginal, zone implicate în înțelegerea cuvintelor, au fost dezactivate.

„Când doi muzicieni de jazz par pierduți în gândurile lor în timpul unui trading fours, ei nu își așteaptă doar rândul lor de a cânta. În schimb, folosesc zonele sintactice ale creierului pentru a procesa ceea ce aud, astfel încât să răspundă prin interpretarea unei noi serii de note care nu au mai fost compuse ori practicate anterior", a explicat Limb.

Experiența senzorială auditivă este receptată de creierul nostru într-un mod extrem de complex, care crește activitatea în multe regiuni cerebrale. De exemplu, versurile unei melodii sunt receptate prin intermediul zonelor Wernicke (girus temporal superior) și Broca, scrie Discovery. Sunetele activează lobii frontali și temorali, iar ritmul, înălțimea și melodia sunt receptate, cel mai probabil de celulele din emisfera dreaptă a creierului. Activitatea cortexului motor va crește, de asemenea, dacă îți vei mișca corpul în timp ce asculți muzică (prin dans, de exemplu).

Citește și: Cum procesează creierul sunetele vorbirii

 Foto: stockvault.net 

Sursa

Următorul pas? Filme 3D în 360 de grade!

Americanii de la Condition Zero lucrează la primul film 3D în 360 de grade pentru posesorii ochelarilor pentru realitate virtuală 3D Oculus Rift.

Apariția primului TV trebuie să fi fost un șoc pentru părinții sau bunicii noștri, iar eu am prins momentul de trecere de la imaginea alb-negru la cea în culori. Poate nu la fel de tare m-a impresionat momentul în care am văzut primul film 3D, deși imersiunea aproape totală pe care am simțit-o scufundându-mă virtual în adâncul unui ocean va rămâne la loc sigur în dosarul meu de amintiri. La fel de memorabilă este și prima întâlnire cu prima pereche de ochelari virtuali care m-a „plantat” direct într-un joc video.
Acum, odată cu apariția unor ochelari VR performanți, precum Oculus Rift, se deschide și oportunitatea vizualizării unor filme 3D, dar nu ca și când te-ai uita la un ecran, ca la cinema, ci intrând direct în miezul acțiunii. Imaginează-ți că într-un film ai putea să întorci capul și să vezi tot decorul, nu numai o scenă care se desfășoară în fața ta. Exact la un astfel de film s-au gândit cei de la Condițion One cu a lor producție Zero Point. Din păcate, filmul nu este unul artistic, ci doar un documentar, dar este cu atât mai spectaculos cu cât acesta conține scene de la antrenamentele simulate de Departamentul de Apărare al SUA, din laboratoarele de cercetare de la Universitatea Stanford și întâlniri cu dezvoltatori și hackeri, toate având o simgură temă, cea a realității virtuale și a posibilelor utilități ale acesteia.
Filmul va fi lansat anul acesta, dar există deja posibilitatea de a vedea o avancronică a documentarului pe site-ul Reelhouse. Puteți schimba perspectiva de vizualizare mișcând pur și simplu mouse-ul în orice direcție. Ce-i drept, acesta nu este vizibil în 360 de grade și în 180 de grade, ca și când ai vedea totul pe un ecran curbat.

Sursa

Călătorie spre descoperirea sinelui: Cât de multe cunoști despre tine?

Alături de tine petreci cea mai mare parte a vieții tale și, cu toate acestea, te cunoști mai puțin decât crezi, sunt de părere experții în psihologie. Să te cunoști pe tine însuți, la nivelul cel mai personal, ar trebui să devină o prioritate în viața ta, pentru că, așa cum spunea Lao Tzu, „cel care îi cunoaște pe ceilalți e învățat, cel care se cunoaște pe sine este înțelept".

Autocunoaşterea este esențială fiecăruia dintre noi, pentru a ne descoperi slăbiciunile, puterile, lucrurile care ne motivează, talentele nedescoperite și multe ale informații prețioase care ne pot crește succesul în toate planurile vieții.

Prin propriul exemplu, liderii adevărați au demonstrat cât de importantă este abilitatea de a te aventura în călătoria de cunoaștere a sinelui. Unul dintre aceștia a fost Steve Jobs, de la Apple, care și-a dezvoltat o abilitate extraordinară de autoacceptare și autocunoaștere. Iar această capacitate a fost unul din atuurile care i-au adus succesul fantastic de care s-a bucurat.

„Pentru a deveni un lider, trebuie să devii tu însuți, să fii creatorul propriei vieți. Să te cunoști pe tine însuți este cea mai dificilă sarcină cu care se confruntă fiecare dintre noi. Dar până când nu te cunoști cu adevărat, puncte forte și puncte slabe, până nu știi ce vrei să faci și de ce vrei să o faci, nu poți reuși în nimic, decât în cel mai superficial sens al cuvântului", scria prof. Warren Bennis în cartea sa, On Becoming a Leader.

De ce cunosc atât de puține despre mine?

Fiecare dintre noi este actor pe scena propriei vieți. Nu ne vedem acțiunile decât printr-o prismă a subiectivității, iar în momente dificile recurgem la scuze și justificări pentru a ne proteja, în loc să ne autoanalizăm și să ne descoperim.

„Atunci când eșuăm, găsim explicații și scuze. Facem acest lucru, pe de-o parte, pentru a ne proteja stima de sine, dar acest lucru conduce la o lipsă a înțelegerii de sine, care ne-ar permite să ne îmbunătățim", scrie dr. Ronald Riggio, profesor de leadership și psihologie organizațională la Colegiul Claremont McKenna, într-un articol pentru Psychology Today.

Anumite atribute care ne caracterizează, precum inteligența, atractivitatea aspectului exterior sau gradul de creativitate, sunt dificil de autoanalizat, susțin experții de la Universitatea Washington, St. Louis. Motivul stă în miza introspecției sincere a eului. „Toată lumea vrea să fie văzută drept inteligentă sau atrăgătoare, dar nu vom judeca aceste trăsături în cazul nostru", este de părere dr. Simine Vazire. O analiză a sinelui ne-ar putea descoperi faptul că nu suntem la fel de buni precum credeam, lucru care ne-ar putea demoraliza. Un lucru asemănător sugera și dr. Riggio, care sublinia faptul că oamenii au tendința de a se supraevalua în raport cu ceilalți din jur.

Cum mă pot cunoaște mai bine?

Concluziile cercetării realizate de dr. Vazire arată că prietenii noștri ne pot oferi mai multe detalii despre cine suntem cu adevărat. „Pentru că nu este amenințător pentru noi să recunoaștem că prietenii noștri nu sunt geniali, dar este mult mai amenințător pentru noi să admitem că noi nu suntem geniali", explică experta.

Dr. Riggio subliniază însă că cei care ne observă au tendința de a ne învinovăți pentru acțiunile noastre. „Noi avem tendința de a da vina pe situație, în timp ce ceilalți dau vina pe noi." De aceea, el e de părere că este important să analizăm „la rece" atât întreaga situație, incluzând aici stimulii din exterior despre care afirmăm că ne-au influențat acțiunile, dar și propria responsabilitate asupra faptelor noastre.

Sandy Grason, autoarea cărții Journalution: Journaling to Awaken Your Inner Voice, Heal Your Life and Manifest Your Dreams, propune o metodă de cunoaștere a sinelui prin sinceritate și scris. PsychCentral a extras câteva teme formulate de Grason, iar pentru fiecare e nevoie de 10 minute pentru a răspunde. Una dintre acestea presupune enunțarea tuturor acelor subiecte de discuții pe care nu îți dorești să le porți. De exemplu, o formulare propusă de autoare este „nu vreau să scriu despre faptul că relația mea se va destrăma..." Astfel vei reuși să țintești către lucrurile asupra cărora ai nevoie să lucrezi.

Grason le propune celor care vor să se cunoască să se descrie exact așa cum se văd în momentul respectiv și, totodată, să analizeze imaginea sinelui din trecut, așa cum îl văd ei azi. Ea îi încurajează pe cei care au pornit în căutarea sinelui să mediteze la lucrurile care le plac și care îi fac fericiți și apoi să descopere care sunt cele 10 cele mai minunate calități ale lor. Nu în ultimul rând, un alt exercițiu interesant este imaginarea unei conversații cu tine însuți, aflat la vârsta de 99 de ani. În această discuție poți încerca să afli sfaturile pe care ți le-ar oferi sinele tău ajuns tot mai înțelept, pe baza experienței.

Foto: stockvault.net

 

Sursa

Concurs de recenzii pentru filme nominalizate la Oscar

Revista Echinox vă invită să recenzați unul dintre filmele nominalizate la Oscar. Nu trebuie să fie filmul anului, trebuie doar să-i convingeți voi de asta.

Recenzia cea mai faină va fi răsplătită cu filme și cărți și publicată în Revista Echinox.

Data limită: 2 martie 2014, Dimensiunea textului: 400 – 800 de cuvinte. Recenziile pot fi trimise la adresa: echinox@gmail.com. Mai multe detalii aici.

Sursa

Misterul monoliților de la Stonehenge se adâncește

După aproape un secol de la prima ipoteză cu privire la originea pietrelor care au fost folosite la ridicarea misteriosului monument britanic Stonehenge, arheologii englezi au reușit să identifice locul din care acestea au fost transportate către actuala lor destinație. Însă modul în care acestea au fost aduse rămâne un mister, cu atât mai mult cu cât teoria conform cărora ele au fost transportate pe plute este din ce în ce mai puțin probabilă.

Majoritatea pietrelor „albastre” provin din zona dealurilor Preseli din Țara Galilor, dintr-o carieră de piatră aflată la circa 3 kilometri distanță față de locul din care se crezuse că fuseseră aduse. Chiar și așa, distanța de aproape 250 de kilometri până la locul în care acestea au fost transportate este una uriașă chiar și pentru tehnologia actuală, mai ales că monoliții cu pricina cântăresc, în medie, cel puțin 3 tone.

Dat fiind noul lor loc de origine, ipoteza transportului monoliților pe plute, de-a lungul canalului Bristol, devine din ce în ce mai puțin probabilă. „Cel mai probabil, blocurile de piatră au fost transportate pe gheață, până în vârfurile dealurilor și apoi, din nou, la vale. Nu era nevoie ca ele să ajungă până la cursul de apă. Însă și acest fapt trebuie dovedit”, susține Dr. Richard Bevins de la Muzeul Național de Istorie din Țara Galilor, unul dintre autorii studiului publicat în Journal of Archaeological Science.

Sursa

Cea mai longevivă supraviețuitoare a Holocaustului și-a încheiat povestea la 110 ani

Alice Herz-Sommer, considerată cea mai longevivă supraviețuitoare a Holocaustului, a murit la vârsta de 110 ani, lăsând în urma ei povestea emoționantă a unei vieți salvate prin muzică și inspirație născută dintr-o bunătate fără margini.

„Alice Sommer a murit liniștită în această dimineață, înconjurată de familie. S-au scris multe despre ea, dar pentru aceia dintre noi care am cunoscut-o bine, ea a fost draga noastră «Gigi». Ne-a iubit, a râs cu noi și a iubit muzica alături de noi. A fost o inspirație, iar lumea noastră va fi semnificativ mai săracă fără ea alături de noi", este anunțul făcut dumincă de nepotul lui Alice Sommer, Ariel, citat de Reuters.

Viața lui Alice Sommer este povestea unei existențe dureroase și chinuite. Muzica a fost cea care i-a alinat suferința atunci când moartea i-a furat, pe rând, pe cei dragi ei. Originară din Praga și născută într-o familie de evrei, ea și-a pierdut mama și soțul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Împreună cu fiul ei, Raphael, de numai șase ani, a ajuns în lagărul de la Theresienstadt, unde și-a petrecut doi ani din viață.

Ceea ce a ținut-o în viață acolo a fost talentul remarcabil și dragostea imensă pentru muzică. Iar măiestria cu care cânta la pian a alinat, măcar pentru o scurtă vreme, durerea deținuților care îi împărtășeau suferințele. „Muzica a încurajat inimile multor prizonieri, chiar dacă numai temporar. Retrospectiv, sunt sigur că a fost muzica cea care a consolidat optimismul meu înnăscut și a salvat viaţa mea şi a fiului meu. A fost hrana noastră, a hrănit literalmente sufletele noastre și ne-a ferit de ură. Acolo, în cele mai întunecate colţuri ale lumii, a îndepărtat temerile noastre şi ne-a amintit de frumusețea din jurul nostru", mărturisește Alice Sommer.

Chiar dacă experiența sa de viață a fost cumplită, Alice Sommer a privit mereu în trecut cu seninătate și fără un strop de ură sau regret. „Cred că sunt ultimele mele zile, dar nu prea contează, pentru că am avut o viață atât de frumoasă. Iar viața e frumoasă, dragostea este frumoasă, natura și muzica sunt frumoase. Tot ceea ce experimentăm este un dar pe care ar trebui să îl prețuim și să îl transmitem celor pe care îi iubim", spunea Alice Sommer.

Cu toate că i-a pierdut pe oamenii la care a ținut enorm și a trăit clipe de coșmar multă vreme, și-a păstrat optimismul și o privire pozitivă asupra vieții. „Am trecut prin multe războaie și am pierdut totul de multe ori — inclusiv pe soțul meu, mama mea și pe iubitul meu fiu. Și totuși, viața este frumoasă și am atât de multe lucruri de învățat și de care să mă bucur. Nu am loc și nici timp pentru pesimism sau ură."

Într-un interviu acordat cu trei săptămâni înainte de aniversarea a 108 ani de viață, ea a fost întrebată dacă nu îi urăște pe cei care au expus-o durerii cumplite în timpul vieții sale. Răspunsul ei surprinde prin simplitate și prin bunătatea sa nemărginită: „Niciodată nu urăsc. Cu toții suntem uneori buni, alteori răi."

Viața longevivă și experiențele au învățat-o câteva lecții pe care le-a împărtășit într-un material realizat de Allegro Films. „În primul rând, îi sunt recunoscătoare mamei mele că ne-a insuflat (eram cinci copii) să învățăm. Să știm, aceasta este baza. Iar apoi, să fim recunoscători pentru tot", indiferent de dimensiunea unui lucru, chiar și pentru oportunitatea de a vedea soarele, un zâmbet sau dovada unei „virtuți frumoase". În doar câteva cuvinte, Alice Sonner a adunat toată bunătatea, înțelepciunea și optimismul ei: „Totul este un dar."

Povestea emoționantă și inspirațională a celei mai longevive supraviețuitoare a Holocaustului a fost adunată în paginile unor cărți precum A Garden of Eden in Hell sau A Century of Wisdom: Lessons from the Life of Alice Herz-Sommer, the World's Oldest Living Holocaust Survivor. De asemenea, un scurt documentar despre viața ei, intitulat „The Lady in Number 6: Music Saved My Life", este nominalizat la Oscar anul acesta.

Foto: Alice Herz-Sonner - Allegro Films / captură YouTube 

Sursa
 

Concurs: „Iepurele mizantrop”

Librărie.net vă oferă trei exemplare din Iepurele mizantrop - Breaking the News. Mic atlas de realități de Mădălina Răileanu și Adrian Răileanu. Pentru a te număra printre câștigători, răspunde cu mult umor și fantezie la întrebarea de mai jos.

Ştiu că, de foarte multe ori, vă simţiţi derutaţi şi confuzi în faţa ciudăţeniilor universului cotidian. De multe ori, de foarte multe ori, priviţi lucrurile, oamenii, faptele şi nu reuşiţi să le înţelegeţi contemporaneitatea. Sunt foarte multe întâmplări care par a veni dintr-un trecut pe care îl credeaţi uitat, aşa cum sunt rasismul, sclavagismul, partidele comuniste sau fumatul, sau care vă sunt complet străine, picate parcă din fanteziile futuriste ale scriitorilor science-fiction din Republica Dominicană: veganismul, prinţul Henry, mişcarea Femen, ochelarii Google sau Dan Puric.
Pentru dumneavoastră, pentru o mai bună înţelegere a lumii şi pentru liniştea mea, am luat hotărârea de a explica pe scurt cine şi ce sunt aceste bizarerii care ne trăiesc.
Al dumneavoastră, iepurele mizantrop

Ce „fenomen” ai vrea să fie explicat de către iepurele mizantrop?

Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți. Concursul va dura o săptămână. Mult succes !

INTRĂ AICI PENTRU CONCURS!