Da! Pentru că prin acest cuvânt
se defineşte Dumnezeu şi în acelaşi timp se prezintă ataşamentul ce‑l are faţă
de noi, sentiment pe care l‑am primit pentru a‑l folosi moral, după învăţătura
Sfintei Evanghelii, într‑o lume în care este mai multă dragoste a ştiinţei şi
mai puţină ştiinţă a dragostei.
Performanţa pe care o reuşeşte
Dumnezeu în iubirea Sa este că ne iubeşte pe fiecare, de parcă n‑am exista
decât noi în toată lumea.
Această lume nu este decât o
declaraţie de dragoste a lui Dumnezeu faţă de noi[1].
Ne va judeca după cum, cât şi pentru ce L‑am iubit! Ne‑a creat pentru a ne face
ferice. La acest dar nu‑i putem răspunde decât prin credinţă şi iubire. Iubirea
este o moştenire divină! În afară de El, nu‑i decât viciu, mizerie, eroare,
întuneric, moarte, disperare[2].
De la început Dumnezeu ne‑a avut
în planurile Sale, Îl avem şi noi pe El în ale noastre?
Viaţa creştinului autentic este o viaţă de permanentă
credinţă sau încredere într‑un Dumnezeu plin de iubire, care ştie ce este cel
mai bine pentru copiii Săi şi care are întotdeauna în vedere binele lor veşnic[3].
Dar El ne spune că adevărata
dragoste este atunci când nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu
adevărul[4]. Căci dacă în suflet domneşte iubirea vom
răspândi în jur bucurie, iubire şi vom avea puterea de a ne dărui. Paul scrie
corintenilor un imn al dragostei spunându‑le că: Dragostea este îndelung
răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se
trufeşte. Dragostea nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se
aprinde de mânie, nu se gândeşte la rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se
bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate
le rabdă. Dragostea nu va pieri niciodată[5].
Oare dacă am căuta în inima noastră să vedem cât de mult punem în practică
aceste cuvinte, ce ne‑am răspunde?
Iubirea este un lucru mare, un
mare bine, care face din greu, uşor, şi trece lin peste toate asperităţile.
Duce o povară fără să fie împovărătoare şi îndulceşte tot amarul. Iubirea se
cere preţuită, nu ascunsă. Iubirea vrea să fie liberă, departe de dorinţele
lumeşti. Nimic nu e mai dulce ca iubirea... Ea este ceva din realitatea raiului
adus aici, pe pământ... Darul pe care‑l putem oferi aproapelui căci nimic nu e
mai dulce ca dragostea; nimic mai puternic, mai înălţător; nimic mai
cuprinzător; nimic mai fericit, mai plin, mai bun... în cer sau pe pământ!
Vocaţia mea este iubirea, –
spunea Sfânta Tereza
de Lisieux[6]
– vrei un mijloc care să te conducă la desăvârşire? Numai un singur mijloc
cunosc, şi acesta este iubirea!
Și oare în ce piesă iubirea încearcă să treacă granițele dacă nu în Romeo și Julieta: www.masca.ro/teatru/romeo-si-julieta/ și www.facebook.com/masca.teatru
